Cursuri care îi pregătesc pentru viață, nu doar pentru note.

Literatură, istorie și retorică pentru copii inteligenți și curioși.

Introducere în filozofie pentru preadolescenți: fericirea

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani.

Filozofia poate părea ceva îndepărtat și greu de abordat: o disciplină despre întrebări demult apuse, practicată de bătrâni mustăcioși care au scris cărți foarte groase. Dar filosofia începe, de fapt, cu ceva ce copiilor le este foarte familiar: cu mirarea. Ce înseamnă să fii fericit? Este suficient să ne simțim bine? Putem fi fericiți fără să fim liberi? Există lucruri pe care le-am alege chiar dacă ne-ar face mai puțin fericiți?  

Vom porni de la povești și alegeri dificile care deschid aceste întrebări. Nu vom căuta răspunsul pe care îl așteaptă profesorul, ci vom încerca să formulăm problema, să spunem ce credem și, mai ales, să învățăm cum să construim și să punem la încercare argumente.  

Vom întâlni și ideile unor filozofi care s-au confruntat cu problema fericirii, dar accentul va cădea mai puțin pe doctrine și mai mult pe practica filozofiei. Cultura filozofică va crește treptat, odată cu deprinderea de a întreba, de a argumenta și de a ne forma propria judecată.

  • Cursul se desfășoară în salonul Casei Paleologu în ziua de 24 octombrie, de la ora 16:00.
Lector
octombrie 2026
Data începerii
24 oct 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
sâmbătă
Număr întâlniri
1
Ora de începere
16:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
200,00 RON

Introducere în filozofie pentru adolescenți: cunoaștere, limbaj, știință

Acest curs se adrează adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. 

Cuvintele descriu lumea sau o modelează? Cum putem deosebi o explicație bună de una convingătoare doar în aparență? Ce înseamnă o dovadă și cum se construiește cunoașterea științifică? Pornind de la întrebări simple, dar cu miză enormă, cursul explorează relația dintre cunoaștere, știință și limbaj. Prin dialog, dezbateri și prin trimiteri la câteva texte clasice, vom vedea cum filozofia și știința au la bază același impuls, acela de a înțelege lumea cât mai clar. Participanții sunt invitați să se apropie de câteva dintre cele mai mari interogații ale gândirii umane, dar arătând cât de utile și importante sunt acestea pentru fiecare dintre noi în activități cât mai diverse și uzuale.

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în zilele de 3, 10, 17, 24 noiembrie, de la ora 18:30. Fiecare întâlnire durează două ore.
  • Cursul se adresează oaspeților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Nu este nevoie să aibă cunoștințe în avans, dorința de a învăța este cea mai importantă. 
Lector
noiembrie 2026
Data începerii
03 noi 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
marți
Număr întâlniri
4
Ora de începere
18:30
Durata totala
8h
Onorariu total, TVA inclus
610,00 RON

Atelier de retorică pentru preadolescenți: exerciții de stil și expresivitate

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani. 

Cum spunem o idee astfel încât ceilalți să ne asculte cu plăcere și să ne înțeleagă? Vă propunem un atelier practic de retorică pentru preadolescenți, în care vom lucra mai ales asupra felului în care construim și rostim un discurs.

Vom face exerciții de stil, pornind de la comparații, metafore, repetiții și alte figuri care dau claritate și expresivitate vorbirii. O parte importantă a atelierului va fi dedicată dicției și rostirii: respirație, articulare, ritm, pauze, volum și intonație. Vom exersa, de asemenea, postura, gesturile și contactul vizual, pentru ca fiecare participant să capete mai multă siguranță atunci când vorbește în fața celorlalți.

Exercițiile vor fi scurte și ghidate, astfel încât participanții să poată progresa treptat, fără presiunea improvizației spontane. Scopul atelierului este ca ei să învețe să vorbească mai clar, mai expresiv și cu mai multă încredere.

  • Detalii organizatorice: cursul are loc în salonul Casei Paleologu în data de 7 noiembrie, începând cu ora 10:00. Cursul durează patru ore și vom avea două pauze de ceai și gustări.
  • Numărul participanților este limitat la 10, pentru ca fiecare să poată lucra îndeaproape cu lectorul și să primească feedback individual.
Lector
noiembrie 2026
Data începerii
07 noi 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
sâmbătă
Număr întâlniri
1
Ora de începere
10:00
Durata totala
4h
Onorariu total, TVA inclus
510,00 RON

Curs pentru copii: ce înseamnă să fii amuzant?

