Condamnarea lui Socrate în 399 î.e.n. este una dintre cele mai faimoase erori judiciare din istorie şi totodată o pată asupra democraţiei ateniene în memoria posterităţii. Din păcate, nu ne-au rămas discursurile acuzării, ci doar apărarea lui Socrate în două versiuni distincte, a lui Xenofon şi a lui Platon. În schimb, avem, din fericire, splendida comedie “Norii” de Aristofan, în care Socrate apare ca unul dintre sofiştii corupători ai tineretului. Vom evoca, aşadar, această capodoperă a teatrului grec şi vom continua cu cele două apologii. Vom vedea, de asemenea, cum se se situează procesul lui Socrate în contextul politicii ateniene și al altor procese pentru impietate din epocă. Totodată ne putem pune întrebarea dacă Socrate a fost un prost orator sau dacă, dimpotrivă, a făcut exact ce trebuia să facă. Atitudinea lui Socrate în fața judecătorilor săi pune problema relației dintre retorică și filozofie. În sfîrșit, vom aborda chestiunea parresiei socratice, adică a rostirii adevărului și a riscurilor pe care le implică.
Trăim în societăți polarizate – ni se spune. Stânga nu se mai înțelege cu dreapta, ateii nu se mai înțeleg cu credincioșii, săracii nu se mai înțeleg cu bogații, orășenii cu sătenii, părinții cu copiii, streamerii și gamerii cu conservatorii și naționaliștii, politicienii cu nepoliticienii etc. Se strigă, se scandează și se acuză din toate părțile. Care mai este rolul argumentării în asemenea condiții? Cum rămâne cu schimbul rezonabil de argumente, cu dezbaterea calmă, cu logica?
În acest curs scurt vreau să explic că ineficiența argumentării, departe de a fi vreun semn rău al unor vremuri tulburi, este inevitabilă. Apoi vreau să merg mai departe și să arăt că ea este de fapt dezirabilă, că argumentele nu sunt făcute să convingă așa cum ne-o spune modelul standard de la Platon încoace și că felul în care convingem și ne lăsăm convinși în mod rațional depinde de instituțiile (oficiale și neoficiale) în care ne întâlnim unii pe ceilalți și ne descoperim ca fiind diferiți.
Progresul științific și tehnologic al omenirii este indiscutabil, la fel cum este și capacitatea noastră de a automatiza din ce în ce mai multe activități umane. Totul pentru a ne elibera, de a scăpa de constrângerile care ne-au marcat istoria și care ne-au legat de natură, de pământ și de ceilalți. Trebuie să ne întrebăm însă dacă suntem cu adevărat din ce în ce mai liberi, precum și ce facem cu această libertate. Cu alte cuvinte, și aceasta este tema principală a cărții Hannei Arendt despre „Condiția umană”, trebuie să facem ceva ce la prima vedere pare trivial: „să gândim ceea ce facem”. Studiul lui Arendt este o analiză penetrantă a felului în care putem fi activi, prin cele trei modalități pe care le numește muncă, lucru și acțiune. În esență, cartea ne ajută să gândim problema a ce înseamnă să trăiești viața activă astăzi.
Textele filozofice grecești din antichitate ne sunt cunoscute, în cel mai bun caz, prin manuscrise medievale din secolele IX sau X. Nu putem fi siguri de fidelitatea lor față de original, ele fiind, doar în cazuri norocoase, verificate prin confruntarea cu puținele fragmente de papirus antic care au supraviețuit. Papirusurile descoperite la Herculaneum sunt excepția de la această regulă: erupția Vezuviului în 79 d.Hr. a conservat o remarcabilă colecție de texte care aparțin filozofului epicureu Philodemos. Inovații tehnice recente au permis cercetătorilor să studieze papirusurile fără să le distrugă, astfel încât astăzi putem privi direct spre lumea antică. Vă propun să ne folosim de această fereastră unică pentru a discuta despre filozofia lui Philodemos, dar și despre locul și influența epicureilor în lumea antică, de la poeți romani ca Virgiliu până la Pavel și textele biblice.
Cele două texte majore de filozofie politică ale lui Platon sînt, de bună seamă, Republica și Legile, pe care le vom compara și discuta împreună. Dar multe dintre celelalte dialoguri ale sale au ca protagoniști politicieni de seamă ai vremii: Alcibiade, Nicias, Critias, Charmides. Vom vedea împreună de ce. În plus, unul dintre cei mai dragi discipoli ai lui a fost Dion, mîna dreaptă a lui Dionisie cel Bătrîn și eliberatorul Siracuzei. Adepților acestuia le este adresată Scrisoarea a VII-a, care explică motivele implicării filozofului în politica siciliană.
Școlile antice de filozofie au ca obiectiv cultivarea idealului „înțeleptului”, cel care posedă cunoaștere și virtute și dovedește aceasta atât în cele mai înalte speculații, cât și în viața practică. Niciodată, însă, aceste curente de gândire n-au reușit să atingă succesul creștinismului. Recent înființata religie preia nobilul obiectiv al filozofiei păgâne și îl deschide tuturor celor care doresc să iasă din cercul strâmt al lumii și cutumelor. Privind la două figuri marcante, Augustin și Boețiu, cei care prezidează asupra preluării și transformării gândirii antice în cadrul creștin, vă propun să elucidăm natura noului model etic precum și schimbările aduse de recenta religie în atitudinea asupra unei vieți care merită trăite.
Omenirea a ajuns să stăpânească lumea, să călătorească în spațiu și să dețină puterea de-a se autodistruge prin apăsarea unui buton. Mai mult, de curând, „inteligența artificială” e pe buzele și în dezbaterile tuturor. Către ce ne putem îndrepta? Acum este mai important ca oricând să punem întrebarea „Ce înseamnă să gândim?”. Ce ne deosebește de mașini (dacă mai e ceva), care este esența „animalului rațional” și ce poate înfăptui acesta? Vă propun să dezbatem problema semnificației gândirii împreună cu Heidegger și prelegerile sale din anii 1951-52 reunite în volumul „Ce este gândirea” / „Was heißt Denken”?
Dacă am putea invita cîte un mare spirit din trecut în atmosfera atît de plăcută de la Cincșor, Herodot ar fi printre primii candidați care mi-ar veni în minte: era exact genul de om care animă orice adunare prin vastitatea cunoștințelor, prin talentul de povestitor, prin hazul irezistibil al anecdotelor sale. Desigur, el este, așa cum am învățat, “părintele istoriei”, dar acest titlu canonic riscă să ne deturneze atenția de la flamboaianța unei opere în care imaginația completează cunoașterea.
Vrînd să relateze războaiele dintre greci și perși, Herodot explică geneza acestor conflicte și, prin urmare, istoria ascensiunii imperiului persan, deci și a expedițiilor din Egipt, Etiopia, Tracia și Sciția. Ancheta sa asupra războaielor greco-persane se transformă astfel în anchetă antropologică, explorare a diferențelor culturale și istorie a lumii cunoscute.
Ne vom folosi de ediția incompletă a Istoriilor lui Herodot publicată de editura Humanitas în 2018.
Cursurile și dezbaterile Casei vor fi găzduite de fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 24 ianuarie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 25 ianuarie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 26 ianuarie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 ianuarie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 800 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele trei zile este de 60,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
De câte ori nu ne dorim o mai mare putere de persuasiune, bazată pe claritate în gândire şi pe o alegere judicioasă a argumentelor, precum și o mai bună capacitate de a evalua rapid raţionamentele altora? Cererea sporită pentru cursuri de „critical thinking”, cât şi recunoaşterea nevoii crescânde de a procesa corect abundenţa de informaţii şi opinii cu care ne confruntăm, atestă necesitatea dezvoltării abilitaţilor ce compun gândirea critică. Deşi se scrie mult pe aceasta temă, cei mai prețioși îndrumători rămân marii clasici ai gândirii. În acest curs vom elucida fundamentele unei gândiri riguroase pornind de la cele mai valoroase surse, dar având mereu în vedere aplicabilitatea lor în contexte actuale.
Dintre toate virtuțile clasice – înțelepciune, moderație, dreptate, pietate și curaj – Socrate consideră că natura acesteia din urmă este cea mai puțin asemănătoare celorlalte. Dar nu pentru că ar fi mai puțin importantă sau pentru că nu ar merita osteneala dezbaterii. Dimpotrivă, curajul este fundamentul pe care se construiesc celelalte. Este nevoie de multă îndrăzneală pentru a-ți mărturisi ignoranța, a asculta sfaturile altora precum și pentru a stărui pe drumul unei educații autentice. Mai mult, fără curaj, o viață etică în mijlocul cetății, singura existență ce merită traită conform lui Socrate, este imposibilă.
Cursul va urma exemplul lui Aristotel, care începe studiul diferitelor virtuți printr-o analiză a curajului. Vom discuta, pe parcursul unui weekend studios și pornind de la texte introductive de referință, ce este curajul și care sunt formele sub care acesta se regăsește în educație, cunoaștere, etică și politică. Vom îmbina lectura câtorva lucrări de căpătîi în acest domeniu (Apologia lui Socrate și Laches de Platon, Antigona, cartea a III-a din Etica Nicomahică a lui Aristotel, Răspuns la întrebarea: Ce este iluminismul? de Kant) cu vizionarea filmului Socrate de Rossellini.
Cursurile și dezbaterile Casei vor fi găzduite de fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 22 noiembrie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 23 noiembrie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 24 noiembrie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 octombrie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 800 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele trei zile este de 60,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Analiza angoasei în „Ființă și timp” este pe atât de celebră pe cât este de fertilă în studiul acestui fenomen. Faptul că angoasa pare a fi o maladie modernă nu o face cu nimic mai puțin prezentă sau importantă în viețile noastre. O condiție intelectuală și afectivă care are potențialul de a ne inunda existența merită, bineînțeles, să fie iscodită filozofic. Vă propun să plecăm de la secțiunea 40 din „Ființa și timp” pentru a discuta cum putem defini angoasa, cum apare și care îi sunt cauzele, pentru a ajunge la posibilitățile de-a o confrunta.
