Egiptul ocupă un loc aparte în istoria creștinismului antic și medieval. Astfel, Alexandria a fost timp de secole capitala intelectuală a Imperiului Roman și obârșie a unor teologi distinși precum Clement, Origen, Athanasie sau Chiril. De asemenea, originile monahismului creștin sunt adesea asociate cu doi Părinți ai pustiei egiptene, Antonie cel Mare și Pahomie. În focul controverselor hristologice care au dus la schisma de la Chalcedon (451 d.Hr.), Egiptul s-a îndepărtat treptat de creștinismul „internațional” susținut de împărații bizantini. Această turnură va da naștere Bisericii Ortodoxe Copte, care își va păstra vigoarea intelectuală, continuând să influențeze politica ecleziastică din Orientul Mijlociu. De la cucerirea arabă din 641-642 d.Hr., creștinismul copt intră într-un declin lent, însă ireversibil, care va culmina cu convertirile masive la Islam din perioada ayyubidă și mamelucă.
Acest curs în două părți propune o scurtă istorie a creștinismului egiptean de la originile sale (secolul II) până în perioada otomană (sec. XVI-XIX). Care sunt cele mai timpurii papirusuri creștine descoperite în Egipt? Ce conține biblioteca „gnostică” de la Nag Hammadi? Care au fost primii monahi creștini? Cine sunt copții? Este Biserica Coptă monofizită? Cum a supraviețuit creștinismul în Egipt după cucerirea arabă? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem împreună pe parcursul celor două întâlniri.
Principalele teme discutate în cele două prelegeri
1. De la origini până la criza ariană, perioada lui Athanasie și arianismul, biblioteca de la Nag Hammadi, monahismul, Chiril și criza nestoriană, Sinodul de la Chalcedon și ruptura de biserica imperială.
2. Epoca postchalcedoniană, perioada papei Damian al Alexandriei, dominația persană a Egiptului, creștinismul în perioada arabă (sub umayyazi, ‘abbasizi, tulunizi, fatamizi, ayyubizi, mameluci, otomani).
Scrise între 397 și 401, Confesiunile s-au bucurat de la bun început de o receptare entuziastă. Pentru prima dată în istoria creștinismului de limbă latină un episcop își scria autobiografia spirituală. Era privirea unui om matur, revenit acasă după o călătorie în care căutase succesul și îl găsise, de fapt, pe Dumnezeu; voia să se iubească pe sine și, în pofida rezistențelor de tot felul, fusese învins de iubirea lui Dumnezeu. Însă ceea ce oferă această privire retrospectivă nu este o simplă poveste, ci o descoperire, deopotrivă dramatică și lirică, a sensului vieții personale în dialog cu Dumnezeu. Augustin își face publică viața nu pentru că dorea să se arate întregii lumi, ci pentru că simțea că propria convertire conținea o cheie pentru oricare dintre viitorii săi cititori. Este, așadar, analiza unei convertiri, care a marcat istoria Occidentului creștin. Din secolul al V-lea și până în zilele noastre, Confesiunile au rămas o carte pasionantă, devenind un best-seller mondial. Ce este atât de peren în autobiografia (incompletă) a unui episcop din Nordul Africii de la sfârșitul secolului al IV-lea? Cursul își propune să dea un răspuns la această întrebare, oferind o introducere în lectura acestei mari cărți a umanității: de la semnificația sa în Antichitatea creștină, de la analiza voinței, a memoriei și a timpului, până la receptarea sa modernă. Augustin a vorbit prin Confesiunile sale fiecărei epoci: ca un antic celor din vremea sa, apoi ca un medieval, ca un om al Renașterii și ca unul modern. Să vedem ce ne spune și nouă astăzi.
Este, cu siguranță, sfîntul cel mai popular din istoria creștinismului. Istoria începe la Myra, în Licia, unde, în vremea împăratului Constantin, episcop era Nicolae, de origine din Patara. După unele documente, fusese un laic ce devenise capul comunității creștine în urma descoperirii pe care un preot a primit-o în vis. Episcopul Nicolae își trăia sfințenia printre oameni: salva marinari, găsea provizii de grîu la vreme de foamete, sărea în ajutor cu o promptitudine pe care, potrivit mărturiilor adunate pînă în prezent, nu și-a pierdut-o nici dincolo de această lume. Dimpotrivă, și-a extins-o treptat: de la mormîntul său din Myra, din care curgea un ulei parfumat, pînă la Bari, unde moaștele sale ajung în 1087, în urma intervenției decise a 47 de marinari care reușesc să le fure înaintea venețienilor! Bari devine, astfel, centrul cultului Sfîntului Nicolae, care se va răspîndi de aici în toată Europa occidentală. Din Occident, prin olandezi, sfîntul Nicolae ajunge în Lumea Nouă, unde își primește o biserică în locul care, devenit din 1664 posesiune engleză, se va numi New York. Nici vechea Europă nu-l uită: povestea învierii celor trei copii, redată de Gérard de Nerval în 1842, va fi citată de Charles de Gaulle în memoriile sale… De la Myra și Bari la „spiritul Crăciunului“, povestea Sfîntului Nicolae este cea a creștinismului devenit viața noastră cea de toate zilele, fără să ne mai dăm seama.
*Webinarul live va avea o întâlnire, pe 7 decembrie, de la 19:00 (ora României). La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar.
*Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
O clasificare posibilă împarte credințele religioase în cele care au ca figură centrală profetul, așa cum este cazul religiilor abrahamice, cele care pun accent pe unitatea mistică cu absolutul, asemenea Hinduismului sau Budismului, și cele care au în centru figura înțeleptului. Confucianismul este o astfel de religie sau, mai bine spus, un astfel de mod de gândire etică, socială, politică și religioasă. Una dintre cele mai vechi tradiții consemnate în istoria omenirii, confucianismul s-a extins în Coreea sau Japonia și este imposibil să înțelegem istoria Chinei sau a Asiei de Est fără el. Gândirea confucianistă și istoria acesteia vor fi obiectul nostru de studiu timp de 2 întâlniri.
La prima vedere, cartea lui Iov pare o meditație asupra suferinței și micimii umane, însoțite de ipocrizia prietenilor care preferă să ne învinovățească în loc de a ne fi alături. În fața puterii nemărginite, exercitată arbitrar, a divinității, omul nu poate decât să accepte un destin asupra căruia nu are niciun control. Totuși, tocmai în această situație fără ieșire se conturează începutul înțelepciunii umane, a lucidității fără de care fericirea este o himeră. Discutând câteva dintre cele mai importante interpretări filozofice și teologice ale acestui text, vom vedea în ce sens putem înțelege afirmația lui Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante, și anume că avem aici „cel mai teribil și adevărat tratat asupra fericirii scris vreodată”.
Problema răului se află în centrul gândirii religioase, așadar nu putea lipsi din expresia sa artistică. În consecință, la fel de importantă este victoria asupra inamicului, triumful binelui și al mântuirii. De aceea, este util să privim la câteva imagini care arată înfrângerea răului și să discutăm semnificațiile care se desprind din reprezentarea picturală. Întrucât problema răului este una universală, nu ne vom limita la imagini creștine, ci vom privi și spre victoria asupra zeului Yama (moartea) din hinduism sau spre felul în care Buddha se arată mai puternic decât Mara. Iconografia, indiferent de religie sau de locul în care imaginea a fost creată, este un excelent punct de plecare pentru a aborda chestiunea filozofico-teologică a prezenței, puterii și viitorului pe care răul îl are în lume.
Nu există nici un fundament în Evanghelii pentru stabilirea datei nașterii lui Isus. De unde atunci data de 25 decembrie? Este, evident, vorba de solstițiu și de simbolismul renașterii soarelui. Sigur, se poate argumenta că Mesia reprezintă „soarele dreptății”, dar motivul aproprierii datei de 25 decembrie de către creștini este concurența cultelor solare, în special Sol Invictus și Mithra, care s-au răspîndit în lumea romană concomitent cu creștinismul. Vom discuta despre evoluția acestor tradiții în perioada Antichității și cum am ajuns să serbăm Crăciunul în această dată.
Relatată doar în Evanghelia după Matei (2, 1-12), închinarea magilor este unul dintre episoadele cele mai comentate și reprezentate de-a lungul istoriei creștinismului. Semnificația sa referitoare la relația dintre credința poporului ales și celelalte religii, mai ales cele care așteptau un Mântuitor, a fost tratată privilegiat de teologia și iconografia primelor secole creștine. Darurile magilor pun în lumină în mod simbolic regalitatea paradoxală a lui Hristos. De-a lungul secolelor, magii, din învățați ai astrelor încep să fie considerați regi, iar închinarea lor devine un subiect predilect al artei occidentale și o parabolă teologico-politică a supunerii suveranilor pământești față de Regele ceresc. Cursul își propune să parcurgă această istorie a receptării episodului închinării magilor, atât în Orient cât și în Occident, pentru a răspunde la câteva întrebări: Cine erau magii? Erau ei în număr de trei? Se cunosc numele lor? Care este semnificația darurilor pe care le-au adus? Cum și-a făcut apariția în artă magul negru? Cum au ajuns să fie considerați regi și ce rol au avut ei în istoria creștinismului?
Întruparea este elocvența divină absolută. În jurul său se pune în mișcare întreg universul receptiv în fața acestui paradox: cohortele îngerești, magii ca receptacole ale revelației cosmice, astrele, păstorii ca membrii marginali ai poporului ales. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie și devine „Fiul al Omului” prin nașterea Sa la Betleem. Mărturii timpurii atestă că peștera din Betleem era cunoscută și că Nașterea ajunge treptat, alături de Botez, o sărbătoare teofanică. Cursul vă propune să avem ca punct de plecare și centru contemplativ al itinerariului istoric si exegetic icoana Nașterii – poartă de o excepțională densitate a tradiției spre taina Celui care „S-a sălășluit între noi”.
Francisc din Assisi este una dintre cele mai importante figuri din istoria creștinismului și, fără îndoială, cel mai îndrăgit sfînt al Bisericii catolice. Predica ținută păsărilor, îmblînzirea lupului din Gubbio, dialogul cu sultanul din Egipt, imprimarea stigmatelor i-au conferit o aură cu totul aparte, care i-a fascinat și inspirat, printre alții, pe Cimabue și Giotto, Dante și Caravaggio, Kazantzakis și Julien Green, Chesterton și Hermann Hesse, Zeffirelli și Rossellini.
Vom porni în explorarea vieții Sfîntului Francisc de la cele 28 de fresce pictate de Giotto în basilica superioară de la Assisi, care urmează întocmai Legenda maior redactată de Sfîntul Bonaventura între 1260 și 1266, cînd capitolul general al ordinului fraților minori a ordonat distrugerea tuturor biografiilor anterioare în intenția de a impune versiunea oficială a vieții sfîntului fondator. Din fericire, au supraviețuit acestei măsuri cîteva importante texte hagiografice pe care le vom studia în detaliu, diferențele dintre ele fiind extrem de intersante și instructive pentru înțelegerea mesajului și personalității lui Francisc: Vita prima și Vita secunda de Toma de Celano, Anonimul din Perugia și Legenda din Perugia, Legenda celor trei companioni și, firește, faimoasele Fioretti, care au fost scrise mai tîrziu. Vom viziona și discuta, de asemenea, filmele lui Rossellini și Zeffirelli.
