În 1967 Curtea Supremă a Statelor Unite a decis cazul Loving v. Virginia prin care a declarat neconstituționale legile care interziceau căsătoriile “mixte” din punct de vedere rasial. Tot atunci un chirurg sud-african, Christiaan Barnard, a efectuat primul transplant de inimă. Iar Beatles a lansat unul dintre cele mai importante albume din istoria muzicii pop, “Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band”.
Anul 1967 a fost un moment în care ideile și sentimentele noastre s-au schimbat. În 1967 a fost “Vara Dragostei” (Summer of Love), care a definit era Hippie. Însă tot 1967 a fost un an al spaimelor, când evenimentele din Vietnam, Sinai, sau tensiunile dintre URSS și China amenințau să precipite lumea în război. În 1967 am deprins obiceiuri noi: a apărut calculatorul de buzunar și Big-Mac-ul. Vom explora istoria complexă a unui an memorabil.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.