Despre prietenie la antici și la moderni

„Marea prietenie e fără îndoială tot așa de puțin obișnuită ca marea dragoste. Ca și aceasta, ea nu e un fenomen natural, ci unul de cultură, adică un produs al spiritului”, scria Alexandru Paleologu într-un eseu din 1974. Pornind de la reflecțiile sale asupra acestei teme fundamentale a culturii europene, ne propunem o arheologie a memoriei prieteniei pe care Antichitatea o lasă moștenire creștinismului. Ca să înțelegem de ce prietenii sunt ca „un suflet în două trupuri”, vom parcurge câteva dintre textele esențiale despre felul în care grecii și romanii vedeau această experiență formatoare, fără de care omul nu își atinge deplinătatea: dialogul platonician Lysis, fragmente din Etica nicomahică, textul ciceronian De amicitia, pentru a trece apoi la evocarea unor mari prietenii creștine, exprimate prin schimburile epistolare care a ajuns până la noi: Vasile cel Mare și Grigorie din Nazianz, Augustin și cercul său de prieteni, Ioan Gură de Aur și Olimpiada. Lumea modernă nu a exclus nicidecum prietenia ca fapt de cultură: de la Montaigne la C.S.Lewis, Jacques și Raïssa Maritain, înțelegerea sensului umanității noastre trece prin experiența mereu reluată și parcă niciodată desăvârșită a prieteniei, cu irezistibila sa frumusețe și riscurile sale: „Parce que c’était lui; parce que c’était moi”.

• Păstrăm două locuri pentru bursierii Casei Paleologu, elevi, studenți și pensionari. Detaliile despre modul în care puteși deveni bursieri se găsesc aici.