Egiptul ocupă un loc aparte în istoria creștinismului antic și medieval. Astfel, Alexandria a fost timp de secole capitala intelectuală a Imperiului Roman și obârșie a unor teologi distinși precum Clement, Origen, Athanasie sau Chiril. De asemenea, originile monahismului creștin sunt adesea asociate cu doi Părinți ai pustiei egiptene, Antonie cel Mare și Pahomie. În focul controverselor hristologice care au dus la schisma de la Chalcedon (451 d.Hr.), Egiptul s-a îndepărtat treptat de creștinismul „internațional” susținut de împărații bizantini. Această turnură va da naștere Bisericii Ortodoxe Copte, care își va păstra vigoarea intelectuală, continuând să influențeze politica ecleziastică din Orientul Mijlociu. De la cucerirea arabă din 641-642 d.Hr., creștinismul copt intră într-un declin lent, însă ireversibil, care va culmina cu convertirile masive la Islam din perioada ayyubidă și mamelucă.
Acest curs în două părți propune o scurtă istorie a creștinismului egiptean de la originile sale (secolul II) până în perioada otomană (sec. XVI-XIX). Care sunt cele mai timpurii papirusuri creștine descoperite în Egipt? Ce conține biblioteca „gnostică” de la Nag Hammadi? Care au fost primii monahi creștini? Cine sunt copții? Este Biserica Coptă monofizită? Cum a supraviețuit creștinismul în Egipt după cucerirea arabă? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem împreună pe parcursul celor două întâlniri.
Principalele teme discutate în cele două prelegeri
1. De la origini până la criza ariană, perioada lui Athanasie și arianismul, biblioteca de la Nag Hammadi, monahismul, Chiril și criza nestoriană, Sinodul de la Chalcedon și ruptura de biserica imperială.
2. Epoca postchalcedoniană, perioada papei Damian al Alexandriei, dominația persană a Egiptului, creștinismul în perioada arabă (sub umayyazi, ‘abbasizi, tulunizi, fatamizi, ayyubizi, mameluci, otomani).
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.