Anul 2024 promite a fi – atît în România, cît și în multe alte țări din lume – un an al tuturor manipulărilor. Tot felul de demagogi vor încerca să se folosească de diverse pasiuni populare pentru a pune mîna pe putere. N-ar fi cazul, așadar, să citim, recitim și discutăm pe marii clasici în materie?
Printre aceștia Gustave Le Bon ocupă un loc de frunte: Psihologia mulțimilor, apărută în 1895, a deschis noi orizonturi și l-a provocat pe Sigmund Freud să propună propria explicație pentru fenomele descrise de psihologul și sociologul francez. El a arătat că între psihologia mulțimilor și analiza eului există o strînsă legătură.
Dialogul dintre cei doi gînditori nu este doar pasionant în sine, ci și extrem de actual.
Bibliografie:
Sigmund Freud, Psihologia mulțimilor și analiza eului;
Gustave Le Bon, Psihologia mulțimilor.
Primul răspuns: Nu, nici vorbă. „Filozoful, cînd se însoară, peste a mai nebună dă”, spune o veche vorbă din popor. A se vedea cazul Socrate.
Al doilea răspuns: Da, evident. Nu-i nimic mai sexy decît citatul filozofic bine plasat. Atragi pe cine trebuie, după afinități. Iar dacă nu merge, te consolează filozofia.
La cursul din ajunul zilei de Dragobete voi evoca diferite doctrine filozofice care m-au ghidat în această materie de-a lungul anilor. Voi vorbi despre sfătuitori precum Platon, Lucrețiu, Ovidiu, Sfîntul Pavel, Montaigne, La Rochefoucauld, Stendhal, Soloviov, Schopenhauer, Nietzsche, Alexandru Paleologu. Și vă voi spune, în mare taină, la ce concluzii am ajuns.
Vă propunem un exercițiu de înviorare insolit! O dată pe săptămână, timp de 6 săptămâni, vă dăm întâlnire la orele 8:00, pentru a discuta un text filozofic de natură să ne acompanieze ulterior. Am hotărât să zăbovim asupra scrierilor din „Conversații”. Vom alege câte un capitol pentru fiecare întâlnire, astfel încât să gustăm din întreaga savoare a gândirii filozofului stoic. Textul discutat va fi anunțat înainte, îl vom comenta timp de aproximativ 30 de minute, după care va urma o dezbatere de încă 30 de minute. Timp total estimat: 60 de minute pentru a începe ziua cu mintea trează.
Vom folosi ediția operelor complete ale lui Epictet intitulată „Opera omnia” și care a apărut la Polirom.
Este o coincidență uimitoare că în India, China, Grecia și Orientul Apropiat apar, aproape simultan, aceleași întrebări fundamentale despre destinul omului, limitele sale și țelurile pe care și le poate propune. Perioada de intensă interogație coincide cu transformări politice care pun orașul stat sau micile regate, fărâmițarea și conflictul, în prim plan. Mai mult, metamorfozele intelectuale, spirituale și sociologice nu pot fi lesne explicate printr-o cauză istorică comună. Acest fapt stârnește mirarea lui Karl Jaspers care, în cartea sa „Despre originea și țelul istoriei”, folosește termenul de „perioadă axială” pentru a se referi la schimbările din jurul anului 500 î. Hr.. În cursul nostru vă propun să privim la această perioadă, să discutăm argumentele pentru existența unor astfel de asemănări, dar și obiecțiile ridicate de diverși cercetători.
Legenda Marelui Inchizitor din Frații Karamazov este unul dintre cele mai puternice și mai faimoase mituri literare ale culturii moderne. Dostoievski a creat imaginea unui Mare Inchizitor ateu, veritabilă prefigurare a Antihristului și, în același timp, premoniție a totalitarismelor din secolul ce avea să urmeze. Marele Inchizitor din Cardinalul Spaniei de Henry de Montherlant are o identitate mult mai clară: este vorba despre Francisco Jimenez de Cisneros (1436-1517), arhiepiscop de Toledo, Mare Inchizitor al Spaniei și regent al Castiliei. Drama lui Cisneros este, în viziunea lui Montherlant, tot o formă a conflictului dintre credință și necredință. El se confruntă cu nebunia, ingratitudinea și deșertăciunea, adică în ultimă instanță cu nimicul. Cele două capodopere literare intră astfel într-un dialog filozofic fecund, pornind de la fascinația pe care o exercită o instituție atît de înfricoșătoare precum Inchiziția spaniolă.
Privind în urmă la peste 2500 de ani de filozofie, doi remarcabili gânditori francezi ai secolului XX, Gilles Deleuze și Felix Guattari, abordează poate cea mai importantă întrebare a oricărui demers filozofic: Ce este acesta? Cei doi discută patru modele, sau patru moduri de a înțelege filozofia: contemplație, reflecție, comunicare și, forma pe care ei o preferă, creare de noi concepte. Astfel, filozofia se relevă ca disciplină ce îmbină demersul artistic cu rigoarea logicii.
Dacă ar fi murit în 1780, Immanuel Kant ar fi rămas probabil în istoria gândirii ca un foarte competent profesor prusac care a scris câteva opere interesante, în ton cu vremea sa. În realitate, lucrările publicate ulterior l-au transformat, fără îndoială, în figura centrală a filozofiei moderne. Nimic din gândirea ultimilor 200 de ani nu poate fi temeinic înțeles fără referire la fundamentele așezate de Kant prin „revoluția copernicană în filozofie”.
Fie că vorbim despre etică, estetică, cunoaștere, politică sau religie, bazele se află în proiectul critic kantian. În cele cinci întâlniri ale cursului nostru, vom discuta tezele majore din domeniile menționate mai sus astfel încât să ne putem orienta în gândirea kantiană și, prin urmare, în filozofie, în general. Vom pleca de la un text scurt numit „ Ce este iluminismul?” pentru ca, mai apoi, să analizăm pasaje cheie din operele sale majore.
Dacă aveți nevoie de o formulă forte pentru a vă trezi dimineața, nimic nu-i mai folositor decât un text ales cu chibzuință din Nietzsche. În cele cinci întâlniri, vom afla de ce Nietzsche este atât de înțelept, scrie cărți atât de bune și, mai ales, cum a devenit un destin. Toate pasajele sunt alese din Ecce Homo și ne servesc drept ghid pentru a răspunde întrebării „Cum devii ceea ce ești?”. Mai ales dacă vrem să devenim persoane foarte matinale!
Natura umană este descrisă de Pascal ca fiind fondată pe contradicții: omul este incapabil de a atinge fericirea și adevărul, dar aspiră la ele ca la bunuri ce i-au aparținut cândva și de care a fost deposedat; condiția lui este mizerabilă, dar conștiința pe care o are cu privire la propria-i mizerie îl ridică deasupra celorlalte ființe ale naturii. De aceea, în Cugetările sale, Pascal își mărturisește intenția de a-i revela omului că este „un monstru de neînțeles", umilindu-l atunci când acesta se înalță și ridicându-l atunci când se coboară. Omul trebuie pus în fața naturii sale contradictorii, de care nu încetează să se deturneze prin divertisment, această fericire iluzorie care ne permite să uităm, fie și pentru scurt timp, cât suntem de nefericiți.
Plecând de la cugetările lui Pascal despre natura umană, vom aborda atât raportul dintre rațiune și credință, cât și viziunea politică pascaliană, în care putem vedea un conservatism lipsit de iluzii, fondat pe ideea că menținerea ordinii sociale este utilă, deși nu corespunde adevăratei dreptăți.
E foarte la modă, și pe bună dreptate, să căutăm inspirație în stoicii antici. Cine nu citește povețele lui Seneca, Epictet sau Marcus Aurelius și nu se simte inspirat să fie mai bun? E păcat că această admirație este însoțită de o mare nedreptate: ignorarea stoicilor moderni. Dacă ne interesează filozofia ca mod de viață, nu putem oare învăța cu mare folos de la stoicii care au trăit mai aproape de noi? Vă propun să discutăm despre părintele stoicismului modern, Justus Lipsius, și mai ales despre tratatul său „De constantia”. Vom îmbogăți analiza noastră, desigur, și cu alte scrieri ale sale, cu referințe la alți autori, ba chiar cu trimiteri la influența pe care neostoicii au avut-o în alte domenii, de la pictură la disciplină și strategie militară. Totul ca să încercăm să reparăm puțin ignorarea strălucitului umanist și filozof Lipsius și a gândirii neostoice.
Optimismul vehiculat de ceea ce astăzi numim "gîndire pozitivă" reușește cu greu să satisfacă rațiunea: cum să gîndești pozitiv atunci cînd ești lucid asupra răului din lume, asupra suferinței suportate sau provocate de oameni? În contextele cele mai nefaste, gîndirea pozitivă apare fie ca semnul naivității sau al imaturității celui care o practică, fie ca o dovadă de ipocrizie a celui care, mai degrabă decît să se lupte cu răul și să îl învingă, îl perpetuează nefăcându-l cunoscut. Altfel spus, nu poți fi, în același timp, pe de o parte inteligent și onest cu tine însuți și, pe de altă parte, optimist.
Din perspectiva acestei critici justificate a gîndirii pozitive, afirmația lui Leibniz că am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile pare a fi o idee extravagantă. Cursul își va propune să asume această extravaganță a optimismului inteligent și să expună dedesubturile gîndirii pozitive a lui Leibniz. Vom vedea cum poate fi justificat rațional optimismul și cum ne putem explica existența răului în lume fără a capitula în fața lui.
