Patologiile puterii

Orice formă de exerciţiu al puterii implică riscul unui derapaj. Asta nu înseamnă că puterea ar fi neapărat rea în sine şi că ar trebui refuzată cu orice preţ. Dimpotrivă, conştientizarea riscurilor e esenţială pentru buna exercitare a puterii în orice domeniu (politic, administrativ, economic, academic, ecleziastic etc.). „Fandacsia”, vorba Conului Leonida, e la ordinea zilei. Pierderea simţului realităţii constituie denominatorul comun al unei întregi panoplii de patologii ale puterii: patologii individuale sau colective, atît ale celui care deţine puterea, cît şi ale celor care o suportă. Ele pot lua forme dintre cele mai diverse: anxietate, indecizie sau, dimpotrivă, „decizionism” excesiv, masochism, sadism, megalomanie, paranoie etc. Le vom trece în revistă, vom analiza mecanismele pierderii simţului realităţii, vom explora sursele voinţei de putere, toate într-o perspectivă interdisciplinară: psihanaliza prin vocea lui Freud, a lui Alfred Adler şi a lui Erich Fromm; teoria politică, exemplele istorice (Tacit mai cu seamă) şi propria experienţă a lectorului; filozofia ca rezervor de exerciţii spirituale pentru combaterea patologiilor puterii; şi nu în ultimul rînd filme care ilustrează problematica cursului, printre care, evident, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”: la urma urmei, sîntem în România, iar mediul influenţează în mod determinant felul în care o iau razna deţinătorii de putere.