Irod cel Mare

La început de an, vă invităm la Casa Paleologu pentru a vorbi despre Irod cel Mare, nu doar rege al evreilor, ci și strategos al Galileii, tetrarh al Coele-Syriei, prieten și aliat al romanilor. Fiu de înalt funcționar cu ambiții la curtea marelui preot Hyrcan, căsătorit cu o descendentă a dinastiei Hasmoneene, Irod apare istoricilor și arheologilor într-o lumină diferită de cea a evangheliștilor. Cine a fost acest abil politician, aliat al lui Cassius (ucigaș al lui Cezar), al lui Marcus Antonius și Octavian? Peste ce țări și cu ce titluri a domnit? Ce monumente și ce povești a lăsat în urmă? Ce astrologi ar fi putut să vină să-l vadă cu ocazia nașterii lui Hristos? Câți prunci ar fi putut ucide? Cum putem împăca imaginea istorică și arheologică a unui strălucit rege elenistic cu figura unui ucigaș al propriei familii? Pentru a înfrunta cruzimea istoriei și a mărturiei evanghelice, ne vom îndulci vorbele cu prăjitura pe care unii catolici o pregătesc cu ocazia Epifaniei, sărbătoare a Regilor Magi pentru ei, Bobotează pentru noi, Crăciun de rit vechi pentru alți ortodocși.

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în data de 4 ianuarie, de la ora 19:00.  După curs vom avea câteva gustări și vom bea un pahar de vin împreună.
  • La acest curs oferim o bursă pentru elevi, studenți sau cadre didactice din învățământul preuniversitar.

192 Cartolină Irod Cel Mare Instagram