Eveniment organizat și dedicat oaspeților și comunității Casei Paleologu. Sunteți așteptați să vă înscrieți pe site, puteți veni însoțiți. Vă rugăm să ne ajutați cât mai repede cu informația legată de participare, locurile sunt limitate. Participarea este gratuită, numai pe bază de înscriere pe www.paleologu.com, unde alegeți plata prin OP și nu aveți nimic de achitat.
Pe data de 10 aprilie, la ora 18.00, “Ochii Minții”, împreună cu Roma Education Fund și Casa Paleologu, lansează al treilea episod din seria dedicată sclaviei romilor din țările române.
Discuția va fi interactivă, sunteți invitați să vă alăturați celor patru vorbitori invitați:
Episodul final din mini-seria Sclavia Romilor în Principatele Române acoperă perioada interbelică, al doilea Război Mondial și perioada comunistă și post-comunistă.
Evenimentul este găzduit la sediul Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer. Avem plăcerea de a vă invita și la o expoziție, veți putea vedea lucrările pictorului Eugen Raportoru.
“Ochii Minții” este o platformă culturală a spectacolului sonor, ce ne transpune în istorie prin intermediul textului, vocii și sunetului, ca într-un film audio.
Fundația Roma Education Fund (REF) Romania este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este să reducă decalajele educaționale dintre populația romă și cea ne-romă. Totodată, echipa REF Romania şi-a asumat şi rolul de a acționa drept catalizator pentru facilitarea accesului la educație de calitate superioară, în condiţii de egalitate, pentru toți copiii romi.
Evenimentul se adresează stâlpilor Casei Paleologu și prietenilor lor, așa că vă îndemnăm să aduceți cu dumneavoastră persoane interesate de această temă.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.