Gândirea critică (dialectica) nu poate fi deprinsă fără practică. Vă propunem, în acest curs, să exersăm deprinderile specifice acesteia prin discursuri formulate de fiecare cursant. Prima întâlnire va cuprinde câteva elemente teoretice esențiale împreună cu o serie de exemple. Din a doua ședință, fiecare va avea ocazia să prezinte un raționament pentru sau împotriva unei teze trase la sorți. Aceste discursuri ne vor da posibilitatea să găsim cele mai bune mijloace de argumentare în orice situație, oricât de neașteptată. Obiectivele cursului sunt:
1) cultivarea abilității de a găsi argumentele potrivite pentru orice temă;
2) dezvoltarea capacității de a evalua rapid diverse raționamente;
3) întărirea mijloacelor prin care putem contraargumenta eficient.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.