Îmi dau seama cît poate șoca anumite sensibiltăți mai delicate simpla asociere între mișto și filozofie. “Vai, domnule Paleologu, cum puteți folosi asemenea cuvinte provenite din argoul cel mai de jos?” În primul rînd, nu cred că filozofia trebuie să rămînă mereu “sus”, suspendată în eterul abstacțiunilor și expresiilor academice. În al doilea rînd, mi se pare că termenul de “mișto” surprinde foarte bine tipul de glumă, umor, zeflemea și satiră specifice operei lui Lucian din Samosata, genialul scriitor grec din secolul II, care n-a priditit “să facă mișto” de toate, aceasta fiind, în fond, filozofia lui de viață. Pe de-o parte, Lucian “face mișto”, după cum vedea, de filozofi și doctrine filozofice. Pe de-altă parte, însă, această “miștocăreală” are ea însăși o funcțiune filozofică, similară cu ironia socratică: ea ne ajută să demascăm impostura și să regăsim sinceritatea și autenticitatea ca fundamente ale vieții filozofice. Vom discuta din această perspectivă cîteva dintre scrierile lui Lucian: “Banchetul sau lapiții”, despre care am scris un articol în Dilema Veche (articolul este disponibil aici), “Filozofii la mezat”, “Toxaris sau prietenia”, “Despre moartea lui Peregrinos”, “Pescarul sau înviații”, “Nigrinos sau despre cum trebuie să fie un filozof”.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.