O bună introducere în arhitectura unui sistem religios poate fi înƫelegerea listelor de virtuți si vicii. În cazul zoroastrian, un astfel de rezumat se gaseşte în aşa numita carte (nāmag) a lui Ardā Wīrāz, redactată în medio-persană în sec. al 9-lea d. Chr. Ulterior, textul a cunoscut traduceri în persană şi gujarati. Ambele versiuni de texte au circulat în manuscrise ilustrate. Nu întâmplător, acest text zoroastrian a fost calificat drept o Divina Commedia a Orientului. E foarte probabil ca sursa lor comună să fi fost aceeaşi, anume scrierea apocrifă Apocalipsa lui Petru. Cursul se concentrează pe lunga listă a viciilor şi virtuților din verisiunea medio-persană a Ardā Wīrāz Nāmag. Prezentarea va fi însoțită de ilustraƫii inedite.
*Webinarul live va avea 2 întâlniri, pe 15 și 22 ianuarie, ambele de la 19:00 (ora României). La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar.
*Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.