Mari economiști: Adam Smith

Adam Smith (1723-1790) a fost nu doar cel mai important economist al tuturor timpurilor, căruia îi revine meritul de a fi pus umărul în cea mai mare măsură la apariția științei economice, ci și unul dintre cei mai importanți gânditori din sfera științelor sociale. A rămas cunoscut pentru ideile expuse în Avuția națiunilor, însă sistemul lui filosofic se găsește, cu aproape două decenii mai devreme, în Teoria sentimentelor morale. Influențat de Hume, de care îl lega o prietenie profundă, el a reușit să explice faptul că fenomenele economice apar și se dezvoltă spontan, dacă beneficiază de ingredientul libertății.

  • Webinarul live are o întâlnire, pe 20 septembrie, de la ora 19:00, ora României. 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

440 Cartolina Mari Economiști Adam Smith Instagram

Mari economiști: Ludwig von Mises

Dacă s-ar face un clasament al celor mai nedreptățiți economiști din istorie, Ludwig von Mises ar ocupa de departe prima poziție. Trecut la liberalism, după studierea celebrelor Principii de economie ale lui C. Menger, Mises a fost liderul indiscutabil al celui de-al doilea val al Școlii austriece de economie din secolul al XX-lea. Dintre cărțile lui, se detașează ca importanță Teoria banilor și a creditului (1912), Socialismul. O analiză economică și sociologică (1922) și Acțiunea umană. Un tratat de economie (1949), esențiale pentru înțelegerea fenomenelor sociale, în general, și a celor economice, în particular. Practic, el ne-a pus la dispoziție cea mai bună teorie a crizelor economice, aducându-și contribuția, de asemenea, la demonstrarea imposibilității calculului economic în regim socialist.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 28 martie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe e-mail calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

Anatomia unui dezastru economic: hiperinflația din Germania (1921-1923)

Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei a pus capăt așa-zisei La Belle Époque, declanșând simultan Primul Război Mondial. Pentru a-și susține eforturile de război, Austria și Germania au renunțat la etalonul-aur, ceea ce le-a permis să tipărească o cantitate nemaiîntâlnită de bani, care a condus în cele din urmă la o creștere extraordinară a prețurilor și la un veritabil haos economic, politic și social.

În Germania, situația a fost agravată de despăgubirile imense de război impuse prin Tratatul de la Versailles. Pentru a-și acoperi cheltuielile guvernamentale, această țară a apelat la o creștere dramatică a cantității de monedă, ceea ce a condus la o devalorizare completă a mărcii, la o creștere incredibilă a prețurilor și la prăbușirea efectivă a celei mai puternice economii din Europa. Hiperinflația germană a constituit un fenomen cu totul special în istoria economică a omenirii.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 25 aprilie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

544 Anatomia Unui Dezastru Instagram

Statul bunăstării sociale sau calea către servitute?

Scrierile lui John Stuart Mill stau la baza legitimării statelor bunăstării sociale, din moment ce filosoful englez a fost primul intelectual serios care a încercat să găsească o cale de mijloc între socialism și liberalism, atunci, în secolul al XIX-lea, veacul revoluției industriale și al expansiunii ideilor capitaliste. Ulterior, Ludwig von Mises și Friedrich Hayek ­– din școala austriacă de gândire economică – au făcut un caz din a dovedi faptul că intervenția statului în afacerile oamenilor nu face decât să pervertească legile naturale, să limiteze competiția, să deformeze semnalele pe care antreprenorii le primesc din piață și, în cele din urmă, bunăstarea tuturor să fie afectată.

Astăzi, mulți argumentează că, iată, modelul statului bunăstării sociale funcționează foarte bine în țările din Peninsula Scandinavă, în timp ce alții sunt nostalgici după politicile economice puritane din timpul administrației președintelui american Ronald Reagan sau ale cabinetului prim-ministrului britanic Margaret Thatcher. În prima parte a cursului ne vom concentra pe argumentele teoretice necesare pentru dezbaterea, cu cazuri practice, de la final.