Irina Ioniță propune astfel o reacție la seria de cursuri consacrate optimismului nătîng de către Theodor Paleologu. Într-unul din aceste cursuri am discutat Candide, geniala capodoperă a lui Voltaire, care prezintă totuși o imagine caricaturală a optimismului leibnizian.
Ne bucurăm să privim spre toate privilegiile omului modern și ne încântă enumerarea tuturor progreselor pe care omenirea le-a făcut și care ne deosebesc de strămoși. Atâta doar că orice avans vine cu un preț care trebuie plătit. Soluția nu este să ne ascundem de acest cost ci să-l analizăm cu atenție. Vă propunem, așadar, să deschidem discuția despre câteva dintre nefericirile și angoasele omului contemporan, acompaniată de o serie de idei filozofice terapeutice.
Suntem încântați să vă oferim primului nostru curs înregistrat, ideal pentru a-l viziona oricând și de oriunde.
Ideea că un filozof ar putea avea o misiune din partea divinității este cu totul străină sensibilității moderne. Și totuși trei dintre cei mai importanți filozofi ai antichității și-au început cariera filozofică pornind de la cîte un oracol al zeului Apollo. Mă refer la Socrate, Diogene și Zenon. Vom discuta fiecare caz în parte, fiind vorba de figuri fondatoare ale unor curente filozofice majore. În realitate însă cei trei nu sînt cazuri izolate. Vom completa discuția noastră referindu-ne la două texte esențiale pe această temă: Despre cinism de Epictet (Arrian) și Despre demonul lui Socrate de Plutarh.
În resentiment mintea se otrăveşte pe sine, dezlănţuind afecte cum ar fi răzbunarea, ura, invidia sau răutatea, scrie fenomenologul german Max Scheler. Această alteraţie psihică are cauze şi consecinţe precise, fiind sarcina diagnosticianului să le elucideze. Dificultatea constă în faptul că resentimentul nu se limitează la psihicul uman, ci poate caracteriza epoci întregi şi curente culturale dintre cele mai variate. Cu ajutorul lui Nietzsche şi al lui Scheler vom trasa istoria acestei atitudini mentale şi îi vom analiza efectele, fără să neglijăm posibilitatea ca valorile cele mai nobile şi respectabile astăzi să îşi afle originea tocmai în existenţa, greu de acceptat, a resentimentului.
Curs online disponibil până pe 15 mai.
Omul este captiv ignorantei sale și supus viciului, dar tinde spre cunoaștere și virtute. Filozofia lui Spinoza se construiește pe această tensiune: pe de o parte, realism antropologic fără iluzii, pe de altă parte, recunoașterea dorinței de a fi mai bun. Înțelepciunea este rară, însă filosofia trebuie să cultive puterea fiecăruia de a gândi și de a acționa. Forța spiritului nostru constă in reziliență (fortitudo). Aceasta se împarte în fermitate (animositas) și generozitate (generositas), iar din acestea decurg toate celelalte virtuți. Pentru a ne cultiva reziliența, Spinoza ne oferă și câteva maxime care, prin repetiție și aplicație, ne vor aduce mai aproape de virtute.
Dacă Zarathustra este primul care introduce în lume dualismul cosmic bine vs. rău, și deci este cel dintâi care ne face să gândim și să acționăm pornind de la valori morale absolute, atunci ce figură mai potrivită pentru a ne ajuta să problematizăm justețea unei asemenea perspective? Într-o carte „Pentru toți si nimeni”, Nietzsche ne confruntă cu cele mai profunde temeri și prejudecați ale omenirii pentru a ne elibera către un nou mod de a trăi, mod determinat de teme celebre printre care eterna reîntoarcere, supraomul și voința de putere.
În acest curs vom încerca să elucidăm multiplele sensuri ale unei lucrări care, prin forma sa neobișnuită și prin bogăția sa expresivă și ideatică, se deosebește de tot restul operei lui Nietzsche; operă care, la rândul sau, diferă de aproape întreaga tradiție filosofica a lumii.
Suntem înconjurați de îndemnul „Fii tu însuți!”, prezentat drept panaceu la tribulațiile vieții moderne, dominată de incertitudine, superficialitate și anxietate. Această soluție, aparent miraculoasă, se dovedește, din păcate, lipsită de profunditate atunci când o supunem unei analize scrupuloase. Ce înseamnă să fim noi înșine? Cum putem să descoperim cine suntem? Și este întotdeauna o idee buna să urmăm aceasta îndemn?
Vă propun, pe parcursul acestui curs, sa căutam, pornind de la aparent paradoxalul imperativ al lui Nietzsche „Trebuie să devii cine ești!” o cale de a aborda problema autenticității trecută prin filtrul foarte riguros al filozofiei de cel mai înalt nivel: Kant, Nietzsche si Heidegger.
Timp de 10 săptămâni vă propunem un exercițiu de înviorare insolit: să ne întâlnim o dată pe săptămână, la orele 8:00, pentru a discuta un text filozofic de natură să ne acompanieze în restul timpului. Am hotărât să zăbovim asupra scrisorilor trimise de Seneca către Luciliu, guvernatorul Siciliei. Vom alege câte o epistolă pentru fiecare întâlnire, astfel încât să gustăm din întreaga savoare a gândirii filozofului stoic. Textul discutat va fi anunțat înainte, îl vom comenta timp de aproximativ 30 de minute, după care va urma o dezbatere de încă 15 de minute. Timp total estimat: 45 de minute pentru a începe ziua cu mintea trează.
Mentoratul de filozofie aplicată actualizează concepția antică a filozofiei ca mod de viață, ca ansamblu de exerciții spirituale cu finalitate practică și aplicabilitate în viața de zi cu zi. Consilierea filozofică s-a dezvoltat mult în ultimele decenii, insistînd pe virtuțiile terapeutice ale filozofiei. Mentoratul de filozofie aplicată oferă, în întîlniri individuale, o punere în perspectivă filozofică a problemelor existenței și o orientare personalizată în domeniul filozofiei aplicate.
Întîlnirile de mentorat se vor desfășura în formulă individuală, împreună cu lectorul. Modul de lucru este în întregime adaptabil la nevoile celor interesați - aşadar şi calendarul sau intervalul orar. Cele minim şase întîlniri incluse în contract pot fi urmate de altele şase, în funcţie de opţiunea celor două părţi implicate. Onorariul afișat este pentru o sesiune individuală cu lectorul.
O critică a modernității, așa își definește Nietzsche cartea. Ea este o polemică, fără îndoială, așa cum sunt toate scrierile sale, dar una în care își dezvoltă pe îndelete marile teme ale gândirii sale mature. Scopul său nu este să desființeze și să distrugă, cu gândul de a reveni la o lume pre-modernă, idealizată. Din contră, așa cum anunță subtitlul cărții („Preludiu la o filozofie a viitorului”), obiectivul lui Nietzsche este ca prin critica științei, artei și politicii moderne să afirme un nou tip de existență umană, unul nobil, afirmativ, așadar antimodern. E firesc, astfel, ca ultima secțiune să se numească „Ce este nobil?”, iar noi ne vom propune să urmărim firul gândirii nietzscheene pentru a putea elucida sensul acestui ideal.
În ce situație riscăm să dăm greș cu cât investim mai multă energie, suntem mai atenți la ceilalți și încercăm să fim alături de ei? Tocmai în strădania de a înțelege cum trebuie să ne trăim viața. Acesta este semnalul de alarmă de la care pleacă Seneca în textul „Despre viața fericită”, text pe care vă propun să îl discutăm împreună. Pornind de la sfaturile, avertismentele și observațiile lui Seneca vom vedea în ce măsură putem să croim un drum care să nu trădeze principiul stoic de căpătâi: totul în armonie cu natura!
Etica și Politica lui Aristotel trebuie citite împreună din cel puțin două motive: ambele sînt străbătute de firul roșu al dictonului lui Solon – „nimic în exces”; iar moderația constituie criteriul definitoriu atît pentru virtuți, cît și pentru regimurile bune. Ce este însă virtutea? Și ce este un bun regim politic? Lectura celor două tratate aristoteliciene ne va oferi răspunsurile la aceste întrebări mereu actuale. Mă voi referi în mod constant la Etica nicomahică și ocazional la Etica eudemică.
„Tot ceea ce este nobil este în același timp dificil și rar” este ultimă propoziție a „Eticii” și descrierea perfectă a gândirii lui Spinoza. Vă propun să studiem acest tratat fundamental pentru istoria filozofiei și să descoperim spiritul din spatele formulărilor tehnice și, uneori, opace. Vom dedica câte o întâlnire fiecărei cărți dintre cele cinci care compun „Etica”, însă vom începe cu cea de-a treia, așadar in medias res. Asta deoarece pornim la drum cu definițiile și dinamica afectelor, cele care constituie ființa umană. Până la finalul cursului vom afla ce „poate să ne ghideze, ca și cum ne-ar duce de mână, spre cunoașterea minții umane și a fericirii sale supreme” (IIPref.).
Pentru cei care doresc să înceapă deja lectura textului, recomand secțiunea despre „Definițiile afectelor” de la sfârșitul cărții a treia.
Filosoful francez Michel Foucault este una dintre cele mai importante figuri ale teoriei critice din cea de-a două parte a secolului XX. Recente dezvăluiri despre practicile sale sexuale l-au făcut țintă unor atacuri post-mortem și l-au transformat într-un subiect de controversă în noile războaie culturale și de putere din lumea universitară din Statele Unite și Europa, marcate de panică morală. Însă ce avea Foucault de spus în legătură cu puterea? Dar cu sexualitatea? Sau nebunia?
Cursul de față va cuprinde 3 întâlniri și are la baza trei volume ale lui Michel Foucault: „A supraveghea și a pedepsi”, „Istoria nebuniei în epoca clasică” și „Istoria Sexualității, vol. 1: Voință de a ști” .
