Condamnarea lui Socrate în 399 î.e.n. este una dintre cele mai faimoase erori judiciare din istorie şi totodată o pată asupra democraţiei ateniene în memoria posterităţii. Din păcate, nu ne-au rămas discursurile acuzării, ci doar apărarea lui Socrate în două versiuni distincte, a lui Xenofon şi a lui Platon. În schimb, avem, din fericire, splendida comedie “Norii” de Aristofan, în care Socrate apare ca unul dintre sofiştii corupători ai tineretului. Vom evoca, aşadar, această capodoperă a teatrului grec şi vom continua cu cele două apologii. Vom vedea, de asemenea, cum se se situează procesul lui Socrate în contextul politicii ateniene și al altor procese pentru impietate din epocă. Totodată ne putem pune întrebarea dacă Socrate a fost un prost orator sau dacă, dimpotrivă, a făcut exact ce trebuia să facă. Atitudinea lui Socrate în fața judecătorilor săi pune problema relației dintre retorică și filozofie. În sfîrșit, vom aborda chestiunea parresiei socratice, adică a rostirii adevărului și a riscurilor pe care le implică.
Poate omul să fie autentic în societate? Cât de mare este sacrificiul pe care îl impune viața socială și politică și ce pierdem din noi înșine atunci când ne adaptăm condițiilor vremii în care trăim? Noțiunea de „alienare” apare ca un puternic instrument pentru a analiza și evalua îndepărtarea omului de ceea ce este cu adevărat.
A doua jumătate a secolului XX cunoaște o explozie a discuțiilor despre alienare, iar aceasta se datorează în mare măsură redescoperirii manuscriselor economico-politice din 1844 ale lui Marx. Vă propun să analizăm rolul central jucat de acest concept în scrierile sale timpurii și, la fel de important, să situăm analiza aceasta în contextul german al secolului XIX. Asta înseamnă că ne vom apleca asupra modului în care alienarea apare la Hegel și Feuerbach, precursorii filozofici ai lui Marx.
Trăim în societăți polarizate – ni se spune. Stânga nu se mai înțelege cu dreapta, ateii nu se mai înțeleg cu credincioșii, săracii nu se mai înțeleg cu bogații, orășenii cu sătenii, părinții cu copiii, streamerii și gamerii cu conservatorii și naționaliștii, politicienii cu nepoliticienii etc. Se strigă, se scandează și se acuză din toate părțile. Care mai este rolul argumentării în asemenea condiții? Cum rămâne cu schimbul rezonabil de argumente, cu dezbaterea calmă, cu logica?
În acest curs scurt vreau să explic că ineficiența argumentării, departe de a fi vreun semn rău al unor vremuri tulburi, este inevitabilă. Apoi vreau să merg mai departe și să arăt că ea este de fapt dezirabilă, că argumentele nu sunt făcute să convingă așa cum ne-o spune modelul standard de la Platon încoace și că felul în care convingem și ne lăsăm convinși în mod rațional depinde de instituțiile (oficiale și neoficiale) în care ne întâlnim unii pe ceilalți și ne descoperim ca fiind diferiți.
Textele filozofice grecești din antichitate ne sunt cunoscute, în cel mai bun caz, prin manuscrise medievale din secolele IX sau X. Nu putem fi siguri de fidelitatea lor față de original, ele fiind, doar în cazuri norocoase, verificate prin confruntarea cu puținele fragmente de papirus antic care au supraviețuit. Papirusurile descoperite la Herculaneum sunt excepția de la această regulă: erupția Vezuviului în 79 d.Hr. a conservat o remarcabilă colecție de texte care aparțin filozofului epicureu Philodemos. Inovații tehnice recente au permis cercetătorilor să studieze papirusurile fără să le distrugă, astfel încât astăzi putem privi direct spre lumea antică. Vă propun să ne folosim de această fereastră unică pentru a discuta despre filozofia lui Philodemos, dar și despre locul și influența epicureilor în lumea antică, de la poeți romani ca Virgiliu până la Pavel și textele biblice.
Cele două texte majore de filozofie politică ale lui Platon sînt, de bună seamă, Republica și Legile, pe care le vom compara și discuta împreună. Dar multe dintre celelalte dialoguri ale sale au ca protagoniști politicieni de seamă ai vremii: Alcibiade, Nicias, Critias, Charmides. Vom vedea împreună de ce. În plus, unul dintre cei mai dragi discipoli ai lui a fost Dion, mîna dreaptă a lui Dionisie cel Bătrîn și eliberatorul Siracuzei. Adepților acestuia le este adresată Scrisoarea a VII-a, care explică motivele implicării filozofului în politica siciliană.
Dacă am putea invita cîte un mare spirit din trecut în atmosfera atît de plăcută de la Cincșor, Herodot ar fi printre primii candidați care mi-ar veni în minte: era exact genul de om care animă orice adunare prin vastitatea cunoștințelor, prin talentul de povestitor, prin hazul irezistibil al anecdotelor sale. Desigur, el este, așa cum am învățat, “părintele istoriei”, dar acest titlu canonic riscă să ne deturneze atenția de la flamboaianța unei opere în care imaginația completează cunoașterea.
Vrînd să relateze războaiele dintre greci și perși, Herodot explică geneza acestor conflicte și, prin urmare, istoria ascensiunii imperiului persan, deci și a expedițiilor din Egipt, Etiopia, Tracia și Sciția. Ancheta sa asupra războaielor greco-persane se transformă astfel în anchetă antropologică, explorare a diferențelor culturale și istorie a lumii cunoscute.
Ne vom folosi de ediția incompletă a Istoriilor lui Herodot publicată de editura Humanitas în 2018.
Cursurile și dezbaterile Casei vor fi găzduite de fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 24 ianuarie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 25 ianuarie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 26 ianuarie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 ianuarie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 800 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele trei zile este de 60,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
De câte ori nu ne dorim o mai mare putere de persuasiune, bazată pe claritate în gândire şi pe o alegere judicioasă a argumentelor, precum și o mai bună capacitate de a evalua rapid raţionamentele altora? Cererea sporită pentru cursuri de „critical thinking”, cât şi recunoaşterea nevoii crescânde de a procesa corect abundenţa de informaţii şi opinii cu care ne confruntăm, atestă necesitatea dezvoltării abilitaţilor ce compun gândirea critică. Deşi se scrie mult pe aceasta temă, cei mai prețioși îndrumători rămân marii clasici ai gândirii. În acest curs vom elucida fundamentele unei gândiri riguroase pornind de la cele mai valoroase surse, dar având mereu în vedere aplicabilitatea lor în contexte actuale.
Progresul științific și tehnologic al omenirii este indiscutabil, la fel cum este și capacitatea noastră de a automatiza din ce în ce mai multe activități umane. Totul pentru a ne elibera, de a scăpa de constrângerile care ne-au marcat istoria și care ne-au legat de natură, de pământ și de ceilalți. Trebuie să ne întrebăm însă dacă suntem cu adevărat din ce în ce mai liberi, precum și ce facem cu această libertate. Cu alte cuvinte, și aceasta este tema principală a cărții Hannei Arendt despre „Condiția umană”, trebuie să facem ceva ce la prima vedere pare trivial: „să gândim ceea ce facem”. Studiul lui Arendt este o analiză penetrantă a felului în care putem fi activi, prin cele trei modalități pe care le numește muncă, lucru și acțiune. În esență, cartea ne ajută să gândim problema a ce înseamnă să trăiești viața activă astăzi.
Dintre toate virtuțile clasice – înțelepciune, moderație, dreptate, pietate și curaj – Socrate consideră că natura acesteia din urmă este cea mai puțin asemănătoare celorlalte. Dar nu pentru că ar fi mai puțin importantă sau pentru că nu ar merita osteneala dezbaterii. Dimpotrivă, curajul este fundamentul pe care se construiesc celelalte. Este nevoie de multă îndrăzneală pentru a-ți mărturisi ignoranța, a asculta sfaturile altora precum și pentru a stărui pe drumul unei educații autentice. Mai mult, fără curaj, o viață etică în mijlocul cetății, singura existență ce merită traită conform lui Socrate, este imposibilă.
Cursul va urma exemplul lui Aristotel, care începe studiul diferitelor virtuți printr-o analiză a curajului. Vom discuta, pe parcursul unui weekend studios și pornind de la texte introductive de referință, ce este curajul și care sunt formele sub care acesta se regăsește în educație, cunoaștere, etică și politică. Vom îmbina lectura câtorva lucrări de căpătîi în acest domeniu (Apologia lui Socrate și Laches de Platon, Antigona, cartea a III-a din Etica Nicomahică a lui Aristotel, Răspuns la întrebarea: Ce este iluminismul? de Kant) cu vizionarea filmului Socrate de Rossellini.
Cursurile și dezbaterile Casei vor fi găzduite de fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 22 noiembrie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 23 noiembrie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 24 noiembrie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 octombrie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 800 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele trei zile este de 60,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Vă propunem un exercițiu de înviorare insolit! O dată pe săptămână, timp de 6 săptămâni, vă dăm întâlnire la orele 8:00, pentru a discuta un text filozofic de natură să ne acompanieze ulterior. Am hotărât să zăbovim asupra scrierilor din „Conversații”. Vom alege câte un capitol pentru fiecare întâlnire, astfel încât să gustăm din întreaga savoare a gândirii filozofului stoic. Textul discutat va fi anunțat înainte, îl vom comenta timp de aproximativ 30 de minute, după care va urma o dezbatere de încă 30 de minute. Timp total estimat: 60 de minute pentru a începe ziua cu mintea trează.
Vom folosi ediția operelor complete ale lui Epictet intitulată „Opera omnia” și care a apărut la Polirom.
