9 februarie 2019

Dragă tata,

Azi a fost inaugurată Catedrala Mîntuirii Neamului. Evident, ca de obicei, românașii noștri se ceartă ca chiorii: unii, exaltați, par iluminați de o epifanie și anatemizează în bloc orice critică, alții, tot isterici, dau cu toroipanul în patriarh, ortodoxie, creștinism, religie. Eu nu m-am dus. Am stat acasă și am citit o carte extrem de savantă de Simon Claude Mimouni despre Jacques le Juste, frère de Jésus. Cred că mi-am petrecut timpul mai cu folos, mai cu seamă că am putut afla ulterior de la Petre cuma fost. Foarte drăguț, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al patriarhiei, l-a sunat și a început prin a-l întreba dacă acceptă invitația la sfințirea catedralei. Asta pentru că Petre criticase proiectul catedralei, spunînd că e „bomboana de pe coliva ortodoxiei românești”.

Tu ai zis că va fi un „kitsch mortal”. Ei bine, nu e chiar mortal și nici total. A ieșit, cel puțin pînă acum, mai bine decît mă așteptam. Exteriorul e destul de urît: prea multe turnulețe și ferestre cam meschine. Se încadrează în urîțenia din jur. Nici nu s-ar fi potrivit o biserică frumoasă între Casa Poporului, Casa Oamenilor de Știință, hotelul Marriott, blocurile de pe 13 septembrie și alte urîțenii din zonă. Din poze iconostasul pare însă reușit: foarte înaltși în întregime făcut din mozaic. O să mă duc zilele astea să-mi fac o idee. Dar nu e ușor, pentru că sînt cozi interminabile.

Ca de obicei, în primele rînduri erau tot felul de personaje odioase manifestîndu-și cu zel credincioșia. Altfel decît în parabola din Luca, păcătoșii ocupă primele locuri și împing pe cei drepți în spatele sau chiar în afara templului. Iar păcatul lor nu e de natură privată, știut numai de ei și de Dumnezeu, ci de natură publică, fiind vorba de corupție, abuzuri și chiar de violență fizică lipsită de orice justificare. Ei bine, în contrast cu aceste penibiltăți românești, prezența patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului a înnobilat întregul eveniment. L-am întîlnit de două ori, prima dată l-am vizitat la Istanbul cînd eram ministru și am stat mult de vorbă cu el: e un om de o inteligență, profunzime și finețe extraordinare.

Am fost la el, în Fanar, împreună cu Petre și Mihai. E un cartier vechi și plin de șarm, lăsat intenționat în paragină de autoritățile turce. M-am gîndit, evident, că unii dintre strămoșii noștri au trecut pe străzile acelea și au locuit poate într-una dintre casele de lemn din vecinătatea patriarhiei. Sigur, ai noștri erau din Mitilene, dar n-ajungea Mihalache Paleologu medelnicer la Vodă Ipsilanti fără să fi frecventat această nobilă familie care a dat creștinismului și elenismului cel puțin un martir și un erou, amîndoi numiți Alexandru.

Vara asta am ajuns și în Lesbos, insula noastră de baștină, și am fost entuziasmați. E unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pămînt. În Mitilene am vizitat impunătoarea fortăreață a familiei Gattilusi, am văzut resturile teatrului care-l impresionaseră pe Pompei, am admirat superbele mozaicuri de la muzeul arheologic. În fiecare seară am ieșit și noi, ca toată lumea, să bem un pahar la marginea apei, pe malul golfului în jurul căruia gravitează tot orașul. Dar mai mult decît Mitilene ne-au plăcut orășelele din nord, Petra și Methymna. Nu departe de ele se află faimoasa mănăstire Mantamados, loc de pelerinaj la icoana Arhanghelului Mihail, pictată cu sînge de martiri. Nu știu dacă îți dai seama, dar cultul Arhanghelului Mihail, atît de puternic în Lesbos, e motivul pentru care tatăl, bunicul și stră-străbunicul tău se numeau cu toții Mihail.

Cu drag,

Toader