Am ales să ținem acest curs de weekend la mănăstirea Regina Carmelului de lîngă București, ca să intrăm în atmosfera spiritualității carmelitane, înrudită cu cea franciscană.
Datele desfășurării weekendului studios sunt 17 - 19 iunie 2022. Grupul minim cu care vom organiza cursul este de 15 oaspeți înscriși și confirmați. Data limită pentru înscriere și confirmare este 13 iunie. Vom confirma organizarea cursul de îndată ce am adunat 15 oaspeți înscriși la acest weekend studios.
Vom fi cazați la Mănâstirea Regina Carmelului, DJ101B 54, Ciofliceni, Snagov, Jud. Ilfov, 077166, https://carmelitanisnagov.ro/
Micul dejun este inclus în prețul cazării, iar prânzul și cina se rezervă separat.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe tot parcursul cursului este următorul:
Mesele de prânz și cină sunt un total de 120 de lei/zi/persoană.
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Programul (orientativ):
Începem cursul vineri, 17 iunie, la ora 18.00
sâmbătă, 18 iunie
duminică, 19 iunie
Șase religii care au determinat istoria omenirii vor reprezenta tema noastră de studiu pentru acest curs și fiecăreia îi vom dedica o sesiune cuprinzătoare. Mai întâi, religiile cărții: iudaism, creștinism și islam, ca mai apoi să ne aplecăm atenția asupra religiilor dharmei: hinduismul și budismul, pentru ca, la sfârșit, să analizăm tradiția confucianistă plecând de la figura centrală a înțeleptului. Obiectivul nostru va fi să facem cunoștință cu principiile lor de bază, astfel încât să clădim fundamentele necesare înțelegerii istoriei ideilor și credințelor religioase. Vom discuta despre cum au apărut, care sunt evenimentele cele mai importante în dezvoltarea și parcursul lor istoric, precum și ideile și principiile etice specifice fiecăreia. Tot acest demers va pleca de la o serie de opere de artă, reprezentative pentru fiecare religie din periplul nostru, și care vor ilustra temele fundamentale.
Ce se va întâmpla cu creștinii după moartea lui Pavel? Ce fel de organizare și leadership sunt necesare pentru biserica în creștere? Indiferent dacă atribuim cele trei epistole, două către Timotei și una către Tit, lui Pavel sau unui apropiat, ele pun în centrul dezbaterii îndatoririle îndrumătorilor spirituali. Toate virtuțile pe care aceștia trebuie să le manifeste au la baza capacitatea de a suferi și antrenamentul în temperanță și stăpânire de sine necesar pentru a-i conduce pe credincioși.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
De la martorii din timpul lui Iisus pînă în zilele noastre, miracolul învierii lui Lazăr și-a păstrat extraordinara forță de atracție. Episodul, relatat doar în Evanghelia după Ioan, a dobîndit începînd din primele secole creștine o valoare paradigmatică: scena învierii lui Lazăr devine una dintre cele mai frecvente imagini în catacombe și pe sarcofage, în vreme ce sensurile sale spirituale, teologice, existențiale se conturează treptat în comentariile patristice, medievale, moderne. Vom urmări receptarea învierii lui Lazăr în exegeza și iconografia primelor secole, felul în care s-au format primele reprezentări și înțelesurile individuale și comunitare care i-au fost acordate de generații de creștini aflați în fața misterului morții și al învierii. De asemenea, vom analiza cîteva momente ale receptării moderne a învierii lui Lazăr, de la Dostoievski la Malraux.
Pe 27 decembrie vă propun să revizităm povestea Sfîntului Ștefan din Faptele Apostolilor și să discutăm rolul primului martir în economia de ansamblu a acestui text major din Noul Testament. Deși meteorică, apariția sa ocupă un loc de cinste în istoria primelor decenii ale creștinismului. Iar memoria sa a continuat să inspire un mare număr de opere de artă de prim rang, din care vă voi prezenta un eșantion reprezentativ.
Sfântul Augustin se convertise la creştinism după ce fusese manihean. O parte importantă a operei sale este consacrată combaterii polemice a primei sale religii. Cu precădere în preajma războiului de 30 ani, catolicii catalogau protestanƫii drept ‘maniheeni’. În zilele noastre, în prelugirea războiului din Irak, un grup de universitari americani a numit ‘maniheeană’ politica preşedintelui Bush, care împărƫise lumea într-o axă a răului (Irak şi în general Orientul Mijlociu) şi una a binelui (America propovăduind democraƫia). Cursul propune o prezentare a maniheismului istoric (surse originale şi istoria descoperirii lor ; privire de ansamblu asupra literaturii cu precădere creştină de tip adversus manichaeorum ; noƫiuni de bază) şi a fondatorului său Mani, recent evocat în romanul lui Amin Maalouf, Les jardins de lumière.
Predica de pe munte din Evanghelia lui Matei este probabil discursul cu cel mai mare impact asupra istoriei umanității. Vom începe prin a o analiza din punct de vedere retoric, scoțînd în evidență tehnicile discursive și figurile de stil folosite. O vom compara cu predica echivalentă din Evanghelia lui Luca și vom discuta celelalte situații în care Isus a luat cuvîntul. Ne vom întreba de asemenea care dintre lecțiile de oratorie transmise de Isus pot fi utilizate într-un context laic și cum le poate fructifica oricine dintre noi.
Sfântul Ioan Damaschin este prăznuit atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică pe 4 decembrie. Autorul unui impresionant volum de opere teologice, ne-am gândit că cel mai potrivit mod de a marca sărbătoarea sa este să aprofundăm câteva dintre temele filozofice și teologice care i-au stârnit interesul.
Vom discuta așadar „Izvorul cunoașterii”, lucrare de căpătâi care marchează întreaga lume creștină, analizând fiecare dintre cele trei părți componente ale sale: 1) despre filozofia elină si felul în care aceasta este preluată și utilizată de creștini, 2) contra ereziilor și 3) expunerea atentă a credinței ortodoxe. Sperăm ca la sfârșitul călătoriei noastre să devină limpede de ce gândirea Damaschinului este inconturnabilă pentru oricine vrea să înțeleagă creștinismul și istoria sa.
Credința în existența îngerilor păzitori, însoțitori și călăuze cerești, este întâlnită în creștinism încă de la originile sale. Petru, de pildă, eliberat din închisoare de un înger, este confundat cu îngerul său de prietenii la ușa cărora bate! Fundalul vetero-testamentar, canonic și apocaliptic, al acestei credințe se va întâlni, în lumea în care creștinismul avea să pătrundă, cu arborescenta daimonologie elenistică. Vom vedea, așadar, cum frumoasa carte a lui Tobit, în care apare arhanghelul Rafael, a fost citită, în istoria creștină, împreună cu cele mai rafinate speculații ale filosofiei neoplatonice. De-a lungul secolelor, familiaritatea cu îngerii păzitori a cunoscut diferite intensități și moduri de expresie. „Totul este plin de îngeri!”, spunea Origen, mare învățat alexandrin. Și într-adevăr, creștinii credeau în însoțirea constantă, eficace, fidelă a acestor făpturi invizibile. Nu doar oamenii se aflau sub protecția lor, ci și elementele naturii și popoarele. Parcursul nostru se va opri, astfel, și asupra temei îngerilor popoarelor, ale cărei fundamente sunt Deuteronomul 32, 8-9 și Daniel 10, 13-20. Vom vedea cum se dezvoltă această credință în primele secole creștine și ce statut va avea ea o data cu răspândirea cultului sfinților, deveniți ei înșiși mediatori, însoțitori și ocrotitori aleși ai persoanelor și comunităților.
* Webinarul live va avea o întâlnire cu începere de la 19:00 (ora României). La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar.
* Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Cînd am văzut pe Netflix filmul “The Founder” despre cum Ray Kroc a transformat restaurantul fraților McDonald într-un imperiu mondial, am exclamat în glumă: “Parcă ar fi Pavel în relație cu Iacob și Petru!” La fel și Sfîntul Pavel a identificat potențialul unui mic start-up dintr-o provincie îndepărtată a imperiului roman și a pus bazele celei mai mari corporații globale din istorie.
O asemenea abordare nu este deloc lipsită de pietate. Dimpotrivă, ea este o invitație ca antreprenorii să învețe din scrierile și viața Sfîntului Pavel. Nu este antreprenor orice bișnițar sau orice afacerist agățat de mamelele statului. Nu este antreprenor nici măcar cel care face bani din activități economice independente. Antreprenor în adevăratul sens al cuvîntului este cel care revoluționează piața printr-o inovație care se traduce în practică prin ceea ce Joseph Schumpeter numea “distrugere creativă”.
Or, din acest punct de vedere Pavel este sfîntul patron al tuturor antreprenorilor. Cu această idee în minte, vom porni la drum pe urmele Sfîntului Pavel, atît prin epistolele sale, cît și prin “Faptele Apostolilor”.
Dată limită înscriere: 31 ianuarie. Vom confirma organizarea cursului de îndată ce vom avea minimum 12 persoane înscrise.
Vom fi cazați la Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090.
Micul dejun este inclus în prețul cazării, iar prînzul și cina se rezervă separat.
*Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pentru cele 2 nopți este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru toate cele 2 nopţi, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prînzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele două zile este de 62 EUR (cinele de vineri și sîmbătă, prînzul sîmbătă și cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice). (+17 EUR dacă doriți și prînz duminica).
Programul (orientativ):
Începem cursul vineri, 18 februarie, la ora 18.00
sîmbătă, 19 februarie
duminică, 20 februarie
Vechiul Testament conține unul dintre cele mai vechi și marcante poeme erotice și pastorale din literatura lumii: „Cântarea Cântărilor", în ebraică „Šīr hašīrīm", este cântarea prin excelență. Atribuită regelui biblic Solomon, dar compusă în forma sa finală probabil după mijlocul mileniului I î.Hr., „Cântarea Cântărilor" prezintă un cuplu de îndrăgostiți care își fac complimente și își celebrează iubirea în mod deschis. Cum se face că un asemenea text, cu o structură destul de dezlânată și cu aluzii sexuale ce pot fi considerate obscene într-un context religios, a fost inclus în canonul ebraic și apoi în cel creștin, alături de cărțile istorice, morale sau juridice ale Bibliei?
