Capitalismul: scurtă istorie a gândirii economice

Cursul 1: Pentru a ne explica cum s-a ajuns la sistemul economiei de piață, vom face o scurtă incursiune în antichitate, în lumea discreționară a faraonilor constructori de mari piramide și a împăraților romani războinici, dar și în lumea cutumiară medievală, cu ale sale bresle meșteșugărești și numeroase bariere comerciale. Putem spune că marile descoperiri geografice ale conquistadorilor spanioli și portughezi, absolutismul centralizat, etatist și despotic-luminat al regilor francezi și apariția protestantismului religios (Max Weber) au produs o schimbare de paradigmă, tocmai pentru a face tranziția de la gândirea mercantilistă, la fiziocrație (Quenay, Guernay, Turgot) și, în cele din urmă, la liberalismul clasic; tranziția de la aristocrația rurală medievală, la burghezia și intelighenția modernă urbană; de la societățile izolate, la marile economii interconectate. Nu vom omite nici rolul iluminismului european, consecințele crizei conștiinței europene (Paul Hazard) sau inovațiile din domeniile transporturilor, contabilității, metrologiei.

Cursul 2: Plecând de la trei premise esențiale, egoismul naturii umane, necesitatea de a supraviețui și paradigma proprietății private, Adam Smith, în lucrarea sa din 1776, pariază pe ideea că națiunile vor prospera dacă se vor supune legilor naturale. Noi ne vom angrena în spirala mereu ascendentă a filosofului scoțian, care insistă că lucrurile trebuie să se întâmple de la sine (laissez faire, laissez passer), că este musai să contăm pe mecanismului auto-reglator al prețurilor, rentelor și salariilor – stabilite prin jocul cererii și al ofertei –, care vor adapta producția la necesitățile pieței și vor optimiza alocarea resurselor. Vom mai discuta despre diviziunea muncii, economii la scară largă, avantajul absolut în comerțul internațional și rolul (limitat al) statului.

Cursul 3: Optimismul lui Adam Smith este repede înfrânat de perspectivele sumbre anunțate, în prima jumătate a secolului XIX, de Malthus, Ricardo și Mill. Cei trei intelectuali spun că randamentele descrescătoare ale proprietăților funciare și legea de fier a salariilor vor pune în pericol întregul edificiu al capitalismului, vor aduce cu sine episoade de foamete în rândul celor săraci (Malthus) și de frustrare în cazul afaceriștilor (Ricardo). De vină pentru situația ivită ar fi cei simpli și mulți, care nu-și pot înfrâna instinctele de procreare (Malthus) sau nepăsarea și lenevia deținătorilor de proprietăți funciare (landlorzii lui Ricardo). Mill încearcă să împace viziunile lugubre din epoca revoluției industriale, ale socialiștilor și liberalilor clasici, deopotrivă. Acesta propune separarea producției de distribuție, un compromis, un fel de politizare a economiei, în sensul în care reprezentanții oamenilor, după ce vor fi taxat capitalul acumulat, vor putea să (re)distribuie avuția rezultată în funcție de prioritățile stabilite de societate.

Cursul 4: În cea de a doua parte a secolului al XIX-lea, nu puțini intelectuali au propus renunțarea la poziționarea individului în centrul preocupărilor societății și îmbrățișarea cauzei colectiviste, fie ea internaționalistă (Marx) sau naționalistă (List). Chiar dacă argumentația livrată de Karl Marx este coerentă și pare să fie corectă din punct de vedere tehnic, întrebarea care se naște este dacă premisele teoriei marxiste sunt cinstite: că natura umană ar fi altruistă (orientată înspre egalitarism, cu indivizi dispuși să împartă avuția cu cei mai puțin harnici și bine-pregătiți profesional), că întreaga istorie a umanității nu ar fi nimic altceva decât o perpetuă luptă de clasă (dialectica materialistă inspirată de Hegel), că sistemul capitalist se va prăbuși inevitabil sub povara disfuncționalităților structurale, că societățile comuniste vor crea raiul pe pământ (milenarismele religiilor totalitare ale obsedantului secol XX). În plin secol al națiunilor, un autodidact excentric, germanul Friedrich List, arată că sistemul capitalist inhibă dezvoltarea națiunilor mai sărace. Spune că fărâmițatele state germane nu vor putea niciodată să fie competitive în raport cu Anglia sau Franța, state puternice ce dețin un avans considerabil în devenirea lor industrială. Soluția la această problemă ar fi instaurarea unui protecționism cu rol educativ; mai exact, până ce statele germane vor fi atins un nivel optim de dezvoltare, vor fi învățat cum se fabrică, se impune stabilirea unor măsuri de protejare a economiei naționale: taxe prohibitive de import aplicate produselor străine, diverse facilități acordate anumitor domenii economice cheie și alte măsuri specifice.

Cursul 5: Lordul Keynes consideră că a rezolvat problema Marii Crize Economice Mondiale din perioada interbelică. Inerente capitalismului și exacerbate de „spiritul animal“ al oamenilor, depresiunile economice pot să rămână pe o perioadă lungă de timp în punctul lor cel mai de jos, revenirea naturală la vremuri mai bune fiind inacceptabilă pentru oameni: „pe termen foarte lung – obișnuia să spună Keynes –, suntem cu toții morți!“ Soluția pentru corectarea pesimismului existent în piață?! Un soi de socialism, învelit în mantia neoliberalismului, necesar pentru a contracara schimbarea de paradigmă în materie de economisire: finanțarea pe deficit a marilor proiecte de infrastructură ale statului, reducerea nivelului dobânzilor și alte soluții bine-cunoscute astăzi. Etatismul, protecționismul și intervenționismul sunt combătute de școala austriacă de gândire. Mises spune că antreprenorii vor aloca greșit capitalul de care dispun, eșuând în a-și face corect calculele necesare construirii propriilor afaceri: anticiparea costurilor materiilor prime, salariilor, rentelor, banilor, pe care le opun prețului viitor al bunurilor produse. Vinovați sunt oamenii de stat, care au denaturat datele folosite de antreprenori în calculul economic, prin inoportunele intervenții în stabilirea artificială a costului banilor (dobânda), fixarea unui salariu minim ori prin taxe de import prohibitive.

Cursul 6: La final, vom trata cea mai mare preocupare a zilelor noastre: ecologismul și proiectele de salvare a planetei și umanității. Vom discuta despre tema epuizării resurselor naturale, teama suprapopulării pământului (Malthus) și spaimele imigraționiste (alterități colective). Ne vom întreba dacă o populație mai mare pe Pământ nu echivalează cu mai multe creiere, ceea ce se traduce prin mai multă inovație și, implicit, mai multă cunoaștere, fapt care va aduce, paradoxal, mai multă bunăstare (Julian Simon); dacă nu cumva scăderea prețului resurselor naturale înseamnă că respectivele bunuri sunt mai puțin rare și că tehnica măsurării matematice a resurselor disponibile pe planetă este desuetă; ori dacă eliminarea barierelor în calea migrației nu ar aduce o mai bună distribuție a forței de muncă, o mai eficientă folosire a capitalului și, la fel, mai multă prosperitate.