12 martie 2019
Dragă tata,
Am întîrziat cu scrisoarea de săptămîna asta, pentru că de joi seară pînă luni dimineață am fost plecați în călătoria noastră de studiu la Bologna și Ravenna. Ieri seară, după ce terminasem programul de vizite și cursuri, mă plimbam cu Ioana fără nici un scop și am intrat într-o biserică pe care n-o știam: Santa Mariadei Servi. Bologna a fost timp de secole posesiune a statului papal, așa că e plină de biserici, mănăstiri și instituții religioase. Nu-i de mirare, așadar, că nu văzusem încă această superbă biserică, mult mai puțin vizitată decît San Stefano, San Petronio sau San Domenico. Ea găzduiește însă o Madonă cu Pruncul și îngeri de Cimabue, pictorul tău favorit, dacă e să mă iau după ce spui în Bunul simț ca paradox: „Dacă m-ar întreba cineva, obligîndu-mă să răspund imediat, fără timp de gîndire și limitîndu-mi numărul lor la două, ce capodopere din pictura lumii aș alege de preferință, mai presus de oricare altele, nu mi-ar veni deloc greu.” („Veneră și Madonă”) Și acestea ar fi: Madona cu îngerii de Cimabue și Jeanne Samary de Renoir. Ei bine, hazardul deambulării fără scop ne-a scos în cale tocmai una dintre Madonele cu îngeri ale lui Cimabue, ca un fel de clin d’oeil din partea ta.
Întîlnirea cu tabloul lui Cimabue a fost cu atît mai memorabilă, cu cît țîrcovnicul de serviciu ne-a avertizat să nu băgăm cei 50 de cenți în aparatul de iluminat, pentru că se defectase. După vreo zeceminute, timp în care ne tot minunasem de restul bisericii, a venit din nou la noi să ne spună că sosise omul care să repare aparatul, așa că am putut admira în voie capodopera lui Cimabue. Mă rog, mai mult de cinci minute nu am stat să ne uităm la ea, spre deosebire de tine, care te duceai zilnic la Galeria Uffizi să contempli îndelung cea mai reușită dintre Madonele lui Cimabue.
Duminică dimineață am ținut să-i duc pe cursanți la Madona di San Luca, una dintre cele mai importante sanctuare ale pietății bologneze, care se află pe o colină în afara orașului. Icoana pentru care a fost construită biserica ar fi fost pictată de Sfîntul Luca în persoană. De altminteri, în muzeul Benaki din Atena am putut vedea un mic tablou de El Greco reprezentîndu-l pe Sfîntul Luca pictînd-o pe Fecioara Maria. Iată cum tradiția grecească privindu-l pe primul iconar și-a făcut drum în Bologna secolului al XII-lea și a generat un cult care a rămas viu pînă astăzi. Nici nu mai contează că respectiva icoană a fost realizată cel mai probabil în secolul XI, contează că pentru milioane de credincioși a existat această legătură directă cu Sfîntul Luca și chipul Fecioarei.
Am fost impresionați să-i vedem pe cei care se rugau cu fervoare la icoană, dar și pe cei care urcau pînă la Madona di San Luca pur și simplu pentru a face mișcare. Ca să ajungem sus noi am luat două autobuze -cel de-al doilea era atît de mic, încît eram ca-n filmele cu frații Marx-, dar la întoarcere am luat-o pe jos, astfel încît să vedem minunata galerie care duce la basilică. Sînt vreo 3 kilometri de drum acoperit, ceva unic în lume. Ei bine, în timp ce noi coboram, sute sau mii de persoane urcau spre sanctuar, cei mai mulți probabil doar pentru a face o plimbare ceva mai sportivă. Dar și așa se păstrează o urmă a sacralității locului. Dacă e să ai grijă de sănătatea ta, ce drum să fie mai potrivit decît drumul pelerinilor care de sute de ani duce la icoana Fecioarei pictată de Sfîntul Luca?
Cu drag, pe curînd,
Toader