Înapoi la Scrisori

12 ianuarie 2019

Șefu,

Am schimbat planul: nu mai scriu o carte despre tine, ci o serie de scrisori către tine. N-a fost ideea mea, dar am adoptat-o pe loc și mă mir că nu m-am gîndit singur. C’est une idée qui a la simplicité de l’évidence. Nu scrisori către tine erau, de fapt, și articolele pe care le publicam la gazetă în anii 2004-2005? Erai principalul destinatar și le comentam mereu de îndată ce apăreau în Ziua sau Adevărul: unele poante nu le pricepeai decît tu. Și după ce ai murit, am continuat o vreme cu seria de articole despre „Conu Alecu și prietenii săi”. Era un fel de travail de deuil.

Scrisorile astea vor merge în paralel cu republicarea cărților în regie proprie și organizarea cursurilor despre diferite teme pe care le tratezi și tu. Adică nu vor fi doar cursuri despre Alexandru Paleologu, ci le vom preda, dacă vrei, împreună: tu cu scrisul, eu cu vorbitul. Vei fi colegul meu, îmi vei furniza idei de curs și de fiecare dată un punct de pornire. Unele dintre temele tale sînt și ale mele. Altele, nu: o să mă forțez să vorbesc și despre ele. Nu te aștepta să fiu mereu de acord cu tine: știi tu cine are mereu dreptate.

Casa s-a schimbat mult de cînd nu mai ești tu. Eu m-am instalat din nou la etajul doi. Biroul meu e în camera în care am stat cînd ne-am mutat în Armenească. Masa de lucru e chiar în fața geamului. Acum nu văd nimic, e întuneric, e ora 6, dar de obicei văd casa roșie cu castani, parte din grădina restaurantului chinezesc, fosta reședință a ambasadorului din Congo (se lucrează intens la ea, se va instala un baștan sau o instituție dubioasă), casa lui Stoicovici și casa țiganilor din colț. Iar de dormit, dormim în dormitorul vostru, cel în care ați stat voi în primii ani. Noi, adică Ioana și cu mine. Ioana e cea care a făcut posibile toate transformările din casă: zugrăveli, reparații, reamenajarea completă a demisolului și a etajului doi, căptușirea spatelui casei. Fără ea n-aș fi pornit proiectul școlii de acasă, fundația, editura și tot restul.

Acum vreo lună am fost la Zilele Biz ca să vorbesc despre antreprenoriat. Te-ar fi amuzat grozav: Casa Paleologu e un exemplu de antreprenoriat de succes. Ce zici de asta? Eram împreună cu fondatorul librăriilor Cărturești și cu un foarte simpatic fabricant de lactate. Temele propuse: cum construiești un business și cum transformi filozofia în business. Răspuns la prima întrebare: habar n-am, întrebați-o pe Ioana, eu nici măcar nu știu care-i cifra de afaceri, știu doar că am devenit plătitori de TVA, ceea ce înseamnă că ne merge bine. Veniseră să mă asculte Ioana și Alex, eram adică toți angajații fundației. Și zic către public: am venit cu departamentul de contabilitate, cu cel de marketing, de relații cu clienții și de contracte cu furnizorii. Intrăm cu toții într-o cabină telefonică, dar știm să facem „des grandes choses avec des petits moyens”.

La a doua întrebare am răspuns că nu mi-am propus niciodată să transform filozofia în business, pentru că filozofia e un mod de viață, o vocație, not a a job nor a commodity. Sigur, banii vin, dar vin tocmai dacă scolarhul este de o absolută integritate intelectuală, fidel sieși, nu ahtiat după clienți și dispus să adopte orice modă sau marotă. Spunea cineva la această conferință că trebuie mereu să urmărești și să urmezi „trendurile”: este exact ceea ce eu refuz să fac. Pe noi ne cheamă Paleologu, nu Neologu. Vorbim despre lucruri vechi. Vechi, pentru că perene și mereu actuale. Un filozof care urmează „trendurile” e o contradicție în termeni. Un filozof care se respectă urmează niște White Dead Men: Socrate, Platon, Aristotel, ei sînt modelele lui. De fapt, însăși școala de acasă nu e nimic altceva decît „imitatio Platonis”.

Or Platon n-a transformat filozofia în business, ceea ce nu înseamnă că nu primea bani pentru Academie. E clar, de pildă, că Dion din Siracuza i-a făcut o donație extrem de generoasă în vremea cît a stat la Atena. Cred că asta a și fost una dintre mizele celei de-a treia vizite a lui Platon la Siracuza: să obțină de la Dionisie cel Tînăr integralitatea averii prietenului și discipolului său. Platon avea moșie și conac, dar nu ca noi, la naiba-n praznic, la patru ore de București, ci chiar lîngă Atena, la vreo 15-20 de minute de mers pe jos de la ieșirea din oraș. Iar Aristotel era as în materie de fundraising pentru cursuri și cercetare: cînd ai finanțatori precum Hermias din Assos și Filip al Macedoniei, ți-a pus Dumnezeu mîna în cap. Îți dai seama ce școală făceam, dacă nu ne expropriau Brătianu și Ferdinand după primul război? Nici Mișu n-ar mai fi vîndut casa din Paleologu și făceam cursuri în salonul de bal sau în superba grădină din spate. Ar fi fost mai platonic ca stil -adică mai boieros, mai seniorial- decît ce facem acum în Armenească. Dar e bine, chiar foarte bine și așa.

În expresia White Dead Men cuvîntul cel mai important e „dead”. Povestește Diogene Laertius că Zenon, fondatorul școlii stoice, a întrebat oracolul din Delfi ce să facă pentru a duce o viață cît mai bună, iar acesta i-a răspuns că „trebuie să ia culoarea morților”. Asta însemna că trebuia să citească pe clasici și să trăiască în compania marilor spirite ale trecutului. În continuare Apolo are dreptate: asta-i singura cale spre înțelepciune și virtute. În nici un caz „noile trenduri”...

Pe curînd, old dead man, cu drag,

Toader