Xenofon: filozofie, istorie și studii de leadership

Discipol al lui Socrate, participant la o aventuroasă expediție militară în teritoriu persan, Xenofon este una dintre marile figuri ale istoriografiei, filozofiei și literaturii grecești. Vom discuta pe rînd “Amintirile despre Socrate” și celelalte trei scrieri socratice -“Banchetul”, “Apologia lui Socrate” și “Despre economie”-, urmate de dialogul “Despre tiranie” dintre poetul Simonide și tiranul Hieron (cu faimoasele comentarii ale lui Leo Strauss și Alexandre Kojève). “Educația lui Cirus cel Mare” este primul studiu de leadership de sine stătător, iar “Anabasis” relatează dificila întoarcere din inima Imperiului Persan a armatei de mercenari greci care-l susținuse pe Cirus cel Tînăr împotriva fratelui său Artaxerxes al II-lea. Vom încheia cu “Helenicele”, care continuă “Războiul peloponesiac” al lui Tucidide pînă la eșecul hegemoniei spartane (Xenofon fiind un admirator al instituțiilor spartane și al regelui Agesilaos).