Vom citi împreună poemul. Vom explica pasajele care astăzi sunt mai greu de înțeles, întorcându-ne la textele originale ebraice și grecești, puse față în față cu modelele literare egiptene, akkadiene și grecești. Vom explora apoi modul în care iubirea erotică a devenit o metaforă pentru dragostea lui Dumnezeu față de lume și a lui Hristos pentru Biserică. Textele vor fi ilustrate cu imagini din manuscrise și din arta occidentală, marcată de iudaism și creștinătate.
Apocalipsa lui Ioan a fost cartea acceptată cel mai greu în canonul Noului Testament. Cu toate acestea, impactul acestei scrieri misterioase și tulburătoare s-a dovedit extrem de important în istoria creștinismului. A alimentat în decursul secolelor tot felul de așteptări eshatologice. Vom încerca să înțelegem care a fost intenția autorului și să deslușim limbajul său simbolic atît de complex și de elaborat.
Cum obținem mântuirea, prin fapte, credință sau prin har divin? Întrebarea aceasta se află în centrul celei mai lungi și intens discutate epistole scrise de apostolul Pavel. Întreaga istorie a bisericii este marcată de acest text, cum se poate lesne vedea din rolul hotărâtor pe care exegeza scrisorii l-a jucat în reforma pornită de Luther și critica adusă de el catolicismului. Avem aici poate cea mai subtilă speculație teologică gândită de Pavel, dar și atenția cea mai mare acordată modului în care învățătura este transmisă. Aceasta este consecința firească a situației în care apostolul neamurilor scrie. Pavel se adresează unei biserici pe care nu el a fondat-o, așadar nu o poate face cu aceeași impetuozitate pe care o vedem în scrisorile sale către tesaloniceni sau corinteni.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Curs online video disponibil până pe 15 mai.
La prima vedere, cartea lui Iov pare o meditație asupra suferinței și micimii umane, însoțite de ipocrizia prietenilor care preferă să ne învinovățească în loc de a ne fi alături. În fața puterii nemărginite, exercitată arbitrar, a divinității, omul nu poate decât să accepte un destin asupra căruia nu are niciun control. Totuși, tocmai în această situație fără ieșire se conturează începutul înțelepciunii umane, a lucidității fără de care fericirea este o himeră. Discutând câteva dintre cele mai importante interpretări filozofice și teologice ale acestui text, vom vedea în ce sens putem înțelege afirmația lui Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante, și anume că avem aici „cel mai teribil și adevărat tratat asupra fericirii scris vreodată”.
O bună introducere în arhitectura unui sistem religios poate fi înƫelegerea listelor de virtuți si vicii. În cazul zoroastrian, un astfel de rezumat se gaseşte în aşa numita carte (nāmag) a lui Ardā Wīrāz, redactată în medio-persană în sec. al 9-lea d. Chr. Ulterior, textul a cunoscut traduceri în persană şi gujarati. Ambele versiuni de texte au circulat în manuscrise ilustrate. Nu întâmplător, acest text zoroastrian a fost calificat drept o Divina Commedia a Orientului. E foarte probabil ca sursa lor comună să fi fost aceeaşi, anume scrierea apocrifă Apocalipsa lui Petru. Cursul se concentrează pe lunga listă a viciilor şi virtuților din verisiunea medio-persană a Ardā Wīrāz Nāmag. Prezentarea va fi însoțită de ilustraƫii inedite.
*Webinarul live va avea 2 întâlniri, pe 15 și 22 ianuarie, ambele de la 19:00 (ora României). La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar.
*Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Efeseni și Coloseni sunt epistole paulinice ale căror autenticitate este incertă, dar chiar dacă nu au fost scrise de Sfântul Pavel, ele continuă reflecția sa asupra Bisericii ca trup al lui Cristos. Cu alte cuvinte, cele două texte au o importanță capitală din perspectiva dezvoltării creștinismului și a succesului său extraordinar din primele secole ale erei noastre, deoarece au pus bazele teoretice ale unei organizații eficiente. Ele oferă astfel un exemplu remarcabil de adaptare a mesajului creștin la lumea aceasta, afirmând nevoia de autoritate, ierarhie, tradiție și unitate.
Webinar live în data de 24 august, de la ora 19:00
Vă propun două cursuri despre figura lui Isus în contextul său istoric, mai exact în legătură cu două dintre curentele majore ale lumii în care trăia: filozofia cinicilor și teologia fariseilor. Aleg acest unghi de abordare, tocmai pentru că termenii de “cinic” și “fariseu” au dobîndit în limbajul curent semnificații peiorative cu totul nemeritate.
Isus are în comun cu cinicii accentul pus pe sărăcia voluntară, pe asceză, pe refuzul convențiilor, pe denunțarea ipocriziilor sociale. Vom vedea pe ce se bazează așa-numita “ipoteză cinică” și care sînt limitele ei. Această scurtă incursiune ne va permite o mai bună înțelegere a cinismului și creștinismului, curente spirituale care s-au intersectat în primele secole ale erei noastre.
Pelerinajele, sub forma unui rând lung de aşteptare, sunt un fenomen religios şi social destul de recent. Dincolo de aspectele teologice, ele reprezintă de fapt un răspuns al societăţii noastre la provocările modernităţii şi timpului pe care-l traversăm. Vom ȋncerca să lămurim, să „decriptăm” şi dimensiunile lor sociale, politice, economice, geo-politice, turistice etc. Pelerinajele sunt, de fapt, România ȋntreagă.
Conferinţa va fi ȋnsoţită de proiecţia unui fond de fotografii de teren realizate de autor ȋn perioada redactării volumului Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor ȋn România contemporană, Editura Polirom, 2015.
Cei care au fost cu mine în călătorie de studiu la Milano își amintesc poate cu cît entuziasm le-am vorbit despre tabloul lui Guido Reni de la Galeria Brera, înfățișîndu-l pe Sfîntul Pavel în timp ce-l mustra pe Sfîntul Petru. Asemenea reprezentare este extrem de rară, iconografia creștină punînd accentul pe presupusa bună înțelegere dintre cei doi stîlpi ai Bisericii.
Capodopera lui Reni se bazează pe propria relatare a Sfîntului Pavel. Vom citi, așadar, pasajul respectiv din epistola către galateni și vom vedea care este sursa divergenței dintre cei doi apostoli, nefiind vorba de o simplă altercație la nervi, ci de o problemă teologică fundamentală. Vom înțelege astfel mai bine radicalitatea mesajului paulinic în contrast cu practica creștinilor din primele comunități.
Filmul recent al regizorului Garth Davis (2018) a readus în atenție figura fascinantă a Mariei Magdalena, primul martor al Învierii. De-a lungul secolelor, chipul Mariei Magdalena a primit interpretări tot mai elaborate și a dat naștere, mai ales în Occidentul medieval, unei devoțiuni aparte. Însă nici în Răsărit nu a rămas în umbră, deși aici nu întâlnim individualizarea pe care figura sa o cunoaște din ce în ce mai accentuat în arta și literatura Occidentului. În ultimele decenii, datorită unei atenții sporite față de literatura apocrifă și gnostică (să nu uităm că există o singură evanghelie gnostică atribuită unei femei, iar aceasta nu este alta decât Maria Magdalena!), asistăm la o interpretare în cheie contemporană, de multe ori fantezistă, a acestui personaj căruia tradiția canonică a creștinismului îi recunoaște un rol eminent. Cursul vă invită să parcurgem istoria Mariei Magdalena din primele secole până în vremea noastră și să aprofundăm rațiunile pentru care epoci succesive s-au aplecat cu neobosit interes asupra unei femei care își păstrează misterul.
Probabil prima din punct de vedere cronologic, Evanghelia după Marcu ridică o problemă fundamentală: De ce, dupa ce vindecă un bolnav sau face un exorcism, Isus insistă ca nimeni să nu povestească despre ce a văzut? De ce nu ar vrea Isus, adică Mesia, dupa cum citim chiar în primul verset al Evangheliei, să se afle că este Fiul lui Dumnezeu? Vom studia textul lui Marcu în lumina ipotezei conform căreia Marcu vrea să explice, folosind secretul mesianic, diferența dintre credința că Mesia este un rege ce va elibera poporul lui Israel din robie și realitatea lui Hristos care suferă și este rastignit.
De la martorii din timpul lui Iisus pînă în zilele noastre, miracolul învierii lui Lazăr și-a păstrat extraordinara forță de atracție. Episodul, relatat doar în Evanghelia după Ioan, a dobîndit începînd din primele secole creștine o valoare paradigmatică: scena învierii lui Lazăr devine una dintre cele mai frecvente imagini în catacombe și pe sarcofage, în vreme ce sensurile sale spirituale, teologice, existențiale se conturează treptat în comentariile patristice, medievale, moderne. Vom urmări receptarea învierii lui Lazăr în exegeza și iconografia primelor secole, felul în care s-au format primele reprezentări și înțelesurile individuale și comunitare care i-au fost acordate de generații de creștini aflați în fața misterului morții și al învierii. De asemenea, vom analiza cîteva momente ale receptării moderne a învierii lui Lazăr, de la Dostoievski la Malraux.
De multe ori, dacă îi citim pe profeţi, inimile se transformă în piatră, devin surde, indiferente, şi doar o intervenţie viguroasă a lui Dumnezeu le poate restitui vitalitatea originară, făcându‑le din nou de „carne”, înnoindu‑le fragilitatea şi, prin aceasta, capacitatea de a primi şi a comunica: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune‑voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele” (Iez. 36, 26‑27). Dacă cerul vieţii este inima, Dumnezeu este cerul inimii: o arhitectură în care bolţile interioare răsfrâng dincolo de puterea imaginaţiei nemărginirea, ceea ce este infinit departe în ceea ce este infinit aproape". Pornind de la eseul evocat mai înainte, vă propunem un parcurs despre sensurile multiple ale inimii în diferite tradiții religioase și culturi pentru a-i înțelege centralitatea și funcția simbolică de a exprima integralitatea ființei umane. Sensurile inimii conduc spre o antropologie în care rațiunea și afectivitatea sunt îngemănate în ritmurile secrete ale vieții spirituale.
Cine privește o icoană a Învierii observă că scena centrală, dacă nu chiar unica scenă, este cea în care Hristos, în veșmânt de lumină, sfărâmă porțile iadului și îi trage spre El pe Adam și pe Eva, însoțiți de o suită de personaje ale Vechiului Testament. De ce oare a fost ales acest episod tainic, petrecut între jertfa pe cruce și Înviere, ca simbol al Învierii? Apostolul Petru îl evocă, potrivit mărturiilor din Noul Testament, în propovăduirea sa, însă abia în textele apocrife și, în paralel, în cele teologice episodul este tratat amplu, pe măsura anvergurii sale. Cursul își propune un dublu itinerariu, textual și iconografic, pentru a înțelege transmiterea acestei tradiții și ramificațiile sale istorice și simbolice. Vom analiza în detaliu descrierile din diferitele apocrife și vom urmări care sunt aspectele păstrate în tradiția Bisericii. În continuarea parcursului istoric, vom aprofunda sensurile pogorârii la iad a lui Hristos pentru viața spirituală.
