Filozofii în vizită de lucru

Gânditorul însingurat în turnul său de fildeș, reflectând adânc asupra sensului vieții, este imaginea obișnuită a filozofului. Este o reputație nemeritată, întrucât mari figuri ale istoriei ideilor au considerat că este vital să se implice în viața cetății. Ba mai mult, au călătorit fie pentru a învăța mai multe despre cum trebuie condus un stat, fie pentru a-și implementa ideile. Dintre pletora de exemple, vreau să ne concentrăm pe două cazuri celebre. Primul este Platon și călătoriile sale la Siracuza, unde vom citi scrisoarea a șaptea a atenianului. Al doilea caz este al misiunilor diplomatice ale lui Machiavelli și felul în care le-a distilat învățămintele în Principele. Chiar dacă vom vorbi în primul rând despre aceste două exemple, asta nu ne va împiedica să aducem în discuție și alte modele care ne pot îmbogăți înțelegerea fenomenului de „filozof politic voiajor”.

  • Webinarul live va avea două întâlniri, în datele de 18 și 25 octombrie de la ora 19 la ora 21.
  • La acest curs oferim locuri cu burse integrale pentru elevi, studenți și pensionari. În plus, avem locuri cu bursă pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar. Detaliile despre modul prin care puteți deveni bursier se găsesc aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.