Prima întâlnire vor fi dedicată atât puterii și înțelegerii istoriei individului în gândirea modernă cât și metodei de lucru a lui Michel Foucault, așa zisa metodă a arhivarului care dă sens gândirii sale, iar în a două prelegere vom discuta despre Istoria Nebuniei. Ultima prelegere va fi despre sexualitate în viziunea lui Foucault. În sfârșit, vom încheia cu punerea în perspectivă a celor discutate, având în centru relația dintre putere și cunoaștere. Vom introduce totodată ideea de bio-politică, așa cum a conceput-o și prezentat-o Michel Foucault la sfârșitul anilor 1970 - cu mult înainte că această să devină o sintagma supra-utilizată.
Curs online video disponibil până pe 15 mai.
Virtutea specifică omului este curajul, pentru că doar o ființă rațională dar muritoare se confruntă cu abisul neființei. Gânditorul german Paul Tillich ne propune o analiză care arată relevanța, pentru lumea în care trăim, a gândirii filozofice clasice asupra virtuții curajului. Analiza sa pleacă de la un studiu asupra angoasei in care vorbește despre cele trei forme ale acesteia: 1) angoasa în fața morții, adică a finitudinii umane, 2) angoasa etică, precum și 3) angoasa izvorâtă din lipsa de sens a vieții. Criticând consolări seducătoare, dar profund periculoase, cum ar fi mirajul colectivismului caracteristic sistemelor totalitare, Tillich ilustrează cum doar un just echilibru intre afirmarea individualității și nevoia individului de absolut ne poate face curajoși.
Care este valoarea plăcerilor intelectuale? Există motive bune pentru care satisfacțiile intelectuale merită dorite, chiar dacă implică renunțări, ba chiar acceptarea unor tipuri de suferință? Vă propun să plecăm de la eseul lui John Stuart Mill „Utilitarismul” in care filozoful englez pune întrebarea din titlul cursului pentru a explora problematica activității intelectuale, limitelor sale și nuanțelor necesare pentru evaluarea sa.
Filozofia implică capacitatea de-a ne opune unor prejudecăți care ne orbesc. Prejudecăți cum ar fi ideea că gândirea a luat o pauză timp de mai bine de 1000 de ani, că medieval înseamnă închis la minte sau că filozofia Evului Mediu e doar un biet simulacru supus întru totul religiei.
În contrapartidă, vă invit să descoperim o lume intelectuală dinamică în care dezbaterile intra- și inter-religioase sunt acerbe și pun bazele lumii moderne, fiind mult mai aproape de noi decât sunt anticii. Ne vom întâlni cu gânditori profund originali, iconoclaști, și vom vedea că asemănările și deosebirile față de ei au multe să ne învețe. Vom discuta cum progresele logicii și tehnicilor argumentative îi fac pe scolastici să se înrudească cu filozofia analitică a secolului XX și vom urmări formulările unor noțiuni politice fundamentale cum ar fi „legea naturală” sau teoria „războiului drept”. Nu vom neglija nici etica, unde vom face cunoștință cu un filozof care argumentează că cei care l-au crucificat pe Isus au procedat corect. Desigur că nu vom ignora dimensiunea religioasă, dar sper ca până la sfârșitul cursului să devină clar că textele medievale merită citite și într-o lume care are un cu totul alt raport cu credința și teologia.
Deziluzionat de Italia contemporană, de corupție și de succesul nemeritat al celor neisprăviți, dar bogați și influenți, Machiavelli își petrece ultimii ani de viață la Albergaccio, lângă Florența, unde, în fiecare seară, „se îmbracă in haine de sărbătoare si dialoghează cu anticii”. Din acest studiu au izvorât „Discursurile despre primele zece cărți ale lui Titus Livius”.
Ceea ce începe ca un comentariu la opera marelui istoric roman devine expresia cea mai fidelă a gândirii politice machiavelice. Sursele puterii romane sunt elucidate cu speranța că vor sluji drept model urmașilor italieni. Lucrarea lui Machiavelli este împărțită în trei cărți si tot astfel am orânduit și cursul: organizarea internă a Romei, politica sa externă, și rolul indivizilor in cetate.
Dintre cele două mari școli de gîndire reprezentate de Democrit și Heraclit este limpede că Andrei Pleșu l-a ales pe cel dintîi: filozoful care rîde. Rîsul lui Democrit este însă un rîs lucid. El vede prea bine ceea ce vede și Heraclit: prostia, răutatea și absurdul din lume și din oameni. Rîsul este astfel o alegere filozofică, mult superioară atitudinii îmbufnate și încruntate ale unor supărăcioși care fac figură de filozofi.
Această discuție despre filozofia lui Andrei Pleșu marchează de bună seamă aniversarea a 75 de ani de la nașterea sa pe 23 august 1948. Vom evoca varii scrieri și conferințe ale sale, precum și unele amintiri personale, unele dintre ele vechi de peste 40 de ani.
Este totul relativ? Mai putem vorbi despre valori în care să credem, pe care să așezăm societatea și care să justifice, eventual, sacrificiul de sine pentru un ideal mai înalt? Vă propun să încercăm să răspundem acestor întrebări plecând de la un filozof despre care deseori auzim că ar fi nihilist, Nietzsche. Teza pe care o voi susține este că acesta este de mare ajutor în a diagnostica nihilismul european, dar că el însuși nu sucombă și nu abandonează lupta cu această afecțiune. De aceea, tot împreună cu el putem căuta antidoturi pentru această maladie contemporană.
În ciuda unei opinii larg răspândite, filozofia politică a Evului Mediu în lumea musulmană și în cea iudaică era la fel de îndatorată filozofiei antice grecești, precum în lumea creștină, iar între cele trei „lumi” frontierele intelectuale nu erau nici pe departe agresiv definite. Evreii bunăoară scriau în arabă cu caractere ebraice. În fapt, ideea profetului-legislator (Moise si Mahomed), asemănătoare celei platonice a filozofului-rege, a încurajat ideea unei comunități politico-teologice, în contra-distincție cu separarea celor două lumi propusă de Iisus: „Împărăția Mea nu este de pe lumea aceasta” sau „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.
După o introducere în contextul intelectual și istoric, prima parte a cursului va fi dedicată discutării unor filozofi de referință din lumea arabă, de la Alfarabi la Ibn Tufayl sau Alghazali. În a doua parte vom discuta filozofii de referință ai lumii ebraice, de la Maimonides la Judah Halevi sau Isaac Polgar. Vom încheia încercând să înțelegem de ce filozofia în islam si iudaism își încheie perioada „de glorie” prin secolul al XIII-lea, pe când în creștinism de abia începe să își câștige respectabilitatea în nou-înființatele universități.
Stoicismul și epicurismul au apărut în același timp, în jurul anului 300 î.e.n., adică în epoca regatelor elenistice de după Alexandru cel Mare, marcată de criza polis-ului grec și de emergența unui veritabil cosmopolis ca rezultat al lărgirii extraordinare a orizonturilor lumii grecești. Ambele școli de gîndire pun accentul în mod foarte apăsat pe valoarea terapeutică și practică a filozofiei, ceea ce explică în mare măsura voga de care se bucură în zilele noastre.
Cu toate acestea, premisele lor teoretice sînt total diferite: atomismul, materialismul, importanța acordată hazardului și plăcerii în doctrina epicuriană contrastează cu providențialismul, viziunea unui cosmos ordonat și importanța dată datoriei în gîndirea stoică. Marcus Aurelius a formulat foarte tranșant această alternativă: “Providența sau atomii”.
Vom discuta cîteva dintre textele fundamentale ale celor două curente filozofice: Epicur, Philodemos, Lucrețiu pentru epicurieni; Seneca, Epictet, Marcus Aurelius pentru stoici (cu trimiteri, firește, către Zenon, Crisip și Cleante). De dragul controversei, cei doi lectori vor susține, de asemenea, cauza uneia dintre școli împotriva celeilalte.
Numărul maxim de persoane pe care le primim este 20. Cursul se va desfășura în intervalul 22-24 iulie.
Vom fi cazați la Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090.
Micul dejun este inclus în prețul cazării, iar prânzul și cina se rezervă separat.
*Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Casei Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pentru cele 2 nopți este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru toate cele 2 nopţi, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prînzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele două zile este de 62 EUR (cinele de vineri și sîmbătă, prînzul sîmbătă și cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice). (+17 EUR dacă doriți și prînz duminica).
Programul (orientativ):
Începem cursul vineri, 22 iulie, la ora 18.00
sâmbătă, 23 iulie
duminică, 24 iulie
Filozofia este arta de-a pune întrebări și de-a dezbate avantajele și neajunsurile răspunsurilor posibile. Vă propunem o incursiune în lumea gândirii plecând de la câteva probleme fundamentale care continuă să structureze dezbaterile filozofice și să anime căutarea răspunsurilor pentru interogațiile cele mai importante în formarea destinului uman.
Fiecare întâlnire a cursului va pleca de la o întrebare:
1. Suntem doar ființe materiale?
2. Putem cunoaște ceva dincolo de simțuri?
3. Ce e rațiunea? La ce e bună?
4. Este limbajul limita lumii noastre?
5. Suntem stăpâni pe noi înșine?
6. E mai importantă libertatea sau siguranța?
7. Are sacrificiul de sine vreo noimă?
8. Trebuie arta să fie morală?
Idealul prieteniei este în centrul gândirii antice, de la Aristotel la Cicero. Spre deosebire de apartenența politică sau de relațiile de rudenie care ne sunt date, întemeierea și cultivarea prieteniei reprezintă expresia directă a libertății umane. Atâta doar că acest ideal etic poate fi ușor maculat de falși prieteni: lingușitori, paraziți, sicofanți, cei care aprobă orice prostie faci. Este, așadar, de primă importanță să-i detectăm pe membri acestei familii de impostori astfel încât să ne ferim de ei și să fim, la rândul nostru, prieteni autentici. Ghidul în această misiune ne va fi Philodemos din Gadara, filozoful epicureu care scrie atât despre lingușire cât și despre vorbirea francă (parrhesia).
