De multe ori, dacă îi citim pe profeţi, inimile se transformă în piatră, devin surde, indiferente, şi doar o intervenţie viguroasă a lui Dumnezeu le poate restitui vitalitatea originară, făcându‑le din nou de „carne”, înnoindu‑le fragilitatea şi, prin aceasta, capacitatea de a primi şi a comunica: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune‑voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele” (Iez. 36, 26‑27). Dacă cerul vieţii este inima, Dumnezeu este cerul inimii: o arhitectură în care bolţile interioare răsfrâng dincolo de puterea imaginaţiei nemărginirea, ceea ce este infinit departe în ceea ce este infinit aproape". Pornind de la eseul evocat mai înainte, vă propunem un parcurs despre sensurile multiple ale inimii în diferite tradiții religioase și culturi pentru a-i înțelege centralitatea și funcția simbolică de a exprima integralitatea ființei umane. Sensurile inimii conduc spre o antropologie în care rațiunea și afectivitatea sunt îngemănate în ritmurile secrete ale vieții spirituale.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.