Philodemos epicureul: Cum deosebim prietenii de lingușitori?

Idealul prieteniei este în centrul gândirii antice, de la Aristotel la Cicero. Spre deosebire de apartenența politică sau de relațiile de rudenie care ne sunt date, întemeierea și cultivarea prieteniei reprezintă expresia directă a libertății umane. Atâta doar că acest ideal etic poate fi ușor maculat de falși prieteni: lingușitori, paraziți, sicofanți, cei care aprobă orice prostie faci. Este, așadar, de primă importanță să-i detectăm pe membri acestei familii de impostori astfel încât să ne ferim de ei și să fim, la rândul nostru, prieteni autentici. Ghidul în această misiune ne va fi Philodemos din Gadara, filozoful epicureu care scrie atât despre lingușire cât și despre vorbirea francă (parrhesia).

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în data de 20 ianuarie, de la ora 19:00. 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.