Ce-am pierdut în anii de pandemie? O molimă pe care o speram trecătoare ne-a confruntat cu frici, angoase și dezorientare. Ba mai mult, atunci când boala părea că slăbește, războiul ne-a adus aminte de efemeritatea vieții.
Ce putem face într-o astfel de situație? Vă propun un exercițiu de terapie filozofică în trei etape. La început, va fi nevoie să discutăm despre frică și surorile ei: teama, panica, anxietatea. În al doilea rând, ne vom apleca asupra sensului noțiunii de curaj: ce chipuri poate lua acesta și de unde pornim astfel încât să luptăm cu fricile descrise mai devreme. Vom împlini drumul nostru spre reconectare căutând cele mai bune metode de a pune în practică învățămintele de mai sus. Reperele vor fi doi gânditori care au trăit pe pielea lor destrămarea societăților în care trăiau: Lucrețiu și Confucius. Un gânditor roman și unul chinez: cine să ne sfătuiască mai bine despre cum recâștigăm lumea în care vrem să trăim?
Curs online video disponibil până pe 15 aprilie
Astăzi citim oriunde despre importanța vieții autentice, care ne va elibera de povara neîmplinirii. Din păcate, multe recomandări sunt rețete superficiale care promit un viitor paradisiac, însă odată aplicate nu conduc niciunde. Remediul este să mergem la cel care așază problematica autenticității în centrul filozofiei și tradiției noastre intelectuale. Vom porni de la capitolul despre „Ființa întru moarte” din Ființă și Timp a lui Heidegger pentru a desluși cum meditația asupra condiției noastre finite este cea care ne dezvăluie semnificația unei vieți autentice care tinde spre „libertate pasionată”.
Curs online video disponibil până pe 15 aprilie
Iubirea aproapelui și altruismul sunt elementele centrale ale moralei creștine și platonice, însă Nietzsche le consideră profund dăunătoare. Primejdiile ascunse de aceste valori decadente pot fi evitate doar dacă avem curajul să înțelegem și să înfruntam ceea ce suntem cu adevărat, in spatele măștilor, disimulărilor. “Iubirea de sine” ar trebui sa ne călăuzească în formularea unui nou model de egoism care, așa cum ne propune Nietzsche în Așa grăit-a Zarathustra, sfârșește prin sacrificiu de sine. Această dinamică, aparent paradoxală, stă la baza gândirii etice nietzscheene și reprezintă, totodată, temeiul discuțiilor pe care acest curs vi-l propune.
Nu mania anglicismelor m-a făcut să pun titlul de mai sus, ci amintirea determinării de care a dat dovadă societatea britanică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Sloganul este în mod evident de inspirație stoică. Or, ce ilustrarea mai bună putem găsi pentru această atitudine decît scrierile și viața lui Marcus Aurelius? El nu și-a dorit puterea, ci a fost desemnat ca succesor al lui Antoninus Pius de către Hadrian. Și-a făcut datoria cu constanță în circumstanțe care nu erau pe gustul lui. El n-a emis teorii originale, ci s-a folosit de lecțiile filozofiei pentru viața de zi cu zi. La cel mai înalt nivel...
Critici la adresa adresa creștinismului se găsesc devreme în opera lui Friedrich Nietzsche. Ele devin însă mai ample și mai precise în Genealogia moralei și Amurgul idolilor, pentru a culmina la final în Der Antichrist – tradus îndeobște ca Anticristul, dar care înseamnă mai degrabă Anticreștinul.
Cel împotriva căruia se luptă Nietzsche nu este Isus Cristos, despre care are cuvinte superlative de laudă, ci Sfîntul Pavel, pe care-l consideră adevăratul fondator al creștinismului și marele falsificator al mesajului învățătorului din Nazaret. Vă propun să abordăm critica nietzscheană a creștinismului din perspectiva acestei virulente polemici antipaulinice și începînd cu sfîrșitul, adică cu Anticreștinul. Ne vom întreba totodată ce elemente din opera Sfîntului Pavel stau la baza acestei interpretări și în ce măsură este ea justificată.
Cicero a avut un talent remarcabil pentru a alege, în dispute politică, tabăra pierzătoare. Adversar al lui Cezar și dușman al lui Marcus Antonius, cel la ordinul căruia va fi omorât, Cicero avea să vadă, spre sfârșitul vieții, cum destinul i se destramă. Republica pe care a iubit-o atât de mult este o amintire, fiica sa moare, iar el este prea bătrân pentru a reîncepe lupta. Sau cel puțin așa ar crede cel care nu îi citește dialogul despre bătrânețe. Cicero sfărâmă clișeele despre neajunsurile vârstei înaintate, arătând puterea pe care o capătă cel care o întâmpină senin, fără ură sau frică. Micul tratat este un tur de forță care, dincolo de argumentele pe care le oferă, dezvăluie tăria spiritului roman întrupat în Cicero și în personajul principal al dialogului, Cato.
Scrierile lui Lucian din Samosata sînt ideale pentru a vă începe ziua cu bună dispoziție. Umorul său este umor filozofic de cea mai bună calitate. Confirmă zicerea lui Montaigne că adevărata filozofie e veselă și jucăușă. La fiecare întîlnire participanții vor avea de citit cîte un text scurt de Lucian, pe care-l vom discuta și comenta pe parcursul unei ore.
Care este miza existenței omului? Spre deosebire de orice altă viețuitoare, acesta are de ales, iar ființa sa este definită prin felul în care hotărăște să trăiască. Opera lui Heidegger reprezintă încercarea de a scoate la lumină ceea ce omul poate deveni și ceea ce, crede filozoful, a rămas ascuns interogației filozofice. Impresionantul aparat de analiză dezvoltat de Heidegger este mobilizat, în ultimă instanță, cu un singur scop: clarificarea condiției umane, a ce putem spune despre autenticitate, conștiință, anxietate, moarte sau grijă. Descoperirea resorturilor profunde și conturarea parametrilor existențiali în care ne mișcăm, fără să ne dăm seama, este pariul acestei opere al cărui studiu nu poate fi evitat de cei care își propun să se înțeleagă. În cele 3 întâlniri pe care le avem la dispoziție vom avea ocazia să discutăm despre articulațiile acestei pasionante călătorii spre noi înșine.
„Dumnezeu a sosit. L-am întâlnit în trenul de la 5:15”. Așa descrie economistul John Maynard Keynes întoarcerea lui Wittgenstein la Cambridge în 1929. Deja celebru pentru prima sa operă, Tratatul logico-filozofic, avea ulterior să își revizuiască în întregime gândirea. Mărturie stau scrierile publicate postum, cea mai însemnată fiind Cercetări filozofice.
Indiferent de perioada despre care vorbim, impulsul care animă demersul lui Wittgenstein este obsesia pentru claritate, esențială pentru tratarea problemelor tradiționale ale filozofiei. Desigur că la bază se află investigațiile în logică, dar chestiunile de natură etică și estetică nu trebuie neglijate dacă ne dorim o bună introducere în gândirea filozofului care a ales să lupte în primul război mondial.
Dintre toate ideile lansate de Hannah Arendt (1906-1975), aceea a "banalității răului" este, cu siguranță, cea mai faimoasă. Formulată în cartea sa despre procesul lui Eichmann publicată în 1963, ea a divizat opinia specialiștilor. Vom examina argumentele lui Arendt și contribuțiile recente la această dezbatere. Sunt oamenii obișnuiți capabili de atrocități ieșite din comun? Sau natura umană impune limite cruzimii?
Cum a reușit o peninsulă la marginea imensului continent al Asiei să își creeze o identitate? Ce o ține laolaltă și cui își datorează începutul și principiul care o ține în viață? Acestor întrebări vrea să le găsească răspuns Jan Patočka într-o serie de prezentări reunite acum într-o carte cu titlul: „Platon și Europa”. În timpul opresiunii comuniste din Cehoslovacia, cu un destin ce are ceva socratic mai ales prin sfârșitul său, gânditorul ceh crede că e mai presant decât oricând să vedem ce ne poate ține împreună. Pentru asta merge la sursele gândirii europene pe care le găsește la Platon și Democrit.
Vă propun să discutăm tezele sale, mai ales analiza ideii că „să faci nedreptatea este mai rău decât să o suferi” (Gorgias, 474b), ideea de căpătâi a începutului Europei.
Care este cel mai bun mod de-a trăi? Aceasta este miza enormă a tratatului despre îndatoriri scris de Cicero în doar câteva săptămâni. Prima carte vorbește despre ceea ce este virtuos și onorabil, a doua despre cea ce este util, iar a treia pune întrebarea hotărâtoare: poate exista conflict între virtute și utilitate? Teza lui Cicero, cea a unui republican devotat, este că viața bine trăită nu sacrifică virtutea și doar ceea ce este onorabil este cu adevărat folositor și demn de-a fi făcut. Avem în acest tratat atât de influent, de la Toma d’Aquino la Machiavelli și Kant, descrierea felului în care un roman înțelegea să trăiască în slujba patriei.
Tema principală a „Maximelor” lui La Rochefoucauld este că multe dintre virtuțile noastre aparent altruiste sunt, de fapt, motivate de egoism și că amorul-propriu este motorul principal al acțiunilor umane.
Vă propunem ca, timp de cinci săptămâni, să citim și să comentăm câteva dintre aceste maxime filozofice condensate despre ipocrizie, amor-propriu, vanitate, slăbiciunea umană, destin și dragoste. Vom începe ziua, așadar, cu câte un shot puternic de luciditate care să ne ferească de autoamăgirile confortabile.
