Ce ne seduce în rețelele de socializare?

Curs online - Webinar live

Social media aduc o seamă de premiere în istoria omenirii, de pildă faptul că oricare dintre noi se poate adresa lumii întregi. Ceea ce face un om care devine activ într-o rețea de socializare este să pună la cale o tentativă de seducere în masă. E ca și cum, când postează, omul se înfățișează orb într-o piață publică și încearcă să atragă atenția: Uitați-vă și la mine, sunt și eu aici, exist, iubiți-mă!

Dar ce este seducția? Care e legătura dintre seducție și erotism? Și ce fel de erotism se naște în mediul virtual?

Vom porni de la Platon și de la dialogul Banchetul, pentru a înțelege originea conceptului de eros, iar apoi vom reciti împreună două mituri pe care poetul roman Ovidiu le-a inclus în volumul Metamorfoze: mitul lui Narcis și mitul lui Pygmalion.

De ce? Pentru că una dintre tezele acestui curs este că relația noastră cu rețelele de socializare se construiește pe frontiera dintre cele două mituri. Le vom căuta, deci, elementele comune, iar în final vom da un răspuns, poate surprinzător, acestei întrebări esențiale: ce anume ne seduce, totuși, în social media?

  • Webinarul live are două întâlniri, pe 22 și 29 octombrie, de la ora 19:00 (ora României). Fiecare întâlnire durează două ore. 
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Lector
octombrie 2025
Data începerii
22 oct 2025
Curs online
Webinar live
Ziua
miercuri
Număr întâlniri
2
Ora de începere
19:00
Durata totala
4h
Onorariu total, TVA inclus
370,00 RON
Onorariu special până pe 20 sep 2025
330,00 RON