Introducere în retorică la Londra

Formarea unui orator durează ani de zile și nu există cu adevărat “tips and tricks” care să ofere o scurtătură, așa cum promit diverși “traineri” improvizați. Graba în acest domeniu, ca și în altele, mai mut strică decît ajută. În schimb, se pot pune într-o singură zi baze solide pentru progrese ulterioare în arta de a vorbi în public.

Voi prezenta, așadar, fundamentele teoretice ale retoricii și vom vedea împreună, prin exemple, cum se aplică în construirea unui discurs. Vom vorbi astfel despre rolul covîrșitor al ethos-ului, despre strînsa legătură dintre logos și pathos, adică dintre argument și emoție, despre mijloacele precise pentru suscitarea emoției în rîndul publicului, despre importanța imaginilor și poveștilor, a figurilor de stil și a faimosului limbaj non-verbal.

Exemplele selectate vor acoperi întreaga gamă a tipurilor de discurs, de la discurs politic la predică, de la discurs motivațional la elogiu, de la diatribă la pledoarie. Fiind un curs introductiv, participanții nu vor putea face exerciții individuale. În schimb, vom exersa împreună tehnici de construire a unui discurs, elaborarea unor figuri de stil, evocarea unor imagini și narațiuni.

 

Acest curs va avea loc la Centrul Ucrainean AUGB din Londra, adresa: 154 Holland Park.

Fiind un curs de o zi, vom servi împreună o mică gustare chiar în sala de curs și vom sta la povești între timp.

În weekend-ul 3-4 iulie vor avea loc două cursuri susținute de Theodor Paleologu în această locație, iar înscrierea se va desfășura în următorul mod:

  • Cursul "Iliada" la manual de leadership de pe 3 iulie - £50;
  • Cursul Introducere în retorică de pe 4 iulie - £100;
  • Participarea la ambele cursuri - £120

Dacă doriți să participați la ambele cursuri, trebuie să vă înscrieți pe site la cele două în paralel.

*La acest curs oferim un loc cu bursă integrală pentru studenți, elevi sau pensionari.