Modernitatea a adus cu sine dezvoltarea societății comerciale și accentul pus pe educația profesională care îți oferă instrumentele necesare pentru a prospera. Statul, totuși, are nevoie de cetățeni capabili de mai mult decât excelență profesională sau financiară. Rolul educației trebuie să fie cultivarea omului, dar care este cea mai bună metodă?
Vă propunem o dezbatere despre buna educație în care Răzvan Ioan va apăra gândirea lui John Locke pe această temă, subliniind importanța stăpânirii de sine, rațiunii și capacității de a amâna împlinirea dorințelor. Toader Paleologu va răspunde susținând ideile lui Rousseau despre dezvoltarea liberă, firească a potențialului copilului, educație care reușește totuși să evite apariția unui mic tiran. Regăsim aceste considerațiuni cu precădere în „Emile” unde este cât se poate de clar că Rousseau întră în dialog cu Locke, predecesorul său.
Nietzsche consideră că filozofia, în accepțiunea lui Platon, este o “competiție erotică”. Nu e de mirare, căci Socrate însuși, în Banchetul, spune că nu se pricepe la nimic în afară de iubire. De aceea, vă propun să discutăm despre trei dialoguri platonice în care prietenia și iubirea, noțiuni indisociabile, joacă un rol central: Lysis, Banchetul si Phaidros. Philia si Eros sunt determinante pentru întreaga gândire platonică și constituie fundamentul oricărei încercări de a pricepe rostul filozofiei în viață.
Cine sunt? Ce pot cunoaște? Cum trebuie să acționez? Trei întrebări care reprezintă temeiul investigației filozofice. În acest curs introductiv vom explora principalele perspective asupra provocărilor cardinale pentru gândirea umană. Vom folosi o abordare tematică, de-a lungul a cinci ședințe. Mai întâi, vom discuta despre principalele trei școli de gândire în etică. In a doua întâlnire, ne vom apleca asupra politicii. În a treia, vom analiza întrebarea: ce este omul? Vom consacra a patra ședință problemelor cunoașterii, limbajului și logicii filozofice pentru a săvârși incursiunea noastră prin discuții pe tema filozofiei religiei și a filozofiei artei.
Leviatanul lui Thomas Hobbes este una dintre cele mai importante texte de filozofie politică ale tuturor timpurilor, iar Carl Schmitt este și el unul dintre cei mai importanți, mai fertili și mai controversați gînditori politici ai secolului XX. În 1938, anul în care împlinea 50 de ani, el a publicat o carte plină de aluzii esopice intitulată Leviatanul în gîndirea politică a lui Thomas Hobbes. Dar întreaga sa operă este traversată de influența marelui filozof britanic. Tot ce a spus despre stat, suveranitate, decizie și teologie politică presupune un bogat dialog intelectual cu ilustrul său înaintaș.
Cu mai puțin de trei luni înainte de a muri în iunie 1984 Michel Foucault își încheia cursul de la Collège de France cu o surprinzătoare reflecție asupra creștinismului, deopotrivă subtilă, pertinentă și simpatetică. Ne vom apleca asupra acestui text pasionant al marelui gînditor francez și vom reconstitui parcursul său intelectual din ultimii ani de viață, așa cum reiese din cursurile sale despre noțiunea de parresia (curajul de a spune adevărul).
Într-o lume în care ni se predică la tot pasul optimismul, wellbeing-ul și gîndirea pozitivă este de dorit să mai și cugetăm măcar oleacă din cînd în cînd, vizitînd sau revizitînd spirite lucide, ironice și tonice precum, de pildă, Schopenhauer, zis și Nenea Arthur între prieteni.
Pesimismul ca sistem filozofic a fost elaborat în Lumea ca voință și reprezentare, dar noi ne vom concentra asupra delicioaselor sale Aforisme pentru înțelepciunea în viață, traduse în limba română de nimeni altul decît Titu Maiorescu. Ele constituie un manual realist despre cum putem trăi o viață cît de cît fericită, plin de observații amuzante, idei sănătoase și sfaturi practice.
Convergențele și afinitățile dintre Dostoievski și Nietzsche constituie unul dintre capitolele cele mai fascinante ale istoriei intelectuale moderne. La prima vedere acești titani se situează pe poziții diametral opuse: unul ortodox și slavofil, celălalt ateu și antinaționalist. Și tocmai de aceea înrudirea lor profundă e atît de interesantă. Vom folosi ca unghi de abordare tematica nihilismului, care joacă un rol extrem de important în reflecția ambilor gînditori. Din opera lui Dostoievski ne vom concentra pe romanul Demonii, fără a uita, desigur, figuri ale nihilismului din alte romane. Vom evoca pasaje din Jurnalul unui scriitor, vom analiza Catehismul revoluționarului de Neceaev și vom discuta filmul lui Wajda. Reflecțiile lui Nietzsche asupra nihilismului sînt răspîndite în diferite texte și în special în fragmentele postume (adunate, de pildă, în Voința de putere). Propun să luăm ca puncte de reper în opera marelui filozof Anticristul și al treilea eseu din Genealogia moralei.
Important: data limită de înscriere este 5 februarie 2019.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 22 februarie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 23 februarie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 24 februarie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 februarie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 700 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
*** Fundaţia PALEOLOGU în parteneriat cu KULTUR ROJECT/CASELE DE OASPEŢI CINCŞOR/Transilvania susțin împreună învățarea și dezvoltarea pe baze reale și solide. Vă invităm într-un un weekend de dezvoltare, învăţare şi de relaxare. Împreună ne vom bucura de subiecte pasionante, de cunoaştere, de dezbatere şi dialog într-un loc inedit – fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru masă pentru ambele (!) zile este de 64,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Pachet de 3 cursuri online înregistrate
Vă punem din nou la dispoziție câteva cursuri online înregistrate, cu lectorul Răzvan Ioan, după cum urmează:
1. Nietzsche despre iubirea de sine
Iubirea aproapelui și altruismul sunt elementele centrale ale moralei creștine și platonice, însă Nietzsche le consideră profund dăunătoare. Primejdiile ascunse de aceste valori decadente pot fi evitate doar dacă avem curajul să înțelegem și să înfruntam ceea ce suntem cu adevărat, in spatele măștilor, disimulărilor. “Iubirea de sine” ar trebui sa ne călăuzească în formularea unui nou model de egoism care, așa cum ne propune Nietzsche în Așa grăit-a Zarathustra, sfârșește prin sacrificiu de sine. Această dinamică, aparent paradoxală, stă la baza gândirii etice nietzscheene și reprezintă, totodată, temeiul discuțiilor pe care acest curs vi-l propune.
2. Terapia Spinoza: tratament filozofic împotriva fricii
„Frica este o forma de tristețe inconstantă, care se naște din ideea unui lucru viitor sau trecut despre care avem dubii”. Astfel definește Spinoza, aparent fără să ne spună mare lucru, o emoție fundamentală. Totuși, in spatele acestei formulări se află întreaga sa gândire etică și politică. Vă propun să aprofundam sensurile acestei definiții împreună cu terapia pe care gânditorul olandez o propune ca armă contra fricii. Vom analiza efectele morale și politice ale acesteia plecând de la următoarea premisă: este imposibil sa eludăm frica intru totul, așa că trebuie să vedem ce putem obține bun din aceasta.
3. Tillich despre “Curajul de a fi”
Virtutea specifică omului este curajul, pentru că doar o ființă rațională dar muritoare se confruntă cu abisul neființei. Gânditorul german Paul Tillich ne propune o analiză care arată relevanța, pentru lumea în care trăim, a gândirii filozofice clasice asupra virtuții curajului. Analiza sa pleacă de la un studiu asupra angoasei in care vorbește despre cele trei forme ale acesteia: 1) angoasa în fața morții, adică a finitudinii umane, 2) angoasa etică, precum și 3) angoasa izvorâtă din lipsa de sens a vieții. Criticând consolări seducătoare, dar profund periculoase, cum ar fi mirajul colectivismului caracteristic sistemelor totalitare, Tillich ilustrează cum doar un just echilibru intre afirmarea individualității și nevoia individului de absolut ne poate face curajoși.
Întreaga operă wagneriană este impregnată de filozofie şi a generat, la rîndul ei, dezbateri filozofice. Cazul „Inelului” e în mod special interesant, deoarece exprimă tendinţe filozofice divergente. Într-o primă fază, în momentul redactării libretului, este vorba de o reinterpretare revoluţionară şi anarhistă a mitologiei nordice. Pe parcurs însă, sub influenţa lui Schopenhauer, apar noi inflexiuni care adaugă o cu totul altă perspectivă, pesimistă şi metafizică.
Vom evoca sursele lui Wagner pentru cunoaşterea mitoligiei nodice: cele islandeze, păgîne, şi cele medievale, încreştinate. Din start, aşadar, este vorba de o ambivalenţă care se regăseşte la nivelul interpretării filozofice a miturilor, Bakunin şi Schopenhauer fiind, pe scurt, cele două poluri opuse ale cîmpului magnetic din „Inelul Nibelungului”. Această încrucişare de tendinţe divergente a produs una dintre cele mai fascinante şi tulburătoare opere ale culturii moderne.
Cursurile și dezbaterile Casei vor fi găzduite de fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 17 iulie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 18 iulie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 19 iulie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 5 iulie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 800 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele trei zile este de 70 EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Auzim vorbindu-se din ce în ce mai mult despre empatie, această abilitate al cărui exercițiu, pare-se, poate soluționa dificultățile etice, sociale și politice care nu ne dau pace. Cât adevăr se află în această abordare și cât este exagerare suspectă? Pe parcursul a două ședințe, vom discuta despre principalele idei din dezbaterile filozofice despre empatie ale ultimului secol. Analizând, așadar, ce înseamnă această deprindere, vom înțelege mai bine ce fel de cunoaștere despre ceilalți ne poate oferi, care sunt limitele ei și cât este de utilă. Doar așa putem să înlăturăm o serie de iluzii nocive, identificând ceea ce este valoros sau benefic în apelul la empatie.
