Aspectele cele mai variate ale practicii diplomatice curente (protocol, networking, dineuri şi recepţii, arta conversaţiei şi a negocierii, reprezentarea şi informarea) vor fi prezentate în coerenţa pe care le-o conferă teoria diplomatică începînd cu formulările sale clasice. Diplomaţia este un meşteşug care are multă „teorie la bază”: teorie care acoperă varii domenii (de la relaţii internaţionale la psihologie) şi constituie un reper, o busolă, pentru practica de zi cu zi. Ne vom concentra pe cîteva texte clasice: Francois de Callieres (The Art of Negociating with Princes), J. J. Jusserand (The School of Ambassadors), Harold Nicolson (The Evolution of Diplomatic Method) şi vom explora atît sursele lor teoretice (Tucidide, Machiavelli, Montaigne, Kant), cît şi aplicaţiile lor practice (protocol, corespondenţă diplomatică, psihologie organizaţională aplicată la funcţionarea unei ambasade).
Cursul îşi propune mai mult decît o simplă înșiruire a unor reguli de genul codurilor de bune maniere. Propunem o înțelegere a valorilor pe care le manifestă protocolul. Regulile sunt importante, însă mai întîi trebuie înțeles și însușit spiritul protocolului pentru a ajunge la o raportare corectă la reguli. Vom trece în revistă elementele de bază ale protocolului: titluri și formule de adresare, precădere și ierarhii, vestimentație, așezare la masă, arta conversației, diferențe între protocol de stat, protocol nobiliar și protocol bisericesc, etc. În sfîrșit, cursul va include cîteva studii de caz: ceea ce face ca protocolul să fie o disciplină pasionantă este tocmai aplicarea regulilor la situații concrete –fără a uita, evident, spiritul…
* La acest curs primim doi bursieri pe ediţie. Onorariile sunt subvenţionate din fondurile colectate de Fundaţia Paleologu de la sponsori şi donatori.
Stabilirea relațiilor diplomatice între state este rezultatul geopoliticii moderne, însă nevoia de a negocia războiul și pacea s-a manifestat cu mult mai devreme, încă de la apariția cetăților-stat, a regatelor și a imperiilor antice. Pe căile de acces folosite de armate, comercianți sau pelerini n-au lipsit niciodată ambasadorii, cu alaiul lor deopotrivă somptuos și fragil. Vom analiza în linii mari faptul diplomatic privit ca o constantă antropologică: orice formă de coexistență a grupurilor umane organizate pretinde un cod de valori recunoscute, un limbaj formalizat și anumite forme de expresie ceremonială, deci un protocol.
Pe acest fundal, exercițiul diplomatic s-a adaptat diverselor schimbări epocale, câștigând în complexitate atât la nivelul tematicilor, cât și la acela al procedurilor, convențiilor și cutumelor. Vom trece de la descrierea acestor „ritualuri” internaționale la analiza mutațiilor suferite de relațiile diplomatice în era noilor tehnologii, care a inaugurat simultan competiția dintre state, ONG-uri internaționale și a companiile hi-tech globale. Ce rol mai au diplomații de carieră într-un secol în care comunicarea digitală dintre șefii de state a redus dramatic importanța telegramelor cifrate și pregătirea tehnică a deciziilor de politică externă? Poate fi corectată tendința spre anarhie a sistemului internațional fără contribuția zilnică a profesioniștilor acestui domeniu?
Henry Kissinger este un nume care evocă admirație și condamnare, laudă și critică, fascinație și suspiciune. Este un om care a modelat cursul istoriei și care a fost modelat de aceasta. Este un om care a fost la centrul puterii și care a fost la marginile societății. Este un om care a fost un maestru al diplomatiei și care a fost ținta controverselor. În acest curs, vom explora patru teme care ne vor ajuta să înțelegem această figură complexă și contradictorie in diplomația contemporană: geopolitica și ordinea mondială, leadership-ul și politica externă, strategia și negocierile, critici și moștenirea sa intelectuala.
Vom examina nu numai despre ce a făcut Kissinger și de ce, ci și despre cum a actionat și cum au reacționat ceilalți la acțiunile sale. Vom folosi nu numai ceea ce a spus și a scris Kissinger, ci și ceea ce alții au spus și au scris despre el. Vom judeca nu numai pe baza standardelor și obiectivelor proprii ale lui Kissinger, ci și pe baza celor ale noastre și ale contemporanilor săi. La sfârșitul acestui seminar, sperăm să avem o perspectivă mai bogată și mai echilibrată asupra rolului și impactului lui Henry Kissinger în istoria secolului al XX-lea și pe viitor.
