Departe de a surprinde niște simple accidente anecdotice ale politicii românești din secolul al XIX-lea, Caragiale a pătruns în miezul politicului, observațiile sale putînd fi coroborate cu cele ale unor clasici ai științei politice: Machiavelli, Tocqueville, Guizot, Harold Laswell.
Ca și celebrul Tip O’Neill, Trahanache știa, în bună lectură tocquevilliană, că “all politics is local” și, mai mult, Conul Zaharia, departe de a fi o mazetă ramolită, este o încarnare perfectă a vulpii lui Machiavelli, adică “tare, tare de tot, solid bărbat”. Tot o “vulpe bătrînă” este și Agamemnon Dandanache, al cărui parteneriat cu Trahanache rezidă în firea lucrurilor, unul avînd nevoie de celălalt, fără nici o urmă de competiție între ei. Dandanache este tipul politicianul de cursă lungă, destinat să joace un rol național, dar fără implantație locală. În comparație cu acești maeștri ai politicii, tinerii corifei Farfuridi și Cațavencu mai au de învățat, deși talentul și înzestrarea lor sînt indeniabile. Ideile politice ale lui Farfuridi sînt de sorginte orleanistă, el situîndu-se pe linia marilor gînditori ai moderației: Montesquieu-Guizot-Aron.
Liberal și conservator totodată, conștient că “le progrès est le développement de l’ordre” (Auguste Comte), om de largă deschidere istorică și europeană, Farfuridi este, fără îndoială, destinat unei strălucite cariere politice, cu condiția să-și însușească din răbdarea, tactul și abilitatea lui Trahanache. În vreme ce, ca tip psihologic, Farfuridi este o personalitate obsesivă, Nae Cațavencu și Zoe Trahanache aparțin amîndoi tipului isteric, ceea ce explică atît ciocnirile lor, cît și brusca lor empatie (cf. Harold Laswell, Power and Personality).
Despre acestea și altele vom vorbi la acest curs, fără a omite o întrebare fundamentală: care este legătura dintre politică și comedie? Cît de mult bine ne face abordarea comică a politicului? Și este Caragiale un demn continuator al lui Aristofan?
Vă oferim acest curs cu un onorariu special pentru că ați fost alături de noi la Bookfest2024.
Departe de a surprinde niște simple accidente anecdotice ale politicii românești din secolul al XIX-lea, Caragiale a pătruns în miezul politicului, observațiile sale putînd fi coroborate cu cele ale unor clasici ai științei politice: Machiavelli, Tocqueville, Guizot, Harold Laswell.
Ca și celebrul Tip O’Neill, Trahanache știa, în bună lectură tocquevilliană, că “all politics is local” și, mai mult, Conul Zaharia, departe de a fi o mazetă ramolită, este o încarnare perfectă a vulpii lui Machiavelli, adică “tare, tare de tot, solid bărbat”. Tot o “vulpe bătrînă” este și Agamemnon Dandanache, al cărui parteneriat cu Trahanache rezidă în firea lucrurilor, unul avînd nevoie de celălalt, fără nici o urmă de competiție între ei. Dandanache este tipul politicianul de cursă lungă, destinat să joace un rol național, dar fără implantație locală. În comparație cu acești maeștri ai politicii, tinerii corifei Farfuridi și Cațavencu mai au de învățat, deși talentul și înzestrarea lor sînt indeniabile. Ideile politice ale lui Farfuridi sînt de sorginte orleanistă, el situîndu-se pe linia marilor gînditori ai moderației: Montesquieu-Guizot-Aron.
Liberal și conservator totodată, conștient că “le progrès est le développement de l’ordre” (Auguste Comte), om de largă deschidere istorică și europeană, Farfuridi este, fără îndoială, destinat unei strălucite cariere politice, cu condiția să-și însușească din răbdarea, tactul și abilitatea lui Trahanache. În vreme ce, ca tip psihologic, Farfuridi este o personalitate obsesivă, Nae Cațavencu și Zoe Trahanache aparțin amîndoi tipului isteric, ceea ce explică atît ciocnirile lor, cît și brusca lor empatie (cf. Harold Laswell, Power and Personality).
Despre acestea și altele vom vorbi la acest curs, fără a omite o întrebare fundamentală: care este legătura dintre politică și comedie? Cît de mult bine ne face abordarea comică a politicului? Și este Caragiale un demn continuator al lui Aristofan?
În seara alegerilor europene președintele Macron a anunțat, spre surprinderea tuturor, dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de alegeri anticipate. Veți fi auzit și veți auzi în continuare nenumărate comentarii pe această temă. Nu asta își propune acest curs.
Tocmai am terminat de scris o carte despre patologiile puterii, care va apărea curînd în Franța. Voi încerca să propun din această perspectivă o interpretare a deciziei lui Emmanuel Macron, dar și a mișcărilor populiste – de dreapta și de stînga –, care profită de pe urma situației create. Voi aborda tema radicalizărilor în oglindă și a afectelor care agită societățile contemporane.
Totodată, voi prezenta istoria curentelor politice din Franța. Voi arăta, de asemenea, care sînt legăturile dintre alegerile din 7 iulie și situația internațională – conflictele armate din Ucraina și Palestina, relațiile transatlantice, construcția europeană.
R.P. Chineză se manifestă în ultimele decenii ca un actor geopolitic și strategic major al scenei internaționale, ajungând să fie considerată rivalul major al SUA pentru hegemonia globală. Beijingul evită să își asume responsabilități majore în gestionarea sistemului internațional, lăsând SUA acest rol, dar a devenit liderul de facto al grupului de puteri emergente care formează armătura așa numitului Sud Global. Profitând de războiul ruso-ucrainean și de cel dintre Israel și Hamas, Beijingul își promovează în mod inteligent și ambițios agenda de politică externă, sperând să obțină hegemonia regională în Asia-Pacific și pe termen lung visând, poate, și la cea globală.
Conceptul de "lovitură de stat" este folosit frecvent în sfera publică, iar unii - nu puțini - dintre actualii șefi de stat sau de guvern sunt la putere datorită unor lovituri de stat. Care este însă înțelesul veritabil al acestui concept? De ce loviturile de stat se întâmplă mai ales în anumite regimuri? Care este secvența de acțiuni care duce la succesul unei lovituri de stat?
Românii secolului al XIX-lea trăiesc să-l vadă pe regele Carol I în pragul abdicării din pricina ambiției de a construi drumul de fier al țării cu afaceriștii străini conduși de prusacul Strousberg. În perioada interbelică, Carol al II-lea este încântat să-i demaște pe țărăniștii lui Iuliu Maniu pentru contractul păgubos de înzestrare a armatei semnat cu reprezentanții cehoslovaci și francezi ai companiei Škoda. Mai recent, visul românilor de a avea o autostradă în Transilvania este năruit de americanii de la Bechtel, cu concursul sau neputința părții române.
Scopul cursului nu este acela de a stabili vinovați sau de a afla amănunte picante – deși vom face și asta –, ci de a observa corupția în durată lungă și de a înțelege implicațiile sociale ale acesteia: încrederea în clasa politică și instituțiile democratice, sentimente anticapitaliste și antisemite, rolul opoziției politice și al presei, ramificațiile internaționale ale cazurilor și atitudinea reprezentanților companiilor celor mai puternice națiuni.
Cursul va aborda ultimele evoluții de pe fronturile de luptă din Ucraina, despre unitățile militare și armamentul cu care se confruntă cele două armate și despre tacticile și luptă și obiectivele de etapă ale Ucrainei și Rusiei. Vom căuta să înțelegem ce a obținut Zelensky la Washington atât din punct de vedere politic, cât și militar, dar și care sunt condițiile de pace ale celor două părți și cât de aproape suntem astăzi de un armistițiu pe frontul de Est.
În partea a doua a cursului va fi evocată gruparea de mercenari Wagner de la înființarea ei, din 2014, până astăzi, când este concentrată în jurul localităților Bahmut și Soledar. Care este rolul ei în acest război și în ce măsură succesul ei ar putea influența evoluția scenei politice de la Moscova?
Ce contează în interacțiunile dintre state? Relațiile de forță, puterea economică, afinitățile instituționale, sau poate valorile și normele comune? Teoria relațiilor internaționale are o lungă istorie, pornind de la autori precum Tucidide sau Machiavelli, însă în acest curs ne vom concentra asupra analizelor conceptuale recente. Vom începe cu principalele școli de gândire, continuând cu elementele de bază ale teoriei jocurilor (Game Theory) și negocierii. Vom isprăvi prin a vedea cum se aplică aceste idei unor teme precum imigrația, terorismul, acordurile economice sau ajutorul internațional.
*La acest curs primim doi bursieri. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Singura incertitudine a alegerilor într-un regim autoritar cum este cel din Rusia, nu este rezultatul scrutinului, cât consecințele politice ale acestui scrutin falsificat pentru scena politică de la Kremlin. În această prelegere ne propunem să familiarizăm publicul din România cu procesul electoral din Rusia și să răspundem la întrebarea „de ce regimul Putin n-a renunțat la alegeri de vreme ce ele sunt oricum falsificate?”. Vom discuta principalele momente ale campaniei electorale, vor fi prezentați candidații, programele lor electorale, pentru a încheia cu o discuție despre urmările politice ale acestor alegeri.
Ordinea nucleară de astăzi este polarizată. Statele care dețin capabilități nucleare își modernizează arsenalele, în timp ce încearcă să împiedice dezvoltarea programelor nucleare militare ale altora. Conflictul dintre descurajare și dezarmare este deschis, iar riscul unui război nuclear este dezbătut public. Diplomația nucleară este pusă în pericol de invazia Rusiei în Ucraina, de reluarea activităților nucleare în scop militar ale Iranului, de impasul negocierilor cu Coreea de Nord sau de tensiunile dintre India și Pakistan.
Între Criza Rachetelor din Cuba din octombrie 1962 și retorica nucleară a Moscovei de astăzi, lumea s-a confruntat de cel puțin 13 ori cu declanșarea accidentală a unui război nuclear. În acest curs vom descoperi împreună care au fost acele momente și cum au fost evitate, care este relația actuală dintre Statele Unite și Federația Rusă pe palierul nuclear și care este pericolul proliferării la nivel global în contextul celor două conflicte din Europa și din Orientul Mijlociu, car par să modeleze noua ordine globală, inclusiv pe cea nucleară.
