Împărat și proletar: filozofia și contextul unei capodopere

Participare fizică - Casa Paleologu

Scrisă în 1874 sub impresia prăbușirii celui de-Al Doilea Imperiu și a Comunei din Paris, „Împărat și proletar” este una dintre cele mai geniale poezii ale lui Mihail Eminescu. Însă, după cum știm prea bine, multă lume nu pricepe ce citește, iar zeci de ani de îndoctrinare comunistă i-a făcut pe mulți să creadă că discursul formidabil al anarhistului din prima parte exprimă ideile poetului.

Vom analiza, așadar, acest discurs atît din punct de vedere ideologic, cît și retoric. Vom discuta, de asemenea, portetul superb al lui Napoleon al III-lea, prezentat ca un fel de rege Solomon al epocii moderne, care a pătruns deșertăciunea tuturor lucrurilor, ceea ce ne aduce la principala sursă de inspirație filozofică a lui Eminescu, și anume Arthur Shopenhauer.

În sfîrșit, voi prezenta contextul istoric al acestei capodopere: Al Doilea Imperiu, Napoleon al III-lea și bonapartismul, Războiul Franco-German, Comuna din Paris, instalarea celei de-A Treia Republici, „nemuritorul Gambetta” și implacabilul Adolphe Thiers, diferitele curente socialiste din acea vreme, conflictul dintre Marx și Bakunin și, evident, ecourile din România ale tuturor acestor personalități, curente și evenimente.

  • Cursul va avea loc în salonul Casei Paleologu, în data de 15 ianuarie, de la ora 19:00.
  • La acest curs oferim o bursă pentru elevi, studenți sau cadre didactice din învățământul preuniversitar.
Lector
ianuarie 2026
Data începerii
15 ian 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
joi
Număr întâlniri
1
Ora de începere
19:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
310,00 RON
Onorariu special până pe 16 dec 2025
280,00 RON