Credința, nădejdea și dragostea: I Corinteni

Virtuțile teologale sunt discutate de către apostolul Pavel în multe dintre epistolele sale, însă nicăieri nu au un rol mai important decât în prima scrisoare către corinteni. Aici găsim celebrul imn închinat iubirii, în care aflăm că dragostea (agape) este centrul vieții creștine. Pentru a înțelege de ce Pavel scrie astfel, trebuie să privim discuția despre virtuțile creștine în contextul mai larg al motivației pentru care apostolul neamurilor scrie celor din Corint. Vom descoperi o biserică aflată la adolescență: traversată de tensiuni interne care amenință să dizolve fragilul echilibru al acestei atât de importante tinere comunități religioase. Pavel, în rol de terapeut, găsește cuvintele potrivite pentru a păstra unitatea credinței.

Cursul face parte dintr-o serie despre epistolele apostolului Pavel. Planul nostru este să tratăm fiecare text în parte, astfel încât să dedicăm câte o întâlnire fiecăruia dintre cele 14 texte.

  • Cursul va avea o întâlnire, pe 15 aprilie, de la ora 19:00, ora României.
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.