Pe 21 mai sînt sărbătoriți sfinții îmăpărați Constantin și Elena. Cu cîteva zile mai devreme vă propun un bilanț al cercetărilor despre unul dintre cei mai mari împărați romani, egal poate ca geniu politic cu Octavian Augustus, pe care îl admira, de altminteri, foarte mult.
Vom evoca opera de restaurare imperială a lui Dioclețian, pe lîngă care s-a format ca lider politic, împreună cu tatăl său împăratul Constanțiu, și vom vedea cum complexul sistem al tetrarhiei a fost dat peste cap de tînărul ambițios care s-a impus printr-o serie de lovituri de teatru și de abile negocieri politice. Vom discuta spinoasa problemă a convertirii lui Constantin și politica sa religioasă, mult mai complexă, subtilă și diferențiată decît poate părea la prima vedere. În sfîrșit, ne vom apleca asupra dramelor din familia imperială -misterioasa moarte a soției Fausta, condamnarea fiului Crispus- și asupra rolului de model creștin asumat de mama sa Elena.
Continuăm parcursul nostru prin epistolele apostolului Pavel încercând să înțelegem modul în care acest lider religios pune bazele noilor comunități creștine. Care sunt problemele teologice și etice pe care le înfruntă Pavel și pe ce se bazează autoritatea sa? Care sunt așteptările credincioșilor și cum fac ei față provocării de a trăi în comunități în care cutumele tradiționale nu sunt mereu în armonie cu preceptele noii religii? Vom discuta răspunsurile la aceste întrebări pornind de la textul primei epistole către Tesaloniceni.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
La multe dintre cursurile, discuțiile și excursiile Casei Paleologu a apărut întrebarea de ce a cîștigat creștinismul în competiția cu celelalte religii din antichitate. Desigur, cei care se mulțumesc cu răspunsuri scurte vor spune că “așa a vrut Dumnezeu” sau că “adevărul trebuia să triumfe asupra minciunii”. Există însă răspunsuri mai lungi, mai elaborate, care ne conduc pe drumuri întortocheate. În acest curs scurt lectorul va evoca particularitățile creștinismului în comparație cu alte culte, marea diversitate din sînul creștinismului timpuriu, dificila constituire a unui canon, a unei ortodoxii și a unei ierarhii bisericești, persecuțiile declanșate de populație sau de autorități, polemicile teologice și filozofice cu gînditori anticreștini, convertirea și politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare și a urmașilor săi (inclusiv Iulian zis Apostatul). Acest curs vă invită în primul rînd la o lectură atentă a Noului Testament, completată cu texte din afara canonului, cum ar fi, de pildă, Evanghelia lui Toma sau Iuda, Faptele lui Petru sau ale lui Pavel și Thecla. Este vorba însă de o lectură a unor texte plasate în contextul lor istoric și ne vom referi la evenimente, doctrine și curente din epocă, de natură să ne facă să înțelegem de ce a învins creștinismul, ce fel de creștinism e cel care a învins și dacă această victorie era ineluctabilă.
Patimile, moartea și învierea lui Isus sunt punctul culminant al misiunii cristice. Este firesc, așadar, ca ele să suscite cu întâietate imaginația artistică. Vă propun să analizăm minunatele tablouri flamande din secolele XV-XVII care înfățișează aceste episoade pentru a afla ideile fundamentale care se află la temeiul renașterii nordice în artă. Vom începe cu celebra „Coborâre de pe cruce” a lui Rogier van der Weyden, pentru a încheia cu splendidele capodopere ale lui Rubens. Pe drumul nostru ne vom familiariza cu o serie de figuri și tipare esențiale pentru a înțelege teologia vizuală a Nordului.
Vă invităm sa explorăm împreună istoria ideilor fundamentale ale buddhismului în contextul dezvoltării sale istorice în India. Prezentarea va încerca sa menţină echilibrul între analiza filologică a unor texte canonice reprezentative (traduse din sanscrită, pali etc.) şi discuţia filosofică metatextuală a conceptelor şi practicilor buddhiste. Vom încerca de asemenea să păstrăm obiectivitatea istorică evitând idealizarea spiritualităţii buddhiste pe care o vedem adesea in discuţiile contemporane (mai ales legate cu mişcărea New Age). Cursul este conceput în trei părţi, fiind adresat în primul rând persoanelor nespecialiste doritoare să se familiarizeze cu această fascinantă (şi mai puţin cunoscută) religie. Vom începe cu naşterea buddhismului şi perioada timpurie, prezentând concepte fundamentale precum cele patru adevăruri nobile, cele trei/patru caracterisitici ale realităţii, lipsa sufletului etern, cultivarea spirituală prin meditaţie etc. Ȋn partea a doua vom continua cu prezentarea unor doctrine reprezentative ale scolasticii (Abhidharma) conservative si formarea complexei mişcări Mahāyāna (Marele Vehicul), discutănd conceptele fundamentale de vacuitate si bodhisattva. Partea a treia va fi dedicată prinicipalelor şcoli filosofice Mahāyāna din India: Madhyamaka (tradiţia deconstructivistă elaborată pe baza conceptului de vacuitate), Yogācāra-Vijñānavāda (tradiţia idealismului subiectivist) şi Tathāgatagarba (tradiţia naturii imanente a Illuminării prezentă in toate fiinţele). Dacă timpul ne va permite, vom arunca o mini-privire şi la buddhismul tantric.
Webinar live în data de 6 august, de la ora 19:00
Psalmul 90 este o invocare a protecţiei divine, a umbrei Celui Atotputernic care oferă refugiu şi apărare împotriva vânătorului, a terorii nopţii, a „săgeţii care zboară ziua”, a „lucrului care umblă în întuneric” şi a „molimei” care pustieşte în miezul zilei. Interpretarea acestui flagel de amiază ca demon este proprie exegezei ebraice tradiţionale. Peshitta menţionează „spiritul care rătăceşte în plină zi”, iar Targum-ul oferă o imagine plurală: „banda demonilor care bântuie la miezul zilei”. Tradiția creștină, mai ales cea monahală, ilustrată de Evagrie Ponticul, Ioan Cassian, Ioan Scărarul, pentru a-i numi doar pe cei mai cunoscuți, va confirma această interpretare și-i va asigura o lungă posteritate. Demonul amiezii devine cel care provoacă acedia: plictisul, torpoarea spirituală, langoarea, tristețea fără leac, depresia. Există o ambivalenţă a acediei care nu se epuizează în strategii demonice climaterice. Acedia nu e îndeosebi o maladie caniculară, preţul somatic al anahorezei în pustie. Ea este, în sensul profund al Psalmului 90, o arşiţă lăuntrică de care numai umbra aripii divine poate proteja. Şi tocmai disoluţia încrederii în aripa protectoare constituie miza finală a strategiei demonice: sufletul acedic îşi converteşte neputinţa şi oboseala în amărăciune, iar îndelungata frecventare a demonului care asigură persistenţa oboselii, uneşte amărăciunea cu destrămarea răbdării în gândul inexistenţei mângâierii divine. Vom parcurge în acest curs analizele cele mai subtile ale maladiei spirituale a acediei, predecesoarea depresiei moderne.
Acest curs va avea loc în salonul Casei Paleologu, unde vom putea primi maximum 15 persoane
Cititorul atent al evangheliilor nu are cum să nu observe contradicțiile - aparente sau reale - dintre cele patru relatări și mai cu seamă dintre evangheliile sinoptice și cea a Sfîntului Ioan. Unele pot fi considerate nesemnificative, ținînd de hazardurile amintirii și transmiterii memoriei, altele sînt cît se poate de importante, cum ar fi cele legate de natura exactă a cinei celei de taină. Vom discuta interpretările posibile ale acestor diferențe, încercînd să obținem o vedere cît mai clară cu putință asupra înlănțuirii evenimentelor din Săptămîna Patimilor. Vom vedea totodată care sînt perspectivele celor patru evangheliști și preocupările lor de ordin teologic.
Înscrierile se pot face numai cu cinci zile în prealabil, spațiul în salonul Casei este mic.
Cele două epistole au în comun o criză în interiorul comunității, pe care Pavel încearcă să o soluționeze. În ambele cazuri, se confruntă cu griparea funcționării ei firești, fie că este vorba de cearta dintre două facțiuni mânate de ambiție din Filipeni, fie că este vorba despre conflictul dintre stăpân și sclav in Filimon. Strategia lui Pavel, însă, este una singură, anume aceea de a le aduce aminte celor către care scrie de virtuțile creștine. Smerenia, iubirea, fidelitate și speranța constituie soluția pe care Pavel, în pasaje remarcabile stilistic, o propune. Iar toate acestea derivă din modelul cristic, al lui Isus dispus să se jertfească pentru oameni.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Când vine vorba despre creștinismul siriac, se folosește frecvent expresia „cealaltă teologie”(alături de cea bizantină și latină), neglijată secole de-a rândul din motive doctrinare sau din motive de natură istorico-geografică. Situația a început să se schimbe la începutul veacului trecut prin interesul sporit față de limba și literatura creștină siriacă, ceea ce a condus la o dezvoltare fără precedent. Poezia, ca metodologie teologică specifică acestei tradiții, deschide calea către „o altfel de epistemologie”, dar, mai ales, către o mistică genuină, care pare să fi contribuit consistent în decursul timpului la stabilirea unui dialog, sub forma unui ecumenism spiritual, în interiorul mozaicului creștin răsăritean.
Sfântul Isaac Sirul, unul dintre autorii patristici reprezentativi aparținători acestei tradiții, este un astfel de exemplu: un autor de sinteză, care face punți și adună prin epistemologia teologică pe care o propune. În acest curs, vom face o introducere cu caracter general în tradiția mistică siriacă, urmată de o incursiune în gnoseologia spirituală prezentă în scrierile Sfântului Isaac Sirul, urmărind relevanța pe care ar putea să o aibă pentru paradigma contemporană.
Dacă ne uităm în calendarul ortodox, observăm cu ușurință că în fiecare duminică din Postul Paștelui până la Florii se citește „la Apostol” din Epistola către Evrei atribuită Sfântului Pavel. Vă propunem să abordăm mai multe întrebări: De ce a fost această epistolă inclusă în canonul Noului Testament, deși se cam știa că nu a fost scrisă chiar de Pavel? Este ea paulinică în spiritul ei? Și, în sfârșit, de ce se citește cu atâta insistență din Epistola către Evrei în cele cinci duminici de dinainte de Florii? Aceste întrebări reprezintă doar un punct de plecare pentru cercetarea unui text de o importanță capitală în istoria gândirii creștine.
În capitolul 9 din Evanghelia după Luca, aflăm despre un episod misterios care suscită nedumerire și astăzi, fiind la fel de greu de ințeles precum a fost pentru cei trei apostoli prezenți: Petru, Ioan și Iacov. Isus se arată „întru slavă”, însoțit de Moise și Ilie. Ce semnificație are acest moment? Vom compara felul în care Luca îl prezintă atât în relație cu Marcu și Matei, cât și cu capitolul 1 din Faptele Apostolilor.
