Webinar live în data de 20 august, de la ora 18.30
Două piese de cîte cinci acte fiecare, cu vreo sută de personaje în total, însumînd aproximativ 300 de pagini: Împărat și Galilean este una dintre acele capodopere teatrale aproape imposibil de jucat și, de aceea, ignorate chiar și de cunoscători. Și cu toate acestea se poate spune că ocupă un loc central în opera marelui dramaturg norvegian. Împăratul Iulian Filozoful, zis Apostatul, este pentru Henrik Ibsen prototipul prin excelență al eroului care se opune curentului, care se ridică onest și curajos împotriva cîștigătorilor, conformiștilor și oamenilor de partid.
Cursul va discuta, evident, personalitatea lui Iulian și raportul dintre istorie și ficțiune în opera lui Ibsen. Vom aborda, de asemenea, ibsenismul ca filozofie de viață așa cum este ilustrat de epopeea împăratului filozof.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.