Istoria Culturii

Farfuridi ca filozof și om de acțiune

Participare fizică - Casa Paleologu

Pentru orice moment din viața publică există cîte un citat potrivit din Caragiale. Asta crează impresia unei identități sau cel puțin a unei continutăți între lumea de acum peste un secol și cea de azi. Ce bine ar fi! De fapt, Caragiale prezintă caricaturi geniale ale unor personalități, atitudini și doctrine, care în sine nu sînt cîtuși de puțin ridicole. Pentru a susține această teză l-am ales pe Tache Farfuridi, un personaj mult mai complex decît poate părea la prima vedere.

În contextul ideologiilor politice din secolul al XIX-lea Farfuridi este un orleanist. Va trebui, așadar, să-i prezentăm pe corifeii acestui tip de liberalism de guvernămînt: regele Louis-Philippe, Guizot, Royer-Collard, Adolphe Thiers. Și slavă Domnului, s-a făcut mișto și de ei. Vom vedea, de asemenea, care au fost orleaniștii din politica românească. Dar explorarea noastră se va duce departe în timp pînă la Solon și Aristotel. Ar putea figura Farfuridi în galeria bărbaților iluștri a lui Plutarh? De ce nu?

El are o filozofie, dar este în plus și om de acțiune, dînd dovadă de vigilență, curaj și diplomație. Vom analiza inițiativele, discursurile și stratagemele lui din punctul de vedere al relației dintre leadership și followership. În sfîrșit, dacă este Farfuridi așa de grozav, de ce rîdem totuși de el? Care sînt tehnicile prin care Caragiale produce un tip comic de o asemenea irezistibilă forță ilariantă?

  • Cursul are loc în ziua de 30 iulie, de la ora 19:00.
  • La acest curs oferim o bursă pentru elevi, studenți sau cadre didactice din învățământul preuniversitar.
Lector
iulie 2026
Data începerii
30 iul 2026
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
joi
Număr întâlniri
1
Ora de începere
19:00
Durata totala
2h
Onorariu total, TVA inclus
310,00 RON
Onorariu special până pe 03 iul 2026
280,00 RON