Întreaga lume creștină sărbătorește un moment esențial al credinței atunci când rememorează întâmplările de la nașterea lui Isus. Vă propun să privim spre aceste evenimente din perspectiva artelor vizuale. Îmbinând analiza textelor evanghelice care ne vorbesc despre naștere cu reprezentările vizuale realizate de câțiva pictori de primă importanță, obiectivul nostru este să pătrundem mai bine sensul celor întâmplate acum 2000 de ani, dar care prin repetiție ritualică sunt contemporane nouă.
Lumea noastră abundă în tot felul de prezicători, prevestitori și ghicitori ai viitorului. Rolul profetului este însă să privească spre trecut, adică spre alianța dintre Dumnezeu și popor, să amintească de termenii contractului, să trezească conștiințele, să-i readucă pe contemporani pe calea cea bună și, în sfîrșit, să atragă atenția asupra consecințelor viitoare ale păcatelor din prezent.
Dacă textele profetice ar fi fost simple preziceri ale viitorului, ele și-ar fi pierdut de mult orice interes altul decît istoric. Mesajul lor etic, social și spiritual rămîne însă mereu actual. De ce? Asta vom încerca să înțelegem în cele șase întîlniri consacrate textelor profetice din Vechiul Testament. Îi vom discuta atît pe cei trei profeți mari, cît și pe cei ziși minori (de fapt, cîtuși de puțin minori, așa cum vom vedea). O vom face într-o ordine aproximativ cronologică:
Condiția feminină – așa cum apare ea în textele Noului Testament – și cum a fost ulterior asumată în sânul comunităților paleocreștine (din jurul Mediteranei) trebuie înțeleasă prin grila mentalităților semitice și elenistice specifice Antichității târzii. Am face o greșeală de interpretare dacă - în loc să citim textele biblice și să descifrăm iconografia veacului apostolic - am evalua acel imaginar al relației dintre bărbați și femei după criteriile sensibilității contemporane. Prelegerea nu-și propune așadar nici să facă „dreptate” în termenii egalității de gen, nici să „justifice” retroactiv teologia & pastorala Bisericii primare, cât să redea, prin sursele istorice disponibile, un context simbolic al cărui ecou sociocultural se perpetuează până în zilele noastre.
Eshatologie, mesianism, mistică în literatura iudeo-creștină canonică și apocrifă
Înțelegerea semnificației numelui misterios prin care se identifică Iisus din Nazaret, „Fiul Omului”, va prilejui o prezentare de ansamblu a textelor din Vechiul și Noul Testament, dar și a acelor texte care nu au fost incluse în canon, descrise generic ca texte apocrife sau pseudoepigrafe, în care este prezentat viitorul omenirii și al universului material fie ca scenariu istoric, messianic și eshatologic, fie ca depășire mistică a contingenței materiale. Relația problematică a umanității cu divinitatea creatoare după căderea adamică este punctată de promisiuni și mărturii ale reconcilierii. Mari figuri spirituale ale umanității antediluviene, postidiluviene și din sânul comunității israelite se înscriu în acest efort al reapropierii. Textele propuse spre studiu trasează această istorie.
Când tună şi fulgeră în jur de 20 iulie, ne amintim cu toţii de legenda Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, aducător de ploaie şi foc. Dar Ilie (în ebraică "cel ce are ca Stăpân pe Iahve") nu este singurul om ce s-a urcat la ceruri în Antichitate. În aceasta întâlnire, vă propunem să urcăm şi noi în timp spre a ne întâlni cu alţi călători la ceruri ale căror legende seamănă cu povestea lui Ilie. Îi vom regăsi pe Etana, rege al Kişului, pe Ganymede, prinţul Troian îndrăgit de Zeus, pe Alexandru cel Mare şi pe toţi împăraţii Romei păgâne care, asemeni glumeţului Vespasian, au simţit pe pielea lor că deveneau zei, deşi cel puţin unul, Claudiu, a sfârşit în dovleac. Vom aminti şi pe filosofii sau retorii care au scris despre Pământul văzut de sus (precum Cicero în Visul lui Scipio din a şasea carte a Republicii sau Lucian, în Icaromenip). În tradiţia iudeo-creştină, ne vom opri la visul Apostolului Pavel ce-a fost urcat până în al treilea cer (după 2 Corinteni 12.2 şi Apocalipsa apocrifă a lui Pavel) şi la influenţa pe care aceste texte au putut-o avea în alte tradiţii, ca aceea a urcării la ceruri a Profetului Mahomed.
Întrebat ce desparte Bisericile Ortodoxe de Biserica Romei, Patriarhul Athenagoras (1886-1972), marele interlocutor al Papilor Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea, obișnuia să răspundă: nimic mai puțin de nouă secole de separație! Istoria neînțelegerilor și a disputelor se menținuse oare cu atîta acuitate timp de aproape un mileniu sau distanța se instalase ca stare de fapt „normală”, ca un cadru invariabil al atîtor schimbări care nu au reușit nicidecum să o zdruncine? Întrebarea era adresată către sfîrșitul anilor ‘60, cînd ceva cu totul neobișnuit se petrecea în Occident: Conciliul Vatican II și, o dată cu el, înnoirea relațiilor dintre cele două Biserici apostolice. Momentul inaugural a avut loc în 1964 la Ierusalim, unde succesorul Apostolului Petru, Papa Paul al VI-lea, venea ca pelerin la izvoarele credinței și-l cuprindea în prima îmbrățișare fraternă de după schisma din 1054 pe cel care, potrivit tradiției bizantine, îl reprezenta simbolic pe Apostolul Andrei: Patriarhul ecumenic Athenagoras. Vechea Roma și noua Romă (Constantinopolul) hotărîseră să abolească distanța creată de veacurile de separație și de excludere reciprocă. În orizontul deschis atunci, la Ierusalim, loc al fondării Bisericii lui Hristos, se înscrie ceea ce ne-am obișnuit deja să vedem și să comentăm cu prilejul vizitelor papale. Cursul își propune să prezinte principalele momente ale reluării relațiilor dintre cele două Biserici, progresele dialogului și impasurile de etapă. Vom vedea cum au evoluat cele două viziuni despre unitate și, mai ales, care sunt elementele care definesc situația actuală.
*La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Webinar live în data de 16 iunie, ora 19.00
Astăzi mai multe încercări de reinterpretare a istoriei creștinismului, mai ales a celei din primele secole, revin asupra raportării sale la cultura elenistică pentru a scoate în evidență o anumită insensibilitate culturală a creștinilor din acea epocă. În funcție de onestitatea sau partizanatul perspectivei istorice, putem avea șansa de a ne apropia de sensul unei epoci sau, dimpotrivă, de a ne apropria acea epocă prin lentile care nu îi sunt nici proprii și nici adecvate. Astfel, în loc să vedem cum stăteau împreună, în contextul pluralist al primelor secole, conflictele și sintezele, incluziunile și marginalizările, dezbaterile și interdicțiile, ne putem limita la a constata, printr-un decupaj ilustrativ, cum creștinismul „a distrus” o civilizație înfloritoare, exercitându-și presiunea monoteistă și ascetică asupra unei lumi pline de viață și de spirit. Orice istoric onest, indiferent de propria opțiune etică sau religioasă, știe că această constatare nu poate fi decât falsă. De aceea, ne propunem prin acest curs să intrăm în miezul dezbaterii printr-o privire asupra secolului al IV-lea, decisiv pentru formarea culturii creștine și, mai ales, pentru succesul său istoric. Cazul pe care îl vom discuta este dintre cele mai pasionante: împăratul Iulian (361-363), singurul care, după Constantin cel Mare, și-a propus să revină la ordinea religioasă și culturală dinaintea „revoluției creștine”. Vom vedea cum a procedat și, mai ales, cum au reacționat creștinii la deciziile sale, prin care erau marginalizați cultural și social. Cazul are virtutea de a spune lucruri esențiale atât pentru istoria Bisericii, cât și pentru lumea „păgână”, pentru că împăratul-filosof dorea să restituie cultelor anterioare o nouă vigoare pornind tocmai de la modelul practic al creștinismului pe care îl abhora.
La multe dintre cursurile, discuțiile și excursiile Casei Paleologu a apărut întrebarea de ce a cîștigat creștinismul în competiția cu celelalte religii din antichitate. Desigur, cei care se mulțumesc cu răspunsuri scurte vor spune că “așa a vrut Dumnezeu” sau că “adevărul trebuia să triumfe asupra miciunii”. Există însă răspunsuri mai lungi, mai elaborate, care ne conduc pe drumuri întortocheate. În acest curs scurt lectorul va evoca particularitățile creștinismului în comparație cu alte culte, marea diversitate din sînul creștinismului timpuriu, dificila constituire a unui canon, a unei ortodoxii și a unei ierarhii bisericești, persecuțiile declanșate de populație sau de autorități, polemicile teologice și filozofice cu gînditori anticreștini, convertirea și politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare și a urmașilor săi (inclusiv Iulian zis Apostatul). Acest curs vă invită în primul rînd la o lectură atentă a Noului Testament, completată cu texte din afara canonului, cum ar fi, de pildă, Evanghelia lui Toma sau Iuda, Faptele lui Petru sau ale lui Pavel și Thecla. Este vorba însă de o lectură a unor texte plasate în contextul lor istoric și ne vom referi la evenimente, doctrine și curente din epocă, de natură să ne facă să înțelegem de ce a învins creștinismul, ce fel de creștinism e cel care a învins și dacă această victorie era ineluctabilă.
Cinci religii care au determinat istoria omenirii vor reprezenta tema noastră de studiu pentru acest curs și fiecăreia îi vom dedica o sesiune cuprinzătoare. Mai întâi, religiile Cărții: Iudaism, Creștinism și Islam, ca mai apoi să ne aplecăm atenția asupra religiilor Dharmei: Hinduismul și Budismul. Obiectivul nostru va fi să facem cunoștință cu principiile lor de bază, astfel încât să clădim fundamentele necesare înțelegerii istoriei ideilor și credințelor religioase. Vom discuta despre cum au apărut, care sunt evenimentele cele mai importante în dezvoltarea și parcursul lor istoric, precum și ideile și principiile etice specifice acestora.
Despre Ioan Botezătorul spune Isus că este „mai mult decît un profet”, un apogeu al iudaismului și profetismului, ba chiar al condiției umane. Era firesc, așadar, ca figura precursorului să ocupe un loc de cinste în tradiția și iconografia creștină. Pornind de la reprezentări vizuale ale sale, vom încerca să înțelegem care sînt credințele, aspirațiile și ideile legate de persoana lui.
