Inițiere în retorică pentru preadolescenți

Participare fizică - Casa Paleologu

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani. 

Știm cu toții cât de important este să știi să spui ce gândești clar și convingător, iar curajul de a vorbi începe de mic: cu jocuri, exerciții și exemple din viața de zi cu zi.

Pe parcursul a trei întâlniri, vom învăța cum să construim un discurs scurt, cum să captăm atenția și cum să încheiem într-un mod memorabil. Vom exersa folosirea vocii și a limbajului corpului, vom lucra la gestionarea emoțiilor și vom intra în mici dezbateri amuzante, potrivite vârstei lor. Câteva idei-cheie din retorica antică vor fi prezentate pe înțelesul lor și puse în practică prin jocuri și exemple: logos (argumentele), pathos (emoțiile transmise) și ethos (credibilitatea vorbitorului).

La final, fiecare participant își va susține propriul discurs în fața grupului, primind feedback constructiv și idei pentru a-și continua antrenamentul.

  • Cursul are două sesiuni, în zilele de 27, 29 și 31 iulie, de la ora 11:00. Fiecare întâlnire durează două ore. 
  • Cursul se adresează oaspeților cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani. Nu este nevoie să aibă cunoștințe în avans, dorința de a învăța este cea mai importantă. 

582 Initiere in Retorica Instagram

Lector
iulie 2026
Data începerii
27 iul 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
luni
miercuri
vineri
Număr întâlniri
3
Ora de începere
11:00
Durata totala
6h
Onorariu total, TVA inclus
550,00 RON
Onorariu special până pe 15 mai 2026
510,00 RON