Romanele Doctorului Yalom: Schopenhauer, Nietzsche, Spinoza
Romanele lui Irvin Yalom, reputat psihoterapeut american, explorează legăturile dintre filozofie şi psihanaliză. Discuţia celor trei romane (Metoda Schopenhauer, Plînsul lui Nietzsche, Problema Spinoza) se va referi constant la opera celor trei mari filozofi. Astfel, Metoda Schopenhauer va fi urmată de Aforisme pentru înţelepciunea în viaţă şi „Metafizica iubirii”, textul cel mai pregnant „pre-freudian” al lui Schopenhauer. Pentru o mai bună înţelegere a „cazului Nietzsche” şi a legăturii sale cu psihanaliza, vom discuta Ecce Homo, provocatoarea sa autobiografie intelectuală. Discutarea celui de-al treilea roman se va referi la Tratatul teologico-politic şi la relaţia dintre Nietzsche şi ideologia nazistă: într-adevăr, Problema Spinoza este şi un roman despre Alfred Rosenberg, a cărui cură psihanalitică ratată este unul dintre firele intrigii.