Întrebat fiind anul trecut despre modelele mele politice, după obișnuitele exemple din Plutarh și Homer, i-am indicat printre cei mai apropiați în timp pe De Gaulle și Nixon. Cei doi mari oameni de stat se aseamănă în multe privințe: perseverența, tenacitatea, răbdarea, soliditatea pregătirii intelectuale, capacitatea de a trece peste înfrîngeri, voința de a aduna în jurul lor oameni de cea mai bună calitate, depășirea barierelor partizane, concepția pragmatică privind relațiile internaționale.
Dar mai au un punct comun: amîndoi au scris cîte o carte despre leadership. De Gaulle a publicat în 1932, cu opt înainte de a intra pe scena istoriei, Le Fil de l’épée, în timp ce cartea lui Nixon, Leaders, apărută în 1982, este rezultatul reflecțiilor unui fost președinte care cunoscuse pe marii lideri ai lumii. Vom compara, așadar, nu doar carierele celor doi bărbați de stat, ci și concepțiile lor despre calitățile necesare pentru a fi un lider.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.