Pandemia de coronavirus a creat peste tot în lume o serioasă criză în domeniul educației. Prin forța lucrurilor mare parte dintre copii trebuie educați acasă, ceea ce constituie o imensă provocare atît pentru educatori, cît și pentru părinți.
Vă propun să discutăm despre încă un autor ale cărui idei privind educația ne pot inspira și în zilele noastre: Michel de Montaigne. Două dintre eseurile sale -“De l’institution des enfants” și “Du pédantisme”- tratează în mod specific această importantă problemă. Și, evident, Montaigne vorbește despre educația acasă, pentru că nici nu putea fi vorba de altceva la acea vreme și în mediul social al celor care-i cereau sfaturi și îi citeau eseurile.
Buna dispoziție, naturalețea, lipsa de morgă, spiritul jucăuș și facețios nu exclud, ci dimpotrivă favorizează adevărata seriozitate. Sînt ingredientele rețetei lui Montaigne pentru formarea unor “spirite bine plămădite”.
*Webinarul live va avea o întâlnire, pe 11 decembrie, de la 19:00 (ora României). La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar.
*Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Se vorbește enorm despre „Școala de la Frankfurt” și despre teoria critică dar, din păcate, cu foarte puțină înțelegere. Teoreticienii acestei școli, încadrați rapid la neo- sau sexo-marxism, sunt fie adorați, fie detestați, în funcție de adeziunea ideologică în care se plasează evaluatorul. Noi ne propunem să analizăm, fără ură și părtinire, ideile și textele figurilor esențiale ale acestui curent pentru a putea discuta informat despre avantajele și neajunsurile teoriilor pe care le susțin. De aceea, vom pleca de la „Dialectica Luminilor” de Adorno și Horkheimer, vom analiza dezbaterea dintre Herbert Marcuse și Erich Fromm, pentru ca, discutând apoi despre Walter Benjamin și Wilhelm Reich, să ajungem la a doua generație a „Școlii de la Frankfurt” reprezentată de Habermas. Vom afla, așadar, că acest curent de gândire nu este unitar și include diferențe importante între gânditorii care îl alcătuiesc.
Legenda Marelui Inchizitor din Frații Karamazov este unul dintre cele mai puternice și mai faimoase mituri literare ale culturii moderne. Dostoievski a creat imaginea unui Mare Inchizitor ateu, veritabilă prefigurare a Antihristului și, în același timp, premoniție a totalitarismelor din secolul ce avea să urmeze. Marele Inchizitor din Cardinalul Spaniei de Henry de Montherlant are o identitate mult mai clară: este vorba despre Francisco Jimenez de Cisneros (1436-1517), arhiepiscop de Toledo, Mare Inchizitor al Spaniei și regent al Castiliei. Drama lui Cisneros este, în viziunea lui Montherlant, tot o formă a conflictului dintre credință și necredință. El se confruntă cu nebunia, ingratitudinea și deșertăciunea, adică în ultimă instanță cu nimicul. Cele două capodopere literare intră astfel într-un dialog filozofic fecund, pornind de la fascinația pe care o exercită o instituție atît de înfricoșătoare precum Inchiziția spaniolă.
Pe parcursul a două întâlniri, vom studia împreună istoriile virtuții și rușinii, două noțiuni atât de importante pe trei paliere: personal, societal și politic. Sunt istorii „împletite”, pentru că înțelegerea uneia o influențează pe cea de-a doua, într-un du-te-vino început din Antichitate care continuă până în zilele noastre.
Virtutea Vechiului Testament, bunăoară, nu se suprapune peste cea a Noului, nici cea creștină cu virtutea lui Machiavelli sau cea din epoca modernitații. La fel, rușinea la Aristotel nu e o virtute, pe când la Platon sau la creștini, da. Evreii, grecii și romanii aveau câte două cuvinte diferite pentru rușine, fiecare desemnând o latură a omului, iar în ziua de astăzi părerile sunt împărțite radical între cei care consideră rușinea de-a dreptul malefică, alții benefică. Asta fără a mai vorbi acum despre diferențele dintre „a-ți fi rușine”, „a te face de rușine” sau „a fi făcut de rușine”.
Este o călătorie peste secole și culturi pe cât de fascinantă, pe atât de educativă.
Dacă ar fi murit în 1780, Immanuel Kant ar fi rămas probabil în istoria gândirii ca un foarte competent profesor prusac care a scris câteva opere interesante, în ton cu vremea sa. În realitate, lucrările publicate ulterior l-au transformat, fără îndoială, în figura centrală a filozofiei moderne. Nimic din gândirea ultimilor 200 de ani nu poate fi temeinic înțeles fără referire la fundamentele așezate de Kant prin „revoluția copernicană în filozofie”.
Fie că vorbim despre etică, estetică, cunoaștere, politică sau religie, bazele se află în proiectul critic kantian. În cele cinci întâlniri ale cursului nostru, vom discuta tezele majore din domeniile menționate mai sus astfel încât să ne putem orienta în gândirea kantiană și, prin urmare, în filozofie, în general. Vom pleca de la un text scurt numit „ Ce este iluminismul?” pentru ca, mai apoi, să analizăm pasaje cheie din operele sale majore.
Tema principală a „Maximelor” lui La Rochefoucauld este că multe dintre virtuțile noastre aparent altruiste sunt, de fapt, motivate de egoism și că amorul-propriu este motorul principal al acțiunilor umane.
Vă propunem ca, timp de cinci săptămâni, să citim și să comentăm câteva dintre aceste maxime filozofice condensate despre ipocrizie, amor-propriu, vanitate, slăbiciunea umană, destin și dragoste. Vom începe ziua, așadar, cu câte un shot puternic de luciditate care să ne ferească de autoamăgirile confortabile.
* Cursul este continuarea celui precedent despre Maximele lui La Rochefoucauld, dar vă puteți sui din mers în acest tren. Discuțiile sunt accesibile și dacă nu ați participat la primul curs.
Dacă aveți nevoie de o formulă forte pentru a vă trezi dimineața, nimic nu-i mai folositor decât un text ales cu chibzuință din Nietzsche. În cele cinci întâlniri, vom afla de ce Nietzsche este atât de înțelept, scrie cărți atât de bune și, mai ales, cum a devenit un destin. Toate pasajele sunt alese din Ecce Homo și ne servesc drept ghid pentru a răspunde întrebării „Cum devii ceea ce ești?”. Mai ales dacă vrem să devenim persoane foarte matinale!
Webinar live în data de 28 mai, ora 19.00
În 1935, la Viena, Husserl, întemeietorul fenomenologiei, susține o conferință despre „Filozofie și criza omului european” (disponibilă on-line în engleză). De origine evreiască și trăind în Germania nazistă, filozoful încearcă să aducă la lumina cauzele fundamentale ale frământărilor ce duc Europa spre dezastru. Momentul de răscruce al unei Europe epuizate va duce fie la colapsul acesteia prin înstrăinare de propria esență, fie la depășirea crizei prin renașterea bătrânului continent. Întrebările fundamentale la care trebuie să răspundem, acum la fel de mult ca atunci când scria Husserl, sunt: Cum înțelegem spiritul Europei și care este natura crizei pe care o resimțim tot mai profund?
E foarte la modă, și pe bună dreptate, să căutăm inspirație în stoicii antici. Cine nu citește povețele lui Seneca, Epictet sau Marcus Aurelius și nu se simte inspirat să fie mai bun? E păcat că această admirație este însoțită de o mare nedreptate: ignorarea stoicilor moderni. Dacă ne interesează filozofia ca mod de viață, nu putem oare învăța cu mare folos de la stoicii care au trăit mai aproape de noi? Vă propun să discutăm despre părintele stoicismului modern, Justus Lipsius, și mai ales despre tratatul său „De constantia”. Vom îmbogăți analiza noastră, desigur, și cu alte scrieri ale sale, cu referințe la alți autori, ba chiar cu trimiteri la influența pe care neostoicii au avut-o în alte domenii, de la pictură la disciplină și strategie militară. Totul ca să încercăm să reparăm puțin ignorarea strălucitului umanist și filozof Lipsius și a gândirii neostoice.
Webinar live cu 3 întâlniri, din data de 5 iunie, de la ora 19.00
Lucius Annaeus Seneca este autorul celui mai amplu corpus de texte stoice care ne-a parvenit. Vom discuta trei dintre tratatele sale cele mai cunoscute: „Despre clemență”, „Despre mînie” și „Despre providență”. Vom evoca, de asemenea, două dintre piesele sale de teatru : „Thyestes” și „Nebunia lui Hercule” („Hercules furens”), precum și cele trei consolații către Helvia, Marcia și Polybius. Mai exact, “Thyestes” va acompania discuția despre clemență, “Nebunia lui Hercule” pe cea despre mînie și consolațiile pe cea despre providență.
Vom putea astfel vedea cît de largă era claviatura pe care Seneca interpreta partitura doctrinei stoice. Teatrul și, în special, tragedia „Thyestes” îi permiteau să exprime imensa lui tristețe și revoltă față de ororile tiraniei, cu care se confrunta în anturajul imediat al lui Nero. Piesele de teatru alese completează, așadar, învățămintele din tratatele teoretice și oferă puncte de pornire pentru discutarea biografiei controversate a unuia dintre cei mai importanți filozofi stoici.
Optimismul vehiculat de ceea ce astăzi numim "gîndire pozitivă" reușește cu greu să satisfacă rațiunea: cum să gîndești pozitiv atunci cînd ești lucid asupra răului din lume, asupra suferinței suportate sau provocate de oameni? În contextele cele mai nefaste, gîndirea pozitivă apare fie ca semnul naivității sau al imaturității celui care o practică, fie ca o dovadă de ipocrizie a celui care, mai degrabă decît să se lupte cu răul și să îl învingă, îl perpetuează nefăcându-l cunoscut. Altfel spus, nu poți fi, în același timp, pe de o parte inteligent și onest cu tine însuți și, pe de altă parte, optimist.
