Vom citi și
discuta cele patru biografii ale lui Plutarh dedicate epocii de glorie a Atenei
clasice: Aristide și Temistocle, Kimon și Pericle. În cele două generații
succesive regăsim antagonismul între conservatori și democrați. E vorba însă
totodată de tipuri diferite de personalitate: Aristide este un parangon de
virtute, mărinimos și dezinteresat, Temistocle un politician și un militar de
geniu obsedat de glorie și putere, Kimon o întruchipare desăvîrșită a
gentleman-ului “bun și frumos”, Pericle o fire eminamente aristocratică care face o politică consecvent
democratică.
Cursul se va
desfășura în doar două întîlniri , pe 25 şi pe 27 iulie. În prima vom vorbi despre Aristide și
Temistocle, în cea de-a doua, despre Kimon și Pericle.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.