Câtă libertate putem avea într-un stat? La ce ne-ar folosi ea și, mai ales, cum s-o definim în relație cu drepturile, obligațiile și puterea de-a acționa pe care le posedăm? Aceste interogații sunt punctul de plecare pentru o carte de căpătâi a filozofiei moderne, tratatul publicat de Spinoza, anonim, în 1670.
„O carte făurită în iad de diavolul însuși” ii spune un critic al vremii, una care ne propune toate întrebările fundamentale pentru filosofia politică. De aceea, pe lângă problematica libertății, ea ne va invita să discutăm și alte teme esențiale, cum ar fi menirea religiei în ordinea politică, separarea dintre biserică și stat sau scopul orânduirii statale.
Ce noroc pe Socrate să aibă printre discipolii săi două genii literare: pe Platon și Xenofon! Celelalte texte ale lui Xenofon ne arată un spirit înclinat spre acțiune (Anabasis, expediția mercenarilor greci în Persia) și politică (Hieron, dialogul despre tiranie), preocupat de istorie (Hellenicele, istoria lumii grecești din 411 pînă în 362) și leadership (Educația lui Cirus cel Mare) -pe scurt, o minte eminamente practică. Tocmai din acest motiv sînt amintirile sale despre Socrate atît de captivante și mereu actuale: ele oferă un model concret de înțelepciune practică și de viață virtuoasă. Vom citi și discuta ansamblul cărții lui Xenofon, referindu-ne, firește, și la celelalte trei texte socratice ale sale: Apologia, Banchetul și Gospodarul.
Întrebările la care filozofia morală încearcă să răspundă sunt poate întrebările fundamentale ale omului: cum ar trebui să trăim? Sunt unele moduri de a trăi mai bune decât altele?
În acest curs vom explora câteva moduri de a aborda aceste întrebări. Ne vom întreba în primul rând care ar fi sursa valorii morale: consecințele acțiunilor noastre? motivația din spatele lor? sau caracterul unei persoane? Apoi, vom discuta și în ce măsură teoriile morale caracterizate de o tendință spre imparțialitate intră în conflict cu fenomene esențiale ale vieții ca prietenia și comunitatea.
Cum putem înțelege punțile și distanța dintre aceste două mari surse antice ale filozofiei, Grecia și India? Vă propunem o abordare comparativă plecând de la câteva teme și întrebări centrale ale gândirii despre condiția umană, cu scopul de a pătrunde sensul interogărilor sapiențiale din cele două culturi: Pe ce lume trăim? Ce fel de viață merită trăită? Cum putem gândi și acționa cel mai bine? Analizele pe care le vom face nu sunt menite nici să genereze certitudini, o abordare improprie filozofiei, nici să elimine diferențele, ci să dea naștere unei discuții nuanțate asupra diverselor perspective.
Primele trei ședințe vor fi dedicate unui studiu comparativ al platonismului și hinduismului, iar pentru acesta din urmă vom folosi ca punct de plecare clasica „Bhagavad Gita”. În următoarele trei, vom discuta despre scepticismul grec și budism, pentru care vom utiliza tratatul lui Śāntideva numit „Ghid pentru practica iluminării” (Bodhicaryāvatāra).
În ambele module, obiectivul va fi discuția filozofică orientată spre analiza rațională a argumentelor pe care le găsim în școlile de gândire menționate.
Există ceva ce unește toate fenomenele, ființele, oamenii din lume? Teza lui Schopenhauer este că în spatele tuturor se află un singur lucru: voința. Ea este esența lumii si ne guvernează în toate acțiunile noastre. Dacă filozoful german are dreptate, cum putem trăi într-o lume definită de suferința generată inevitabil de voințele noastre care intră în conflict? Ca să ajungă la un răspuns pentru această interogație capitală, Schopenhauer scrie opera sa de căpătâi: „Lumea ca voință și reprezentare”.
În acest curs vom dedica câte o sesiune fiecăreia dintre cele 4 părți ale acestei scrieri, le vom privi în contextul întregii opere schopenhaueriene, și vom înțelege cum acesta formulează o perspectivă globală asupra existenței. Doar așa ne vom explica influența sa majoră în domenii atât de diverse, de la artă la psihanaliză.
Cum ne eliberăm de cea mai rea formă de sclavie, cea interioară? Cum evităm pasiunile și viciile care ne subjugă? Pornind prin stăvilirea celei mai violente dintre ele, mânia. Terapia este necesară adulților, dar prudența dictează ca ea să înceapă deja în copilărie. De aceea, sfaturile lui Seneca se adresează tuturor. Acesta ne arată cum să evităm să facem răul atunci când suntem cuprinși de furie, dar, și mai important, cum să nu ne lăsăm cuprinși de ea. Într-o societate precum cea romană, în care expresiile mâniei sunt firești, sarcina filozofului stoic nu poate fi îndeplinită decât dacă rădăcina viciului este identificată și eliminată.
Gânditorul însingurat în turnul său de fildeș, reflectând adânc asupra sensului vieții, este imaginea obișnuită a filozofului. Este o reputație nemeritată, întrucât mari figuri ale istoriei ideilor au considerat că este vital să se implice în viața cetății. Ba mai mult, au călătorit fie pentru a învăța mai multe despre cum trebuie condus un stat, fie pentru a-și implementa ideile. Dintre pletora de exemple, vreau să ne concentrăm pe două cazuri celebre. Primul este Platon și călătoriile sale la Siracuza, unde vom citi scrisoarea a șaptea a atenianului. Al doilea caz este al misiunilor diplomatice ale lui Machiavelli și felul în care le-a distilat învățămintele în Principele. Chiar dacă vom vorbi în primul rând despre aceste două exemple, asta nu ne va împiedica să aducem în discuție și alte modele care ne pot îmbogăți înțelegerea fenomenului de „filozof politic voiajor”.
În continuarea cursului despre Etica și Politica lui Aristotel, vă propun să abordăm un alt diptic important: Retorica și Poetica. Firul roșu care le leagă este, de bună seamă, impactul asupra publicului, arta persuasiunii, suscitarea emoțiilor, înscrierea în viața cetății. Evident, nu-i nevoie să fi urmat cursul precedent pentru a vă înscrie la acesta, dar toate cele patru tratate vorbesc despre viața în comunitate, omul fiind definit ca animal politic.
Care este esența artei? Cum ar trebui să înțelegem semnificația operei de artă? Care este diferența dintre o creație artistică și un lucru obișnuit? Toate aceste interogații sunt abordate în textul „Originea operei de artă” care ne va ajuta să discutăm felul în care Heidegger înțelege natura și importanța fenomenului artistic. Bineînțeles că miza se va dovedi una decisivă pentru ființa umană, iar analiza artei ca artă va fi de fapt despre ce este mai important în existența omului: capacitatea sa de a crea, felul în care adevărul ne apare, precum și modul nostru de a înțelege lumea.
Pe parcursul a două întâlniri, vom studia împreună istoriile virtuții și rușinii, două noțiuni atât de importante pe trei paliere: personal, societal și politic. Sunt istorii „împletite”, pentru că înțelegerea uneia o influențează pe cea de-a doua, într-un du-te-vino început din Antichitate care continuă până în zilele noastre.
Virtutea Vechiului Testament, bunăoară, nu se suprapune peste cea a Noului, nici cea creștină cu virtutea lui Machiavelli sau cea din epoca modernitații. La fel, rușinea la Aristotel nu e o virtute, pe când la Platon sau la creștini, da. Evreii, grecii și romanii aveau câte două cuvinte diferite pentru rușine, fiecare desemnând o latură a omului, iar în ziua de astăzi părerile sunt împărțite radical între cei care consideră rușinea de-a dreptul malefică, alții benefică. Asta fără a mai vorbi acum despre diferențele dintre „a-ți fi rușine”, „a te face de rușine” sau „a fi făcut de rușine”.
Este o călătorie peste secole și culturi pe cât de fascinantă, pe atât de educativă.
Franța e campioana mondială la filozofie în licee. Filozofia se prezintă, în sistemul de educație francez, ca un rit inițiatic care încoronează studiile liceale. Introdusă în programa școlară la începutul secolului al XIX-a, această inițiere în filozofie, căreia în nicio altă țară nu i se acordă importanța pe care o are în Franța, își datorează prestigiul politicii lui Victor Cousin, pentru care profesorul de filozofie este un „funcționar al ordinii morale, învestit de către Stat cu cultivarea spiritelor și a sufletelor”.
Fiecare proaspăt student, indiferent de parcursul în care și-a ales să se specializeze, ajunge, așadar, la universitate având o cultură filozofică, indispensabilă pentru a se orienta în lumea largă, dar și în domeniul restrâns în care se pregătește să exerseze.
Încrezători că inițierea în filozofie este mijlocul ideal pentru un adolescent de a se cunoaște pe sine și de a descoperi lumea, vom încerca să aducem în atenția tinerilor cursanți câteva dintre marile teme pe care filozofia le tratează. Vom pleca de la studiul principalelor noțiuni (fericirea, adevărul, datoria, dreptatea etc.) și vom învăța să construim o problemă filozofică, să dăm răspunsuri întrebărilor noastre și să aducem argumente și contra-argumente răspunsurilor noastre. Altfel spus, să ne descotorosim pe cât posibil de prejudecăți, care nu sunt altceva decât scurtături ale gândirii noastre și care ne împiedică să vedem mai limpede și mai departe.