Din perspectiva acestei critici justificate a gîndirii pozitive, afirmația lui Leibniz că am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile pare a fi o idee extravagantă. Cursul își va propune să asume această extravaganță a optimismului inteligent și să expună dedesubturile gîndirii pozitive a lui Leibniz. Vom vedea cum poate fi justificat rațional optimismul și cum ne putem explica existența răului în lume fără a capitula în fața lui.
Irina Ioniță propune astfel o reacție la seria de cursuri consacrate optimismului nătîng de către Theodor Paleologu. Într-unul din aceste cursuri am discutat Candide, geniala capodoperă a lui Voltaire, care prezintă totuși o imagine caricaturală a optimismului leibnizian.
Ce noroc pe Socrate să aibă printre discipolii săi două genii literare: pe Platon și Xenofon! Celelalte texte ale lui Xenofon ne arată un spirit înclinat spre acțiune (Anabasis, expediția mercenarilor greci în Persia) și politică (Hieron, dialogul despre tiranie), preocupat de istorie (Hellenicele, istoria lumii grecești din 411 pînă în 362) și leadership (Educația lui Cirus cel Mare) -pe scurt, o minte eminamente practică. Tocmai din acest motiv sînt amintirile sale despre Socrate atît de captivante și mereu actuale: ele oferă un model concret de înțelepciune practică și de viață virtuoasă. Vom citi și discuta ansamblul cărții lui Xenofon, referindu-ne, firește, și la celelalte trei texte socratice ale sale: Apologia, Banchetul și Gospodarul.
Este o coincidență uimitoare că în India, China, Grecia și Orientul Apropiat apar, aproape simultan, aceleași întrebări fundamentale despre destinul omului, limitele sale și țelurile pe care și le poate propune. Perioada de intensă interogație coincide cu transformări politice care pun orașul stat sau micile regate, fărâmițarea și conflictul, în prim plan. Mai mult, metamorfozele intelectuale, spirituale și sociologice nu pot fi lesne explicate printr-o cauză istorică comună. Acest fapt stârnește mirarea lui Karl Jaspers care, în cartea sa „Despre originea și țelul istoriei”, folosește termenul de „perioadă axială” pentru a se referi la schimbările din jurul anului 500 î. Hr.. În cursul nostru vă propun să privim la această perioadă, să discutăm argumentele pentru existența unor astfel de asemănări, dar și obiecțiile ridicate de diverși cercetători.
Ce noroc pe Socrate să aibă printre discipolii săi două genii literare: pe Platon și Xenofon! Celelalte texte ale lui Xenofon ne arată un spirit înclinat spre acțiune (Anabasis, expediția mercenarilor greci în Persia) și politică (Hieron, dialogul despre tiranie), preocupat de istorie (Hellenicele, istoria lumii grecești din 411 pînă în 362) și leadership (Educația lui Cirus cel Mare) -pe scurt, o minte eminamente practică. Tocmai din acest motiv sînt amintirile sale despre Socrate atît de captivante și mereu actuale: ele oferă un model concret de înțelepciune practică și de viață virtuoasă. Vom citi și discuta ansamblul cărții lui Xenofon, referindu-ne, firește, și la celelalte trei texte socratice ale sale: Apologia, Banchetul și Gospodarul.
Ce valoare are această dispoziție sufletească? Este ea o iluzie, așa cum credeau grecii și Nietzsche după ei? Este o virtute teologală, cum ne învață creștinismul? Sau este, pur și simplu, o necesitate pentru a putea trăi și gândi, pe modelul kantian? În acest curs vă propun o scurtă incursiune în istoria acestui fenomen, cu scopul de a articula o mai bună înțelegere filozofică a unei trăiri pe care o putem, pe rând, cataloga ca emoție, virtute sau orbire. Poate că o abordare justă trebuie să găsească o modalitate de a împăca aceste perspective.
„Tot ceea ce este nobil este în același timp dificil și rar” este ultimă propoziție a „Eticii” și descrierea perfectă a gândirii lui Spinoza. Vă propun să studiem acest tratat fundamental pentru istoria filozofiei și să descoperim spiritul din spatele formulărilor tehnice și, uneori, opace. Vom dedica câte o întâlnire fiecărei cărți dintre cele cinci care compun „Etica”, însă vom începe cu cea de-a treia, așadar in medias res. Asta deoarece pornim la drum cu definițiile și dinamica afectelor, cele care constituie ființa umană. Până la finalul cursului vom afla ce „poate să ne ghideze, ca și cum ne-ar duce de mână, spre cunoașterea minții umane și a fericirii sale supreme” (IIPref.).
Pentru cei care doresc să înceapă deja lectura textului, recomand secțiunea despre „Definițiile afectelor” de la sfârșitul cărții a treia.
În resentiment mintea se otrăveşte pe sine, dezlănţuind afecte cum ar fi răzbunarea, ura, invidia sau răutatea, scrie fenomenologul german Max Scheler. Această alteraţie psihică are cauze şi consecinţe precise, fiind sarcina diagnosticianului să le elucideze. Dificultatea constă în faptul că resentimentul nu se limitează la psihicul uman, ci poate caracteriza epoci întregi şi curente culturale dintre cele mai variate. Cu ajutorul lui Nietzsche şi al lui Scheler vom trasa istoria acestei atitudini mentale şi îi vom analiza efectele, fără să neglijăm posibilitatea ca valorile cele mai nobile şi respectabile astăzi să îşi afle originea tocmai în existenţa, greu de acceptat, a resentimentului.
Câtă libertate putem avea într-un stat? La ce ne-ar folosi ea și, mai ales, cum s-o definim în relație cu drepturile, obligațiile și puterea de-a acționa pe care le posedăm? Aceste interogații sunt punctul de plecare pentru o carte de căpătâi a filozofiei moderne, tratatul publicat de Spinoza, anonim, în 1670.
„O carte făurită în iad de diavolul însuși” ii spune un critic al vremii, una care ne propune toate întrebările fundamentale pentru filosofia politică. De aceea, pe lângă problematica libertății, ea ne va invita să discutăm și alte teme esențiale, cum ar fi menirea religiei în ordinea politică, separarea dintre biserică și stat sau scopul orânduirii statale.
Curs online disponibil până pe 15 mai.
Omul este captiv ignorantei sale și supus viciului, dar tinde spre cunoaștere și virtute. Filozofia lui Spinoza se construiește pe această tensiune: pe de o parte, realism antropologic fără iluzii, pe de altă parte, recunoașterea dorinței de a fi mai bun. Înțelepciunea este rară, însă filosofia trebuie să cultive puterea fiecăruia de a gândi și de a acționa. Forța spiritului nostru constă in reziliență (fortitudo). Aceasta se împarte în fermitate (animositas) și generozitate (generositas), iar din acestea decurg toate celelalte virtuți. Pentru a ne cultiva reziliența, Spinoza ne oferă și câteva maxime care, prin repetiție și aplicație, ne vor aduce mai aproape de virtute.
Lucrarea care încheie și împlinește ceea ce Nietzsche numește trilogia spiritului liber, Știința voioasă are menirea de a contura un nou ideal al autodepășirii omului. Totodată, propune teme celebre precum eterna reîntoarcere și moartea lui Dumnezeu, idei ce marchează gândirea filozofului german. Diferită în mod evident de atitudinea romantică din prima perioadă, precum şi de tonul profetic, marcat de hiperbole, al ultimelor scrieri, această operă se caracterizează prin atitudinea favorabilă faţă de raţiune, ştiinţă si iluminism, şi, astfel, reprezintă poate cea mai accesibilă introducere în gândirea lui Nietzsche.
Cine sunt? Ce pot cunoaște? Cum trebuie să acționez? Trei întrebări care reprezintă temeiul investigației filozofice. În acest curs introductiv vom explora principalele perspective asupra provocărilor cardinale pentru gândirea umană. Vom folosi o abordare tematică, de-a lungul a cinci ședințe. Mai întâi, vom discuta despre principalele trei școli de gândire în etică. In a doua întâlnire, ne vom apleca asupra politicii. În a treia, vom analiza întrebarea: ce este omul? Vom consacra a patra ședință problemelor cunoașterii, limbajului și logicii filozofice pentru a săvârși incursiunea noastră prin discuții pe tema filozofiei religiei și a filozofiei artei.
Dacă Zarathustra este primul care introduce în lume dualismul cosmic bine vs. rău, și deci este cel dintâi care ne face să gândim și să acționăm pornind de la valori morale absolute, atunci ce figură mai potrivită pentru a ne ajuta să problematizăm justețea unei asemenea perspective? Într-o carte „Pentru toți si nimeni”, Nietzsche ne confruntă cu cele mai profunde temeri și prejudecați ale omenirii pentru a ne elibera către un nou mod de a trăi, mod determinat de teme celebre printre care eterna reîntoarcere, supraomul și voința de putere.
În acest curs vom încerca să elucidăm multiplele sensuri ale unei lucrări care, prin forma sa neobișnuită și prin bogăția sa expresivă și ideatică, se deosebește de tot restul operei lui Nietzsche; operă care, la rândul sau, diferă de aproape întreaga tradiție filosofica a lumii.
Mentoratul de filozofie aplicată actualizează concepția antică a filozofiei ca mod de viață, ca ansamblu de exerciții spirituale cu finalitate practică și aplicabilitate în viața de zi cu zi. Consilierea filozofică s-a dezvoltat mult în ultimele decenii, insistînd pe virtuțiile terapeutice ale filozofiei. Mentoratul de filozofie aplicată oferă, în întîlniri individuale, o punere în perspectivă filozofică a problemelor existenței și o orientare personalizată în domeniul filozofiei aplicate.