Există o teamă difuză în societate față de extrema dreaptă, ascensiunea ei și un posibil succes în viitorul apropiat. Principalii interesați neagă, evident, că ar fi de extremă dreaptă și afirmă că extrema dreaptă nici nu există, fiind de fapt o invenție a propagandei marxiste.
Termenul este însă atestat încă din anii 1820, pe cînd Karl Marx era mic copil. E drept, termenul a cunoscut o evoluție surprinzătoare de-a lungul timpului și vom analiza aceste metamorfoze. Vom vedea astfel cum unele curente revendică eticheta de extremă dreaptă, în timp ce altele, considerate de extremă dreaptă, o recuză, propunînd alte formule (“nici de dreapta, nici de stînga”, “dreapta națională”, “dreapta populară” etc.): variile strategii de camuflaj fac și ele parte din istoria noțiunii de extremă dreaptă.
Într-o perioadă de confuzie conceptuală un asemenea demers de clarificare este, cred, extrem de util și absolut necesar.
Cursul este dedicat unei naţiuni şi unui stat cu o istorie extrem de lungă şi un destin plin de neprevăzut. Naţiunea chineză există de câteva mii de ani, republica abia din 1912, iar sub formă actuală (socialistă) din 1949. Vom discuta despre cel mai populat stat al lumii (mult peste un miliard de locuitori), cu cea mai numeroasă armată şi a doua economie la nivel mondial, condus cu mână de fier de un lider ce aspiră probabil la păstrarea puterii pe viaţă, reprezentant al unui partid marxist (cu trăsături chinezeşti), partidul politic cu cei mai numeroşi membri la nivelul întregului glob. După perioada plină de violenţă internă şi asertivitate externă specifică fondatorului acestui regim „roşu”, Mao Zedong, decenii întregi Republica Populară Chineză a avut o politică externă şi de securitate relativ discretă, neprovocatoare, practicând multilateralismul şi evitând pe cât posibil să intre în situaţii de crize acute şi conflicte cu SUA, ţările vest-europene şi URSS (Rusia).
Liberalii americani şi europeni au sperat ca prin primirea Chinei în sistemul economic mondial, prin încurajarea comerţului şi investiţiilor cu aceasta, treptat regimul politic chinez va evolua către o formă de democraţie pluralistă. Nu s-a întâmplat astfel iar China de azi pare şi mai centralizată politic şi intolerantă faţă de orice opoziţie pe plan intern, în timp ce în politica externă predomină acţiunile asertive, revendicative, apropierea de Rusia, în total contrast cu prudenţa şi discreţia moştenite din epoca reformatorului Deng Xiaoping.
Relaţia Chinei cu Occidentul e acum un amalgam de cooperare economică, rivalitate tehnologică şi strategică, precum şi o anumită teamă reciprocă. De asemenea, vecinii mai mici sau mai slabi ai Chinei, se simt presaţi sau chiar ameninţaţi de revendicările acesteia şi caută protecţie în exterior. Riscul unui război al SUA contra Chinei, eventual sub forma unor blocuri de alianţe ostile, nu mai poate fi ignorat.
A debutat, sprijinit de E. Lovinescu, pe același afiș pe care stătea scris și numele lui Sadoveanu, a fost acuzat de trădare în Primul Război Mondial, a căpătat cetățenia română doar ca să poată fi numit director al Teatrului Național, a scris un pamflet contra Brătienilor înainte de a deveni membru al PNȚ, s-a luptat ca deputat cu A.C Cuza și I. Zelea Codreanu, iar ca gazetar cu Stelian Popescu, a sperat ca toată dreapta naționalistă să se reunească în jurul lui O. Goga, a fost internat în lagărul de la Tg. Jiu fiind bănuit că e comunist, în 1946 i-a cerut lui Stalin să dezvolte transporturile în URSS. a intrat în Academia Română și, după nouă zile, s-a trezit dat afară, a fost urmărit 15 ani de Securitate, deși era prieten cu Dej, acum jumătate de secol s-a întâlnit cu Enver Hogea, care-l considera cel mai mare scriitor albanez și a murit la spitalul Elias, după ce a fost transferat de autoritățile române de la Tirana cu un avion special.
Azi se vorbește despre el foarte rar, deși a avut nu doar o operă vastă, ci și o viață fabuloasă. Vă invit să-l (re)descoperim împreună pe Victor Eftimiu.
În acest curs vrem să analizăm și să dezbatem acțiunile desfășurate de ambele tabere în anul 2023 în războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei. Vom începe cu ofensiva rusească din iarna 2022-2023 și cucerirea orașului Bahmut. Vom discuta care au fost obiectivele tactice ale Rusiei în 2023 și în ce măsură ele au fost atinse. Mai apoi, vorbim despre ofensiva ucraineană, așteptările cancelariilor occidentale, realitatea din teren și în ce măsură obiectivele campaniei din 2023 au fost atinse.
Vom încerca să răspundem la câteva întrebări legate de cele întâmplate, dar și despre acțiuni din viitor: Vor continua luptele în iarna 2023-2024 sau va urma o pauză tactică pentru rotația și refacerea efectivelor militare? În ce măsură campaniile electorale din 2024 ar putea influența capacitatea Ucrainei de a face față agresiunii Rusiei? De ce pentru Washington prăbușirea Rusiei este un scenariu care trebuie evitat cu orice preț? Nu în ultimul rând, vom vorbi despre politica României față de Ucraina și Rusia și în ce măsură a evoluat ea de la 24 februarie 2022 și până astăzi.
Siria modernă s-a născut din ruinele Primului Război Mondial, și-a definit identitatea regională în plin Război Rece. Astăzi este în ruine, devastată de un război civil brutal. Când cel de-al doilea fiu, aproape necunoscut, al lui Hafiz al-Assad a ajuns la putere în anul 2000, a lăsat impresia că va fi un lider pro-occidental și modernizator. Însă doar un deceniu mai târziu, același (încă) tânăr odată promițător, a decis să înăbușe Primăvara din Daraa, să refuze orice dialog cu opoziția și protestatarii și să arunce țara în cel mai crunt război civil al secolului. Bashar al-Assad a supraviețuit la putere, cu ajutorul Rusiei și Iranului, până în 2024. Apoi, la puțin peste paisprezece ani de la începutul războiului civil, președintele sirian a cedat puterea, aproape fără niciun incident major. Noua conducere are șansa unică de a contribui la crearea „Noii Sirii”, dar doar dacă va înțelege că succesul va fi condiționat de o serie de compromisuri și abordări pragmatice.
În acest curs vom naviga împreună prin istoria dinastiei Assad, vom intra în culisele luptei pentru putere în Siria și vom încerca să decriptăm strategiile regionale și internaționale pentru acest meleag devastat.
Ca și alte țări ex-comuniste, România a intrat în UE în perioada cuprinsă între sfârșitul războiului din ex-Iugoslavia și debutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Care e, de fapt, raportul dintre europenizare și pace? Mai e Europa un proiect pacificator? Sau a devenit doar un proiect pe timp de pace? Care e relația dintre EU și NATO în această nouă perioadă interbelică? Ce șanse au foștii comuniști care nu sunt încă membri ai UE de a fi acceptați în Europa? Ce resurse a folosit societatea politică românească în neo-interbelic? Poate face ea față unui război care s-ar extinde din Ucraina la alte țări din vecinătate?
Vă propunem o analiză a situației politice din Republica Moldova, după referendumul și alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie. Vom discuta despre candidați și programe, despre temele care au dominat dezbaterea politică, despre strategii electorale și felul în care mass-media a relatat despre desfășurarea campaniei.
De o atenție specială se va bucura războiul hibrid purtat de Rusia la Chișinău, care au fost obiectivele Moscovei și în ce măsura aceasta și le-a atins. Vă promitem o dezbatere dialog, la cald, despre evenimente în desfășurare, cărora vom încerca împreună să le deslușim semnificația.
An essential aspect of the Putin regime is its relation to history, the glorification of the past, the use of national mythology, and the reinterpretation of major events. The course will focus on some of the most important Russian narratives about issues like World War II, Stalinism, Ukraine, or Crimea. These are not simply matters of opinion, but questions of strategic relevance.
*Acest curs se va ține în limba engleză.
**Date fiind instabilitățile din Ucraina și faptul că lectorul este rezident în Kiev, există posibilitatea ca acest curs să fie reprogramat în luna martie.
După ce în 2019, înaintea alegerilor prezidențiale, am explicat în ce fel ajunge cineva la Cotroceni, doi ani mai târziu căutăm un răspuns la fel de clar la o altă întrebare: cum anume pleci din Palatul prezidențial? De fapt, vom despica firul în patru și ne vom întreba ce fac președinții după ce încheie un mandat, de ce unii dintre ei, dar nu toți, au dorit să fie realeși, ce relații au mai avut cu partidele politice din care proveneau în timpul exercitării mandatului, dar și după aceea, de ce toți președinții au fost amenințați cu demiterea din funcție, ce loc ocupă șeful statului în cadrul regimului și, la urma urmei, dacă președintele are un rol mai degrabă stabilizator sau mai degrabă perturbator pentru sistemul nostru politic. Vom face astfel o incursiune în istoria postcomunistă și, în particular, în biografia politică a celor patru președinți ai României postcomuniste, dar și la cultura politică a României moderne. Cursul completează demersul autorului din volumul De ce ațipesc parlamentarii și alte întrebări pestrițe despre politica românească (Humanitas, 2020).
Cristian Preda explică în patru conferințe noțiuni de bază ale științei politice. Prima e consacrată înțelesurilor date politicii în lumea antică și în cea modernă: de ce a fost considerată politica o acțiune nobilă și de ce e văzută uneori ca o activitate degradantă? Este puterea instrument sau scop? Care e diferența dintre regimuri politice? E politica accesibilă oricui sau doar savanților ori filosofilor? Ce decid politicienii și ce hotărăsc cetățenii? Are politica același sens în Europa și în America, în Bhutan și în Columbia? Etica și politica sunt indisociabile sau sunt în conflict? Mai există azi politică fără reprezentare? Ce forme îmbracă în zilele noastre oligarhia și tirania? Este justificată minciuna în politică, de pildă, pentru a-ți apăra patria?
