Heracle: de la mit la artă - curs pentru copii

Curs online - Webinar live

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. 

Cel mai îndrăgit erou din mitologia greco-romană, cel mai puternic, cel mai viteaz și neînfricat, Heracle a fost o sursă de inspirație pentru generații întregi. Vom urmări, pas cu pas, povestea vieții sale: de la nașterea extraordinară și primele încercări, până la faimoasele douăsprezece munci și alte aventuri care i-au construit reputația de erou. Vom descoperi împreună nu doar întâmplările spectaculoase din mituri, ci și semnificația lor – ce simbolizează fiecare probă și ce ne spun aceste povești despre curaj, putere și depășirea limitelor.

Povestea lui Heracle a continuat să trăiască mult după Antichitate, în artă. De-a lungul secolelor, artiștii au revenit mereu la aventurile eroului grec. Vom descoperi împreună opere celebre, vom învăța să recunoaștem scenele din miturile lui Heracle și să identificăm detaliile și simbolurile prin care artiștii îl reprezintă. Astfel, cursul devine nu doar o incursiune în mitologie, ci și o călătorie prin istoria artei.

  • Cursul se va desfășura în data de 12 mai, de la ora 18:00 (ora României).  
  • Cursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Ne dorim ca oaspeții de la curs să se conecteze de pe un device dotat cu cameră video și microfon. 
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua desfășurării cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.
Lector
aprilie 2026
Data începerii
12 mai 2026
Curs online
Webinar live
Ziua
marți
Număr întâlniri
1
Ora de începere
18:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
200,00 RON