Roma este unul dintre locurile cele mai potrivite pentru a retrăi în gînd patimile lui Isus, martiriul lui Petru, învățăturile lui Pavel, convertirea lui Constantin și întreaga istorie a creștinismului de la origini pînă în prezent. Acolo se găsesc, de pildă, scările de la pretoriul lui Ponțiu Pilat, coloana de care a fost legat Isus pentru a fi biciuit, lanțurile și închisoarea lui Petru, mormintele lui Petru și Pavel și alte asemenea relicve și locuri de memorie ale imaginarului creștin. În plus, vom putea vedea capodoperele ulterioare ale artei creștine, îngrămădite la Roma ca în nici un alt loc pe pămînt.
De aceea vă propunem un experiment: o călătorie de studiu în Roma creștină. Va fi cu totul altceva decît un Paște apopleptic în stil românesc. Desigur, vom putea merge la una dintre bisericile ortodoxe din Roma. În rest, vom urma rigurosul program de studiu al călătoriilor Casei Paleologu începînd de la ora 8 dimineața. Fiecare biserică, muzeu sau monument vizitat va fi ocazia unor discuții despre idei, credințe și contexte istorice.
De stat, vom sta împreună. Este, așadar, extrem de important să știm din timp cîți cursanți vor participa pentru a închiria camere în același hotel.
Data limită pentru înscrieri şi formarea unui grup de minimum 15 persoane: 10 martie 2018. Pentru înscrieri ulterioare acestei date este valabil numărul de locuri libere afişate pe site-ul nostru, în căsuţa cu detalii.
Organizăm această călătorie în parteneriat cu Paralela 45.
Vom sta la Roma de pe 25 aprilie până pe 1 mai. Sînt șase nopți în care vom fi cazați în același loc. Numărul total de ore de predare este de cel puțin 60. Pentru cei înscrişi, pregătim un program detaliat pe zile, îl veţi primi prin email.
Vom face o întîlnire cu toţi participanţii înscrişi la o dată pe care o vom anunţa ulterior, în luna martie.
***
Onorariul specificat pentru acest curs revine integral Fundației Paleologu și nu include costurile de cazare, masă, intrări la muzee și transport.
Suma afișată include toate taxele și TVA.
Celelalte costuri:
Plăţile pentru cazare se vor face în avans către Paralela 45 - 50% la momentul rezervării și 50% pînă pe data de 15 martie 2019.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.