Casa Paleologu la Cluj - Vin alegerile: retorică și manipulare

În data de 23 martie ne vom afla la Cluj, unde Theodor Paleologu va ține 2 cursuri: unul despre retorică și manipulare (cel de față) și unul despre 3 modele: Noica, Steinhardt și Paleologu (apăsați aici pentru a merge către pagina cursului). Dacă doriți să participați la ambele cursuri, folosiți următorul link

În acest an ne așteaptă un potop de vorbe, discursuri, slogane și promisiuni. Nu doar în România, ci și în mare parte din lume. Retorica este consubstanțială cu democrația, pentru că persuasiunea înseamnă putere fără violență. Retorica conferă putere cetățenilor și hrănește spiritul civic. Fără retorică, ciuciu democrație.

Ce te faci însă cu demagogii, populiștii și manipulatorii? Din păcate, vin și ei la pachet cu democrația. Cu ajutorul cîtorva autori antici – Platon, Tucidide, Aristofan – și al unor moderni – Gustave Le Bon, Freud –, voi propune o teorie a manipulării, pe care o voi ilustra cu exemple din texte literare – Shakespeare, Eminescu – și din politica contemporană.

Sper ca acest curs să vă servească drept vademecum în hățișul anului 2024.

Cursul va avea loc la Cluj, la Turnul Croitorilor,  în data de 23 martie, de la ora 10:00.

360 Cartolina Casa Paleologu La Cluj   Vin Alegerile Retorică Și Manipulare Instagram