Webinar live
Cititorul atent al evangheliilor nu are cum să nu observe contradicțiile -aparente sau reale- dintre cele patru relatări și mai cu seamă dintre evangheliile sinoptice și cea a Sfîntului Ioan. Unele pot fi considerate nesemnificative, ținînd de hazardurile amintirii și transmiterii memoriei, altele sînt cît se poate de importante, cum ar fi cele legate de natura exactă a cinei celei de taină. Vom discuta interpretările posibile ale acestor diferențe, încercînd să obținem o vedere cît mai clară cu putință asupra înlănțuirii evenimentelor din Săptămîna Patimilor. Vom vedea totodată care sînt perspectivele celor patru evangheliști și preocupările lor de ordin teologic.
Acest curs are loc în salonul Casei Paleologu.
Întreaga lume creștină sărbătorește evenimentele centrale ale credinței, amintindu-și și meditând asupra a ceea ce s-a întâmplat în săptămâna Patimilor. Vă propun să privim spre aceste evenimente din perspectiva artelor vizuale. Îmbinând analiza textelor din evanghelii care vorbesc despre zilele de dinainte de răstignire și înviere cu reprezentările vizuale realizate de câțiva pictori de primă importanță, obiectivul nostru este să pătrundem mai bine sensul celor întâmplate acum 2000 de ani, dar care prin repetiție ritualică sunt contemporane nouă.
Primele trei cărți ale Noului Testament (Matei, Marcu și Luca) prezintă asemănări evidente în ceea ce privește narațiunea vieții lui Isus. Evanghelia după Ioan, însă, diferă substanțial de acestea și ridică numeroase provocări pentru cititor. În cadrul primei ședințe vom analiza structura acesteia, precum și temele sale cele mai importante. În a doua ședință vom continua cu o discuție a celor trei epistole Ioanine. Acestea dezvolta idei importante din Evanghelie și ne mijlocesc o mai buna intelegere a legăturii dintre Creștinismul Ioanin si alte comunități creștine timpurii.
Cursul va alege trei elemente din constelația de simboluri și semnificații ale Învierii lui Hristos pentru o reflecție mai puțin obișnuită asupra fundamentului credinței creștine: mormântul gol, trupul lui Hristos înviat și roua învierii. Acestea sunt tot atâtea porți de intrare în sensul inepuizabil al tainei: mărturia istorică, noua creație și viața spirituală. Aplicând distincția dintre problemă și mister, vom propune, așadar, trei exerciții de exegeză în orizontul credinței ca experiență a Învierii.
Într-o lume în care ni se predică la tot pasul optimismul, wellbeing-ul și gîndirea pozitivă este de dorit să mai și cugetăm măcar oleacă din cînd în cînd și să deschidem ochii asupra realității condiției umane. Una dintre marile cărți de înțelepciune din parimoniul umanității este Eclesiastul, text atribuit regelui Solomon, dar redactat cu siguranță mult mai tîrziu. Expresii faimoase precum “nimic nou sub soare” și “deșertăciunea deșertăciunilor” provin din Eclesiast și exprimă chintesența unei viziuni asupra lumii lipsite de orice iluzie.
Creștinismul se definește esențial în raport cu timpul și cu istoria. Întruparea este intrarea lui Dumnezeu în timp și începutul restaurării creației indisolubil legate de temporalitate. Ce aduce astfel nou creștinismul pentru înțelegerea misterului timpului în raport cu iudaismul, dar și cu timpul ciclic din alte tradiții religioase? Cursul își propune să răspundă la această întrebare și să aprofundeze reflecția asupra timpului cu ajutorul câtorva mari opere ale tradiției creștine. Vom vorbi despre experiența religioasă a timpului, despre vârstele vieții spirituale și despre relația dintre timp și eshatologie.
Ultima carte a canonului creștin al Bibliei, Apocalipsa este asociată îndeobște cu angoasa sfârșitului lumii. Prea puțin citită și foarte des răstălmăcită, ea este, de fapt, o revelație în limbaj simbolic si liturgic, care nu poate fi înțeleasă decât pornind de la contextul apariției sale. Cursul își propune să ofere tocmai această situare în mediul religios și cultural al cărții și totodată o prezentare a structurii textului, astfel încât cititorul să poată avea principalele repere pentru o bună orientare internă. Vom discuta despre simbolurile prezente în cele trei secțiuni ale Apocalipsei și despre pluralitatea interpretărilor care le-au fost date de-a lungul istoriei, dar și despre marile teme care îi jalonează mesajul: Dumnezeu și istoria, teologia martiriului, Ierusalimul ceresc. Pe de altă parte, Apocalipsa a cunoscut o imensă receptare artistică: de la arta mozarabă (Beatus de Llebana) la frescele de la Saint-Savin, timpanele portalurilor romanice și gotice sau gravurile lui Dürer – tot atâtea căi de acces, în diferite timpuri și locuri, la semnificațiile revelației care se încheie cu invocarea celei de-a Doua Veniri. Așadar, o călătorie înapoi în timp pentru a înțelege actualitatea transistorică a Apocalipsei.
Suntem constant îndemnați să fim „altfel”. Orice afacere, orice educație, pur și simplu orice trebuie să fie o alternativă la ceva ce există deja. Noul în sine este valorizat mai mult decât ceea ce aduce el cu adevărat. Unii pe alții, urmând sloganuri "think different" - "think outside the box", ne îndeamnăm să gândim diferit. Pentru că liderii sunt definiți ca cei care gândesc diferit, iar diferit înseamnă nou și inovator. Suntem îndemnați ca să devenim toți lideri. Fără a nega aspectele pozitive ale unei asemenea perspective, noi ne vom întreba două lucruri: Este nevoie de nou ca să fii liber în gândire? Și de ce „nou” este nevoie să fie „outside the box”? Pe scurt: La ce bun goana după nou? Vom reflecta asupra unor autori care, de-a lungul secolelor dar înainte de modernitate, și-au pus problema tradiției, a autorității și a libertății de gândire.
Ce înseamnă a gândi liber? Avem impresia că orice formă de contestare a unui regim politic, a unei ordini sociale sau morale impuse este o manifestare a libertății de expresie, deci a libertății de gândire. Pentru ca să fie liberă, gândirea ar trebui să se afle în opoziție cu orice adevăr nedemonstrabil. Majoritatea adevărurilor cu care ne confruntăm zilnic nu sunt nici incontestabile nici demonstrabile. Oare gândesc liber cei care aderă în mod deliberat la idei pe care le consideră adevărate în politică, în religie sau chiar în științe? Vom încerca să analizăm aceste întrebări în raport cu unul din cele mai controversate aspecte: tradițiile culturale și religioase. Cele mai influente texte produse în tradițiile iudaică, creștină și islamică sunt de sorginte teologică. Ele au modelat și continuă să modeleze lumea în care trăim: de la conflicte militare și decizii politice până la programe școlare, de la practicare unor acte medicale până la cenzurarea și modificare discursului public. Și totuși, nu putem nega succesul pe care îl are părerea generală că religia limitează sau chiar sufocă gândirea liberă. Transmite ea un adevăr sau este mai degrabă o formă de manipulare în mass-media? Acest curs va încerca să examineze cât de liberi au fost în gândirea lor mari figuri ale celor trei tradiții culturale monoteiste, precum Augustin, Toma de Aquino, Maimonide, Averroes, Vasile cel Mare și alții. Cursul își propune pe de o parte să faciliteze accesul la autori cunoscuți (din păcate) doar de un cerc restrâns de specialiști, iar pe de altă parte să pună în discuție, prin aceste texte și idei, opinii și prejudecăți personale.
Dragoș Calma este profesor de filozofie medievală la University College Dublin. A studiat filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai, la Școala Normală Superioară de la Paris și la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne. Este doctor în filozofie medievală la Sorbona (Université Paris IV Sorbonne). În prezent conduce un proiect de cercetare finanțat de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) la University College Dublin. La propunerea Universității din Bonn, a primit premiul internațional de excelență în cercetare „Friederich Wilhelm Bessel” din partea fundației Alexander von Humboldt. A predat la Școala Normală Superioară, la Sorbona, la Universitatea din Cambridge și la Centrul „Dumitru Stăniloae” din Paris. A publicat treisprezece cărți și peste patruzeci de articole la edituri și reviste de specialitate din Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Elveția, Polonia, Germania și Italia.
V-ați întrebat oare de ce a ales Dumnezeu să se întrupeze ca prunc al unei fecioare? De ce venirea Sa în lume a luat chipul fragil, lipsit de apărare, al unui copil? Evangheliile canonice ne oferă doar câteva mari scene simbolice, asupra cărora se cuvine să ne oprim pentru a desprinde sensul copilăriei Fiului lui Dumnezeu: nașterea, închinarea magilor, tăierea-împrejur, fuga în Egipt, predica din Templu. Însă Evangheliile apocrife nu au rezistat tentației de a detalia miraculos această vârstă enigmatică a lui Iisus. Vom face, așadar, o incursiune în literatura primelor secole și totodată în iconografia Pruncului Iisus, cu reverberații până în zilele noastre.
Dacă v-ați întrebat vreodată cum se face că tocmai misticii, cei care par să fi ajuns cu mintea lor cel mai aproape de Dumnezeu, au provocat în vechime reacții inchizitoriale furibunde, vă invităm la un curs despre opera Sfintei Teresa de Ávila (1515-1582) și discipolul ei, Sfântul Ioan al Crucii (1542-1591), reprezentanții cei mai de seamă ai misticii spaniole și reformatorii Ordinului Carmelitan. Vom explora împreună felul în care identitatea naturală dintre limbajul experienței mistice și limbajul poeziei este susținută de experiențele subiective ale poetului și ale misticului în aspirația lor către uniunea cu Dumnezeu. Experimentarea directă a esenței divine, contactul nemijlocit al sufletului cu divinitatea ca realitate unică a trăirii mistice, credința că omul este singurul element al creației capabil să reproducă rațional, prin revelație, armonia universală, dincolo de orice mediere a vreunei instituții lumești, sunt idei și trăiri care au fost considerate la vremea lor eretice și care își regăsesc expresia în proza și poezia de tip contemplativ pe care ni le-au lăsat moștenire cei doi autori spanioli.
* Vă propunem să parcurgeți împreună cu noi o serie de texte ilustrative pentru opera lor, în următoarele traduceri românești:
· Sfânta Teresa de Ávila, Castelul interior, Prefață de Părinții Carmelitani Desculți, Introducere și note de Pr. Tomás Álvarez (OCD), Traducere din limba spaniolă de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, 2020.
· Sfântul Ioan al Crucii, Cântarea spirituală, Prefață de Părinții Carmelitani Desculți, Introducere și note de Părintele Eulogio Pacho (OCD), și Părintele Luca Bulgarini (OCD), Traducere de Teodora Pavel Niculau, Traducere citate din Sf. Scriptură de Prof. Maria Francisca Băltăceanu și Prof. Monica Broșteanu, Snagov, Editura Carmelitană, 2018.
