În “Viețile paralele” Alexandru Macedon este comparat, după cum se știe, cu Caesar. Artaxerxes al II-lea, regele Persiei între 404 și 358 î.Hr., face însă obiectul unei biografii lipsite de o paralelă, menită să scoată în evidență sălbăticia moravurilor persane și lipsa oricărei similitudini cu civilizația greco-romană. Or, tocmai de aceea contrastul dintre cei doi monarhi este cît se poate de relevant, cu atît mai mult cu cît Artaxerxes s-a implicat în politica Greciei, iar Alexandru a cucerit imperiul persan.
Interesantă din acest punct de vedere este reflecția lui Plutarh asupra efectelor puterii la scară mare, adică la scara unor imense imperii. În cazul lui Artaxerxes avem clar de-a face cu forme perverse de megalomanie. În ce măsură a reușit însă aleasa educație greacă primită de Alexandru să țină în frîu patologiile inerente exercitării puterii într-un imperiu atît de vast? A rămas dominantă trăsătura megalopsychiei, adică a măreției sufletești?
Cursul va avea loc în două seri succesive, pe 26 și 27 septembrie.