A doua conferință e consacrată statului. Ce înseamnă monopolul constrângerii fizice legitime? Cum deosebim statul de regim? Mai e dominația carismatică o sursă de autoritate? Ce e statul liberal clasic? Dar statul de drept? Ce diferență e între statul minimal și statul de drept? Statul comunist a fost oare un stat-Providență? E totalitarismul o criză a statului sau o absolutizare a rolului acestuia? Cum e reprezentat un stat în plan internațional? Uniunea Europeană: super-stat, imperiu sau federație de state-membre? Când a apărut statul român? Ce relație există între națiune și stat? Statul poate fi exportat?
A treia privește partidele: ce e un partid? Care e originea formațiunilor politice? De ce parlamentele au apărut înaintea partidelor? Ce e un partid de masă? Dar unul de elite? Ce înseamnă catch all party? Ce funcții îndeplinesc partidele? Când devine un partid mare? Care sunt sistemele de vot care reglementează concurența politică? E mai bun un sistem electoral majoritar sau unul proporțional? Ce e un sistem de partide? Câte feluri există? În ce măsură contează numărul de membri ai unei formațiuni politice? Cum influențează modul de vot tipul de democrație? Cât de actuală e distincția stânga-dreapta? Ce înseamnă partidocrație?
A patra tratează despre politica românească: când a început modernitatea politică la noi? Ce regimuri a cunoscut România? Ce rol a jucat monarhia în viața politică românească? Cum au ajuns la putere comuniștii? În decembrie 1989 comunismul a fost răsturnat prin revoluție sau prin lovitură de stat? Ce partide au fost importante înainte de al Doilea Război Mondial? Dar după căderea comunismului? Cum s-au înfruntat și cum s-au aliat partidele din România? Ce regim avem în postcomunism? Care e sistemul politic românesc actual? Ce rol joacă liderii și ce rol asumă cetățenii? Ne-am integrat în UE?
La acest curs păstrăm trei locuri pentru bursierii Fundației Paleologu, elevi sau studenți.
Doctrina corporatismului economic stă la baza politicilor economice fasciste, o idee relativ puțin explorată în România. Un rol important în dezvoltarea acestui concept l-a avut Mihail Manoilescu, inginer, economist autodidact, politician român și unul dintre cei mai proeminenți teoreticieni ai corporatismului la nivel internațional. La fel de puțin cunoscut este faptul că regimul autoritar al regelui Carol al II-lea a încercat să aplice principiile corporatiste prin Constituția din 1938 și Legea Breslelor. Forme ale acestor idei corporatiste se regăsesc mai ales în discursurile liderilor extremei drepte românești, motiv pentru care ne propunem să comparăm ideile corporatiste ale lui Manoilescu cu concepțiile carliștilor, legionarilor sau susținătorilor regimului antonescian.
In partnership with Konrad Adenauer Foundation with its Rule of Law Programme Southeast Europe, we are organizing the Summer School in Râșnov, Romania, 7 - 12 august. Our primary objective is to provide young individuals, both of Romanian and Ukrainian origins, 16 - 25 yo, with a space to engage, connect, and forge lasting bonds. The course will be held at Schubz Romania, a dear friend and partner of Casa Paleologu.
Since the 17th century history has entered the age of revolutions. All revolutions are grounded in claims about justice. Some have established the rule of law, while others have proclaimed a “higher” form of justice. All these claims are based on arguments, i.e. on rhetoric and ideology.
We will study a certain number of famous speeches that have been particularly influential in the course of modern history, with a special focus on the past century. Every day we will watch and discuss one or two films that illustrate the main events or movements of our recent history. We will try to establish a dialogue between texts and films in order to explore major themes like democracy and totalitarianism, nation-building, fascism and communism, liberty and equality, civil rights, the rule of law and constitutional government.
Students will be encouraged to deliver short speeches about the different topics of the course. Ukrainian and Romanian students will get the chance of learning about each other’s history and culture. They will reflect on the commonalities of their past and the challenges of their future.
Participant Criteria: To participate in the program, you must be between 16 and 25 years old and have a genuine passion for the topics presented. We are specifically looking for 10 Ukrainian participants and 10 Romanian participants who are fluent in English.
Application Process: To apply, please send a short CV and a letter of intent consisting of two brief paragraphs to [email protected]. Please ensure that both documents are written in English.
Reservation and Confirmation: Upon submitting your application, successful applicants will be notified via email of their acceptance to the summer school. To secure your place, a reservation fee of 100 lei is required. Payment instructions will be included in the acceptance email. The reservation fee will be refunded when the courses end.
Application Deadline and Confirmation: The application deadline is July 25th. We kindly request that you submit your application before this date. Confirmation of participation will be sent to all applicants on August 1st.
We look forward to receiving your applications and creating an engaging and insightful summer school experience. If you have any further questions or require additional information, please feel free to contact us at [email protected].
***********
Școala de vară se va desfășura în perioada 7-12 august.
Fundația Konrad Adenauer prin Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est este partenerul nostru în dezvoltarea și organizarea școlii de vară de la Râșnov. Obiectivul nostru principal este de a oferi tinerilor, atât de origine română, cât și ucraineană, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, un spațiu în care să se implice, să se cunoască și să creeze legături durabile. Cursul se va desfășura la Centrul educațional Schubz, un prieten drag și partener al Casei Paleologu.
Începând cu secolul al XVII-lea, istoria a intrat în epoca revoluțiilor. Toate revoluțiile au la bază revendicări privind justiția. Unele au instaurat statul de drept, în timp ce altele au proclamat o formă "superioară" de justiție. Toate aceste pretenții se bazează pe argumente, adică pe retorică și ideologie.
Vom studia un anumit număr de discursuri celebre care au avut o influență deosebită în cursul istoriei moderne, cu accent pe ultimul secol. În fiecare zi vom viziona și vom discuta unul sau două filme care ilustrează principalele evenimente sau mișcări din istoria noastră recentă. Vom încerca să stabilim un dialog între texte și filme pentru a explora teme majore precum democrația și totalitarismul, construirea națiunii, fascismul și comunismul, libertatea și egalitatea, drepturile civile, statul de drept și guvernarea constituțională.
Studenții vor fi încurajați să țină ei înșiși scurte discursuri despre diferitele subiecte ale cursului. Cursanții ucraineni și români vor avea șansa de a învăța despre istoria și cultura celuilalt. Ei vor reflecta asupra punctelor comune ale trecutului lor și asupra provocărilor din viitor.
Criterii pentru participanți: Pentru a participa la program, trebuie să aveți între 16 și 25 de ani și să aveți o pasiune reală pentru subiectele prezentate. Căutăm în mod special 10 participanți ucraineni și 10 participanți români care vorbesc fluent limba engleză.
Procesul de înscriere: Pentru a aplica, trebuie să trimiteți un scurt CV și o scrisoare de intenție formată din două paragrafe scurte. Vă rugăm să vă asigurați că ambele documente sunt redactate în limba engleză.
Rezervare și confirmare: După trimiterea cererii, candidații selectați vor fi notificați prin e-mail cu privire la acceptarea lor la școala de vară. Pentru a vă asigura locul, este necesară o taxă de rezervare de 100 de lei. Instrucțiunile de plată vor fi incluse în e-mailul de acceptare. Vom returna taxa după încheierea cursurilor.
Termen limită de înscriere și confirmare: Termenul limită de înscriere este 25 iulie. Vă rugăm să trimiteți cererea înainte de această dată. Confirmarea participării va fi trimisă tuturor solicitanților la 1 august.
Așteptăm cu nerăbdare să primim cererile dumneavoastră și să creăm o experiență de școală de vară captivantă și plină de informații. Dacă aveți întrebări suplimentare sau dacă aveți nevoie de alte informații, nu ezitați să ne contactați la adresa [email protected].
În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, multor occidentali li s-a părut că antiamericanismul din Orientul Mijlociu a intrat într-un capitol nou și violent. În timp ce unii experții s-au grăbit să se întrebe „de ce ne urăsc?”, voci mai nuanțate au încercat să contextualizeze această explozie violentă a sentimentului anti-american într-o istorie lungă și complexă a politicii externe și a intervențiilor americane în Orientul Mijlociu.
Într-un climat politic marcat de frică și incertitudine, aceasta nu a fost o sarcină ușoară și a rămas la fel de complicată și azi. SUA sunt o forță majoră în politica din Orientul Mijlociu încă din anii 1950, însă după încheierea Războiului Rece, Washingtonul a devenit principalul agent de putere al regiunii, adesea la fel de influent în procesele locale de luare a deciziilor precum statele regionale înseși.
Odată cu retragerea din Afganistan, din august 2021, statele influente din regiune au încercat să umple acel loc gol rămas în urmă. Resurecția identitară – națională sau religioasă – și noul tip de geopolitică – cea a religiei, a resurselor naturale și a noilor alianțe politice – au devenit noile provocări la adresa influenței americane în Orientul Mijlociu. Politica regională americană pare să fie în fața celor mai mari provocări din ultimul secol: emergența Iranului, furia Israelului, resurecția palestiniană și noile alianțe ale statelor arabe sunt puncte-cheie pe care Donald Trump sau Kamala Harris vor trebui să le gestioneze.
Așa cum Cațavencu își dorea să avem și noi faliții noștri, unii se bucură că am intrat și noi în rînd cu lumea și avem, în sfîrșit, un partid de extremă dreaptă în Parlament. Despre acest curent general vom discuta, începînd prin a pune în evidență marea diversitate a partidelor și formațiunilor reunite sub o etichetă aproximativă.
Noțiunea însăși de “extremă dreaptă” trebuie clarificată prin recursul la istoria secolelor XIX și XX. Vom vedea astfel, de pildă, că fasciștii secolului XX nu se considerau cîtuși de puțin continuatorii reacționarilor din secolul XIX și că la sfîrșitul secolului XX și începutul secolului XXI asistăm la o nouă mutație decisivă care explică succesele repetate ale unor partide zise de extremă dreaptă.
Webinar live în data de 2 iunie, de la ora 19.00
În campania electorală din 1948, un manifest anti-comunist îi prevenea pe cei care ar fi vrut să îi susțină în alegeri pe Petru Groza și tovarășii săi:
„Atențiune cine va vota cu soarele,
să i se usuce picioarele
și mâinile până la cot,
ca să nu ajungă-n ziua de vot.”
