Când, unde și cum a domnit Dumnezeu pe pământ? Aceste trei întrebări circumscriu obiectul unui curs, care propune o descriere a rolului religiei în organizarea societății umane, atât în planul istoriei, adică al referinței comunităților umane la o divinitate ca principiu federator al acestora, cât și în planul spiritului, adică al speculațiilor teoretice despre acțiunea efectivă a unei ființe supranaturale în destinul fiecărui individ și pe cale de consecință a grupurilor umane. Astfel cursul se prezintă în același timp ca o istorie a teologiei și a formelor teocratice pe care le-a produs de-a lungul timpului, dar și elemente de teologie a istoriei. Cursul ia în considerare textele sacre ale civilizațiilor bazinului mediteranean, care au dat naștere celor trei mari monoteisme contemporane: iudaismul, creștinismul și islamul, ceea ce înseamnă în primul rând corpusurile de texte ale Vechiului și Noului Testament, ocazional trimiteri către alte texte antice fondatoare ale ideilor teocratice.
Cursul se va desfășura în trei module de câte șase întâlniri fiecare, cu un onorariu de 350 lei pentru fiecare și grupate tematic în felul următor:
1. Sursele antice ale Teocrației
2. Teocrația în Antichitatea târzie și Evul mediu
3. Teocrație și modernitate: o perspectivă antropologică.
Acesta este al doilea modul, cel care va prezenta evoluția creștinismului în Imperiul roman, urmărind formarea diferențelor între creștinismul apusean și cel răsăritean și analizând formele de putere izvorâte din interpretarea textului biblic. Cursul va conține și o scurtă prezentare a formării puterii islamice și a relațiilor dintre Califat și Imperiul bizantin. Texte de Studiu: Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, capitolele XVIII-XXII, Epistola Papei Gelasius (494) către împăratul Anastasie, Novela 6 a lui Iustinian, Capitolele de învățătură ale diaconului Agapet către împăratul Iustinian, Introducerea (Eisagoge) la culegerea de legi ale statului și ale Bisericii (Nomocanon) din vremea împăratului Vasile Macedoneanul, scrisă de patriarhul Fotie al Constantinopolului.