Reclamații, solicitări de informații și returnări de onorarii
1. Canale oficiale pentru reclamații și solicitări
Pentru orice reclamație, solicitare de informații sau cerere de returnare a onorariilor achitate, vă rugăm să ne contactați în scris, prin una dintre următoarele modalități:
- e-mail: [email protected];
- cerere scrisă depusă la sediul: Str. Armenească nr. 34, Sector 2, București;
- scrisoare poștală trimisă la aceeași adresă.
Comunicările transmise prin canale neoficiale (SMS, WhatsApp, mesagerie social media, telefon etc.) nu sunt considerate solicitări valide și nu produc efecte comerciale asupra înscrierilor și plăților efectuate.
2. Termenul de răspuns
Casa Paleologu se angajează să răspundă la orice reclamație sau solicitare scrisă în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia, în conformitate cu legislația privind protecția consumatorului (O.G. nr. 21/1992 și actele subsecvente).
În situațiile în care, din motive justificate (complexitatea cazului, necesitatea obținerii de informații de la terți etc.), termenul nu poate fi respectat, consumatorul va fi informat, urmând ca răspunsul final să fie comunicat în cel mai scurt timp posibil.
3. Mecanisme de soluționare
Reclamațiile care privesc:
- returnarea onorariilor achitate pentru cursuri sau călătorii de studiu;
- utilizarea voucherelor;
- returnarea cărților (produse fizice);
- calitatea serviciilor educaționale;
vor fi analizate în conformitate cu politicile comerciale ale Casei Paleologu, inclusiv Politica de returnare a onorariilor, Politica privind achiziția și returnarea cărților și Politica privind voucherele.
4. Dreptul de a apela la ANPC și la mecanisme alternative
În cazul în care soluția comunicată de Casa Paleologu nu este considerată satisfăcătoare, consumatorii au dreptul de a se adresa:
- Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC);
- mecanismelor alternative de soluționare a disputelor, inclusiv platformei europene SOL/ODR pentru soluționarea online a litigiilor dintre consumatori și comercianți.
Datele de contact și procedura de sesizare a ANPC sunt disponibile pe site-ul oficial al autorității.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.