Tehnologiile digitale au deschis noi modalități de comunicare, colaborare și reprezentare diplomatică, aducând în scenă actori noi și generând agende și teme noi pentru activitatea diplomatică. În acest curs ne propunem să explorăm modul în care tehnologiile și platformele digitale au schimbat modul în care se desfășoară diplomația secolului XXI, în domenii precum diplomația publică, comunicarea în situații de criză și negocierile internaționale.
Ne vom concentra și asupra consecințelor, propunând sugestii pentru cum diplomația poate să se adapteze la era digitală, având în vedere tendințele emergente precum inteligența artificială și provocări tehnologice geopolitice. Studiile de caz vor include analize de branding diplomatic, strategii de comunicare digitală folosite în războiul din Ucraina și exemple de aplicare a inteligenței artificiale în activitățile diplomatice.
*Consultați secțiunea „Silabus” pentru a vedea tematica pe întâlniri a cursului.
Aspectele cele mai variate ale practicii diplomatice curente (protocol, networking, dineuri şi recepţii, arta conversaţiei şi a negocierii, reprezentarea şi informarea) vor fi prezentate în coerenţa pe care le-o conferă teoria diplomatică începînd cu formulările sale clasice. Diplomaţia este un meşteşug care are multă „teorie la bază”: teorie care acoperă varii domenii (de la relaţii internaţionale la psihologie) şi constituie un reper, o busolă, pentru practica de zi cu zi.
Cursul va avea trei întîlniri dedicate teoriei (Tucidide, Machiavelli, Callières, Kant, Kissinger), practicii diplomatice (protocol, corespondență, mecanisme instituționale) și întrebărilor venite din partea participanților.
Trăim într-o lume care nu duce deloc lipsă de crize şi conflicte, cu toate că supremaţia SUA în afacerile mondiale, de după Războiul Rece, a redus apetenţa statelor pentru război şi cucerire, cu excepţiile de rigoare (cazul Rusiei care nu pridideşte să îşi atace vecinii mai slabi spre a le lua teritorii sau a le ştirbi suveranitatea). Totuşi, un fenomen extrem de grav şi puţin studiat la noi este acela al conflictelor sub-statale sau transnaţionale bazate pe aspecte etno-religioase. În timp ce în Balcani, spaţiul fostei Iugoslavii s-a colorat în purpura sângelui, războaiele civile nu au ocolit nici spaţiul Mării Negre şi al Caucazului, dar zona predilectă este aceea a statelor slabe sau eşuate din Africa şi Asia. Cumulat, milioane de civili cad pradă violenţei unor miliţii tribale sau religioase, guvernele devin bande care luptă pentru putere contra gherilelor, valuri de refugiaţi iau cu asalt Europa venind mai ales dinspre Africa sub-sahariană şi cea de Nord, sau dinspre Orientul Mijlociu. Ce poate face comunitatea internaţională şi cine poartă responsabilitatea pentru tragediile umanitare şi descompunerea violentă a unor asemenea state eşuate?
Silabus:
1. Definiţii şi tipologii ale conflictelor interne şi internaţionale. Naţiunea şi religia – factorii esenţiali ai modelării identităţilor colective. Modele explicative ilustrate cu exemple.
2. Statul eşuat şi noile tipuri de conflicte: cînd societăţile premoderne se revoltă contra statului. Decolonizarea şi exportul statului „westphalic” – ce responsabilitate morală şi geopolitică are Occidentul? Ce soluţii există?
3. Balcanii de Vest, Africa şi Orientul Mijlociu – studii de caz: de la conflict identitar la război civil – Kosovo, Libia, Mali, Irak, Siria.
4. Naţiunea şi statul – simple „invenţii” sau motoare ale legitimităţii guvernării? Micronaţionalismele in statele occidentale – de ce unele grupuri identitare (minoritare) nu pot trece la postmodernitate.
Planul „Unthinkable”, gândit de Churchill pentru a învinge Uniunea Sovietică în 1945, n-a fost niciodată pus in practică. Am trăit, in schimb, un război rece care, timp de zeci de ani, a cauzat crize în Berlin, Cuba sau Vietnam, ducând omenirea în pragul conflictului nuclear. De ce au apărut două blocuri ostile în urma unui război mondial în care SUA și Uniunea Sovietică au luptat ca aliați? Când s-a declanșat și când s-a încheiat războiul rece și de ce? Cât au contribuit factorii ideologici, strategici și economici la formarea celor două tabere și cât de compacte au fost acestea? Pornind de la întrebările de mai sus, vă propunem o prezentare a evenimentelor și proceselor cheie din războiul rece, precum și o analiza a cauzelor care au modelat parcursul acestuia.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.