Întîlnirile de mentorat se vor desfășura în formulă individuală, împreună cu lectorul. Modul de lucru este în întregime adaptabil la nevoile celor interesați - aşadar şi calendarul sau intervalul orar. Cele minim şase întîlniri incluse în contract pot fi urmate de altele şase, în funcţie de opţiunea celor două părţi implicate. Onorariul afișat este pentru o sesiune individuală cu lectorul.
O critică a modernității, așa își definește Nietzsche cartea. Ea este o polemică, fără îndoială, așa cum sunt toate scrierile sale, dar una în care își dezvoltă pe îndelete marile teme ale gândirii sale mature. Scopul său nu este să desființeze și să distrugă, cu gândul de a reveni la o lume pre-modernă, idealizată. Din contră, așa cum anunță subtitlul cărții („Preludiu la o filozofie a viitorului”), obiectivul lui Nietzsche este ca prin critica științei, artei și politicii moderne să afirme un nou tip de existență umană, unul nobil, afirmativ, așadar antimodern. E firesc, astfel, ca ultima secțiune să se numească „Ce este nobil?”, iar noi ne vom propune să urmărim firul gândirii nietzscheene pentru a putea elucida sensul acestui ideal.
În ce situație riscăm să dăm greș cu cât investim mai multă energie, suntem mai atenți la ceilalți și încercăm să fim alături de ei? Tocmai în strădania de a înțelege cum trebuie să ne trăim viața. Acesta este semnalul de alarmă de la care pleacă Seneca în textul „Despre viața fericită”, text pe care vă propun să îl discutăm împreună. Pornind de la sfaturile, avertismentele și observațiile lui Seneca vom vedea în ce măsură putem să croim un drum care să nu trădeze principiul stoic de căpătâi: totul în armonie cu natura!
Anul 2024 promite a fi – atît în România, cît și în multe alte țări din lume – un an al tuturor manipulărilor. Tot felul de demagogi vor încerca să se folosească de diverse pasiuni populare pentru a pune mîna pe putere. N-ar fi cazul, așadar, să citim, recitim și discutăm pe marii clasici în materie?
Printre aceștia Gustave Le Bon ocupă un loc de frunte: Psihologia mulțimilor, apărută în 1895, a deschis noi orizonturi și l-a provocat pe Sigmund Freud să propună propria explicație pentru fenomele descrise de psihologul și sociologul francez. El a arătat că între psihologia mulțimilor și analiza eului există o strînsă legătură.
Dialogul dintre cei doi gînditori nu este doar pasionant în sine, ci și extrem de actual.
Bibliografie:
Sigmund Freud, Psihologia mulțimilor și analiza eului;
Gustave Le Bon, Psihologia mulțimilor.
Filosoful francez Michel Foucault este una dintre cele mai importante figuri ale teoriei critice din cea de-a două parte a secolului XX. Recente dezvăluiri despre practicile sale sexuale l-au făcut țintă unor atacuri post-mortem și l-au transformat într-un subiect de controversă în noile războaie culturale și de putere din lumea universitară din Statele Unite și Europa, marcate de panică morală. Însă ce avea Foucault de spus în legătură cu puterea? Dar cu sexualitatea? Sau nebunia?
Cursul de față va cuprinde 3 întâlniri și are la baza trei volume ale lui Michel Foucault: „A supraveghea și a pedepsi”, „Istoria nebuniei în epoca clasică” și „Istoria Sexualității, vol. 1: Voință de a ști” .
Prima întâlnire vor fi dedicată atât puterii și înțelegerii istoriei individului în gândirea modernă cât și metodei de lucru a lui Michel Foucault, așa zisa metodă a arhivarului care dă sens gândirii sale, iar în a două prelegere vom discuta despre Istoria Nebuniei. Ultima prelegere va fi despre sexualitate în viziunea lui Foucault. În sfârșit, vom încheia cu punerea în perspectivă a celor discutate, având în centru relația dintre putere și cunoaștere. Vom introduce totodată ideea de bio-politică, așa cum a conceput-o și prezentat-o Michel Foucault la sfârșitul anilor 1970 - cu mult înainte că această să devină o sintagma supra-utilizată.
Dintre cele două mari școli de gîndire reprezentate de Democrit și Heraclit este limpede că Andrei Pleșu l-a ales pe cel dintîi: filozoful care rîde. Rîsul lui Democrit este însă un rîs lucid. El vede prea bine ceea ce vede și Heraclit: prostia, răutatea și absurdul din lume și din oameni. Rîsul este astfel o alegere filozofică, mult superioară atitudinii îmbufnate și încruntate ale unor supărăcioși care fac figură de filozofi.
Această discuție despre filozofia lui Andrei Pleșu marchează de bună seamă aniversarea a 75 de ani de la nașterea sa pe 23 august 1948. Vom evoca varii scrieri și conferințe ale sale, precum și unele amintiri personale, unele dintre ele vechi de peste 40 de ani.
Curs online video disponibil până pe 15 mai.
Virtutea specifică omului este curajul, pentru că doar o ființă rațională dar muritoare se confruntă cu abisul neființei. Gânditorul german Paul Tillich ne propune o analiză care arată relevanța, pentru lumea în care trăim, a gândirii filozofice clasice asupra virtuții curajului. Analiza sa pleacă de la un studiu asupra angoasei in care vorbește despre cele trei forme ale acesteia: 1) angoasa în fața morții, adică a finitudinii umane, 2) angoasa etică, precum și 3) angoasa izvorâtă din lipsa de sens a vieții. Criticând consolări seducătoare, dar profund periculoase, cum ar fi mirajul colectivismului caracteristic sistemelor totalitare, Tillich ilustrează cum doar un just echilibru intre afirmarea individualității și nevoia individului de absolut ne poate face curajoși.
Webinar live, din 26 mai, 5 întîlniri săptămînale
Gimnastica filozofică de dimineață a început la sfîrșitul lunii martie ca un experiment pentru perioada de izolare. Am avut deja 12 întîlniri, în care am citit și discutat texte scurte din Epictet, Aulus Gellius, Diogene Laertius, Nietzsche, Sfîntul Pavel, Seneca și Lucian din Samosata. Experimentul mi s-a părut cît se poate de concludent și vă propun să o ținem tot așa, adică să declarăm permanentă starea de urgență filozofică.
Pentru următoarele patru săptămîni vă propun exclusiv texte stoice: Seneca, Epictet, Marcus Aurelius. Textul va fi anunțat înainte, îl voi comenta timp de 20-30 de minute, după care va urma o discuție de 20-30 de minute.
Care este valoarea plăcerilor intelectuale? Există motive bune pentru care satisfacțiile intelectuale merită dorite, chiar dacă implică renunțări, ba chiar acceptarea unor tipuri de suferință? Vă propun să plecăm de la eseul lui John Stuart Mill „Utilitarismul” in care filozoful englez pune întrebarea din titlul cursului pentru a explora problematica activității intelectuale, limitelor sale și nuanțelor necesare pentru evaluarea sa.
Timp de 10 săptămâni vă propunem un exercițiu de înviorare insolit: să ne întâlnim o dată pe săptămână, la orele 8:30, pentru a discuta un text filozofic de natură să ne acompanieze în restul timpului. Vom condimenta pasajele filozofice din tradiția vestică, care formează meniul principal, cu o doză chibzuită de gândire asiatică pentru o mai bună înțelegere a temelor filozofice pe care le vom supune analizei. Textul discutat va fi anunțat înainte, îl vom comenta timp de aproximativ 30 de minute, după care va urma o dezbatere de încă 30 de minute. Timp total estimat: 60 de minute pentru a începe ziua cu mintea trează.
Filozofia implică capacitatea de-a ne opune unor prejudecăți care ne orbesc. Prejudecăți cum ar fi ideea că gândirea a luat o pauză timp de mai bine de 1000 de ani, că medieval înseamnă închis la minte sau că filozofia Evului Mediu e doar un biet simulacru supus întru totul religiei.
În contrapartidă, vă invit să descoperim o lume intelectuală dinamică în care dezbaterile intra- și inter-religioase sunt acerbe și pun bazele lumii moderne, fiind mult mai aproape de noi decât sunt anticii. Ne vom întâlni cu gânditori profund originali, iconoclaști, și vom vedea că asemănările și deosebirile față de ei au multe să ne învețe. Vom discuta cum progresele logicii și tehnicilor argumentative îi fac pe scolastici să se înrudească cu filozofia analitică a secolului XX și vom urmări formulările unor noțiuni politice fundamentale cum ar fi „legea naturală” sau teoria „războiului drept”. Nu vom neglija nici etica, unde vom face cunoștință cu un filozof care argumentează că cei care l-au crucificat pe Isus au procedat corect. Desigur că nu vom ignora dimensiunea religioasă, dar sper ca până la sfârșitul cursului să devină clar că textele medievale merită citite și într-o lume care are un cu totul alt raport cu credința și teologia.
Filozofia este arta de-a pune întrebări și de-a dezbate avantajele și neajunsurile răspunsurilor posibile. Vă propunem o incursiune în lumea gândirii plecând de la câteva probleme fundamentale care continuă să structureze dezbaterile filozofice și să anime căutarea răspunsurilor pentru interogațiile cele mai importante în formarea destinului uman.