Theodor Paleologu, care va interveni ocazional în desfășurarea cursului, spunea în Povestea Casei Paleologu cât de importantă a fost deprinderea unei metode riguroase de gândire și redactare în anii petrecuți în licee prestigioase precum Stanislas și Henri IV. Irina Ioniță este ea însăși profesoară de filozofie într-unul din cele mai bune licee din Franța, liceul Henri Matisse fiind clasat pe locul 5. Metoda franceză vă va fi extrem de utilă, indiferent dacă veți studia sau nu în Franța.
Cursul va fi divizat în trei module, după cum urmează:
1. Natură și cultură (în care vom pune problema specificității omului în raport cu celelalte ființe, a existenței unei naturi umane și a manifestărilor ei: munca, creația artistică, fenomenul religios)
2. Cunoașterea (vom pleca aici de la noțiunea de adevăr: este acesta oare un scop accesibil omului și, dacă da, prin ce mijloace: rațiunea, știința sau, din contră, credința, experiența mistică?)
3. Morală și politică (ne vom întreba în ce măsură căutarea fericirii se acordă cu împlinirea datoriei: avem datoria de a fi fericiți sau, din contră, fixarea fericirii ca scop face din noi ființe egoiste, indiferente față de datoriile lor? Care sunt motivele pentru care oamenii se asociază, formând societatea? Omul este, așa cum spune Aristotel, un „animal politic", sau, din contră, o ființă solitară?)
Cele 3 module sunt independente, iar cursanții pot alege să participe doar la unele dintre ele. Orizontul lor comun va fi noțiunea de fericire, pe care o vom aborda de fiecare dată prin prisma domeniului studiat.
Acesta este primul modul, despre natură și cultură.
De 14 martie, ziua de naștere a lui Alexandru Paleologu, vom dedica o seară filozofiei practice care traversează opera și viața lui. Ne vom concentra în special asupra două dintre primele sale cărți: Bunul simț ca paradox și Simțul practic.
Fervent admirator al lui Montaigne, era convins de finalitatea practică a filozofiei. Vom discuta, așadar, texte de-ale sale despre unele probleme concrete de viață : prietenia,tihna, relațiile de cuplu, plăcerea și suferința, îmbătrînirea și moartea. Vom vedea cum se leagă într-o viziune coerentă asupra vieții fără a se constitui însă într-un sistem.
* La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Ce face o operă de artă valoroasă? Adesea, răspundem simplu: „pentru că e frumoasă”. Dar ce înseamnă asta? Este receptarea frumuseții o emoție, o plăcere aparte sau o formă de percepție prin care observăm ceva ce altora le scapă? Cum se leagă această experiență estetică de alte stări psihologice? Este adevărat, așa cum susținea Kant, că plăcerea estetică că ar fi „dezinteresată”? Și de ce ne dorim ca alții să împărtășească viziunea noastră despre artă, de ce avem impresia că într-o judecată estetică, avem dreptate? În final, ne putem întreba de ce, în pofida aparentei lipse de orice implicație practică, prețuim atât de mult această experiență estetică?
Dintre toți filosofii care au scris despre artă, poate că niciunul nu a fost atât de apreciat și influent, deopotriva printre artiști și filosofi, precum Schopenhauer. În partea a treia a cărții sale fundamentale, „Lumea ca voință și reprezentare”, acesta abordeaza pe îndelete tematica naturii experienței estetice, precum și caracteristicile diferitelor forme de artă. Printre acestea, muzica se bucură de un loc privilegiat. Schopenhauer considera că, prin artă, nu înțelegem doar esența lumii în care ne aflăm, dar regăsim și resorturile necesare pentru a depăși suferința indelebilă ce definește existența umană.
Dacă pentru a vă trezi nu e deajuns cafeaua, vă propunem ceva mult mai tare și eficient: câteva pagini bine alese din Nietzsche și Cioran. Va avea pentru tot restul zilei efectul unui Redbull, fără a conține pic de zahăr și alte substanțe dăunătoare. Ingredientele sunt toate de cea mai bună calitate filozofică și literară. Pe parcursul celor opt întâlniri vom citi și discuta împreună texte extrase din Amurgul idolilor și Tratat de descompunere, ambele publicate la editura Humanitas.
Ce este morala și ce o justifică? Aceasta este marea interogație care orientează investigația lui Nietsche din cele trei eseuri care alcătuiesc „Genealogia moralei”, o excelentă și relativ scurtă introducere în temele principale ale gândirii sale. Problema moralei este una istorică în sensul în care nu putem să descoperim natura ascunsă a acesteia dacă nu privim spre felul în care s-a format.
Acest demers este cu atât mai necesar cu cât, după mai bine de 2000 de ani de când grecii ne-au spus „Cunoaște-te pe tine însuți!”, noi nu am reușit să deslușim esența acestei teme primordiale, aceea a moralei. Pentru a o explora pe îndelete vom avea nevoie de trei întâlniri, câte una pentru fiecare parte a „Genealogiei”. Vom vorbi, pe rând, despre bine și rău, despre vină și conștiința vinovată, pentru a încheia periplul nostru prin a privi spre „idealul ascetic”.
Să fii moral implică multă muncă. E greu, neplăcut și nici măcar nu ești sigur că mergi pe drumul potrivit. Cum putem justifica toate regulile impuse de religii sau de filozofi, reguli care cer întotdeauna prea mult de la noi? Cum putem să ne așteptăm ca vreun om să-și sacrifice interesul său imediat, binele comunității restrânse în care trăiește, de dragul omenirii? Singura speranță este să plecăm de la sentimentele morale însele, cele pe care le trăim cu toții, și să arătam nu doar cum ele pot crește, dar și cum simțim nevoia să le transformăm în virtuți. Adam Smith scrie o operă remarcabilă despre natura umană și despre potențialul acesteia. Teoria economică pentru care autorul scoțian este renumit nu poate fi bine înțeleasă decât dacă pornim de la antropologia sa filozofică.
Apoi, cum să nu discutăm despre un gânditor care spune deschis că: ”the chief part of human happiness arises from the consciousness of being beloved” (Partea cea mai importantă a fericirii se naște din conștiința faptului că ești iubit - TMS 41)?
Ce noroc pe Socrate să aibă printre discipolii săi două genii literare: pe Platon și Xenofon! Celelalte texte ale lui Xenofon ne arată un spirit înclinat spre acțiune (Anabasis, expediția mercenarilor greci în Persia) și politică (Hieron, dialogul despre tiranie), preocupat de istorie (Hellenicele, istoria lumii grecești din 411 pînă în 362) și leadership (Educația lui Cirus cel Mare) -pe scurt, o minte eminamente practică. Tocmai din acest motiv sînt amintirile sale despre Socrate atît de captivante și mereu actuale: ele oferă un model concret de înțelepciune practică și de viață virtuoasă. Vom citi și discuta ansamblul cărții lui Xenofon, referindu-ne, firește, și la celelalte trei texte socratice ale sale: Apologia, Banchetul și Gospodarul.
Cum avem grijă de timpul pe care îl avem la dispoziție? Putem realiza tot ceea ce ne dorim în puținul timp pe care îl avem? Sau suntem noi înșine cei care îl facem să pară insuficient? În acest curs vom discuta abordarea propusă de Seneca în eseul său „Despre brevitatea vieții”.
Poate cel mai potrivit ar fi, scrie filozoful stoic, să încetăm să ne plângem că nu avem tot ceea ce ne dorim și, în schimb, să punem întrebările potrivite despre ce fel de persoană vrem să fim. Atunci când vom obține claritate în ce privește felul de viață care merită trăită vom ști să alegem acțiunile potrivite. Vom evita astfel destinul trist al celor care „nu trăiesc îndelung ci există îndelung”.
În „Protagoras”, Platon scrie despre cinci virtuți: înțelepciune, temperanță, dreptate, curaj și pietate (349b) și se întreabă, prin vocea lui Socrate, dacă acestea sunt distincte sau dacă au o singură natură. De la această interogație vreau să pornim și noi pentru a discuta despre esența virtuții și, mai ales, despre contribuția pe care comportamentul virtuos îl are în obținerea fericirii. Scopul cursului nu este unul pur istoric, doar de lectură atentă a dialogului platonic, ci este unul tematic. Vom folosi textul lui Platon, dar și câteva altele pe lângă, pentru a încerca să înțelegem ce mai pot reprezenta pentru noi astăzi cele cinci virtuți.
Webinar live
Timp de o lună, pînă cînd sperăm să se domolească molima, vă propun un experiment inedit: să ne întîlnim de două ori pe săptămînă, la ora 8:30, pentru a discuta un text filozofic de natură să ne acompanieze în restul timpului. Textul va fi anunțat înainte, îl voi comenta timp de aproximativ 20 de minute, după care va urma o discuție de încă 20 de minute. Timp total estimat: 40 de minute pentru a începe ziua cu mintea exersată.
Aceste întîlniri ale cursului au loc pe 28, 30 aprilie și 5, 7, 12, 14 mai, între orele 8.30 - 9.10 și nu vor fi înregistrate.
Poate omul să fie autentic în societate? Cât de mare este sacrificiul pe care îl impune viața socială și politică și ce pierdem din noi înșine atunci când ne adaptăm condițiilor vremii în care trăim? Noțiunea de „alienare” apare ca un puternic instrument pentru a analiza și evalua îndepărtarea omului de ceea ce este cu adevărat.
A doua jumătate a secolului XX cunoaște o explozie a discuțiilor despre alienare, iar aceasta se datorează în mare măsură redescoperirii manuscriselor economico-politice din 1844 ale lui Marx. Vă propun să analizăm rolul central jucat de acest concept în scrierile sale timpurii și, la fel de important, să situăm analiza aceasta în contextul german al secolului XIX. Asta înseamnă că ne vom apleca asupra modului în care alienarea apare la Hegel și Feuerbach, precursorii filozofici ai lui Marx.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.