În ciuda unei opinii larg răspândite, filozofia politică a Evului Mediu în lumea musulmană și în cea iudaică era la fel de îndatorată filozofiei antice grecești, precum în lumea creștină, iar între cele trei „lumi” frontierele intelectuale nu erau nici pe departe agresiv definite. Evreii bunăoară scriau în arabă cu caractere ebraice. În fapt, ideea profetului-legislator (Moise si Mahomed), asemănătoare celei platonice a filozofului-rege, a încurajat ideea unei comunități politico-teologice, în contra-distincție cu separarea celor două lumi propusă de Iisus: „Împărăția Mea nu este de pe lumea aceasta” sau „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.
După o introducere în contextul intelectual și istoric, prima parte a cursului va fi dedicată discutării unor filozofi de referință din lumea arabă, de la Alfarabi la Ibn Tufayl sau Alghazali. În a doua parte vom discuta filozofii de referință ai lumii ebraice, de la Maimonides la Judah Halevi sau Isaac Polgar. Vom încheia încercând să înțelegem de ce filozofia în islam si iudaism își încheie perioada „de glorie” prin secolul al XIII-lea, pe când în creștinism de abia începe să își câștige respectabilitatea în nou-înființatele universități.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.