· Sfântul Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, cu textul spaniol original şi cu fragmente din comentariile teologice în proză, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Anca Crivăţ, versiuni româneşti de Anca Crivăţ şi Răzvan Codrescu, Bucureşti, Editura Christiana, 2003.
Predica de pe munte din Evanghelia lui Matei este probabil discursul cu cel mai mare impact asupra istoriei umanității. Vom începe prin a o analiza din punct de vedere retoric, scoțînd în evidență tehnicile discursive și figurile de stil folosite. O vom compara cu predica echivalentă din Evanghelia lui Luca și vom discuta celelalte situații în care Isus a luat cuvîntul. Ne vom întreba de asemenea care dintre lecțiile de oratorie transmise de Isus pot fi utilizate într-un context laic și cum le poate fructifica oricine dintre noi.
Întruparea Logosului divin constituie fundamentul oricărei reprezentări iconice. Dincolo însă de elaborarea teologiei icoanei, s-a dezvoltat treptat, pornind de la absența detaliilor despre înfățișarea lui Iisus din textele nou-testamentare, o reflecție în jurul temei frumuseții Fiului lui Dumnezeu, a felului în care invizibilul s-a întrupat și s-a înfățișat ochilor muritori. Conturarea a doua ipoteze teologice, a frumuseții umane și a lipsei de frumusețe a lui Iisus, este ea însăși revelatoare pentru înțelegerea relației dintre divinitate și umanitate, precum și pentru statutul reprezentării iconice. Ne propunem astfel să analizăm argumentele avansate de cele două direcții de interpretare, începând de la Origen și până în perioada bizantină târzie, care nu a ezitat să propună detalii concrete despre înfățișarea Dumnezeului întrupat.
Dumnezeu este Unul, dar în același timp are trei persoane. Cum poate aceeași substanță să fie una singură si trei în același timp? Nu cumva au dreptate cei care acuză Creștinismul că a reintrodus politeismul într-o credință care se mărturisește monoteistă? Care sunt mijloacele prin care gânditorii creștini au clarificat și apărat acest paradox? În acest curs vă propunem cercetarea principalelor sursele biblice pentru credința în Treime, precum si a modului în care creștinii au aparat această doctrină în fața diverselor judecăți potrivnice.
Ce înseamnă să devii creștin? Care este esența acestei noi credințe? Căutarea unui răspuns la cele două întrebări constituie temeiul epistolei apostolului Pavel către Galateni. În acest text, unul dintre cele mai timpurii ale Noului Testament, Pavel explică în ce măsură drumul spre Hristos depinde de credință, nu de împlinirea legii, și cum identitatea creștinului se conturează în iubire, libertate și superioritatea duhului asupra trupului. Orizontul așteptării creștine este definit plecând de la făgăduința făcută lui Avraam și împlinită de Isus, nu prin legile mozaice.
Acest curs este primul dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Începuturile creștinismului trebuie înțelese pornind de la speranțele escatologice ale noii religii. Credincioșii așteaptă, de pe-o zi pe alta, a doua venire (parousia) și sfârșitul veacurilor (escatonul). Această stare, însă, se poate ușor transforma în nerăbdare și tulburare. Pavel are dificila sarcină să elucideze și să justifice așteptările mesianice întărind, în același timp, principiile etice ale creștinismului pe care credincioșii nu trebuie să le neglijeze în graba lor spre mântuire. Rezultatul acestei tensiuni este a doua epistolă către Tesaloniceni.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
În anii '90 religia rima cu descoperirea libertăţii, cu bucuria de a crea, trăi şi gândi liber. În anii 2000 apar primele crize, primele mişcări de contestare, de la povestea lui Vasilică neatent’ din manualele de religie la prezenţa icoanelor ȋn sălile de clasă. În acelaşi timp, pelerinajul dedicat Sfintei Paraschiva de la Iaşi strânge aproape un milion de persoane. Tragedia de la Colectiv aduce cu sine popularul slogan „Vrem spitale, nu catedrale” şi contestarea deschisă, ȋn stradă, a BOR, o premieră absolută ȋn istoria naţională. În timpul molimei, Biserica a fost parcă mai prezentă ca niciodată ȋn mass-media, de la polemica ȋn jurul linguriţei de ȋmpărtăşanie la efortul colectiv de vaccinare.
Scopul ȋntâlnirii noastre este realizarea unui ȋnceput de investigaţie asupra relaţiei dintre religie şi modernitate ȋn România şi a implicaţiilor sociale, politice și economice ale acesteia. Pentru că dincolo de credinţe şi opinii personale, fapt divers, fervoare sau indignare, religia constituie ȋncă un pilon de bază al societăţii.
Webinar live în data de 31 august, de la ora 19.00
Vă propun două cursuri despre figura lui Isus în contextul său istoric, mai exact în legătură cu două dintre curentele majore ale lumii în care trăia: filozofia cinicilor și teologia fariseilor. Aleg acest unghi de abordare, tocmai pentru că termenii de “cinic” și “fariseu” au dobîndit în limbajul curent semnificații peiorative cu totul nemeritate.
Fariseismul este unul dintre principale curente ale iudaismului din vremea lui Isus, iar după distrugerea Templului devine soclul pe care se va reconstrui iudaismul majoritar. Despre Sfîntul Pavel spune el însuși că era fariseu și fiu de fariseu, că studiase cu cel mai mare cărturar fariseu din epocă. Dialogul interior între mesajul lui Isus și spiritualitatea fariseică este un dat fundamental al gîndirii lui Pavel. Cum stau însă lucrurile în privința lui Isus? Care sînt punctele comune și care sînt diferențele între învățătura lui Isus și doctrina fariseică? Și, date fiind numeroasele și profundele asemănări, cum se explică totuși polemica anti-fariseică din evanghelii?
Cursul propune o incursiune în tipologia rugăciunii zoroastriene şi a diverselor tipuri de recitare. Vom investiga și câteva detalii iconografice ale picturilor monumentale datate din primul secol după Hristos, descoperite recent în nordul Uzbekistanului.
„La început era Cuvântul” (Ioan 1.1). Varianta zoroastriană a preeminenƫei logosului din Evanghelia creştină stă încadrată în următoarea tramă epică: Ohrmazd, divinitatea supremă, creează lumea recitând Ahuna Vairiia, rugăciunea centrală a acestei alte religii. O atenƫie particulară este acordată divinităƫii care patronează rugăciunea, anume Sraoša / Srōš.
Dacă vrem să înțelegem greutățile activității misionare a lui Pavel, atunci a doua epistolă către corinteni este tema perfectă de studiu. Biserica din Corint, mult iubită de Pavel, este sfâșiată de conflicte intestine, iar apostolul se teme pentru viitorul ei. Pavel consideră că este just să își apere autoritatea și învățăturile, punând accent pe ajutorul pe care noii creștini îl datorează celor de aceeași credință cu ei. Generozitatea este temelia pe care Pavel își construiește mesajul apostolic, mesaj încununat de speranța pentru mântuirea corintenilor.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Webinar live
Cititorul atent al evangheliilor nu are cum să nu observe contradicțiile -aparente sau reale- dintre cele patru relatări și mai cu seamă dintre evangheliile sinoptice și cea a Sfîntului Ioan. Unele pot fi considerate nesemnificative, ținînd de hazardurile amintirii și transmiterii memoriei, altele sînt cît se poate de importante, cum ar fi cele legate de natura exactă a cinei celei de taină. Vom discuta interpretările posibile ale acestor diferențe, încercînd să obținem o vedere cît mai clară cu putință asupra înlănțuirii evenimentelor din Săptămîna Patimilor. Vom vedea totodată care sînt perspectivele celor patru evangheliști și preocupările lor de ordin teologic.
De unde vin icoanele Crăciunului? Când, de ce, cu cine și pentru cine au au fost create primele imagini creștine înfățișând episoade din viața Domnului în general și Nașterea sa în special? De Crăciun, vă invităm la o călătorie virtuală prin muzee și biblioteci din lumea întreagă, pentru a explora împreună arta Antichității Târzii, cu scenele greco-romane ale nașterilor păgâne (de zei, precum Dionysos, sau de eroi, precum Ahile și Alexandru cel Mare). Vom merge prin sinagogile din Orientul Apropiat, pentru a înțelege în ce context evreii și, deopotrivă cu ei, creștinii, au renunțat la interdicția chipului divin cioplit. Vom sări peste iconoclasm și vom poposi în diverse centre ale culturii bizantine și medievale, pentru a vedea care sunt principalele tipuri iconografice cum au văzut oamenii din trecut Crăciunul.
Virtuțile teologale sunt discutate de către apostolul Pavel în multe dintre epistolele sale, însă nicăieri nu au un rol mai important decât în prima scrisoare către corinteni. Aici găsim celebrul imn închinat iubirii, în care aflăm că dragostea (agape) este centrul vieții creștine. Pentru a înțelege de ce Pavel scrie astfel, trebuie să privim discuția despre virtuțile creștine în contextul mai larg al motivației pentru care apostolul neamurilor scrie celor din Corint. Vom descoperi o biserică aflată la adolescență: traversată de tensiuni interne care amenință să dizolve fragilul echilibru al acestei atât de importante tinere comunități religioase. Pavel, în rol de terapeut, găsește cuvintele potrivite pentru a păstra unitatea credinței.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Webinar live
Răstignirea lui Isus este evenimentul definitoriu al Săptămânii Patimilor, cel care face posibilă mântuirea. Acesta are, în consecință, un rol central în narațiunile tuturor celor patru Evanghelii. Totuși, daca zăbovim cu băgare de seamă asupra textelor acestora, vom observa că, pe cruce, Isus ne vorbește diferit în fiecare dintre ele. În acest curs ne propunem să analizăm aceste diferențe și să invocăm motivele pentru care evangheliștii au ales aceste prezentări distincte. Demersul ne oferă un prilej ideal pentru a înțelege momentul răstignirii pornind de la contextul specific și mai amplu al fiecărei Evanghelii.
Se pare că poemul de dragoste sau seria de poeme de dragoste care alcătuiesc Cântarea cântărilor (în ebraică doar 117 versete și 1250 de cuvinte) constituie cea mai dificilă problemă exegetică și istorică din întreaga Biblie. Specialiștii nu cad de acord nici asupra datării, nici asupra structurii și nici a mesajului. O gamă largă de ipoteze formează terenul actual de interpretare a uneia dintre cele mai comentate cărți din întreaga istorie a receptării Bibliei. Este vorba despre un cântec profan de dragoste sau despre o parabolă mistică în termeni de o intensă senzualitate? Cine îi este autorul? De ce nu apare decât o singură aluzie la divinitate și care este sensul formulei esențiale: „iubirea ca moartea e de tare” (8,6)? Cum se face că acest text nupțial a fost considerat canonic în tradițiile iudaică și creștină? Iată câteva întrebări de la care pornim pentru o lectură atentă, urmărind traducerile ambelor versiuni, ebraică și greacă, și culegând din imensa tradiție exegetică ideile care ne pot ajuta să adâncim frumusețea literară și spirituală unică a acestui imn închinat puterii iubirii.
