Regii Angliei la Shakespeare

Shakespeare a consacrat nu mai puțin de zece piese regilor Angliei: King John, Richard II, Henry IV (2), Henry V, Henry VI (3), Richard III și Henry VIII. Citite împreună, ele oferă nu doar o formidabilă frescă istorică, ci și o reflecție extrem de profundă asupra puterii și legitimității, asupra ordinii și păcii sociale. Ne vom concentra în mod special asupra celor două tetralogii: Richard II - Henry IV - Henry V și Henry VI - Richard III. Desigur, vom discuta și celelalte două piese, fără de care tabloul nu ar fi complet. Scopul principal al cursului este să scoată în evidență coerența gîndirii politice și istorice a lui Shakespeare, să ofere o viziune de ansamblu necesară studierii fiecăreia dintre aceste capodopere literare.

  • La acest curs, oferim un loc pentru un bursier al Casei, elev, student sau pensionar.