În secolul XIX, popoarele Europei, și apoi ale lumii, au început să se definească în termeni de națiune, să caute fundamente pentru coeziunea poporului și diferențele față de vecini. Acestea pot fi culturale, lingvistice sau, în variantele întunecate, definite prin „sânge”, în mod biologizant. Paralele dintre societate și organism este bineînțeles veche, o găsim deja la Platon, însă în secolul XIX ia avânt pe fondul dezvoltării naționalismului dar și al studiului biologiei. Totodată, această idee se întâlnește cu obiecții faimoase, cum ar fi cea a lui Popper care crede că o astfel de viziune a favorizat apariția gândirii totalitare. În acest curs, vă propun să privim spre felul în care a fost mobilizată această analogie dintre stat și organism astfel încât să putem analiza meritele și defectele sale, precum și în ce măsură mai poate fi folosită astăzi, într-o lume în care simțim nevoie de coeziune în societate, dar vrem și să păstrăm toate avantajele individualismului.
Lector | |
februarie 2026 | |
Data începerii | 09 feb 2026 |
Participare fizică | Casa Paleologu |
Ziua | luni |
Număr întâlniri | 1 |
Ora de începere | 19:00 |
Durata totala | 2h |
Onorariu total, TVA inclus | 310,00 RON |
Onorariu special până pe 25 dec 2025 | 280,00 RON |
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.