Fiecare întâlnire a cursului va pleca de la o întrebare:
1. Suntem doar ființe materiale?
2. Putem cunoaște ceva dincolo de simțuri?
3. Ce e rațiunea? La ce e bună?
4. Este limbajul limita lumii noastre?
5. Suntem stăpâni pe noi înșine?
6. E mai importantă libertatea sau siguranța?
7. Are sacrificiul de sine vreo noimă?
8. Trebuie arta să fie morală?
Deziluzionat de Italia contemporană, de corupție și de succesul nemeritat al celor neisprăviți, dar bogați și influenți, Machiavelli își petrece ultimii ani de viață la Albergaccio, lângă Florența, unde, în fiecare seară, „se îmbracă in haine de sărbătoare si dialoghează cu anticii”. Din acest studiu au izvorât „Discursurile despre primele zece cărți ale lui Titus Livius”.
Ceea ce începe ca un comentariu la opera marelui istoric roman devine expresia cea mai fidelă a gândirii politice machiavelice. Sursele puterii romane sunt elucidate cu speranța că vor sluji drept model urmașilor italieni. Lucrarea lui Machiavelli este împărțită în trei cărți si tot astfel am orânduit și cursul: organizarea internă a Romei, politica sa externă, și rolul indivizilor in cetate.
Virtutea este baza gândirii antice despre etică și fericire. Filozofia modernă s-a îndepărtat, însă, în felurite forme de acest mod de a înțelege morala și împlinirea personală. În acest, curs, vreau să înțelegem în ce măsură putem reveni la discursul despre virtuți într-un context contemporan. Pentru aceasta, vă propun să plecăm de la unul dintre cei mai importanți eticieni recenți, Alasdair Macintyre, celebru pentru felul în care a încercat să readucă în centrul preocupărilor noastre tema virtuții. Mai exact, vreau să folosim ca punct de pornire cea mai faimoasă carte a sa, After Virtue, și nuanțele pe care aceasta le introduce în maniera în care putem pricepe menirea noastră.
Suntem înconjurați de îndemnul „Fii tu însuți!”, prezentat drept panaceu la tribulațiile vieții moderne, dominată de incertitudine, superficialitate și anxietate. Această soluție, aparent miraculoasă, se dovedește, din păcate, lipsită de profunditate atunci când o supunem unei analize scrupuloase. Ce înseamnă să fim noi înșine? Cum putem să descoperim cine suntem? Și este întotdeauna o idee buna să urmăm aceasta îndemn?
Vă propun, pe parcursul acestui curs, sa căutam, pornind de la aparent paradoxalul imperativ al lui Nietzsche „Trebuie să devii cine ești!” o cale de a aborda problema autenticității trecută prin filtrul foarte riguros al filozofiei de cel mai înalt nivel: Kant, Nietzsche si Heidegger.
„În afară de înțelepciune, înclin să cred că nimic mai bun nu i-a fost hărăzit omului de zeii nemuritori.” scrie Cicero în captivantul său tratat despre prietenie. Poate că niciun autor antic sau modern nu a descris cu atât de multă pricepere acest afect definitoriu pentru cei ce țintesc o viață împlinită. Nimeni nu poate fi om pe deplin, socotesc anticii, dacă nu știe să cultive prietenia, iar pentru cea mai bună abordare avem nevoie de un ghid iscusit și cărticica sa.
Stoicismul și epicurismul au apărut în același timp, în jurul anului 300 î.e.n., adică în epoca regatelor elenistice de după Alexandru cel Mare, marcată de criza polis-ului grec și de emergența unui veritabil cosmopolis ca rezultat al lărgirii extraordinare a orizonturilor lumii grecești. Ambele școli de gîndire pun accentul în mod foarte apăsat pe valoarea terapeutică și practică a filozofiei, ceea ce explică în mare măsura voga de care se bucură în zilele noastre.
Cu toate acestea, premisele lor teoretice sînt total diferite: atomismul, materialismul, importanța acordată hazardului și plăcerii în doctrina epicuriană contrastează cu providențialismul, viziunea unui cosmos ordonat și importanța dată datoriei în gîndirea stoică. Marcus Aurelius a formulat foarte tranșant această alternativă: “Providența sau atomii”.
Vom discuta cîteva dintre textele fundamentale ale celor două curente filozofice: Epicur, Philodemos, Lucrețiu pentru epicurieni; Seneca, Epictet, Marcus Aurelius pentru stoici (cu trimiteri, firește, către Zenon, Crisip și Cleante). De dragul controversei, cei doi lectori vor susține, de asemenea, cauza uneia dintre școli împotriva celeilalte.
Numărul maxim de persoane pe care le primim este 20. Cursul se va desfășura în intervalul 22-24 iulie.
Vom fi cazați la Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090.
Micul dejun este inclus în prețul cazării, iar prânzul și cina se rezervă separat.
*Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Casei Paleologu.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pentru cele 2 nopți este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru toate cele 2 nopţi, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prînzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru cele două zile este de 62 EUR (cinele de vineri și sîmbătă, prînzul sîmbătă și cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice). (+17 EUR dacă doriți și prînz duminica).
Programul (orientativ):
Începem cursul vineri, 22 iulie, la ora 18.00
sâmbătă, 23 iulie
duminică, 24 iulie
În ciuda unei opinii larg răspândite, filozofia politică a Evului Mediu în lumea musulmană și în cea iudaică era la fel de îndatorată filozofiei antice grecești, precum în lumea creștină, iar între cele trei „lumi” frontierele intelectuale nu erau nici pe departe agresiv definite. Evreii bunăoară scriau în arabă cu caractere ebraice. În fapt, ideea profetului-legislator (Moise si Mahomed), asemănătoare celei platonice a filozofului-rege, a încurajat ideea unei comunități politico-teologice, în contra-distincție cu separarea celor două lumi propusă de Iisus: „Împărăția Mea nu este de pe lumea aceasta” sau „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.
După o introducere în contextul intelectual și istoric, prima parte a cursului va fi dedicată discutării unor filozofi de referință din lumea arabă, de la Alfarabi la Ibn Tufayl sau Alghazali. În a doua parte vom discuta filozofii de referință ai lumii ebraice, de la Maimonides la Judah Halevi sau Isaac Polgar. Vom încheia încercând să înțelegem de ce filozofia în islam si iudaism își încheie perioada „de glorie” prin secolul al XIII-lea, pe când în creștinism de abia începe să își câștige respectabilitatea în nou-înființatele universități.
Dintre toate ideile lansate de Hannah Arendt (1906-1975), aceea a "banalității răului" este, cu siguranță, cea mai faimoasă. Formulată în cartea sa despre procesul lui Eichmann publicată în 1963, ea a divizat opinia specialiștilor. Vom examina argumentele lui Arendt și contribuțiile recente la această dezbatere. Sunt oamenii obișnuiți capabili de atrocități ieșite din comun? Sau natura umană impune limite cruzimii?
Idealul prieteniei este în centrul gândirii antice, de la Aristotel la Cicero. Spre deosebire de apartenența politică sau de relațiile de rudenie care ne sunt date, întemeierea și cultivarea prieteniei reprezintă expresia directă a libertății umane. Atâta doar că acest ideal etic poate fi ușor maculat de falși prieteni: lingușitori, paraziți, sicofanți, cei care aprobă orice prostie faci. Este, așadar, de primă importanță să-i detectăm pe membri acestei familii de impostori astfel încât să ne ferim de ei și să fim, la rândul nostru, prieteni autentici. Ghidul în această misiune ne va fi Philodemos din Gadara, filozoful epicureu care scrie atât despre lingușire cât și despre vorbirea francă (parrhesia).
Ce-am pierdut în anii de pandemie? O molimă pe care o speram trecătoare ne-a confruntat cu frici, angoase și dezorientare. Ba mai mult, atunci când boala părea că slăbește, războiul ne-a adus aminte de efemeritatea vieții.
Ce putem face într-o astfel de situație? Vă propun un exercițiu de terapie filozofică în trei etape. La început, va fi nevoie să discutăm despre frică și surorile ei: teama, panica, anxietatea. În al doilea rând, ne vom apleca asupra sensului noțiunii de curaj: ce chipuri poate lua acesta și de unde pornim astfel încât să luptăm cu fricile descrise mai devreme. Vom împlini drumul nostru spre reconectare căutând cele mai bune metode de a pune în practică învățămintele de mai sus. Reperele vor fi doi gânditori care au trăit pe pielea lor destrămarea societăților în care trăiau: Lucrețiu și Confucius. Un gânditor roman și unul chinez: cine să ne sfătuiască mai bine despre cum recâștigăm lumea în care vrem să trăim?
Curs online video disponibil până pe 15 aprilie
Astăzi citim oriunde despre importanța vieții autentice, care ne va elibera de povara neîmplinirii. Din păcate, multe recomandări sunt rețete superficiale care promit un viitor paradisiac, însă odată aplicate nu conduc niciunde. Remediul este să mergem la cel care așază problematica autenticității în centrul filozofiei și tradiției noastre intelectuale. Vom porni de la capitolul despre „Ființa întru moarte” din Ființă și Timp a lui Heidegger pentru a desluși cum meditația asupra condiției noastre finite este cea care ne dezvăluie semnificația unei vieți autentice care tinde spre „libertate pasionată”.
Secolul XX a arătat magnitudinea răului sistematic de care este capabilă omenirea. Arendt argumentează că întâlnim aici un mod nou în care omul este capabil să facă răul: fără să gândească. În ultima sa carte, neterminată din cauza morții survenite în 1975, Arendt pune întrebarea ce înseamnă spiritul uman, ce înseamnă viața interioară și cum se naște din ea comportamentul moral autonom înăbușit în marile catastrofe ale secolului. Ea vorbește despre capacitatea de a gândi, despre voință și despre judecată ca fiind facultățile esențiale ale spiritului uman. Chiar dacă nu a reușit să scrie ultima parte, despre judecată, opera Hannei Arendt este crucială pentru a înțelege ființa umană, posibilitățile ei, dar și abisul în care se poate pierde.