  • Webinarul live va avea o întâlnire pe 17 ianuarie, de la 10:00 (ora României).  
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

350 Cartolina Statul Bunăstării Sociale Sau Calea Către Servitute Instagram

Mari economiști: Richard Cantillon

Richard Cantillon a fost un personaj aproape ieșit din comun. Pe lângă faptul că îi datorăm prima scriere economică serioasă din istorie, el a fost unul dintre foarte puținii economiști ajunși milionari. De fapt, există voci foarte autorizate care îl consideră adevăratul părinte ale științei economice. În mod indiscutabil, cartea lui, Eseu asupra naturii comerțului în general, care a avut un destin foarte, foarte interesant, poate fi considerată prima scriere sistematică de economie.

Om de afaceri redutabil, implicat direct în cel mai răsunător scandal financiar din istoria Franței, așa-zisa Mississippi Bubble, el a reușit să strângă o avere impresionantă, folosindu-se de teorii, care, ulterior, aveau să fie recunoscute ca fiind valide de alte nume sonore din domeniu. Pe bună dreptate, poate fi considerat autorul teoriei antreprenoriatului, după cum trebuie recunoscut drept cel care a schițat, de o manieră genială, efectul creșterii cantității de bani asupra sistemului economic, denumit, astăzi, efectul Cantillon.

  • Webinarul live are o întâlnire, pe 11 octombrie, de la ora 19:00, ora României. 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

454 Cartolina Mari Economiști Richard Cantillon Instagram

Mari economiști: Friedrich Hayek

Friedrich Hayek a fost unul dintre cei mai importanți cercetători ai fenomenelor sociale din istorie. Contribuțiile lui la dezvoltarea teoriei economice, recompensate cu Premiul Nobel, sunt tot mai apreciate, pe măsura trecerii timpului. Dintre acestea, se detașează ca importanță concepția lui despre cunoaștere, cu ajutorul căreia putem înțelege ordinea socială tot mai complexă și imposibilitatea planificării ei prin intermediul unui organism central.

Cele mai multe dintre cărțile sale, precum Drumul către servitute, Constituția libertății, Infatuarea fatală sau Drept, legislație și libertate constituie repere ale gândirii sociale în secolul al XX-lea. Puțini alți autori au reușit să ajute la înțelegerea lumii din ce în ce mai sofisticate în care locuim, populată cu peste opt miliarde de indivizi.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 31 ianuarie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

485 Cartolina Mari Economiști Friedrich Hayekinstagram

Capitalismul: scurtă istorie a gândirii economice

Se spune că civilizația occidentală se află așezată pe trei piloni esențiali: cultura greco-romană, creștinismul și capitalismul. Noi vrem să pătrundem în intimitatea intelectuală a celor mai relevanți gânditori ai capitalismului, a celor care au cercetat acțiunea umană și au înțeles legile naturale după care se ghidează indivizii din societățile oamenilor (Say, Smith, Malthus, Ricardo, Mill). Nu ne vom limita la aceștia și vom căuta să găsim originile intelectuale ale liberalismului clasic (iluminiștii englezi, fiziocrații francezi); să ne dumirim cu privire la cauzele și validitatea argumentelor principalilor contestatari ai capitalismului (socialiștii utopici, Marx, Engels); să explicăm contextul istoric al apariției tendințelor de a corecta presupusele disfuncționalități ale liberalismului, cum sunt dezvoltarea protecționismului economic (Friedrich List în vremea secolului națiunilor) și intervenționismului (John Maynard Keynes în timpul Marii Crize Economice Mondiale); să descoperim implicațiile contrareformei ortodoxiei liberale promovate de școala austriacă de gândire (Mises).

Ne propunem să comparăm teoriile filosofilor economiei, să dezbatem împreună și să aflăm cum se reflectă ideile lor în lumea în care trăim, mai ales că mentalitățile existente în societatea contemporană, strategiile corporatiștilor și politicile publice aplicate în ziua de astăzi sunt rodul ideilor marilor gânditori. La nivel guvernamental, vorbim despre modelul statelor bunăstării sociale (Mill, welfare states, nanny states), politicile anti-migrațiune, proiectele ecologiste de salvare a planetei (Acordul de la Paris, Forumul Economic de la Davos), existența unei dobânzi oficiale de referință pentru acordarea de împrumuturi, programele „start-up“ de impulsionare a investițiilor private și despre platformele politice bazate pe sloganul „patriotismului economic“. 