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

Ce înseamnă să fii amuzant? În ce feluri poți să fii amuzant? Ne putem dezvolta simțul umorului? Ce rol are umorul în viața de zi cu zi? Care sunt lucrurile de care ar fi bine să ținem cont înainte de a spune ceva care ni se pare amuzant? 

Acestea sunt câteva dintre întrebarile la care vom încerca să răspundem împreună într-un curs interactiv despre umor, pornind de la mai multe texte și imagini din diferite perioade, însuflețite de o sumedenie de personaje alese pe sprânceană, care, sper, îi vor face pe participanți să râdă în hohote.

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în ziua 7 noiembrie, de la ora 16:00.

398 Cartolina Curs Pentru Copii Ce Înseamnă Să Fii Amuzant Instagram

Lector
noiembrie 2026
Data începerii
07 noi 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
sâmbătă
Număr întâlniri
1
Ora de începere
16:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
210,00 RON

Mituri grecești pe înțelesul copiilor: Războiul troian

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

În lumea fascinantă a miturilor antice, Războiul Troian se remarcă prin intensitatea sa epică. Este o poveste despre dragoste, onoare și răzbunare, unde zei și eroi se întâlnesc pe câmpul de luptă. Vom descoperi personajele legendare și intrigi complexe care au configurat acest conflict și impactul său asupra imaginației oamenilor de-a lungul timpului.

Dar a existat cu adevărat acest război? Putem crede relatările mitice ale lui Homer? Vom încerca să răspundem la acest întrebări făcând apel la descoperirile arheologice de la cetatea Troia și împrejurimile sale.

  • Cursul se desfășoară în salonul Casei Paleologu în zilele de 8, 15 și 22 noiembrie, de la ora 16:00. Fiecare întâlnire durează două ore. 

467 Cartolina Mituri Grecești Pe Înțelesul Copiilor Războiul Troian Instagram

Lector
noiembrie 2026
Data începerii
08 noi 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
duminică
Număr întâlniri
3
Ora de începere
16:00
Durata totala
6h
Onorariu total, TVA inclus
510,00 RON

Atelier de retorică pentru adolescenți: să ne facem auziți în public

Acest curs se adresează adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

Între copilărie și vârsta maturității stă adolescența, o etapă în care se cristalizează identitatea de sine. Într-un anume fel, aceasta înseamnă a-ți forma progresiv o voce în fața lumii, deci a te afirma. Cine sunt eu? Ce am de spus și cine mă aude pe mine? Cum spun ceea ce am de transmis?

Vă propunem un atelier despre vorbirea curajoasă și convingătoare la vârsta adolescenței. Vom începe cu o scurtă incursiune în istoria retoricii, surprinzând apariția ei în cadrul civilizației grecești, unde retorica s-a afirmat ca o „psychagogie”, adică artă a călăuzirii sufletelor cu ajutorul cuvântărilor, cum ne învață Platon. Vom continua cu diverse modele și schițe de discurs, conform îndrumărilor oferite de autori moderni ca Stephen E. Lucas sau Chris Anderson (TED Talks). Vom vorbi despre cuvântul adresat rațiunii și care informează (logos), dar și despre emoția din cuvântul metaforic ce atinge inima și creează pathos-ul.

Pe parcurs, tinerii cursanți vor lucra scurte exerciții de scriere creativă și vor alcătui ei înșiși prezentări. Variate exerciții de dicție, dificile, dar provocatoare, vor însoți întâlnirea noastră, în încercarea de a ne împrieteni cu vocea noastră și de a o face cât mai puternică și pătrunzătoare.

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în zilele de 9, 16 și 23 noiembrie, de la ora 18:30. Fiecare întâlnire durează două ore.
  • Cursul se adresează oaspeților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Nu este nevoie să aibă cunoștințe în avans, dorința de a învăța este cea mai importantă. 

