Obsesia pentru claritate: Introducere în filozofia lui Wittgenstein

„Dumnezeu a sosit. L-am întâlnit în trenul de la 5:15”. Așa descrie economistul John Maynard Keynes întoarcerea lui Wittgenstein la Cambridge în 1929. Deja celebru pentru prima sa operă, Tratatul logico-filozofic, avea ulterior să își revizuiască în întregime gândirea. Mărturie stau scrierile publicate postum, cea mai însemnată fiind Cercetări filozofice.

Indiferent de perioada despre care vorbim, impulsul care animă demersul lui Wittgenstein este obsesia pentru claritate, esențială pentru tratarea problemelor tradiționale ale filozofiei. Desigur că la bază se află investigațiile în logică, dar chestiunile de natură etică și estetică nu trebuie neglijate dacă ne dorim o bună introducere în gândirea filozofului care a ales să lupte în primul război mondial.

  • Webinarul live va avea trei întâlniri, în datele de 14, 21 și 28 februarie, de la ora 19:00 (ora României).
  • La acest curs oferim locuri cu burse integrale pentru elevi, studenți și pensionari. În plus, avem locuri cu bursă pentru cadre didactice din învățământul preuniversitar. Detaliile despre modul prin care puteți deveni bursier se găsesc aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.