Vom porni de la poeme arhicunoscute precum Scrisoarea a III-a sau Împărat și proletar înainte de a explora marile teme ale publicisticii sale politice. Departe de a fi un marginal, Eminescu era redactor șef al unui important ziar conservator și una dintre vocile cele mai ascultate ale dreptei românești din epocă. Vom încerca, așadar, să-l situăm în peisajul politic intern și totodată în contextul marilor curente ideologice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Critica democrației și a sufragiului universal, ostilitatea față de republicanism, socialism și anarhism, pledoaria pentru monarhie, boierime și ierarhie socială, refuzul influențelor rusești și orientale, chiar și anumite accente xenofobe –toate aceste elemente trebuie înțelese ca făcînd parte dintr-un sistem coerent de gîndire politică destul de răspîndit în vremea lui Eminescu. Acest demers este cu atît mai necesar, cu cît figura marelui poet a fost și este acaparată în mod fraudulos de „școli de gîndire” total străine de spiritul lui (antisemitism radical, legionarism, comunism ceuaușist, pseudo-naționalism conspiraționist etc.). Alții consideră, dimpotrivă, că Eminescu este idolul ce trebuie distrus, statuia care musai să fie dată jos de pe soclu.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.