Chat GPT Image 30 Iun. 2026, 11 36 53

Lector
noiembrie 2026
Data începerii
09 noi 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
luni
Număr întâlniri
3
Ora de începere
18:30
Durata totala
6h
Onorariu total, TVA inclus
610,00 RON

De la artă la desen animat: ce l-a inspirat pe Walt Disney? Curs pentru copii

Acest curs li se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

Vă propunem un curs interactiv de istoria artei, în care vom privi cu atenție o serie de opere de artă (picturi, gravuri, obiecte de artă decorativă) din Evul Mediu până în secolul XX, pentru a încerca să înțelegem felul în care arta europeană a influențat crearea mai multor personaje, episoade, peisaje și elemente de decor din desenele animate ale lui Walt Disney.

Participanții sunt rugați să (re)vadă următoarele desene animate: Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici, Pinocchio, Fantasia, Bambi, Cenușăreasa, Frumoasa din Pădurea Adormită, Cartea Junglei, Frumoasa și Bestia.

  • Cursul se desfășoară în salonul Casei Paleologu în ziua de 12 decembrie, de la ora 10:00.
Lector
decembrie 2026
Data începerii
12 dec 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
sâmbătă
Număr întâlniri
1
Ora de începere
10:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
210,00 RON

Curs pentru copii: ce serbăm de Crăciun?

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

Ce sărbătorim de Crăciun și de ce? Vom porni de la relatările Evangheliilor după Luca și Matei, pentru a înțelege povestea Nașterii Domnului, personajele și simbolurile sale, dar vom privi și spre câteva texte-cheie din Vechiul Testament. Pe tot parcursul discuției, textele vor fi însoțite de picturi și opere de artă care ilustrează episoade din nașterea și copilăria lui Isus, pentru a vedea cum au fost acestea înțelese și reprezentate de-a lungul timpului.

  • Cursul se desfășoară în salonul Casei Paleologu în zilele de 13 și 20 decembrie, de la ora 15:00. Fiecare întâlnire durează două ore. 

603 Curs Pentru Copii Ce Serbam De Craciun Instagram

Lector
decembrie 2026
Data începerii
13 dec 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
duminică
Număr întâlniri
2
Ora de începere
15:00
Durata totala
4h
Onorariu total, TVA inclus
390,00 RON
Onorariu special până pe 05 noi 2026
350,00 RON

Cum creștem lideri români? Program de leadership pentru adolescenți (sesiunea ianuarie-aprilie 2027)

Cum creștem lideri români? este un program de formare pentru adolescenți, dedicat celor care vor să gândească mai limpede, să vorbească mai bine și să înțeleagă matur lumea în care trăiesc.

Există multe cursuri care îi învață pe adolescenți ce să știe sau ce să facă. Programul nostru pornește de la o întrebare mai importantă: ce fel de om devii? Înainte de tehnici, rețete și diplome, leadershipul înseamnă caracter, judecată, curaj, atenție la ceilalți și capacitatea de a lua decizii bune într-o lume complicată. 

Inspirat de modelul clasic al educației umaniste, programul pune accent pe formarea omului întreg: nu doar pe acumularea de informații, ci pe dezvoltarea inteligenței, a discernământului, a expresiei și a responsabilității. În tradiția greacă, această formare se numea paideia: educația caracterului, a minții și a felului de a fi în comunitate.

Programul îmbină retorică, gândire critică, leadership și followership, cultură generală, bune maniere, orientare profesională și exerciții practice. Discuțiile pornesc de la exemple istorice, texte importante, situații reale și dileme actuale. Adolescenții vor învăța să analizeze un argument, să susțină un discurs, să participe la o dezbatere, să înțeleagă dinamica unui grup și să își pună întrebări serioase despre propriul drum.

Nu este un curs „ca la școală”. Este un program viu, interactiv, în grup restrâns, cu discuții directe, exerciții, ateliere și o întâlnire de mentorat personal. Participanții vor lucra cu lectori care îi provoacă să gândească, să formuleze, să argumenteze și să se privească mai atent pe ei înșiși.

Ce ne distinge?

Baze solide

Programul pornește de la ideea că leadershipul nu trebuie redus la formule motivaționale și sloganuri. Pentru a conduce, a influența sau a lucra bine cu ceilalți, ai nevoie de fundamente: cultură generală, logică, exercițiu al argumentării, repere istorice și o bună înțelegere a naturii umane.

De aceea, cursul nu propune o colecție de „trucuri”, ci o formare serioasă, adaptată vârstei adolescenților.

Accent pe caracter

Un lider nu se formează doar prin tehnici de comunicare. Se formează prin felul în care gândește, ascultă, decide și se poartă cu ceilalți.