Omenirea a ajuns să stăpânească lumea, să călătorească în spațiu și să dețină puterea de-a se autodistruge prin apăsarea unui buton. Mai mult, de curând, „inteligența artificială” e pe buzele și în dezbaterile tuturor. Către ce ne putem îndrepta? Acum este mai important ca oricând să punem întrebarea „Ce înseamnă să gândim?”. Ce ne deosebește de mașini (dacă mai e ceva), care este esența „animalului rațional” și ce poate înfăptui acesta? Vă propun să dezbatem problema semnificației gândirii împreună cu Heidegger și prelegerile sale din anii 1951-52 reunite în volumul „Ce este gândirea” / „Was heißt Denken”?
Curs online video disponibil până pe 15 aprilie
Iubirea aproapelui și altruismul sunt elementele centrale ale moralei creștine și platonice, însă Nietzsche le consideră profund dăunătoare. Primejdiile ascunse de aceste valori decadente pot fi evitate doar dacă avem curajul să înțelegem și să înfruntam ceea ce suntem cu adevărat, in spatele măștilor, disimulărilor. “Iubirea de sine” ar trebui sa ne călăuzească în formularea unui nou model de egoism care, așa cum ne propune Nietzsche în Așa grăit-a Zarathustra, sfârșește prin sacrificiu de sine. Această dinamică, aparent paradoxală, stă la baza gândirii etice nietzscheene și reprezintă, totodată, temeiul discuțiilor pe care acest curs vi-l propune.
“Leviatanul” este, fără îndoială, cartea fondatoare a gândirii politice moderne. Hobbes își propune să transforme filozofia politică într-o știință și, punând-o pe baze temeinice care ocolesc aproximările și ambiguitățile anticilor, să evite discordia, războaiele civile și să aducă pacea. În acest tratat, noțiunile de căpătâi ale filozofiei politice, adică starea de natură, contractul social, suveranitatea, reprezentarea, corpul politic, își găsesc expresia într-un edificiu care transcende problematici înguste pentru a vorbi despre natura umană și potențialul său. Cursul este alcătuit din 3 întâlniri în care ne propunem să mergem pe drumul gândirii Hobbesiene. Începem cu prima carte a Leviatanului, cea care vorbește despre om și despre destinul său nemilos atunci când este văduvit de protecția corpului politic. Discutăm apoi despre alcătuirea și funcționarea statului pentru a încheia cu rolul religiei și cunoașterii în cadrul acestuia.
Metamorfozele sau Măgarul de aur de Apuleius este unul dintre cele mai faimoase romane ale antichității, iar în interiorul său cea mai frumoasă poveste este, desigur, cea despre iubirea dintre Eros și Psyche, care a inspirat lui Rafael fabuloasele fresce din Villa Farnesina. Cu ea vom și începe cursul, deoarece conține esența filozofică a întregului roman.
Pastișînd peregrinările lui Ulise și vicleșugurile lui Circe, Apuleius îl plimbă pe Lucius, transformat în măgar ca pedeapsă pentru curiozitatea sa prost plasată, prin toate straturile societății greco-romane, livrînd un tablou fără compromisuri al nebuniei lumii înconjurătoare. Această odisee burlescă duce însă la convertirea lui Lucius, devenit un adept al zeiței Isis, adică un inițiat al unor mistere ce pot da un sens vieții noastre. Romanul lui Apuleius atestă căutarea spirituală din mediile filozofice platonice ale secolului II după Cristos.
Analiza angoasei în „Ființă și timp” este pe atât de celebră pe cât este de fertilă în studiul acestui fenomen. Faptul că angoasa pare a fi o maladie modernă nu o face cu nimic mai puțin prezentă sau importantă în viețile noastre. O condiție intelectuală și afectivă care are potențialul de a ne inunda existența merită, bineînțeles, să fie iscodită filozofic. Vă propun să plecăm de la secțiunea 40 din „Ființa și timp” pentru a discuta cum putem defini angoasa, cum apare și care îi sunt cauzele, pentru a ajunge la posibilitățile de-a o confrunta.
Scrierile lui Lucian din Samosata sînt ideale pentru a vă începe ziua cu bună dispoziție. Umorul său este umor filozofic de cea mai bună calitate. Confirmă zicerea lui Montaigne că adevărata filozofie e veselă și jucăușă. La fiecare întîlnire participanții vor avea de citit cîte un text scurt de Lucian, pe care-l vom discuta și comenta pe parcursul unei ore.
„Dumnezeu a sosit. L-am întâlnit în trenul de la 5:15”. Așa descrie economistul John Maynard Keynes întoarcerea lui Wittgenstein la Cambridge în 1929. Deja celebru pentru prima sa operă, Tratatul logico-filozofic, avea ulterior să își revizuiască în întregime gândirea. Mărturie stau scrierile publicate postum, cea mai însemnată fiind Cercetări filozofice.
Indiferent de perioada despre care vorbim, impulsul care animă demersul lui Wittgenstein este obsesia pentru claritate, esențială pentru tratarea problemelor tradiționale ale filozofiei. Desigur că la bază se află investigațiile în logică, dar chestiunile de natură etică și estetică nu trebuie neglijate dacă ne dorim o bună introducere în gândirea filozofului care a ales să lupte în primul război mondial.
Scrisă în 1874 sub impresia prăbușirii celui de-Al Doilea Imperiu și a Comunei din Paris, „Împărat și proletar” este una dintre cele mai geniale poezii ale lui Mihail Eminescu. Însă, după cum știm prea bine, multă lume nu pricepe ce citește, iar zeci de ani de îndoctrinare comunistă i-a făcut pe mulți să creadă că discursul formidabil al anarhistului din prima parte exprimă ideile poetului.
Vom analiza, așadar, acest discurs atît din punct de vedere ideologic, cît și retoric. Vom discuta, de asemenea, portetul superb al lui Napoleon al III-lea, prezentat ca un fel de rege Solomon al epocii moderne, care a pătruns deșertăciunea tuturor lucrurilor, ceea ce ne aduce la principala sursă de inspirație filozofică a lui Eminescu, și anume Arthur Shopenhauer.
În sfîrșit, voi prezenta contextul istoric al acestei capodopere: Al Doilea Imperiu, Napoleon al III-lea și bonapartismul, Războiul Franco-German, Comuna din Paris, instalarea celei de-A Treia Republici, „nemuritorul Gambetta” și implacabilul Adolphe Thiers, diferitele curente socialiste din acea vreme, conflictul dintre Marx și Bakunin și, evident, ecourile din România ale tuturor acestor personalități, curente și evenimente.

Școlile antice de filozofie au ca obiectiv cultivarea idealului „înțeleptului”, cel care posedă cunoaștere și virtute și dovedește aceasta atât în cele mai înalte speculații, cât și în viața practică. Niciodată, însă, aceste curente de gândire n-au reușit să atingă succesul creștinismului. Recent înființata religie preia nobilul obiectiv al filozofiei păgâne și îl deschide tuturor celor care doresc să iasă din cercul strâmt al lumii și cutumelor. Privind la două figuri marcante, Augustin și Boețiu, cei care prezidează asupra preluării și transformării gândirii antice în cadrul creștin, vă propun să elucidăm natura noului model etic precum și schimbările aduse de recenta religie în atitudinea asupra unei vieți care merită trăite.
Modernitatea a adus cu sine dezvoltarea societății comerciale și accentul pus pe educația profesională care îți oferă instrumentele necesare pentru a prospera. Statul, totuși, are nevoie de cetățeni capabili de mai mult decât excelență profesională sau financiară. Rolul educației trebuie să fie cultivarea omului, dar care este cea mai bună metodă?
Vă propunem o dezbatere despre buna educație în care Răzvan Ioan va apăra gândirea lui John Locke pe această temă, subliniind importanța stăpânirii de sine, rațiunii și capacității de a amâna împlinirea dorințelor. Toader Paleologu va răspunde susținând ideile lui Rousseau despre dezvoltarea liberă, firească a potențialului copilului, educație care reușește totuși să evite apariția unui mic tiran. Regăsim aceste considerațiuni cu precădere în „Emile” unde este cât se poate de clar că Rousseau întră în dialog cu Locke, predecesorul său.
Cu toții vrem să avem controlul asupra propriei vieți. Dar în ce măsură dispunem cu adevărat de liberul arbitru? Deseori auzim că știința, fie că vorbim de fizică, fie că vorbim de psihologie și neuroștiințe, ar demonstra că suntem determinați și deci că nu am dispune de liberul arbitru, o concluzie angoasantă.
În acest curs vom discuta diferite concepții ale liberului arbitru, pentru a vedea care surprinde cel mai bine idea de a fi în control asupra propriilor acțiuni, și în ce măsură știința ar putea infirma existența sa.
Nietzsche consideră că filozofia, în accepțiunea lui Platon, este o “competiție erotică”. Nu e de mirare, căci Socrate însuși, în Banchetul, spune că nu se pricepe la nimic în afară de iubire. De aceea, vă propun să discutăm despre trei dialoguri platonice în care prietenia și iubirea, noțiuni indisociabile, joacă un rol central: Lysis, Banchetul si Phaidros. Philia si Eros sunt determinante pentru întreaga gândire platonică și constituie fundamentul oricărei încercări de a pricepe rostul filozofiei în viață.
Etica și Politica lui Aristotel trebuie citite împreună din cel puțin două motive: ambele sînt străbătute de firul roșu al dictonului lui Solon – „nimic în exces”; iar moderația constituie criteriul definitoriu atît pentru virtuți, cît și pentru regimurile bune. Ce este însă virtutea? Și ce este un bun regim politic? Lectura celor două tratate aristoteliciene ne va oferi răspunsurile la aceste întrebări mereu actuale. Mă voi referi în mod constant la Etica nicomahică și ocazional la Etica eudemică.
