Pământul făgăduinței: o introducere în istoria Israelului de la Herzl până la Netanyahu

De la distrugerea celui de-al Doilea Templu de către romani în anul 70 d.Hr., evreii, rătăciți prin tot Imperiul Roman, se rugau pentru întoarcerea în Sion. „Anul viitor la Ierusalim” a fost – și rămâne – speranța exprimată la sfârșitul fiecărei mese de Paște, moment care comemorează vechiul exod din Egipt. Timp de două milenii visul unei astfel de întoarceri a părut o fantezie.

După Primul Congres Sionist de la Basel, din septembrie 1897, Theodor Herzl a scris în jurnalul său: „Azi, la Basel, am întemeiat statul evreiesc. Dacă aș spune asta cu voce tare astăzi, toată lumea ar izbucni în râs. Însă poate că peste cinci ani, și cu siguranță peste cincizeci, toată lumea va ști asta.” Herzl a fost, într-adevăr, un vizionar: o jumătate de secol mai târziu, în timp ce în Palestina aflată încă sub Mandatul Britanic erau mai puțin de o jumătate de milion de evrei, pionieri și ideologi deopotrivă, mulți dintre ei venind din Rusia, Israelul și-a câștigat independența în urma războiului din 1948-1949. Încă de atunci, pe plan intern au apărut periodic noi teme de dezbatere în istoria statului: contradicțiile dintre întemeietorii statului și noii veniți; tensiunile dintre evreii așkenazi preponderent europeni și evreii sefarzi, mulți dintre ei de origine nord-africană; disensiunile dintre evreii ultra-ortodocși și cei moderați ori atei; sau emergența filozofiei revizioniste a partidului Likud, ajunsă la apogeu în mandatele prim ministrul Benjamin Netanyahu.

Idealul statal israelian a fost anticipat de Theodor Herzl, un liberal respectat, neutru față de religie și cu o viziune considerată la acea vreme utopică, și preluat de Benjamin Netanyahu, cel pentru care naționalismul a devenit un raison d'être și care și-ar dori să rămână în istoria statului drept „Protectorul Israelului”.

  • Cursul se desfășoară în data 6 aprilie, de la ora 17:00, în salonul Casei Paleologu.
  • La acest curs oferim o bursă pentru elevi, studenți sau cadre didactice din învățământul preuniversitar. Detalii aici.