Curs pentru copii la Cluj: Eroi, povești și aventuri antice

Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse în 8 și 12 ani. Locul de desfășurare este Turnul Croitorilor. 

Ați auzit de regele Leonidas și cei 300 de spartani care au ținut piept miilor de perși la Termopile? Dar de luptătoarele amazoane ori cei 10.000 de soldați greci care au călătorit până în Persia pentru a lupta de partea lui Cirus? Sau, mult mai aproape de noi, de neînfricații geți și păcăliciul Zamolxis, ajuns în timp zeitatea supremă a dacilor? 

Vă propun să intrăm în lumea fascinantă a poveștilor din lumea antică, avându-l drept ghid pe Herodot, așa-numitul „părinte al istoriei”. Deși Herodot pornește de la încercarea de a înțelege cauzele războaielor dintre greci și perși, relatările sale, comice și intrigante deopotrivă, sunt ocazia perfectă de a învăța lucruri noi din istorie și mitologie. Vom completa discuțiile noastre cu isprava lui Xenofon și a armatei de mercenari greci în Persia, una dintre cele mai faimoase aventuri relatate vreodată. 

  • Cursul va avea loc la Turnul Croitorilor din Cluj, în data de 23 martie, de la ora 10:00.
  • Durata cursului este de 3h. Vom avea și o pauză de 15 minute. 

362 Cartolina Curs Pentru Copii La Cluj Eroi, Povești Și Aventuri Antice Instagram