În 1985, anul ultimelor alegeri organizate în timpul lui Ceaușescu, circulau următoarele versuri:
„Pe o stradă-ngustă,
Într-un bloc recent,
Unde bate vântul
Și-i mereu curent,
Tânăra domniță sta înțepenită
Că n-are lumină și-i apa oprită.”
Între aceste două momente, partidul unic a organizat nouă scrutine pentru Marea Adunare Națională. Potrivit retoricii oficiale, acestea constituiau o „democrație reală”, mult superioară celei „formale”, din Occident. De ce ținea alegeri un regim cu partid unic? Cine candida? Cum ajungeau patriarhul și actori populari, țărani cooperatori și sudori, profesori de la Universitate și ziariști membri într-un parlament care se reunea de câteva ori pe an? Ce rol juca propaganda și cum reacționa societatea la mascarada electorală?
Privite atent, multe evenimente recente, de la Brexit la invadarea Ucrainei, de la reacțiile în fața pandemiei ori a tehnologiei blockchain la strategiile Net Zero, ne dezvăluie sensul politic profund al extinderii și intensificării comerțului între state naționale. Vom încerca să creionăm un tablou al capcanelor pe care ignorarea acestui sens politic le întinde “conștiinței noastre kantiene”. Logica comerțului se opune aparent logicii tradiționale a politicii printr-o presupusă tendință spre egalitate, relații de schimb pașnic și “deteritorializare”. Deși speranțele puse în comerț sunt sistematic spulberate, încrederea în efectul pacificator al unei piețe globale nu a fost zdruncinată nici de războaiele și totalitarismele secolului XX. Ne pot fi de folos doctrinele economice când vrem să explicăm logica comerțului nu în opoziție cu logica politicului ci tocmai ca pe o expresie și un instrument al puterii naționale?
Cursul va propune întâi o scurta istorie a ideilor economice care au răspuns “geloziei comerțului” – acea tensiune dintre economie și politică care face ca statele naționale să se implice în competiția pe piața globală transformând-o în teatru de război comercial. Discuția se va concentra apoi asupra instrumentelor coercitive introduse în politicile comerciale din secolul trecut ca precursoare a sancțiunilor financiare recente. Vom vedea cum au evoluat “armele economice” care restricționează fluxurile comerciale și ce determină eficiența lor în contextul geopolitic actual. În analiza sancțiunilor comerciale vom introduce câteva dintre conceptele cheie propuse de Albert O. Hirschman pentru explicarea relației dintre economie și politică. Ne vom referi mai ales la prima sa carte în care ilustrează efectul relațiilor comerciale asupra politicii internaționale în cazul Germaniei interbelice: National Power and the Structure of Foreign Trade, Univ of California Press, 1945.
Acest curs este organizat împreună cu Dragoș Radu cu scopul de a aduna fonduri pe care le vom direcționa integral către Expert Forum, asociație ce oferă asistență cetățenilor ucraineni. Fondurile sunt folosite pentru a asigura transport, materiale de bază și alte servicii de care va fi nevoie. În măsura în care vom putea, vom da prioritate populaţiei civile din Ucraina, acolo unde nevoia de ajutor este maximă.
Cele două grupări au ajuns să simbolizeze însăși esența terorismului pentru majoritatea occidentalilor, în timp ce o parte a lumii arabe le privește drept „grupări de eliberare”.
Hezbollah și Hamas s-au format în anii 1980 și au intrat în atenția publicului internațional după comiterea unor atacuri teroriste împotriva unor ținte civile și militare. Deși istoria lor este diferită, cele două grupări au găsit două puncte comune: un adversar în Israel și un prieten în Iran. Spre deosebire de alte grupări teroriste, Hezbollah și Hamas și-au păstrat identitatea, ideologia și structura organizațională proprii, în contradicție cu înțelegerea convențională conform căreia toate organizațiile islamiste radicale sunt, în esență, similare.
Care sunt cauzele care au provocat apariția și emergența acestor grupări, care este publicul țintă al acestora și care este viitorul lor după 7 octombrie 2023 – sunt câteva dintre întrebările la care vom căuta răspunsuri în acest curs.
Acest seminar aduce în atenție evoluția războiului informațional, de la strategiile subtile ale Războiului Rece la fronturi digitale ale conflictului din Ucraina. Ne vom concentra asupra tehnicilor de dezinformare utilizate de Uniunea Sovietică în perioada Războiului Rece, capacitatea acestora de a influența agenda publică și politica țărilor vizate, adaptarea lor de catre Rusia la contextul digital și rolul lor mai recent în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Discuția va include studii de caz privind modelul de exploatare a fisurilor politice într-o societate, rolul agenților de influență în susținerea agendei Kremlinului și utilizarea strategică a amenințărilor militare (inclusiv nucleare) pentru promovarea obiectivelor de politică externă ale Rusiei.
Au cucerit Țara Sfântă. Au creștinat nordul Europei. Au blocat expansiunea otomană în Marea Mediterană. Au fost principala forță a Reconquistei penisulei iberice. Au revoluționat arhitectura fortificațiilor. Cu toate acestea, în prezent, ordinele militare precum teutonii sau ordinul de Santiago sunt aproape uitate. Doar memoria ordinului templierilor a fost confiscată de o literatură care cultivă mai degrabă senzaționalismul decât rigoarea academică. Vom urmări emergența principalelor ordine militare în Europa medievală și vom studia uimitoarele lor forme de guvernare.
Secolul XX este marcat de catastrofe, iar nicio altă sursă nu a fost mai prolifică în a genera dezastre decât adeziunea la marxism. Spre deosebire de nazism și fascism, învinse în al Doilea Război Mondial, liderii de inspirație marxistă și comunistă au putut prospera și cuceri puterea în mare parte a lumii. De aceea, este esențial să le studiem istoria, modul în care au interpretat textele de bază ale marxismului, precum și acțiunile care au decurs din acest mod de gândire. Bineînțeles că vom observa multe deosebiri între ei, în funcție de contextul în care conduc, dar filonul comun rămâne gândirea marxistă. Vom pleca de la Marx și Engels, pentru ca apoi să ne concentrăm asupra lui Lenin, Troțki, Stalin și Mao.
Înainte să atace Ucraina, Vladimir Putin a spus că această națiune nu există, că limba ucraineană este o invenție lipsită de orice bază științifică, iar statul ucrainean a fost zămislit de Lenin. Cu alte cuvinte, nici Ucraina, nici poporul și limba ucraineană nu ar trebui să existe, sunt doar invenții ale Occidentului ca să necăjească Rusia.
Dacă despre istoria Ucrainei de la 1654 și până la 1919 am vorbit cu o altă ocazie, acum vreau să analizăm împreună interacțiunea dintre statul moscovit și ucraineni, ale rușilor cu poporul ucrainean, relațiile țarului Moscovei cu hatmanii și cazacii ucraineni. Întrebarea la care ne propunem să găsim un răspuns este în ce moment Moscova și apoi Petersburgul au început să nege existența unui popor distinct cu limba și obiceiurile lui proprii, și de când Moscova a pretins întreaga moștenire istorică a Rusiei kievene. Sperăm ca astfel să obținem o mai bună înțelegere a relațiilor dificile dintre aceste două națiuni.
În data de 1 martie 2024, au avut loc alegeri pentru parlamentul Republicii Islamice Iran (Majles). Deși de peste patru decenii politica internă și externă a țării inflamează cancelariile occidentale și monarhiile din Golf, sau creează titluri senzaționale în presă, cunoașterea structurii sistemului politic iranian și a ierarhiei decizionale este încă deficitară pentru mulți observatori.
Dincolo de atenția acordată câtorva personalități politice de vârf (de exemplu, liderului suprem, președintelui sau negociatorul nuclear șef), analiștii politici știu foarte puțin despre caracteristicile altor persoane de rang înalt și aproape nimic despre eșaloanele mijlocii și inferioare ale guvernului. Limitele descriptive se încadrează, astfel, între două concepte: teocrație și impredictibilitate. Însă niciunul nu este complet. Republica Islamică este condusă de un sistem teopolitic, foarte pragmatic și predictibil în impredictibilitatea percepută extern, în care normele și dinamica sunt activate prin folosirea inadvertentă a unor concepte-cheie ale Islamului și securizate de forța militară impresionantă a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC).
Iranul este implicat în „bătălia pentru Orientul Mijlociu” iar conservatorii (hard-liners) încearcă să instrumentalizeze naționalismul șiit și să îi consolideze identitatea. Astfel, dezbaterea internă și rezultatul alegerilor parlamentare sunt piloni-cheie ai strategiei Shia Crescent, dar și un posibil preambul al alegerilor prezidențiale din 2025 sau al succesiunii în cadrul instituției Liderului Suprem.
În cursul despre extrema dreaptă în Europa am evocat rapid ideile lui Charles Maurras și influența sa considerabilă asupra politicii și culturii în prima jumătate a secolului XX. Reacțiile cursanților m-au determinat să propun o prezentare mai detaliată a doctrinei maurrassiene și a implicațiilor sale politice, intelectuale și culturale (inclusiv în țara noastră).
Voi prezenta, de asemenea, alte figuri marcante ale Acțiunii franceze, precum istoricul Jacques Bainville sau scriitorul Léon Daudet. După război intelectuali maurrassieni precum Pierre Gaxotte, Henri Massis sau Pierre Boutang au continuat să ilustreze acest important curent de gîndire. Vom discuta cîteva dintre cazurile celor care l-au repudiat pe Maurras, fie orientîndu-se către colaboraționismul pro-hitlerist (Lucien Rebatet), fie angajîndu-se în lupta împotriva Germaniei naziste (Georges Bernanos).
De la distrugerea celui de-al Doilea Templu de către romani în anul 70 d.Hr., evreii, rătăciți prin tot Imperiul Roman, se rugau pentru întoarcerea în Sion. „Anul viitor la Ierusalim” a fost – și rămâne – speranța exprimată la sfârșitul fiecărei mese de Paște, moment care comemorează vechiul exod din Egipt. Timp de două milenii visul unei astfel de întoarceri a părut o fantezie.
