Isabela Grigoraș a studiat filologie clasică la Universitatea din București și deține trei mastere la aceeași universitate (în exegeză și hermeneutică biblică, traductologie latino-romanică și studii medievale). A urmat cursuri de latină medievală, paleografie, codicologie și ediție de text în cadrul DEEM (Diplôme Européen d’Études Médiévales) și a studiat pedagogie la București și în Fribourg (Elveția). A obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București și Université de Fribourg (cotutelă). În trecut, a lucrat ca ghid turistic la Palatul Parlamentului și profesor de limba latină în învățământul gimnazial, iar în timpul studiilor doctorale desfășurate în Elveția a fost asistent universitar. În prezent, este traducător în cadrul Departamentului de Carte Patristică al Patriarhiei Române (cea mai recentă traducere: Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către tesaloniceni) și este responsabilă cu organizarea atelierului de limbă și cultură latine pentru studenții clasiciști ai Universității din București.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.