  • Cursul va avea șase întâlniri, pe 3, 10, 17, 24, 31 octombrie și 7 noiembrie, de la ora 19:00, ora României. Fiecare întâlnire durează două ore.
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

269 Cartolină Capitalismul Scurtă Istorie a Gândirii Economice Instagram

Anatomia unui dezastru economic: bula Mississippi

La moartea lui Ludovic al XIV-lea, Franța se afla în pragul unui veritabil colaps. Un monarh cheltuitor, extravagant, care a iubit luxul și care s-a implicat în nenumărate războaie și conflicte costisitoare, a lăsat o moștenire catastrofală. La recomandările unui aventurier scoțian, John Law, un cartofor devenit milionar, guvernul francez a recurs la politici cunoscute în istorie sub denumirea Sistemul Mississippi, al cărui scop consta în plata imensei datorii publice. În fapt, metoda folosită a fost inflația, care, pe termen scurt, a creat un boom economic nemaivăzut, manifestat printr-o prosperitate șocantă și bulversarea ordinii sociale franceze, urmat, logic, de un veritabil dezastru.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 28 februarie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

501 Cartolina Anatomia Unui Dezastru Economic „bula” Mississippi Instagram

Socialismul: de la utopia nobilă la distopia dezumanizantă

Socialismul, cu toate formulele sale, ne bântuie existența până-n ziua de azi.  Pentru a-l înțelege trebuie să călătorim până în secolul revoluției industriale, al burgheziei și al sistemului de fabrică, în epoca unor binevoitori zăluzi precum Proudhon, Fourier sau Owen; și până la intelectualii cinici ce clamau necesitatea științifică a violenței și a mâniei proletare: Marx și Engels. Ne vom îndrepta atenția și către obsedantul secol XX, când umanității i-a fost dat să asiste la punerea în scenă a distopiei socialiste, cu inevitabilele sale consecințe: violența instituționalizată, sărăcia nediscriminatorie și dezumanizarea spiritului. Nu în ultimul rând, se cade să observăm și lumea contemporană, o lume absorbită de negaționismul de stânga și de socialismul de caviar. La finalul cursului, ne vom întreba, asemenea lui Schumpeter, dacă poate supraviețui capitalismul.

  • Webinarul live va avea două întâlniri pe 4 și 11 martie, de la 19:00 (ora României).  
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

357 Cartolina Socialismul De La Utopia Nobilă La Distopia Dezumanizantă Instagram

Mari economiști: Joseph A. Schumpeter

Joseph A. Schumpeter și-a scris opera cu o erudiție excepțională. Cartea sa fundamentală, Istoria analizei economice, a rămas, la peste șapte decenii de la publicare, o lucrare de referință în domeniu. Însă preocupările sale nu s-au rezumat doar la studierea fenomenelor economice; dimpotrivă, Schumpeter a fost preocupat de religie, sociologie, politologie, filosofie pură etc., domenii pe care le-a combinat cu mult rafinament. Ne propunem în acest curs să schițăm figura unui gânditor complex, cu o viață personală extrem de interesantă, dar și cu o operă insuficient cunoscută și valorificată.

  • Webinarul live va avea o întâlnire pe 14 mai, de la 19:00 (ora României).  
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

395 Cartolina Mari Economiști Joseph A. Schumpeter Instagram

Mari economiști: Milton Friedman

Unul dintre cei mai importanți economiști ai secolului al XX-lea a fost Milton Friedman, omul care, pe lângă profunzimea intelectuală indiscutabilă, avea marea calitate de a vorbi pe înțelesul publicului larg. Decenii de-a rândul, a condus, din postura de lider incontestabil, renumita Școală de la Chicago – una dintre cele mai influente școli economice din istorie, recompensată de nenumărate ori cu premiul Nobel. Liberal convins, Friedman a influențat profund politicile administrației Reagan. Unele dintre cărțile lui, precum O istorie monetară a Statelor Unite, constituie un exemplu de erudiție și excelență în sfera pur teoretică, în timp ce altele, precum Liber să alegi, sunt un reper în ceea ce privește educația economică necesară pentru omul simplu.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 23 mai, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

555 Mari Economisti   Milton Firedman Instagram

Anatomia unui dezastru economic: Marea Depresiune

Marea Depresiune (1929–1933) a fost cea mai gravă catastrofă economică înregistrată pe timp de pace. În câțiva ani, Produsul Intern Brut s-a redus cu o treime, șomajul a depășit 25%, iar sistemul bancar s-a prăbușit. Până atunci, omenirea nu mai cunoscuse nimic similar, în afara războaielor și epidemiilor majore. Căderea bruscă a burselor a declanșat un lanț de falimente care a continuat până la sfârșitul anilor ’30, alimentând populismul, extremismul, „trădarea intelectualilor” și relansând dezbaterile asupra tezelor marxiste privind sfârșitul capitalismului.