După Primul Congres Sionist de la Basel, din septembrie 1897, Theodor Herzl a scris în jurnalul său: „Azi, la Basel, am întemeiat statul evreiesc. Dacă aș spune asta cu voce tare astăzi, toată lumea ar izbucni în râs. Însă poate că peste cinci ani, și cu siguranță peste cincizeci, toată lumea va ști asta.” Herzl a fost, într-adevăr, un vizionar: o jumătate de secol mai târziu, în timp ce în Palestina aflată încă sub Mandatul Britanic erau mai puțin de o jumătate de milion de evrei, pionieri și ideologi deopotrivă, mulți dintre ei venind din Rusia, Israelul și-a câștigat independența în urma războiului din 1948-1949. Încă de atunci, pe plan intern au apărut periodic noi teme de dezbatere în istoria statului: contradicțiile dintre întemeietorii statului și noii veniți; tensiunile dintre evreii așkenazi preponderent europeni și evreii sefarzi, mulți dintre ei de origine nord-africană; disensiunile dintre evreii ultra-ortodocși și cei moderați ori atei; sau emergența filozofiei revizioniste a partidului Likud, ajunsă la apogeu în mandatele prim ministrul Benjamin Netanyahu.
Idealul statal israelian a fost anticipat de Theodor Herzl, un liberal respectat, neutru față de religie și cu o viziune considerată la acea vreme utopică, și preluat de Benjamin Netanyahu, cel pentru care naționalismul a devenit un raison d'être și care și-ar dori să rămână în istoria statului drept „Protectorul Israelului”.
Politica externă a fost dintotdeauna influențată nu doar de liderii care o decid, ci și de consilierii lor, acei oameni din culise care au modelat strategiile marilor puteri. Modulul propus explorează figuri emblematice de consilieri care au redefinit relațiile internaționale, precum Francesco Guicciardini, strateg renascentist al echilibrului italian, Thomas Cromwell, arhitect al reformei engleze sub Henric al VIII-lea, Charles-Maurice de Talleyrand, artizanul diplomației echilibrului european, și George F. Kennan, părintele politicii de „containment” din timpul Războiului Rece.
Prin analiza abordărilor lor unice – realismul istoric al lui Guicciardini, flexibilitatea politică a lui Cromwell, pragmatismul diplomatic al lui Talleyrand și gândirea strategică pe termen lung a lui Kennan – participanții vor învăța cum să evalueze impactul consilierilor asupra politicii externe și cum pot aceste lecții să fie aplicate în contextul contemporan.
Cursul este structurat în două sesiuni interactive în care ne propunem să disctutăm despre influență, putere și adaptabilitate, oferind o perspectivă captivantă asupra rolului consilierilor în relațiile internaționale.
Pentru achiziționarea biletelor vă rugăm să folosiți site-ul nostru sau adresa noastră de mail [email protected]. Totodată, vă așteptăm cu întrebări pe Whatsapp, numerele noastre de telefon sunt:
Casa Paleologu și Asociația Just Open, cu susținerea Baroului Dolj, vă invită să participați la conferința „Dinamica Justiției: perspective interdisciplinare”. Întâlnirea are loc la Muzeul de Artă Craiova, pe 5 aprilie, de la 17:00 și continuă a doua zi, 6 aprilie, de la 10:00, fiecare sesiune oferind trei ore de discursuri incitante și schimburi de idei dedicate în special profesioniștilor din domeniul juridic, dar și publicului larg.
În prima seară, vineri, de la ora 17:00, Theodor Paleologu și Simona Pavel vor conduce un panel de discuții. Vor aborda tema echității ca bază a justiției și vor discuta despre pericolele specializării excesive. Simona Pavel, magistrat francez de origine română, ea însăși cu o pregătire filologică anterioară celei juridice, va vorbi despre procesul de selecție și instruire a magistraților în Franța, cu accent pe rolul interdisciplinarității.
Ziua de sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 10:00, aduce în fața audienței două prezentări susținute de Valeriu Stoica și Sever Voinescu. Valeriu Stoica va evoca reformele declanșate în urma cu circa 27 de ani, identificând prioritățile de la acel moment al istoriei recente, precum și modul în care se articulează justiția și politicul. Va incerca, totodata, să avanseze ipoteze de ajustare a modului actual de selecție și formare a magistraților. În continuare, Sever Voinescu își va îndrepta atenția asupra posibilității de a deschide cercetarea juridică, oamenii de drept către abordări mai pronunțat interdisciplinare, marcând rolul dezbaterilor proaspete într-un domeniu expus unui prea mare nivel de tehnicizare.
Evenimentul este deschis profesioniștilor dreptului, teoreticienilor, studenților, tuturor celor interesați de o justiție modernă, previzibilă și performantă. Craiova devine astfel gazda unor dezbateri necesare în domeniul justiției, cu accent pe reconectarea dreptului la surse de reflecție umanistă autentice.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile și oferă flexibilitatea participării fie la ambele zile, fie doar la una dintre ele, în funcție de interesul participantului.
***
Iranul contemporan este sursa unora dintre cele mai aprinse controverse internaționale, strategii complicate și analize care adesea alunecă fie pe tărâmul mitologiei, fie pe cel al înțelegerilor deformate.
Iranul a intrat în secolul al XX-lea cu boii și plugul de lemn și a ieșit din el cu fabrici de oțel și, spre consternarea multora, cu un program nuclear și cu o strategie regională care nu poate fi ignorată nici de cele mai mari puteri ale sistemului internațional. Începând cu al doilea mileniu î.Hr. și ajungând la provocările regionale actuale, istoria și evoluția politică a Iranului pot fi privite ca un microcosmos al istoriei omenirii: imperii, revoluții, invazii, artă, arhitectură, războinici, cuceritori, mari gânditori, scriitori și poeți, sfinți și legiuitori, lideri carismatici sau autocrați. Dacă un marțian aflat în vizită pe pământ ar dori să înțeleagă aspectele pozitive și negative ale evoluției rasei umane, Iranul ar fi cel mai potrivit curs introductiv.
În cele patru sesiuni ale acestui curs vom încerca să decriptăm împreună traseul sinuos al Iranului, începând cu destrămarea Imperiului Persan și căderea dinastiei Qajar, traversând prin era dinastiei Pahlavi și a momentului revoluționar din 1978-1979, pentru a ajunge în prezentul complicat al Republicii Islamice.
În data de 23 martie ne vom afla la Cluj, unde Theodor Paleologu va ține 2 cursuri: unul despre retorică și manipulare (cel de față) și unul despre 3 modele: Noica, Steinhardt și Paleologu (apăsați aici pentru a merge către pagina cursului). Dacă doriți să participați la ambele cursuri, folosiți următorul link.
În acest an ne așteaptă un potop de vorbe, discursuri, slogane și promisiuni. Nu doar în România, ci și în mare parte din lume. Retorica este consubstanțială cu democrația, pentru că persuasiunea înseamnă putere fără violență. Retorica conferă putere cetățenilor și hrănește spiritul civic. Fără retorică, ciuciu democrație.
Ce te faci însă cu demagogii, populiștii și manipulatorii? Din păcate, vin și ei la pachet cu democrația. Cu ajutorul cîtorva autori antici – Platon, Tucidide, Aristofan – și al unor moderni – Gustave Le Bon, Freud –, voi propune o teorie a manipulării, pe care o voi ilustra cu exemple din texte literare – Shakespeare, Eminescu – și din politica contemporană.
Sper ca acest curs să vă servească drept vademecum în hățișul anului 2024.
Cursul va avea loc la Cluj, la Turnul Croitorilor, în data de 23 martie, de la ora 10:00.
Vă propunem o serie de trei întâlniri în care analizăm, având în spate o bună teorie şi ceva exemple practice, ce este dezinformarea şi ce forme noi îmbracă ea în epoca internetului. Întâlnirile sunt structurate în felul următor:
1. De ce se lasă Homo Sapiens manipulat cu informaţie falsă sau incompletă? Mecanismele profunde ale dezinformării şi efectele lor pe reţele sociale. Concurs de ştiri false.
2. De ce este dificilă combaterea manipulării, în special online? Argumente practice, tehnice, filozofice. Ce încearcă să facă diverse state, sau reţelele sociale însele, şi cu ce rezultat. Exemple.
3. Studii de caz clasice: URSS şi producţia de fake news înainte de inventarea internetului; marea conspiraţie a vaccinurilor; cum se face o ştire profesionistă anti-NATO.
În vara anului 1937, cu prilejul aniversării unui deceniu de la înființarea Legiunii, Codreanu nu se poate abține să exclame: „Am fost cinci!; Suntem un milion!; Vom fi toată țara!”
Drept este că la alegerile generale din același an se înregistrează apogeul electoral al extremei drepte din România: legionarii obțin 16%, iar gogo-cuziștii iau 9%. Așadar, un sfert din voturile românilor merg către Codreanu, Goga și A.C. Cuza, în condițiile în care scrutinul electoral este viciat de către o amplă coaliție guvernamentală.
Vom încerca să documentăm cauzele succesului popular al extremei drepte din societatea românească interbelică și, totodată, vom cădea în păcatul de a face analogii cu situația alegerilor parlamentare și prezidențiale din România anului 2024.
După opt luni de la începerea agresiunii Rusiei, care sunt principalele scenarii privind evoluția războiului și în ce fel s-ar putea acesta încheia? Care au fost obiectivele lui Putin în cea de a doua fază a războiului și în ce măsură Rusia le-a realizat? În ce fază se află acum războiul, care sunt obiectivele de etapă ale Ucrainei, dar ale Rusiei, în această perioadă? Și în ce măsură, ofensiva ucraineană din Herson ar putea fi decisivă pentru regimul Putin? Cursul caută să traseze câteva concluzii după a doua fază a războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei.
Bani, dar pentru ce? Avem dreptul moral să câștigăm sau să pierdem bani la jocuri de noroc? Iar statul este îndreptățit să impoziteze în mod extraordinar aceste câștiguri? Vom descoperi istoria fascinantă a loteriilor, de la tragerea la sorți a funcțiilor publice în Grecia antică până la loteriile moderne și vom analiza argumentele moraliștilor și teologilor secolelor 17 și 18 cu privire la virtuțile ori viciile jocurilor de hazard.
În ultimii ani, politicile identitare (identity politics) au explodat de-a lungul și de-a latul planetei. Deși formele pe care le îmbracă variază de la recrudescența naționalismelor „de modă veche” la drepturile transgenderilor, toate profită și, deopotrivă, sunt alimentate de noile media.
Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici, cazul Statelor Unite este exemplar din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru că America a fost și rămâne liderul incontestabil al noilor media. Pe de altă, pentru că Statele Unite sunt o națiune creată, că să spunem așa, de la zero, care a fost nevoită să își construiască o identitate unică pornind de la un amestec de colonii formate pe principii diferite, cu religii și istorii diferite, asta fără a pune la socoteală instituția sclavagiei, prezența nativilor americani sau cea a diferitelor valuri de imigranți, din China până în România.
Pe parcursul a două ore, vom analiza această istorie tumultoasă și, nu de puține ori, sângeroasă de-a dreptul, pentru a descifra atât succesul forjării unei noi identități cât și pericolul destrămării ei în față provocărilor contemporane.
Greșesc cei care îl subestimează pe președintele Putin, considerîndu-l un KGB-ist oarecare. Desigur, el este în primul rînd un om de acțiune, care n-are timp de prea multe teorii. Pragmatismul îl împiedică să pună în scris tot ce gîndește. Dar, spre deosebire de alți lideri contemporani, el chiar gîndește, preluînd din varii surse prezente în istoria intelectuală rusă. Vom vedea care sînt aceste surse, cum le folosește președintele rus și în ce constă sinteza ideologică putinistă.
Sînt Trump, Orban sau Mélanchon populiști sau demagogi? De ce folosim mai des termenul de populism decît pe cel de demagogie? Există vreo diferență între cele două?
Aceste întrebări sînt extrem de actuale în contextul electoral al anului 2024. Totodată, ele ne invită să explorăm semnificația și istoria acestor concepte, începînd cu reflecțiile lui Tucidide, Aristofan și Platon. Pentru populismul contemporan voi evoca scrierile lui Jan-Werner Müller, Pierre Rosanvallon, Eva Illouz, Yascha Munck, Chantal Mouffe și Alain de Benoist. Sper ca în urma acestei discuții să înțelegem mai bine pericolele care pasc democrațiile din zilele noastre.
Confruntarea politică definitiorie pentru epoca lui Dante este cea dintre împărat şi Papă. În oraşele italiene, aceasta ia forma luptei dintre guelfi şi ghibelini. În tratatul Despre monarhie, poetul italian, implicat în aceste tensiuni lumeşti ale oraşului său natal, Florenţa, argumentează pentru independenţa autorităţii seculare faţă de cea bisericească. Acest scurt tratat este punctul ideal de plecare pentru a înţelege vederile politice ce stau la baza mult mai celebrei Divine Comedii.
*La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Carta Drepturilor (Bill of Rights) din Constituția Statelor Unite interzice Congresului să adopte o lege care să limiteze dreptul poporului de a purta arme. Pe ce se bazează acest drept? Cine este "poporul"? Și, mai ales, cât de americană este ideea cetățenilor înarmați?
*La acest curs păstrăm două locuri pentru bursierii Casei, elevi, studenți și pensionari.
Occidentul n-a avut parte de regimuri comuniste, dar partidele comuniste au fost în anumite țări extrem de puternice și de influente. În plus, aceste partide participau la alegeri reale și intrau în competiție cu alte curente de extremă stîngă, cum ar fi grupările troțkiste sau anarho-comuniste.
Cursul va urmări evoluția comunismului occidental ca fenomen politic și ideologic de-a lungul secolului XX, pornind de la interpretarea leninistă a marxismului, trecînd prin etapa stalinismului și apoi a destalinizării. Vom vedea în ce măsură diversitatea curentelor de extremă stîngă, făcută posibilă de democrațiile liberale, a generat noi forme de comunism cu prelungiri pînă în vremurile noastre.
Zice multă lume că Putin e nebun. Nu, nu e nebun, nu e nebun în sensul clinic al cuvîntului. Putin reprezintă însă un caz perfect de lentă instalare a unei grave patologii a puterii. Vom vedea care sînt mecanismele și factorii favorizanți ai patologiilor puterii și cum au acționat în cazul președintelui rus. Durata foarte lungă în care a exercitat o putere enormă asupra unei țări imense ne permite să analizăm fiecare etapă a acestui fenomen.
Plecând de la inventarea funcției prezidențiale în România și de la reamenajarea ei după revoluția din 1989, sunt analizate cele șapte competiții electorale din perioada 1990-2014, mizele lor și impactul alegerilor asupra sistemului politic.
*La acest curs păstrăm două locuri pentru bursierii Fundației Paleologu, elevi sau studenți.
Într-o perioadă a exploziilor identitare de tot felul, a încerca să mai faci distincția între state, națiuni, popoare și etnii pare o încercare sortită eșecului. De ce vorbim despre Organizația Națiunilor Unite, când membrii organizației sunt statele, nu națiunile? De ce Produsul Național Brut și nu Produsul Statal Brut? De ce în Europa vorbim despre minorități naționale, dar americanii doar despre minorități etnice sau rasiale? Când Putin susținea că Ucraina e „inventată” se referea la stat, la națiune, la popor sau la etnie? Când ne referim la calitățile sau defectele românilor, ne referim la popor sau la națiune? Ș.a.m.d. Aparent, cu acest gen de întrebări întrăm intr-un labirint conceptual fără ieșire. Și totuși, în funcție de răspunsurile pe care și le dau, oamenii continuă să se ucidă sau să se îmbrățișeze. Pe parcursul acestui curs vom încerca să identificăm firul Ariadnei care să ne scoată la lumină. Analizând genealogia acestor concepte, vom urmări cum ele s-au intersectat și influențat din Antichitate până în Evul Mediu, și de la începuturile Modernității până în zilele noastre. La sfârșitul acestei călătorii intelectuale s-ar putea chiar să descoperim că, uneori, merită să studiem istoria tocmai pentru a o putea repetă.
Webinar live în data de 15 iunie, ora 19.00
În cursul despre pseudomorfozele conservatorismului ne-am concentrat asupra unor forme deviante de pseudo-conservatorism contemporan și am evocat discernămîntul și moderația printre trăsăturile definitorii ale conservatorismului clasic. Dincolo de aceste trăsături comune, există o diversitate de sensibilități conservatoare. Există de pildă un conservatorism sceptic (Hume, Montaigne) și unul dogmatic (Maistre, Cortés). Unii conservatori pun mai mult accentul pe structura socială, alții pe valori.
În această scurtă incursiune printre varietățile clasice ale conservatorismului vom acorda, evident, o atenție deosebită tendințelor conservatoare din România de dinainte de instaurarea comunismului.
Cetățean român ești prin naștere. Dar drepturile politice le dobândești abia la 18 ani. Ce ar trebui să știi înainte de a trece acest prag?
În cadrul a patru întâlniri de câte două ore, vom lămuri câteva chestiuni: În prima, vom răspunde la întrebările: De ce există mai multe partide? Cum le deosebim? În ce fel votăm? Ce putem aștepta de la ele?
În cea de-a doua, analizăm: Ce e statul? Care-i rolul Parlamentului? Dar al guvernului? Ce face președintele?
A treia întâlnire va fi consacrată istoriei politice a României: De ce s-au unit țările române? Cum se făcea politică la sfârșitul secolului al XIX-lea? Dar în perioada interbelică? Ce opțiuni au avut politicienii români în timpul celor două Războaie Mondiale?
Ultima întâlnire e dedicată perioadei contemporane: De ce s-au revoltat liceenii și studenții în Decembrie 1989? Ce mai rămâne din perioada comunistă azi? Cum s-a construit Uniunea Europeană? Care e locul României în Europa?
Legătura de natură politică, economică, culturală şi militară dintre numeroase ţări europene democratice şi SUA (alături de vecina Canada) are o bază istorică solidă, fiind detectabilă încă din perioada Primului Război Mondial, când americanii au ajutat Europa să evite hegemonia Germaniei wilhelmiene, apoi prevenind o victorie a celei hitleriste. După a doua conflagraţie mondială, prin instrumente solide şi adaptate epocii Războiului Rece, precum NATO şi Planul Marshall, tot americanii au ajutat decisiv Europa de Vest să reziste unui alt potenţial hegemon, cu o bază ideologică extrem de puternică, URSS. Dispariţia URSS prin implozie a dus la mai mult de un deceniu de hegemonie unipolară a SUA, urmată de apariţia unei tendinţe spre multipolaritate, prin afirmarea Chinei ca putere globală, revenirea extrem de agresivă a Rusiei la statutul de mare putere, consolidarea şi extinderea UE, precum şi ridicarea unor puteri geoeconomice cu mare potenţial (India, Brazilia, Africa de Sud, Singapore etc.)
Acum statele NATO se confruntă cu opoziţia geopolitică extrem de clară a binomului Rusia-China, cu dificultatea şi pericolele extinderii către Est. Situaţia este complicată de succesiunea unor crize profunde precum cea economică, a migraţiei şi terorismului islamic, criza pandemică şi criza generată de atacarea de către Rusia a Ucrainei. Totodată există și probleme pe termen lung generate de cooperarea dintre SUA şi aliaţii europeni în domeniile politic, economic şi cel al securităţii militare, şi de solidaritatea intra-aliată. Iar relaţiile dintre NATO şi UE nu sunt întotdeauna ceea ce ar trebui să fie pentru ca Occidentul să se arate unit în faţa provocărilor şi a ameninţărilor cu care se confruntă.
Comuniștii au considerat-o o epocă neagră a istoriei noastre și i-au condamnat la închisoare pe mulți dintre politicienii care au fost activi atunci. După 1989, aceeași perioadă a fost idealizată de unii sub forma unui soi de „vârstă de aur”. Cum a fost, de fapt, lumea politică interbelică? Poate fi ea un „model” pentru lumea de astăzi? Cum funcționau instituțiile puterii? Ce făceau partidele în campanii? Dar în Parlament? Cum deveneai ministru? În ce fel vorbea presa despre liderii politici? Ce putem lua și ce nu trebuie să luăm din acel trecut?