Programul pune accent pe virtuți esențiale: curaj, prudență, responsabilitate, stăpânire de sine, respect, spirit critic și capacitatea de a recunoaște când nu știi.

Retorică și gândire critică

Retorica și dialectica, numite astăzi adesea (destul de imprecis și greșit) „public speaking” și „critical thinking”, au stat dintotdeauna în centrul educației de calitate.

Participanții vor învăța cum se construiește un discurs, cum se susține o idee, cum se recunoaște un argument slab, cum se detectează o eroare de logică și cum se poate discuta în contradictoriu fără agresivitate și fără confuzie.

Leadership și followership

Nu există lideri fără oameni care aleg să îi urmeze. De aceea, programul vorbește și despre followership: cum lucrezi într-un grup, cum asculți, cum susții o idee bună, cum contrazici cu rost și cum îți asumi un rol fără să cauți mereu prim-planul.

Pentru adolescenți, aceasta este o lecție importantă: leadershipul nu înseamnă să fii mereu cel mai vocal, ci să înțelegi când trebuie să conduci, când trebuie să colaborezi și când trebuie să faci un pas în spate.

Exercițiu practic și mentorat

Pe lângă sesiunile de curs, programul include două ateliere practice: unul de retorică și vorbit în public, unul de dialectică și dezbatere. Fiecare participant va avea și o întâlnire de mentorat personal, pe o temă relevantă pentru el: orientare universitară, exprimare, încredere, interese, vocație sau direcție personală.

Ce câștigă participanții?

La finalul programului, adolescenții vor avea mai multă claritate în exprimare, mai multă rigoare în gândire și mai multă încredere în felul în care își susțin ideile. Vor înțelege mai bine ce înseamnă să fii lider, dar și ce înseamnă să fii un membru valoros al unei echipe.

Vor pleca nu doar cu informații, ci cu exercițiu, repere și întrebări mai bune despre ei înșiși și despre lumea în care urmează să intre.

Programul se adresează adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

Cursurile vor fi susținute în principal de Joshua Pandele, care va coordona parcursul programului și va lucra direct cu adolescenții pe teme de educație clasică, retorică, gândire critică și formare intelectuală.

Theodor Paleologu va fi invitat pentru o întâlnire dedicată relației dintre leadership și followership, una dintre temele centrale ale programului.

Ileana Negruțiu va susține cursul dedicat skillurilor practice și orientării în carieră, cu accent pe alegeri educaționale, vocație, comunicare profesională și pașii concreți prin care adolescenții își pot construi mai clar propriul drum.

Sînziana Ravini va fi invitată pentru o întâlnire despre leadership și psihanaliză, pornind de la ideea că nu putem conduce bine sau influența sănătos un grup dacă nu înțelegem mai întâi propriile frici, impulsuri și mecanisme interioare.

Denis Măluțan va susține un atelier practic de implicare civică, gândit ca un adevărat „kit al cetățeanului”: cum funcționează instituțiile și partidele politice, unde și cum ne informăm corect și, mai ales, ce putem face concret atunci când vrem să ne implicăm în viața comunității.

Programul se va desfășura în perioada ianuarie-aprilie 2027, la Casa Paleologu.

Întâlnirile de curs vor avea loc miercurea, de la ora 18:30, iar atelierele practice se vor desfășura sâmbăta, între 10 și 14, în datele stabilite în calendarul programului. 

Cursul începe în data de 13 ianuarie. Consultați secțiunea Syllabus pentru a vedea programa de curs și calendarul. 

Prețul total al programului este de 4200 de lei. Pentru înscrierile early bird, prețul este de 4000 de lei.

Confirmarea înscrierii se face prin plata unui avans de 1200 (1000 pentru early bird) de lei. Diferența se achită în două tranșe de câte 1500 de lei, astfel:

  • prima tranșă: până la 25 ianuarie 2027;
  • a doua tranșă: până la 25 februarie 2027.

Programul va fi confirmat îndată ce avem 10 participanți.

 

Lector
ianuarie-aprilie 2027
Data începerii
13 ian 2027
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
miercuri
Număr întâlniri
12
Ora de începere
18:30
Durata totala
34h
Onorariu total, TVA inclus
4.200,00 RON
Onorariu special până pe 10 noi 2026
4.000,00 RON