În timp, au apărut două interpretări rivale asupra cauzelor crizei: una atribuie dezastrul pieței libere și lipsei intervenției statului; cealaltă îl explică prin intervenția excesivă a guvernului în anii ’20, urmată de măsuri și mai intruzive în anii ’30. Vom analiza aceste perspective și contextul istoric care le-a modelat.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 26 septembrie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

574 Marea Depresiune Instagram

Mari economiști: John Maynard Keynes

John Maynard Keynes a fost unul dintre cei mai influenți economiști ai tuturor timpurilor. Cea mai importantă lucrare a sa, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, marchează un punct de cotitură în istoria științei economice, printr-o abordare macroeconomică a alocării resurselor rare. Scopul declarat al operei era „salvarea capitalismului” de la prăbușirea prezisă cu decenii înainte de K. Marx. Din 1919, odată cu prima sa lucrare importantă, și până în 1936, Keynes trece de la o viziune cu accente liberale la un inginerism social evident, considerând intervenția statului esențială pentru salvarea capitalismului. Membru al nonconformistului grup Bloomsbury, alcătuit din scriitori, filosofi și artiști, Keynes a încercat să explice altfel fenomenele sociale și să ofere o soluție concretă pentru ieșirea din cea mai severă depresiune economică din istorie.

  • Webinarul live are o întâlnire, în data de 31 octombrie, de la ora 19:00 (ora României). 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

578 Mari Economisti John Maynard Keynes Instagram

Scurtă istorie a gândirii economice

De la piața ateniană la piețele globale, ideile despre economice s-au schimbat mereu, dar nu întâmplător. Fiecare epocă și-a formulat propriile răspunsuri la foamete, criză, prosperitate sau haos. Unele au fost uitate, altele ne guvernează și azi, fără să știm. Cursul de față e o călătorie prin marile teorii economice, cu ochii pe ideile care le-au născut și pe epocile care le-au hrănit.

Vom parcurge firul ideilor economice, de la Xenofon, Aristotel și Toma d’Aquino, la Adam Smith, Marx, Keynes și Milton Friedman. Vom urmări cum s-au legat teoriile economice de marile idei ale epocii lor (religioase, politice sau științifice) și ce probleme au încercat să rezolve. Crizele economice, războaiele, transformările politice au jucat adesea rolul unui catalizator pentru aceste construcții intelectuale, iar teoriile de ieri continuă, adesea invizibil, să modeleze deciziile economice de azi.

  • Cursul va avea patru întâlniri, pe 27 septembrie, 4, 11 și 18 octombrie, de la ora 17:00, ora României. Fiecare întâlnire durează două ore.
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.

586 Scurta Istorie a Gandirii Economice Instagram

Despre exodul românilor în Occident

De la cea mai sedentară națiune a Europei interbelice, la cea mai izolată din perioada comunistă, și apoi la una dintre cele mai dinamice pe piața internațională a muncii – cum a fost posibilă această transformare a comportamentului migratoriu al românilor?

În acest curs vom parcurge împreună un secol de istorie, explorând cauzele care au influențat plecarea românilor. Vom vorbi despre emigrările spre Americi din perioada interbelică, despre plecarea minorităților naționale în țările de origine după război, despre trecerile clandestine ale Dunării cu colacul în comunism și despre exodul din ultimele decenii. Cazuistica românească va fi completată de perspectivele teoretice asupra fenomenului migrației: cum îl înțelegem mai bine, pornind de la motivațiile individuale și extinzând analiza la nivelul întregii societăți sau examinând mecanismele macroeconomice? În procesul decizional, cântăresc mai mult factorii culturali sau cei economici? Și, în ultimă instanță, care libertate ar trebui să primeze: libertatea de mișcare sau dreptul exclusiv asupra proprietății private?

  • Cursul va avea trei întâlniri, pe 5, 12 și 19, de la ora 19:00, ora României. Fiecare întâlnire durează două ore.