Deși scurtă, abia trei decenii, istoria relațiilor dintre Rusia și Ucraina este foarte agitată. A debutat furtunos în 1992-93 cu un conflict pe alocuri violent pentru împărțirea flotei Mării Negre. Au urmat două decenii în care Ucraina a pendulat între Vest și Est. Și-ar fi pendulat și astăzi, dacă Putin, în 2014, n-ar fi ocupat și anexat peninsula Crimeea și ar fi început un război în Donbass. După aproape 8 ani de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean, Putin masează peste 100 de mii de militari la graniță, cere SUA garanții scrise de securitate și ar vrea ca NATO să se retragă pe aliniamentul Războiului Rece. De ce este obsedat Putin de Ucraina? Sau Ucraina e doar un pretext într-un competiție mai importantă, ale cărei mize le reprezintă reconfigurarea locului Rusiei pe scena internațională?
Dat fiind numărul foarte mare de înscriși la cursul din 5 februarie, am hotărât să mai organizăm o sesiune. Cursul este același cu cel anterior și nu o continuare.
Greșesc cei care îl subestimează pe președintele Putin, considerîndu-l un KGB-ist oarecare. Desigur, el este în primul rînd un om de acțiune, care n-are timp de prea multe teorii. Pragmatismul îl împiedică să pună în scris tot ce gîndește. Dar, spre deosebire de alți lideri contemporani, el chiar gîndește, preluînd din varii surse prezente în istoria intelectuală rusă. Vom vedea care sînt aceste surse, cum le folosește președintele rus și în ce constă sinteza ideologică putinistă.
„Istoria va fi bună cu mine, pentru că intenționez să o scriu” - aflăm dintr-un citat atribuit lui Churchill. Istoria politică a fost, într-adevăr, bună cu Prim-Ministrul britanic, care este amintit astăzi drept unul dintre personajele de frunte ale secolului XX. Însă istoria intelectuală are încă o datorie față de gânditorul Churchill, cel în a cărui bibliotecă personală se aflau lucrările lui Plutarh sau ale lui David Hume. Vom examina universul moral al lui Winston Churchill, atât din perspectivă teoretică, cât și în contextul deciziilor pe care șeful cabinetului britanic le-a luat în perioada ultimului război mondial.
În cursul despre extrema dreaptă în Europa am evocat rapid ideile lui Charles Maurras și influența sa considerabilă asupra politicii și culturii în prima jumătate a secolului XX. Reacțiile cursanților m-au determinat să propun o prezentare mai detaliată a doctrinei maurrassiene și a implicațiilor sale politice, intelectuale și culturale (inclusiv în țara noastră).
Voi prezenta, de asemenea, alte figuri marcante ale Acțiunii franceze, precum istoricul Jacques Bainville sau scriitorul Léon Daudet. După război intelectuali maurrassieni precum Pierre Gaxotte, Henri Massis sau Pierre Boutang au continuat să ilustreze acest important curent de gîndire. Vom discuta cîteva dintre cazurile celor care l-au repudiat pe Maurras, fie orientîndu-se către colaboraționismul pro-hitlerist (Lucien Rebatet), fie angajîndu-se în lupta împotriva Germaniei naziste (Georges Bernanos).
Al Doilea Război Mondial a fost un război dinamic, în care mișcările rapide de trupe și de material au fost decisive. Această transformare revoluționară a artei războiului a venit ca o reacție la ineficiența operațiunilor din Primul Război Mondial, caracterizat de înfruntări între mari corpuri de armată îngropate în tranșee și în buncăre. Publicul și specialiștii sunt de acord în această privință. Dar unde este evidența? În realitate, fortificațiile au jucat un rol central în cel de-Al Doilea Război Mondial. Fonduri imense au fost cheltuite pe linii fortificate. Milioane de soldați și de civili au trudit la ele. Bătălii cruciale au fost date în umbra acestor monștri din beton armat dintre care unii mai supraviețuiesc și astăzi, prin orașele Europei. Strategiile combatanților au fost marcate profund de ideea de fortăreață.
Vom explora dintr-o perspectivă inedită cultura militară modernă pentru a înțelege mai bine cel mai important eveniment al istoriei contemporane.
Unul dintre meritele lui Carl Schmitt ca gînditor politic este că a oferit o teorie coerentă a gradelor de intensitate ale conflictelor armate. El a definit politicul însuși ca grad de intensitate al coeziunii comunităților umane, punînd astfel bazele unei teorii a războiului care distinge între diferitele tipuri de război și gradele lor respective de intensitate.
Reflecțiile sale asupra acestei tematici sînt, din păcate, extrem de actuale în contextul unui război prezentat de Rusia ca simplă operațiune pentru menținerea păcii. Tezele lui Schmitt explică, de asemenea, metodele folosite (terorizarea populației civile, luptele de partizani, sancțiunile economice, criminalizarea adversarului, mobilizarea opiniei publice internaționale).
Ioan Stanomir și Cristian Preda vor discuta, moderați de Theodor Paleologu, despre conservatorism și liberalism. Acestea sunt două direcții majore ale modernității politice. Polemicile ideologice din România și din Occident angajează puncte de vedere liberale și conservatoare. Conferențiarii vor lua în seamă mai multe exemple, pentru a clarifica miza disputelor politice din lumea de azi. Ei vor răspunde, de asemenea, la mai multe întrebări: ce-i unește și ce-i separă pe conservatori și liberali? Sunt partidele populare un amestec de liberalism și conservatorism? Ce proiecte îi animă pe liberalii români? Ce vor să conserve conservatorii români?
Acesta este al doilea eveniment din "Seria dezbaterilor Casei Paleologu". Dezbaterea-curs va avea loc la Teatrul Metropolis.
*La acest curs păstrăm cinci locuri pentru bursierii Fundației Paleologu, elevi sau studenți.
Iorga spunea despre autor că e “un insultător grosolan” și că trebuie “pedepsit așa cum se cuvine”. Părintele Toma Chiricuță zicea despre volum că e “cea mai bizară și mai necuviincioasă carte scrisă în limba română”. Autorul se numea Ștefan Zeletin, iar cartea lui purta titlul Țara măgarilor. De curând s-au împlinit 100 de ani de la apariția ei. Cristian Preda a reeditat-o și vă propune să judecați împreună dacă România mai e țara măgarilor.
Participanții la conferință vor primi un exemplar din volumul recent tipărit la Baroque books & arts.
Importanța crucială a președinției lui Richard Nixon este cît se poate de evidentă. Pînă și adversarii îi recunoșteau seriozitatea și competența. N-ar trebui să trecem însă cu vederea forța discursurilor sale, care au contribuit din plin la victoriile lui politice. “Checkers” din 1952 sau “The Great Silent Majority” din 1969 figurează în continuare printre cele mai importante exemple de oratorie politică americană. Fără a fi niciodată pedant, Nixon are în discursurile sale o notă profesorală care face din ele adevărate lecții de teorie politică, de relații internaționale sau de gîndire strategică.
În seria “Oratori și discursuri celebre” consacrăm cel puțin o întîlnire unui mare orator și cîtorva dintre principalele sale discursuri în vederea identificării tehnicilor retorice folosite de fiecare dintre ei. Vom analiza modul în care au reușit să articuleze brand-ul lor personal, valorile asumate, argumentele folosite și emoțiile exprimate, adică în limbaj clasic ethos-ul, logos-ul și pathos-ul.
De aproape trei luni de zile Rusia lui Putin ține pe jar o lume întreagă. Războiul din Ucraina nu este decât o consecință a traseului pe care acest stat l-a parcurs în ultimele zeci de ani, în special cele trei decenii de după destrămarea URSS.
Cursul își propune să familiarizeze publicul cu contextul destrămării Uniunii Sovietice și cu evoluția politică a Federației Ruse în anii 1991-2000 și să răspundă la mai multe întrebări: care au fost limitele democratizării sistemului sovietic? De ce a eșuat „terapia de şoc” în Rusia? Care este specificul democrației elective rusești, al economiei rusești și al sistemului federal? Care a fost impactul războaielor din Cecenia asupra regimului politic din Rusia?
Casa Paleologu a găzduit pe 25 mai a.c. o conferință a lui Cristian Preda despre felul în care se face politica în ținuturi exotice precum Madagascar, Kârgâzstan, Bhutan, Bolivia, Coasta de Fildeș, Guatemala, Nepal etc. Autorul a dezvoltat textul conferinței și l-a publicat la Polirom într-un volum care include, de asemenea, sub titlul „Însemnări din vremuri tulburi și ținuturi exotice”, două fragmente din jurnalul pe care l-a ținut în timpul suspendărilor lui Traian Băsescu din 2007 și 2012. De ce aceste texte sunt puse împreună? Fiindcă, zice Preda, din perspectiva democratizării, și România e cumva exotică.
Cătălin Avramescu și Toader Paleologu vor prezenta volumul de la Polirom, ca și un album de fotografii intitulat „E așa de urât, că e aproape frumos”, tipărit la Baroque Books and Arts. Pozele sunt făcute în ținuturile exotice pomenite, vădind o privire necruțătoare asupra realității cotidiene. Participanții vor primi gratuit albumul de fotografii din partea editurii Baroque Books and Arts și vor putea achiziționa cartea de la Polirom cu un preț redus.
La acest eveniment participă numai oaspeţii la cursurile Casei Paleologu.
Cursul explică în șase întâlniri noțiuni de bază ale științei politice.
Prima e consacrată înțelesurilor date politicii în lumea antică și în cea modernă: de ce a fost considerată politica o acțiune nobilă și de ce a fost văzută uneori ca o activitate degradantă? Este puterea instrument sau scop? Are politica același sens în Europa și în America, în Bhutan și în Columbia? Etica și politica sunt indisociabile sau sunt în conflict?
A doua conferință e consacrată regimurilor. Care e diferența dintre regimuri politice? De ce le diferențiau anticii? Ce regimuri au inventat modernii? Totalitarismul e o formă nouă de regim? Ce decid politicienii și ce hotărăsc cetățenii? Ce forme îmbracă în zilele noastre oligarhia și tirania?
A treia conferință va fi dedicată statului. Cum deosebim statul de regim? Ce înseamnă monopolul constrângerii fizice legitime? Mai e dominația carismatică o sursă de autoritate? Ce e statul liberal clasic? Dar statul de drept? Ce diferență e între statul minimal și statul de drept? Statul comunist a fost oare un stat-Providență? E Uniunea Europeană un super-stat?
