Istoria Culturii

Machiavelli versus Guicciardini: cine este un mai bun profesor de leadership?

Ce perioadă poate fi mai potrivită pentru analiza comparativă a diverselor stiluri de leadership decât Renașterea, cu bogata ei panoplie de principi si comandanți militari din republicile și principatele Italiei? Unde putem găsi o analiză mai inspirată a leadershipului renascentist decât în scrierile celor doi mari prieteni și teoreticieni florentini Niccolò Machiavelli și Francesco Guicciardini? Faptul că cei doi studiază aceleași episoade istorice, ba chiar își scriu epistole și răspund, critic, analizelor celuilalt, ne înlesnește terenul fertil pentru dezbatere.  Vă propunem o dezbatere în care Theodor Paleologu și Răzvan Ioan vor apăra, respectiv combate, stilurile de leadership și învățămintele oferite de Guicciardini și Machiavelli pentru ghidarea unui lider de succes. O vom face într-o manieră inedită în cursul a două runde de confruntări retorice: în prima Răzvan Ioan va susține superioritatea lui Machiavelli, iar Theodor Paleologu va apăra cauza lui Guicciardini; în cea de-a doua cei doi lectori vor schimba rolurile și vor argumenta în favoarea celuilalt filozof.

După fiecare rundă de dezbatere vom aprofunda punctele abordate în pledoariile celor doi lectori. Pe lîngă plăcerea unei dezbateri intelectuale, vom putea astfel dobîndi o cunoaștere în profunzime ale filozofiei celor doi gînditori.

 

  • Webinarul live va avea 2 întâlniri, pe 15 și 22 mai, de la ora 10:30.
  • La acest curs oferim două burse pentru elevi și studenți și o a treia pentru cadre didactice din învățămîntul preuniversitar. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.