În continuarea cursului despre Etica și Politica lui Aristotel, vă propun să abordăm un alt diptic important: Retorica și Poetica. Firul roșu care le leagă este, de bună seamă, impactul asupra publicului, arta persuasiunii, suscitarea emoțiilor, înscrierea în viața cetății. Evident, nu-i nevoie să fi urmat cursul precedent pentru a vă înscrie la acesta, dar toate cele patru tratate vorbesc despre viața în comunitate, omul fiind definit ca animal politic.
Leviatanul lui Thomas Hobbes este una dintre cele mai importante texte de filozofie politică ale tuturor timpurilor, iar Carl Schmitt este și el unul dintre cei mai importanți, mai fertili și mai controversați gînditori politici ai secolului XX. În 1938, anul în care împlinea 50 de ani, el a publicat o carte plină de aluzii esopice intitulată Leviatanul în gîndirea politică a lui Thomas Hobbes. Dar întreaga sa operă este traversată de influența marelui filozof britanic. Tot ce a spus despre stat, suveranitate, decizie și teologie politică presupune un bogat dialog intelectual cu ilustrul său înaintaș.
Noțiunea de responsabilitate este contestată din mai multe perspective. Științele naturală demonstrează că omul face parte dintr-o rețea cauzală imensă care determină comportamentul elementelor ce alcătuiesc rețeaua. Științele sociale arată cum grupul influențează acțiunile membrilor, iar noile fenomene on-line doar întăresc această tendință. În concluzie, nu mai e clar în ce măsură omul este liber și dacă mai poate fi considerat responsabil pentru faptele sale. În acest curs, vă propun să analizăm o înțelegere a libertății care este compatibilă cu noțiunile de necesitate și determinism, însă care nu anulează elementul responsabilității. Mai mult, ne permite să includem în orizontul discuției nu doar ideea de responsabilitate individuală ci și pe cea comunitară.

Dintre toți filosofii care au scris despre artă, poate că niciunul nu a fost atât de apreciat și influent, deopotriva printre artiști și filosofi, precum Schopenhauer. În partea a treia a cărții sale fundamentale, „Lumea ca voință și reprezentare”, acesta abordeaza pe îndelete tematica naturii experienței estetice, precum și caracteristicile diferitelor forme de artă. Printre acestea, muzica se bucură de un loc privilegiat. Schopenhauer considera că, prin artă, nu înțelegem doar esența lumii în care ne aflăm, dar regăsim și resorturile necesare pentru a depăși suferința indelebilă ce definește existența umană.
Dintre toate virtuțile, liniștea sufletească pare să fi fost cel mai des trecută cu vederea în ultimul timp. Sigur că nu e ignorată, dar pentru oamenii moderni, întreprinzători, activi și agitați liniștea aproape că aduce a lene. Este, cu siguranță, asociată cu pasivitatea de care omul ocupat are oroare. O astfel de atitudine lasă liber un vast spațiu conceptual parazitat de cei care promit soluții superficiale la tribulațiile și anxietatea vieții contemporane. Mai bine ne întoarcem la clasici, la dialogul scris de Seneca, unde liniștea apare ca desăvârșirea unei vieți virtuoase.
Cu mai puțin de trei luni înainte de a muri în iunie 1984 Michel Foucault își încheia cursul de la Collège de France cu o surprinzătoare reflecție asupra creștinismului, deopotrivă subtilă, pertinentă și simpatetică. Ne vom apleca asupra acestui text pasionant al marelui gînditor francez și vom reconstitui parcursul său intelectual din ultimii ani de viață, așa cum reiese din cursurile sale despre noțiunea de parresia (curajul de a spune adevărul).
Într-o lume în care ni se predică la tot pasul optimismul, wellbeing-ul și gîndirea pozitivă este de dorit să mai și cugetăm măcar oleacă din cînd în cînd, vizitînd sau revizitînd spirite lucide, ironice și tonice precum, de pildă, Schopenhauer, zis și Nenea Arthur între prieteni.
Pesimismul ca sistem filozofic a fost elaborat în Lumea ca voință și reprezentare, dar noi ne vom concentra asupra delicioaselor sale Aforisme pentru înțelepciunea în viață, traduse în limba română de nimeni altul decît Titu Maiorescu. Ele constituie un manual realist despre cum putem trăi o viață cît de cît fericită, plin de observații amuzante, idei sănătoase și sfaturi practice.
Din pricina epidemiei de coronavirus, Casa Paleologu amînă toate cursurile ce erau programate să înceapă pînă la data de 26 martie. Rămîne să ne vedem online, păstrăm legătura pînă atunci.
Pus sub acuzare și confruntăndu-se cu spectrul condamnării la moarte, Socrate găsește de cuviinţă să se apere spunând că o viaţă care nu este cercetată nu merită traită. Virtutea, frumosul și fericirea sunt, desigur, nobile, dar fără cunoastere rămân un miraj. Cea dintâi datorie a unui filozof trebuie să fie, așadar, aceea de a arăta cum ne putem apropia de adevăr. Pe parcursul a patru intâlniri, vă propun să deslușim sensul a patru dialoguri platonice de maturitate care au marcat parcursul filozofiei occidentale: Phaidon, Republica (cărțile VI și VII), Teetet și Cratylos.
Convergențele și afinitățile dintre Dostoievski și Nietzsche constituie unul dintre capitolele cele mai fascinante ale istoriei intelectuale moderne. La prima vedere acești titani se situează pe poziții diametral opuse: unul ortodox și slavofil, celălalt ateu și antinaționalist. Și tocmai de aceea înrudirea lor profundă e atît de interesantă. Vom folosi ca unghi de abordare tematica nihilismului, care joacă un rol extrem de important în reflecția ambilor gînditori. Din opera lui Dostoievski ne vom concentra pe romanul Demonii, fără a uita, desigur, figuri ale nihilismului din alte romane. Vom evoca pasaje din Jurnalul unui scriitor, vom analiza Catehismul revoluționarului de Neceaev și vom discuta filmul lui Wajda. Reflecțiile lui Nietzsche asupra nihilismului sînt răspîndite în diferite texte și în special în fragmentele postume (adunate, de pildă, în Voința de putere). Propun să luăm ca puncte de reper în opera marelui filozof Anticristul și al treilea eseu din Genealogia moralei.
Important: data limită de înscriere este 5 februarie 2019.
Acest curs va avea loc la Cincşor. Ne vedem direct acolo, la Casele de oaspeţi, unde vom fi cazaţi cu toţii. Participanţii rezolvă chestiunea transportului pe cont propriu. Începem pe data de 22 februarie, vineri seara, la cină şi continuăm întreaga zi de sîmbătă, pe 23 februarie, după micul dejun şi duminica dimineaţa, pe 24 februarie. Luăm prânzul împreună şi apoi plecăm fiecare înspre casă.
* Cursul se achită separat de alte cheltuieli, în avans, până la data de 15 februarie, iar factura este emisă de Fundaţia Paleologu. Onorariul cursului este de 700 lei (TVA inclus) de persoană. Pentru participarea la curs este necesar să vă înscrieți la noi pe site.
** Celelalte costuri sunt trecute mai jos și nu revin Fundației Paleologu.
*** Fundaţia PALEOLOGU în parteneriat cu KULTUR ROJECT/CASELE DE OASPEŢI CINCŞOR/Transilvania susțin împreună învățarea și dezvoltarea pe baze reale și solide. Vă invităm într-un un weekend de dezvoltare, învăţare şi de relaxare. Împreună ne vom bucura de subiecte pasionante, de cunoaştere, de dezbatere şi dialog într-un loc inedit – fosta şcoală evanghelică (stil Art Nouveau, 1912) şi fosta parohie evanghelică (1624) lîngă Biserica fortificată din Cincşor/Transilvania.
Preţul pentru cazare pentru 1 persoană pe noapte este următorul:
Aceste tarife sunt disponibile numai pentru minim 2 nopţi, în weekendul de curs, numai pentru cursanţii Casei Paleologu.
Prânzul și cina se rezervă separat, pentru cei interesați. Prețul total pentru masă pentru ambele (!) zile este de 64,- EURO (cina de vineri și sâmbătă seara, prânzul de sâmbătă și duminică, cafea și băuturi naturale în pauze. Preţurile nu includ băuturi alcoolice).
Casa de oaspeţi Cincşor, Cincşor nr. 212, jud. Braşov/Transilvania/România, e-mail: [email protected], Tel. 0744373090
Cursul acesta este o lectură interpretativă a dialogului Alcibiade, dialog ce deschide drumul gândirii filozofice printr-o privire întoarsă spre sine, spre ceea ce suntem fiecare dintre noi. Ce oferă acest curs? În primul rând, o analiză aplicată asupra sinelui, prin care să distingem între diversele straturi de sens pe care, în mod obișnuit, fiecare dintre noi le suprapune peste ființa proprie, identificându-se cu ele și uitând, în mod surprinzător, tocmai de sine însuși. În al doilea rând, însușirea metodei care este pusă la lucru în acest dialog, dar care poate fi extinsă și aplicată în orice domeniu și în orice alt context. Este vorba despre metoda tipică a argumentării socratice. În al treilea rând, o serie de tehnici retorice desprinse din text, dar care pot fi recunoscute și folosite, în discuțiile de zi cu zi.