A patra conferință va trata partidele: Ce e un partid? Care e originea formațiunilor politice? De ce parlamentele au apărut înaintea partidelor? Ce tipuri de partide există? Ce funcții îndeplinesc partidele? Când devine un partid mare? Ce rol are participarea? Ce deosebiri există între partide în plan european?
A cincea conferință discută despre sistemele de vot care reglementează concurența politică. E mai bun un sistem electoral majoritar sau unul proporțional? Ce e un sistem de partide? Câte feluri există? Cum influențează modul de vot tipul de democrație? Cât de actuală e distincția stânga-dreapta? Ce înseamnă partidocrație?
A șasea tratează despre politica românească: când a început modernitatea politică la noi? Ce regimuri a cunoscut România? Ce rol a jucat monarhia în viața politică românească? Ce partide au fost importante înainte de al Doilea Război Mondial? Care e sistemul politic românesc actual? Ce rol joacă liderii și ce rol asumă cetățenii? Ne-am integrat în UE?
În cursul unei conversații avute la Paris cu trei profesoare de filozofie și greacă veche una dintre ele a avut o formulă care m-a frapat prin lapidaritatea sa: „Si le catholicisme s’effondre, tout s’effondre” („dacă se prăbușește catolicismul, totul se prăbușește”). Am replicat imediat: „voilà une formule qui plairait à Joseph de Maistre et à Carl Schmitt” („iată o formulă care le-ar plăcea lui Joseph de Maistre și Carl Schmitt”). Discuția se referea la scandalurile de pedofilie și homosexualitate ipocrită din Biserica catolică, iar doamna care a pronunțat fraza citată nu e cîtuși de puțin o creștină practicantă. Ea se referea la catolicism ca veritabil conservator al culturii.
Este și teza lui Carl Schmitt din strălucitul său eseu Römischer Katholizismus und politische Form (Catolicism roman și formă politică), atîta numai că marele gînditor ne atrage atenția asupra legăturii dintre cultură și dimensiunea politică a condiției umane. Schmitt răspunde unuia dintre cele mai curente reproșuri la adresa catolicismului și anume implicarea sa în lume, în politică. Și nu ezită să dea o replică legendei Marelui Inchizitor de Dostoievski.
Participanții la cursul despre Aristofan și tarele democrației se vor întreba poate cum de a funcționat un sistem politic afectat de defecte atît de grave (demagogie, corupție, delațiune, inversiune a valorilor, impostură, incompetență etc.). Criticile formulate și de alți contemporani luminați (Tucidide, Platon, Xenofon) sînt și astăzi valabile. Or, democrația ateniană a dat dovadă de o remarcabilă vitalitate timp de cel puțin două secole, doar marile puteri din afară reușind să o limiteze și să o pună sub obroc.
Răspunsul se situează la antipodul ideologiei democratice moderne bazate pe secularism și drepturile omului. Atena este o comunitate eminamente religioasă. Preeminența comunității asupra individului este pentru atenieni o evidență. Iar atenian nu devine oricine. Pe lîngă aceste trei particularități ale democrației ateniene mai este și caracterul ei războinic și chiar expansionist.
Vom discuta toate aceste aspecte ale democrației ateniene exemplificîndu-le cu extrase din cîteva texte de bază.
Încă înainte de a pune piciorul în Lumea Nouă, câțiva oameni pregătiți să înfrunte sălbăticia și necunoscutul porneau la drum cu convingerea că destinul lor este unul excepțional. Responsabilitatea pe care și-au asumat-o a fost să devină un exemplu pentru restul omenirii: “Ochii lumii sunt ațintiți asupra noastra”, i-a avertizat John Winthrop încă din 1630. Ca fenomen religios, puritanismul avea să dispară relativ repede, nu insă și convingerea unui destin exemplar. De la Thomas Paine la George Washington, și de la James Madison la Abraham Lincoln, aceasta convingere a excepționalității a marcat toate momentele cruciale ale fondării Statelor Unite.
Pe parcursul a patru întâlniri vom analiza felul unic în care americanii au reușit să combine, teoretic și practic, două filozofii politice aparent opuse – republicanismul și liberalismul. Republicanismul, cu varianta sa conservatoare, îmbrățișează viziunea organică a corpului politic, structurat pe baza unei ierarhii a meritului, pentru promovoarea binelui comun. În contradistincție, liberalismul clasic propune o viziune instrumentală a statului, văzut ca o construcție artificială menită să protejeze drepturile și interesele private ale indivizilor. Vom trece în revistă felul în care aceste două viziuni s-au împletit (și despletit) pe parcursul fondarii SUA, de la primele colonii până la Războiul Civil. A fost nevoie de mai mult de 600.000 de victime pentru ca formula SUA “sunt” (“are”) să fie înlocuită cu SUA “este” (“is”) – o dovadă clară a faptului că neclaritățile teoretice pot avea consecințe practice devastatoare.
Parafrazând întrebarea lui Montesquieu despre persani, Cristian Preda propune o reflecție despre malgași pornind de la experiența politică a acestui popor, dar și de la cultura, mitologia și religiile malgașe. Tabloul include magi și vrăjitori, animale-totem, prejudecăți culturale și rituri de inițiere, mituri, proceduri democratice și acte de haiducie, ceremonia „întoarcerii oaselor” și Libertalia, legendara republică a piraților, religia care-l slăvește pe Zanahary, furturile de zebu și răpirile oamenilor de afaceri din comunitatea karan-ilor, regi tradiționali și membrii unui club de kung fu care organizează confruntări de stradă cu poliția.
Participanții la conferință vor primi câte un exemplar din volumul C.D. Preda, Un vazaha printre malgași, apărut de curând la Baroque Books and Arts.
Conferința pornește de la un text al lui Friedrich Hayek din Law, legislation and liberty, în care autorul propunea reinventarea bicameralismului, alegerea unei Adunări legislative printr-un vot dat o singură dată în viață, de către fiecare cetățean ajuns la vârsta de 40 de ani, excluderea de la scrutin a funcționarilor și pensionarilor statului etc. Conferința va căuta răspuns la întrebări care ne preocupă și-n România de azi: cum putem avea o separație efectivă a puterilor? Ce reforme putem face fără a ajunge la o situație mai rea decât cea prezentă? Ce rol poate juca într-o democrație coruptă o Curte Constituțională?
Cristian Preda susţine programul de burse al Fundaţiei Paleologu prin donarea onorariului care i se cuvine pentru acest curs.
* La acest curs primim doi bursieri, elevi sau studenţi.
Webinar live în data de 8 iunie, ora 19.00
Termenul pseudomorfoză desemnează procesul prin care un mineral se prezintă sub aparențele altui mineral. Există pseudomorfoze prin substituire și prin alterare. Aceleași modificări se pot observa și în cazul curentelor și ideologiilor politice.
În acest curs ne vom concentra asupra conservatorismului cu ale sale spectaculoase pseudomorfoze din ultima vreme. Voi arăta de ce discernămîntul și moderația sînt trăsături definitorii ale varietăților clasice de conservatorism. Or, tocmai discernămîntul și moderația au dispărut din pseudomorfozele conservatorismului. Au ajuns să fie considerate conservatoare poziții și opinii care n-au nici o legătură cu conservatorismul sau îi sînt chiar contrare. Vom analiza mecanismele acestor transformări prin substituire și alterare.
Participanții la cursul despre Aristofan și tarele democrației se vor întreba poate cum de a funcționat un sistem politic afectat de defecte atît de grave (demagogie, corupție, delațiune, inversiune a valorilor, impostură, incompetență etc.). Criticile formulate și de alți contemporani luminați (Tucidide, Platon, Xenofon) sînt și astăzi valabile. Or, democrația ateniană a dat dovadă de o remarcabilă vitalitate timp de cel puțin două secole, doar marile puteri din afară reușind să o limiteze și să o pună sub obroc.
Răspunsul se situează la antipodul ideologiei democratice moderne bazate pe secularism și drepturile omului. Atena este o comunitate eminamente religioasă. Preeminența comunității asupra individului este pentru atenieni o evidență. Iar atenian nu devine oricine. Pe lîngă aceste trei particularități ale democrației ateniene mai este și caracterul ei războinic și chiar expansionist.
Vom discuta toate aceste aspecte ale democrației ateniene exemplificîndu-le cu extrase din cîteva texte de bază.
Prinși în vîrtejul cotidianului, uităm să ne punem în mod constant întrebarea fundamentală: “de ce trăim?” Decența și simțul ridicolulul ne împiedică să abordăm în discuțiile obișnuite asemenea întrebări profunde. O criză, o situație limită, o boală gravă sau proximitatea morții ne obligă însă să ne-o punem. Astfel se întîmplă în capodopera lui Alexandr Soljenițin “Pavilionul canceroșilor”, în care bolnavii din salonul bărbaților discută cu intensitate o nuvelă de Tolstoi cu această temă. Pe lîngă dialogul Soljenițin-Tolstoi, am ales să creăm un al doilea front al dialogului literar și filozofic prin includerea unei alte capodopere, și anume “Muntele vrăjit” de Thomas Mann. “Pavilionul canceroșilor” și “Muntele vrăjit” sînt, fără doar și poate, două dintre cele mai importante, mai frumoase și mai tulburătoare romane ale secolului XX. Metafora bolii și a însănătoșirii este în ambele cazuri extrem de cuprinzătoare: cele două romane vorbesc despre sensul vieții și curajul în fața morții, despre căință și moralitate, despre dragoste și renunțare, despre ideologii și sisteme politice, despre destinele Europei și ale Rusiei. Pentru dinamismul dialogului ne dorim ca participanții să fi citit măcar unul dintre cele două mari romane.
Bibliografie:
Puțin cunoscut și aproape deloc tradus în România, Carl Schmitt (1888-1985) este unul dintre cei mai importanți gînditori politici ai secolului trecut. Din opera sa extrem de vastă și variată ne vom concentra pe faimosul Der Begriff des Politischen (Conceptul politicului), făcînd legături cu alte scrieri de-ale sale precum Teologia politică sau Teoria partizanului. Vom vedea în ce măsură Carl Schmitt completează și aprofundează ideea aristoteliciană a omului ca animal politic, de ce politicul este un dat fundamental al naturii umane. Și, nu în ultimul rînd, de ce Schmitt e un autor inconturnabil pentru a înțelege lumea în care trăim.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.