Departe de a surprinde niște simple accidente anecdotice ale politicii românești din secolul al XIX-lea, Caragiale a pătruns în miezul politicului, observațiile sale putînd fi coroborate cu cele ale unor clasici ai științei politice: Machiavelli, Tocqueville, Guizot, Harold Laswell.
Ca și celebrul Tip O’Neill, Trahanache știa, în bună lectură tocquevilliană, că “all politics is local” și, mai mult, Conul Zaharia, departe de a fi o mazetă ramolită, este o încarnare perfectă a vulpii lui Machiavelli, adică “tare, tare de tot, solid bărbat”. Tot o “vulpe bătrînă” este și Agamemnon Dandanache, al cărui parteneriat cu Trahanache rezidă în firea lucrurilor, unul avînd nevoie de celălalt, fără nici o urmă de competiție între ei. Dandanache este tipul politicianul de cursă lungă, destinat să joace un rol național, dar fără implantație locală. În comparație cu acești maeștri ai politicii, tinerii corifei Farfuridi și Cațavencu mai au de învățat, deși talentul și înzestrarea lor sînt indeniabile. Ideile politice ale lui Farfuridi sînt de sorginte orleanistă, el situîndu-se pe linia marilor gînditori ai moderației: Montesquieu-Guizot-Aron.
Liberal și conservator totodată, conștient că “le progrès est le développement de l’ordre” (Auguste Comte), om de largă deschidere istorică și europeană, Farfuridi este, fără îndoială, destinat unei strălucite cariere politice, cu condiția să-și însușească din răbdarea, tactul și abilitatea lui Trahanache. În vreme ce, ca tip psihologic, Farfuridi este o personalitate obsesivă, Nae Cațavencu și Zoe Trahanache aparțin amîndoi tipului isteric, ceea ce explică atît ciocnirile lor, cît și brusca lor empatie (cf. Harold Laswell, Power and Personality).
Despre acestea și altele vom vorbi la acest curs, fără a omite o întrebare fundamentală: care este legătura dintre politică și comedie? Cît de mult bine ne face abordarea comică a politicului? Și este Caragiale un demn continuator al lui Aristofan?
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.