Pachet de 3 cursuri online înregistrate
Vă punem din nou la dispoziție câteva cursuri online înregistrate, cu lectorul Răzvan Ioan, după cum urmează:
1. Nietzsche despre iubirea de sine
Iubirea aproapelui și altruismul sunt elementele centrale ale moralei creștine și platonice, însă Nietzsche le consideră profund dăunătoare. Primejdiile ascunse de aceste valori decadente pot fi evitate doar dacă avem curajul să înțelegem și să înfruntam ceea ce suntem cu adevărat, in spatele măștilor, disimulărilor. “Iubirea de sine” ar trebui sa ne călăuzească în formularea unui nou model de egoism care, așa cum ne propune Nietzsche în Așa grăit-a Zarathustra, sfârșește prin sacrificiu de sine. Această dinamică, aparent paradoxală, stă la baza gândirii etice nietzscheene și reprezintă, totodată, temeiul discuțiilor pe care acest curs vi-l propune.
2. Terapia Spinoza: tratament filozofic împotriva fricii
„Frica este o forma de tristețe inconstantă, care se naște din ideea unui lucru viitor sau trecut despre care avem dubii”. Astfel definește Spinoza, aparent fără să ne spună mare lucru, o emoție fundamentală. Totuși, in spatele acestei formulări se află întreaga sa gândire etică și politică. Vă propun să aprofundam sensurile acestei definiții împreună cu terapia pe care gânditorul olandez o propune ca armă contra fricii. Vom analiza efectele morale și politice ale acesteia plecând de la următoarea premisă: este imposibil sa eludăm frica intru totul, așa că trebuie să vedem ce putem obține bun din aceasta.
3. Tillich despre “Curajul de a fi”
Virtutea specifică omului este curajul, pentru că doar o ființă rațională dar muritoare se confruntă cu abisul neființei. Gânditorul german Paul Tillich ne propune o analiză care arată relevanța, pentru lumea în care trăim, a gândirii filozofice clasice asupra virtuții curajului. Analiza sa pleacă de la un studiu asupra angoasei in care vorbește despre cele trei forme ale acesteia: 1) angoasa în fața morții, adică a finitudinii umane, 2) angoasa etică, precum și 3) angoasa izvorâtă din lipsa de sens a vieții. Criticând consolări seducătoare, dar profund periculoase, cum ar fi mirajul colectivismului caracteristic sistemelor totalitare, Tillich ilustrează cum doar un just echilibru intre afirmarea individualității și nevoia individului de absolut ne poate face curajoși.
Auzim vorbindu-se din ce în ce mai mult despre empatie, această abilitate al cărui exercițiu, pare-se, poate soluționa dificultățile etice, sociale și politice care nu ne dau pace. Cât adevăr se află în această abordare și cât este exagerare suspectă? Pe parcursul a două ședințe, vom discuta despre principalele idei din dezbaterile filozofice despre empatie ale ultimului secol. Analizând, așadar, ce înseamnă această deprindere, vom înțelege mai bine ce fel de cunoaștere despre ceilalți ne poate oferi, care sunt limitele ei și cât este de utilă. Doar așa putem să înlăturăm o serie de iluzii nocive, identificând ceea ce este valoros sau benefic în apelul la empatie.
Nu mania anglicismelor m-a făcut să pun titlul de mai sus, ci amintirea determinării de care a dat dovadă societatea britanică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Sloganul este în mod evident de inspirație stoică.
Dacă o națiune întreagă a putut fi mobilizată de un asemenea îndemn, cu atît mai mult putem găsi ca indivizi resurse de preț în stoicism pentru a ne conduce viața cu chibzuință. Vom evoca istoria școlii stoice de gîndire și ne vom concentra pe autorii ale căror scrieri s-au păstrat: Cicero, Seneca, Epictet și Marcus Aurelius.
*În zilele de 19 și 20 mai vom avea, de asemenea, un curs dedicat copiilor despre războiul troian (detalii aici) și un curs despre stoicism dedicat adolescenților (detalii aici).
Ce este filozofia? De ce apare ea în cetățile grecești în secolul VI înainte de Hristos? Vă propun să mergem la izvoarele sale, păstrând mereu în minte dispoziția afectivă care constituie bazele oricărei forme autentice de gândire: mirarea. Vom aprofunda ideile și momentele cruciale ale istoriei filozofiei pornind de la așa numiții presocratici, analizând figurile cheie ale lui Socrate, Platon și Aristotel, pentru a încheia periplul nostru cu școlile elenistice. Ne vom opri înainte de apariția creștinismului în filozofie, fără a neglija să evidențiem felul în care nou-apărutul monoteism răspunde unor nevoi intelectuale insuficient discutate de antici. Pentru oricine este interesat de filozofie, familiaritatea cu fundamentele sale clasice este inconturnabilă.
Cum putem înțelege punțile și distanța dintre aceste două mari surse antice ale filozofiei, Grecia și India? Vă propunem o abordare comparativă plecând de la câteva teme și întrebări centrale ale gândirii despre condiția umană, cu scopul de a pătrunde sensul interogărilor sapiențiale din cele două culturi: Pe ce lume trăim? Ce fel de viață merită trăită? Cum putem gândi și acționa cel mai bine? Analizele pe care le vom face nu sunt menite nici să genereze certitudini, o abordare improprie filozofiei, nici să elimine diferențele, ci să dea naștere unei discuții nuanțate asupra diverselor perspective.
Primele trei ședințe vor fi dedicate unui studiu comparativ al platonismului și hinduismului, iar pentru acesta din urmă vom folosi ca punct de plecare clasica „Bhagavad Gita”. În următoarele trei, vom discuta despre scepticismul grec și budism, pentru care vom utiliza tratatul lui Śāntideva numit „Ghid pentru practica iluminării” (Bodhicaryāvatāra).
În ambele module, obiectivul va fi discuția filozofică orientată spre analiza rațională a argumentelor pe care le găsim în școlile de gândire menționate.
Există ceva ce unește toate fenomenele, ființele, oamenii din lume? Teza lui Schopenhauer este că în spatele tuturor se află un singur lucru: voința. Ea este esența lumii si ne guvernează în toate acțiunile noastre. Dacă filozoful german are dreptate, cum putem trăi într-o lume definită de suferința generată inevitabil de voințele noastre care intră în conflict? Ca să ajungă la un răspuns pentru această interogație capitală, Schopenhauer scrie opera sa de căpătâi: „Lumea ca voință și reprezentare”.
În acest curs vom dedica câte o sesiune fiecăreia dintre cele 4 părți ale acestei scrieri, le vom privi în contextul întregii opere schopenhaueriene, și vom înțelege cum acesta formulează o perspectivă globală asupra existenței. Doar așa ne vom explica influența sa majoră în domenii atât de diverse, de la artă la psihanaliză.
Cum ne eliberăm de cea mai rea formă de sclavie, cea interioară? Cum evităm pasiunile și viciile care ne subjugă? Pornind prin stăvilirea celei mai violente dintre ele, mânia. Terapia este necesară adulților, dar prudența dictează ca ea să înceapă deja în copilărie. De aceea, sfaturile lui Seneca se adresează tuturor. Acesta ne arată cum să evităm să facem răul atunci când suntem cuprinși de furie, dar, și mai important, cum să nu ne lăsăm cuprinși de ea. Într-o societate precum cea romană, în care expresiile mâniei sunt firești, sarcina filozofului stoic nu poate fi îndeplinită decât dacă rădăcina viciului este identificată și eliminată.
Laureat al premiului Nobel, gânditor de o imensă popularitate în prima jumătate a secolului XX, Henri Bergson joacă un rol fundamental şi în modelarea vieţii intelectuale româneşti dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
În acest curs vă propunem să vorbim despre ultimul său tratat, Cele două surse ale moralei şi ale religiei. Aici vom observa cel mai bine, în aplicaţia sa practică, un principiu fundamental al gândirii begrsoniene, acela al distincţiei dintre static şi dinamic. Pe de o parte, avem moralitatea închisă şi religia statică, bine codificate şi care produc coeziune socială. Pe de altă parte, avem dinamismul creator al religiei şi al moralităţii deschise, care animă filosofia, arta sau mistica, şi care depăşeşte barierele conformismului.
*La acest curs păstrăm două locuri pentru bursele integrale ale Fundației Paleologu. Le oferim studenților, elevilor și pensionarilor. Detaliile se găsesc aici.
Puțini sunt cei care au reușit să fie exilați de două ori de doi împărați romani. Musonius Rufus a suferit această soartă din pricina vieții filozofice pe care a trăit-o. Asta explică, în mare măsură, accentul pus de filozoful stoic pe etică și chestiuni practice, cel puțin în scrierile care ne-au parvenit prin intermediul discipolilor săi. Profesor al lui Epictet, Musonius Rufus a exercitat o influență decisivă asupra formării stoicismului roman. Vă propunem, așadar, incursiuni matinale în gândirea unuia dintre cei patru mari stoici romani. Deși mai puțin celebru decât Seneca, Epictet sau Marcus Aurelius, Musonius Rufus, chiar și prin intermediul textelor incomplete care au supraviețuit, se dovedește a fi un moment major în istoria stoicismului antic.

Prin opera sa incredibil de bogată, împreună cu o viață de aproape 100 de ani care a traversat istoria Germaniei și a Europei de la Al Doilea Război Mondial până astăzi, Habermas este inconturnabil pentru a înțelege destinul filozofic al secolului XX. Având contribuții esențiale în filozofia istoriei, etică, politică, teoria acțiunii, gânditorul german împletea cunoaștere enciclopedică cu ambiția de a păstra vii valorile Iluminismului. Vă propunem să discutăm, în acest curs, ideile sale cele mai influente și să analizăm atât greutatea lor teoretică, cât și influența acestora în dezbateri despre soarta Uniunii Europene și a „Vestului”.

Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.