*La acest curs păstrăm două locuri pentru bursierii Fundației Paleologu, elevi sau studenți.
Pe 21 mai sînt sărbătoriți sfinții îmăpărați Constantin și Elena. Cu cîteva zile mai devreme vă propun un bilanț al cercetărilor despre unul dintre cei mai mari împărați romani, egal poate ca geniu politic cu Octavian Augustus, pe care îl admira, de altminteri, foarte mult.
Vom evoca opera de restaurare imperială a lui Dioclețian, pe lîngă care s-a format ca lider politic, împreună cu tatăl său împăratul Constanțiu, și vom vedea cum complexul sistem al tetrarhiei a fost dat peste cap de tînărul ambițios care s-a impus printr-o serie de lovituri de teatru și de abile negocieri politice. Vom discuta spinoasa problemă a convertirii lui Constantin și politica sa religioasă, mult mai complexă, subtilă și diferențiată decît poate părea la prima vedere. În sfîrșit, ne vom apleca asupra dramelor din familia imperială -misterioasa moarte a soției Fausta, condamnarea fiului Crispus- și asupra rolului de model creștin asumat de mama sa Elena.
Webinar live
Cititorul atent al evangheliilor nu are cum să nu observe contradicțiile -aparente sau reale- dintre cele patru relatări și mai cu seamă dintre evangheliile sinoptice și cea a Sfîntului Ioan. Unele pot fi considerate nesemnificative, ținînd de hazardurile amintirii și transmiterii memoriei, altele sînt cît se poate de importante, cum ar fi cele legate de natura exactă a cinei celei de taină. Vom discuta interpretările posibile ale acestor diferențe, încercînd să obținem o vedere cît mai clară cu putință asupra înlănțuirii evenimentelor din Săptămîna Patimilor. Vom vedea totodată care sînt perspectivele celor patru evangheliști și preocupările lor de ordin teologic.
Pomenit de 22 de ori în cele patru Evanghelii, Iuda a devenit, prin actul său final, un simbol al trădării și al apostaziei. Legat indisolubil de drama ultimelor zile ale vieții pământene a lui Hristos, Iuda, ucenic ratat, încurcat în propriile raționamente, nu este mai puțin un personaj misterios, a cărui respingere rituală, ca figură prin excelență a păcatului și a răului, a fost însoțită de-a lungul timpului de o fascinație persistentă. Dante îl vede în străfundurile Infernului, alături de marii trădători ai lui Cezar, iar sărutul prin care l-a identificat pe Iisus în Grădina Getsimani a devenit marca sa în istoria picturii. Se poate oare ști cine era Iuda și, mai ales, de ce stătea în preajma lui Hristos? Cum înțelegem actul său de trădare și, mai cu seamă, necesitatea trădării pentru împlinirea jertfei pe Cruce? Care a fost rostul istoriei sale și în ce măsură ea putea fi alta? Sunt întrebări care au traversat cei peste 2000 de ani de creștinism. Nu vom putea parcurge toate încercările de răspuns, însă ne propunem, în cadrul cursului, să oferim o orientare deopotrivă cronologică și sistematică, incluzând interpretările teologice literare și artistice. Figura lui Iuda se va constitui într-un prilej de reflecție pe tema căderii și a fidelității spirituale.
* Păstrăm două locuri pentru bursierii Casei Paleologu, elevi, studenți și pensionari. Detaliile despre modul în care puteți deveni bursieri se găsesc aici.
Cursul are şase întîlniri ce vor avea temele următoare:
Filmul recent al regizorului Garth Davis (2018) a readus în atenție figura fascinantă a Mariei Magdalena, primul martor al Învierii. De-a lungul secolelor, chipul Mariei Magdalena a primit interpretări tot mai elaborate și a dat naștere, mai ales în Occidentul medieval, unei devoțiuni aparte. Însă nici în Răsărit nu a rămas în umbră, deși aici nu întâlnim individualizarea pe care figura sa o cunoaște din ce în ce mai accentuat în arta și literatura Occidentului. În ultimele decenii, datorită unei atenții sporite față de literatura apocrifă și gnostică (să nu uităm că există o singură evanghelie gnostică atribuită unei femei, iar aceasta nu este alta decât Maria Magdalena!), asistăm la o interpretare în cheie contemporană, de multe ori fantezistă, a acestui personaj căruia tradiția canonică a creștinismului îi recunoaște un rol eminent. Cursul vă invită să parcurgem istoria Mariei Magdalena din primele secole până în vremea noastră și să aprofundăm rațiunile pentru care epoci succesive s-au aplecat cu neobosit interes asupra unei femei care își păstrează misterul.
Sfîntul Pavel a schimbat cursul istoriei prin scrierile sale, așa cum probabil nici un alt autor nu a mai reușit vreodată. Epistolele sale sînt primele texte creștine, iar interpretarea paulinică a vieții și învățăturii lui Isus s-a impus în fața altor tendințe din primele comunități creștine. La asta au contribuit coerența gîndirii sale religioase, capacitatea lui de a duce o idee pînă la ultimele ei consecințe, certitudinea intimă a unei misiuni providențiale, elaborarea unei veritabile strategii și, nu în ultimul rînd, marele său talent de comunicator (Pavel e și un excelent model de retorică). Cele șase întîlniri ale cursului vor porni fiecare de la cîte una dintre epistolele ale căror autenticitate nu este contestată: 1 Thessalonicieni, 1 și 2 Corinteni, Galateni, Romani, Filipeni și Philemon. În paralel cu aceste texte vom discuta celelalte epistole (2 Thessalonicieni, Coloseni, Timotei, Titus, Efeseni și Evrei) și ne vom întreba în ce măsură sînt ele fidele gîndirii paulinice. Vom vedea astfel de ce Pavel a rămas în continuare una dintre cele mai controversate și mai influente figuri intelectuale din istoria lumii.
* La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
În continuarea întâlnirilor despre Ierusalim și despre istoria catacombelor romane, cursul își propune să aprofundeze tema spațiilor credinței, a geografiei sacre, descriind un itinerariu al credinței și dezvoltând semnificațiile fiecărui oraș înlăuntrul tradiției creștine. Ierusalimul va fi privit mai ales din perspectiva constituirii locurilor de pelerinaj și, în mod special, a principalelor mărturii istorice despre Lumina Sfântă, care reflectă coexistența celor trei monoteisme. Roma va aduce, dinspre istoria sa, dimensiunea universală a creștinismului și totodată marile sanctuare ale credinței, spre care vor converge nenumărate itinerarii personale și colective. Vom vedea apoi cum s-a format Constantinopolul, cum se distinge față de vechea Romă sub raportul spațiului sacru și ce relații creează cu Ierusalimul și Roma. Vom porni de la urmele vizibile astăzi ale acestei istorii pentru a reface o hartă spirituală pe care o vom putea parcurge de fiecare dată când ne aflăm în călătorie. Credința însăși înseamnă străbaterea unui itinerariu în funcție de o tradiție care își are spațiile privilegiate, adevărate noduri de sens.
*La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Cum obținem mântuirea, prin fapte, credință sau prin har divin? Întrebarea aceasta se află în centrul celei mai lungi și intens discutate epistole scrise de apostolul Pavel. Întreaga istorie a bisericii este marcată de acest text, cum se poate lesne vedea din rolul hotărâtor pe care exegeza scrisorii l-a jucat în reforma pornită de Luther și critica adusă de el catolicismului. Avem aici poate cea mai subtilă speculație teologică gândită de Pavel, dar și atenția cea mai mare acordată modului în care învățătura este transmisă. Aceasta este consecința firească a situației în care apostolul neamurilor scrie. Pavel se adresează unei biserici pe care nu el a fondat-o, așadar nu o poate face cu aceeași impetuozitate pe care o vedem în scrisorile sale către tesaloniceni sau corinteni.
Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.
Curs online video disponibil până pe 18 aprilie.
Postul Paștelui nu este doar perioada de pregătire pentru cea mai importantă sărbătoare creștină, ci și un timp al experienței spirituale de o remarcabilă coerență teologică. Sărbătorile și lecturile biblice din timpul Postului Mare au un rost care trebuie deslușit. Asta vă propun pentru cele cinci duminici care au mai rămas din post, precum și sîmbăta lui Lazăr.
Webinar live cu două întâlniri, începând cu 19 august, de la ora 19:00
Also sprach Zarathustra a lui Nietzsche nu este decât una dintre ultimele etape ale unei întregi istorii a fascinaƫiei : fascinaƫia pe care Zoroastru şi lumea sa au exercitat-o asupra culturii europene. Cursul de faƫă propune o incursiune într-un orizont al contrastelor, între ce şi-au închipuit vechii greci, mai apoi europenii, despre religia lui Zoroastru şi ce a fost ea şi continuă să fie, de fapt.
La multe dintre cursurile, discuțiile și excursiile Casei Paleologu a apărut întrebarea de ce a cîștigat creștinismul în competiția cu celelalte religii din antichitate. Desigur, cei care se mulțumesc cu răspunsuri scurte vor spune că “așa a vrut Dumnezeu” sau că “adevărul trebuia să triumfe asupra miciunii”. Există însă răspunsuri mai lungi, mai elaborate, care ne conduc pe drumuri întortocheate. Vom evoca particularitățile creștinismului în comparație cu alte culte, marea diversitate din sînul creștinismului timpuriu, dificila constituire a unui canon, a unei ortodoxii și a unei ierarhii bisericești, persecuțiile declanșate de populație sau de autorități, polemicile teologice și filozofice cu gînditori anticreștini, convertirea și politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare și a urmașilor săi (inclusiv Iulian zis Apostatul). Acest curs vă invită în primul rînd la o lectură atentă a Noului Testament, completată cu texte din afara canonului, cum ar fi, de pildă, Evanghelia lui Toma sau Iuda, Faptele lui Petru sau ale lui Pavel și Thecla. Este vorba însă de o lectură a unor texte plasate în contextul lor istoric și ne vom referi la evenimente, doctrine și curente din epocă, de natură să ne facă să înțelegem de ce a învins creștinismul, ce fel de creștinism e cel care a învins și dacă această victorie era ineluctabilă.
Important: data limită de înscriere a fost 23 noiembrie 2018, grupul este formt, însă ne-am gîndit să mai primim și eventualii doritori întârziați. Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 7 decembrie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 8 decembrie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 9 decembrie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 30 noiembrie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 650 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
*** Fundaţia PALEOLOGU în parteneriat cu KULTUR ROJECT/CASELE DE OASPEŢI CINCŞOR/Transilvania susțin împreună învățarea și dezvoltarea pe baze reale și solide. Vă invităm într-un un weekend de dezvoltare, învăţare şi de relaxare. Împreună ne vom bucura de subiecte pasionante, de cunoaştere, de dezbatere şi dialog într-un loc inedit – fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru masă pentru ambele (!) zile este de 58,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.