Legătura de natură politică, economică, culturală şi militară dintre numeroase ţări europene democratice şi SUA (alături de vecina Canada) are o bază istorică solidă, fiind detectabilă încă din perioada Primului Război Mondial, când americanii au ajutat Europa să evite hegemonia Germaniei wilhelmiene, apoi prevenind o victorie a celei hitleriste. După a doua conflagraţie mondială, prin instrumente solide şi adaptate epocii Războiului Rece, precum NATO şi Planul Marshall, tot americanii au ajutat decisiv Europa de Vest să reziste unui alt potenţial hegemon, cu o bază ideologică extrem de puternică, URSS. Dispariţia URSS prin implozie a dus la mai mult de un deceniu de hegemonie unipolară a SUA, urmată de apariţia unei tendinţe spre multipolaritate, prin afirmarea Chinei ca putere globală, revenirea extrem de agresivă a Rusiei la statutul de mare putere, consolidarea şi extinderea UE, precum şi ridicarea unor puteri geoeconomice cu mare potenţial (India, Brazilia, Africa de Sud, Singapore etc.)
Acum statele NATO se confruntă cu opoziţia geopolitică extrem de clară a binomului Rusia-China, cu dificultatea şi pericolele extinderii către Est. Situaţia este complicată de succesiunea unor crize profunde precum cea economică, a migraţiei şi terorismului islamic, criza pandemică şi criza generată de atacarea de către Rusia a Ucrainei. Totodată există și probleme pe termen lung generate de cooperarea dintre SUA şi aliaţii europeni în domeniile politic, economic şi cel al securităţii militare, şi de solidaritatea intra-aliată. Iar relaţiile dintre NATO şi UE nu sunt întotdeauna ceea ce ar trebui să fie pentru ca Occidentul să se arate unit în faţa provocărilor şi a ameninţărilor cu care se confruntă.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.